Translate

marți, 9 ianuarie 2018

PITIGOI DE MUNTE - Poecile montanus






     O pasare pe care nu ma prea asteptam sa o gasesc, nu din cauza raritatii ei ci pentru ca se camufleaza foarte bine sub infatisarea unei specii foarte apropiate, pitigoiul sur. Prin urmare nici nu am cautat-o, de principiu orice pitigoi gri cu capul negru il inregimentam la o privire superficiala la capitolul "pitigoi suri", mult mai comuni, mai raspanditi, cel putin in zonele pe care le bat eu. De data aceasta insa, pitigoiul de munte a venit peste mine, m-a obligat sa il vad si sa-l recunosc fara dubiu, dupa cantec. 





     In timp ce ma plimbam la o liziera, am auzit pe un varf de copac nu prea inalt, un cantec elaborat si nou pentru mine. Am vazut ceva ce parea a fi o pereche de pitigoi suri si nu le-am dat foarte mare importanta, mirandu-ma totusi de un asemenea cantec nemaiauzit. Cum pitigoii au o gama destul de larga de cantece de imperechere, acele melodii lungi si elaborate cantate indeobste de masculi, m-am multumit sa cred ca e o pereche mai artistica, mai originala in arii,  si inca nu ma dumirisem ca am in fata niste pitigoi de munte. Dupa ce au cantat ei ce au cantat in varf de copac fara sa incerc sa-i fotografiez sau sa-i inregistrez- crezandu-i pitigoi suri - deodata au inceput sa ma minuneze alt tip de sunete, ceva ce parea un fel de chemare nazala, aspra si joasa in acelasi timp, un sunet nedefinibil, ceva ce semana pe departe cu sunetele scoase de o gaita sau poate acele chemari joase de sturzi de vasc, insa mult mai sonore, mai hotarate, mai repezite.  Il aveam chiar in fata mea pe pitigoiul care scotea acele sunete specifice, perechea lui ii raspundea in acelasi ton mai de departe. Abia atunci mi-a venit mintea cea buna si am inceput sa-i fotografiez, avand de data aceasta o identificare absolut sigura. 
    Mai vazusem inainte cu cateva zile, tot in zona de fag, de munte, insa in Valcea, un pitigoi pe care il incadrasem la pitigoi de munte dupa infatisare, insa fara sa-l fi auzit cantand nu aveam siguranta in identificare. Capul mare si gatul groscior, lipsa unei pete albe mai extinse pe partea superioara a ciocului (diferita de reflexia luminii pe marginile interioare ale ciocului), zona de puf alb-rosietic extinsa putin pe umeri, toate aceste caracteristici ma fac sa-l determin si pe acesta din Valcea ca pitigoi de munte.


     Siguranta deplina o am doar la exemplarele auzite si vazute in Gorj. Nu pot sa descriu prea bine acel strigat de chemare in cuvinte, dar daca dati o cautare pe xeno-canto veti gasi la "call" acest sunet inconfundabil. Si cantecul era diferit, nu numai strigatul de chemare, dar fiind mai lung si mai complex exista si loc de interpretari, pe cand strigatul de chemare nu lasa loc de intors. M-am bucurat foarte mult si parca mi s-a luat o piatra de pe inima, gasind pitigoiul de munte in conditii atat de fericite si anume sonore. 




      Criteriile vizuale sunt foarte dificile, si de ce citesti mai mult de aceea itele deslusirii lor se incalcesc intr-o jungla. Numai cine citeste superficial cateva randuri crede ca a gasit cheia potrivita de diferentiere. In primul rand se spune ca barbita neagra ar fi mai mare la pitigoiul de munte. La o mica parte din indivizi se intampla acest lucru, iar diferenta e atat de mica incat a le compara e mai mult o aproximare, o interpetare subiectiva. Se mai spune ca pitigoiul de munte ar avea caciulita neagra de pe cap de culoare mata, iar celalalt stralucitoare. Am vazut atat de multe poze de pitigoi de munte cu caciulita neagra stralucitoare si suri cu ea mata incat pot spune cu mana pe inima ca aceste diferente sunt date strict de modul in care cade lumina si de tipul de aparat de fotografiat. Cu cat aparatul e mai "bun", in sensul ca scoate poze frumoase, luminoase, artistice, cu atat pasarea straluceste mai mult. Cu tot regretul, dar in pozele cu pasari considerate poze de calitate superioara, toate pasarile stralucesc ca puse sub reflector, toate isi pierd acea matitate atat de prezenta in realitate. E cam ca diferenta intre pozele cu vedete pentru revistele lucioase si pozele de la stiri cu oameni reali luati pe strada la intamplare, nu mai straluceste niciunul. Mai este apoi celebra pata alba de pe cioc, de langa nara, pe jumatatea superioara a ciocului. Fix acolo,  straluceste in alb lumina reflectata in osul lucios ca intr-o oglinda si nu mai poti spune ca e o pata reala sau una de lumina. Poate doar la pasarea prinsa in mana sa functioneze acest criteriu, dar nici atunci in totalitate intrucat am inteles din articole ornitologice ca nu e prezenta intotdeauna la pitigoii suri si uneori mai apare si la cei de munte, doar asa, ca sa strice socotelile.
      Sunetul, din fericire, e clar. Diferentierea dupa habitat nu ofera nici ea o cheie clara. Cel putin la noi in tara pitigoiul de munte cuibareste foarte des in aceleasi locuri cu cel sur, iar iarna cauta hrana de multe ori in aceleasi locuri. Eu i-am vazut la munte in zona padurii de fag, probabil si cuibaresc acolo, sau ceva mai sus, la limita padurii de fag cu coniferele sau chiar in padurea de conifere. Poate cuibari atat in paduri de foioase cat si in paduri mixte , cu conifere.



      Cuibul si-l fac in scorburi. Interesant este ca si-l excaveaza singuri, ce-i drept in copaci imbatraniti, cu zone de putregai. De aceea e important sa existe paduri lasate cat mai natural, cu arbori in decadere, cu arbori cazuti, cu arbori de toate felurile. Ca orice cuib de pitigoi si acesta este bine cladit si facut comfortabil si moale cu tot felul de materiale moi, lana, fire din blanuri de animale, puf, rumegus, etc. Acolo depune 7-9 oua, oua de culoare alba cu pete rosietice. Puii sunt hraniti si cresc rapid cu o dieta foarte bogata de insecte, larve, oua de insecte, semincioare.
      Este mai putin raspandit, mai putin comun decat pitigoiul sur, cel putin in tara noastra situata in centru-sudul Europei. In jumatatea de nord a tarii se gaseste mai des, pe partea sudica a Carpatilor mai rar. La fel si la nivelul Europei, e mai raspandit in jumatatea de nord. In limba franceza de exemplu, chiar si poarta denumirea de pitigoi "boreal", nordic. In limba engleza e denumit"pitigoi de salcie", nu trebuie insa sa ne gandim la salciile noastre din luncile calde, ci mai curand la salciile ce cresc in partea vestica si nord-vestica a Europei, in zonele reci si umede.
      O alta pereche, posibil pitigoi de munte, neidentificata insa dupa cantat, la sfarsit de ianuarie. Posibil sa fie pitigoi de munte dupa capa neagra care se prelungeste mult pe spate, dupa dungile albicioase de la aripi si dupa gatul mai robust, mai gros. 












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu