Translate

vineri, 14 februarie 2014

PITIGOI SUR - Poecile palustris






        Un tip de pitigoi mai discret, atat prin penaj cat si prin comportament.








Nu prea il zaresti in varful pomilor pe crengutele cele de sus ca pe pitigoiul albastru si rar il vezi in grupuri galagioase si mobile ca cele de pitigoi mari. Traieste in aceleasi paduri cu pitigoii mentionati dar au alte obiceiuri si predilectii. Cauta si el hrana prin crengute, uneori coboara si pe sol , mai ales in parcuri unde gaseste diverse oportunitati ramase de la oameni. 








Dar, ca si la speciile de muscari sau de silvii care traiesc pe acelasi teritoriu exista cred o specializare pe etaje sau pe factori mai subtili astfel incat speciile nu se deranjeaza intre ele, desi sunt foarte apropiate ca mod de hrana si cuibarire.
         Pitigoiul sur e foarte atasat teritoriului sau, e mai putin predispus la hoinarire. Nu e nici gregar, cel mai des il vezi solitar sau in pereche. Rar, spre sfarsitul verii se pot intalni cu mult noroc grupuri familale. Nici acestea nu sunt asa mari, are un numar mai mic de oua, respectiv de pui la o ponta, fata de pitigoiul albastru sau mare.
       Eu cel mai des l-am vazut singur si tacut, concentrat asupra permanentei sale cautari de insecte. Ii plac padurile cu copaci maturi dar si cu un bogat etaj de arbusti si tufisuri. Pot fi si livezi, pot fi si parcuri conditia ar fi doar o vegetatie arbustiva bogata si variata si o anume umiditate, specifica mai ales zonelor piemontane.






 Unul din exemplarele de aici de ex. e fotografiat in parcul din Baia Mare, de fapt o prelungire a padurii de pe versanti in interiorul orasului, plina de pasarele si de veverite. Restul sunt fotografiati in diverse paduri din Oltenia.











 Numele lui stiintific sau in alte limbi te-ar duce cu gandul chiar la zone umede -"palustris" , sau Marsh Tit, insa nu mlastina e zona lui de trai ci padurea cu vegetatie debordanta si plina de insecte minuscule. Intr-adevar acest tip de biotop necesita o anume umiditate. Cele mai potrivite ar fi padurile subcarpatice, piemontane,dar se gaseste si in Delta sau in zavoaie si stejarisuri de la campie. Doar padurea de brad i-o lasa pitigoiului aproape geaman cu el la infatisare, si anume pitigoiul de munte.






       Nu prea ii convine sa-si paraseasca teritoriul pentru ca are obiceiul de a-si face provizii, in general de seminte . 






Cu ele spera sa-si treaca iarna cea grea de aceea nu hoinareste departe de "camara" lui si nici nu invita prea multi semeni sa ierneze in acelasi punct cu el ca nu s-ar mai ajunge hrana la niciunul. Uneori se mai ataseaza stolurilor mixte de pitigoi albastri si mari, acestia sunt mai descurcareti in a afla, in a descoperi oportunitati.  
       Deasemenea e un pitigoi monogam, isi alege perechea pe viata. Si acest lucru are legatura cu abordarea si comportamentul sau fata de teritoriul de cuibarire, fidelitatea fata de acesta, dezvoltarea memoriei pentru a retine tot ce exista si ce depoziteaza pe teritoriul cunoscut probabil ca ii structureaza acelasi tip de fidelitate si in relatiile de imperechere si constituire a familiei. 
       Penajul il are in general cenusiu, cu o calota neagra lucioasa pe cap si cu o micuta barbita neagra sub cioc.Femela si barbatusul arata identic. E mai mic decat pitigoiul mare,poate cam cat cel albastru dar mai subtire, mai lung decat acesta, nu are acel aspect pufos si rotunjor ci mai curand unul zvelt, elongat, cu penaj elegant si bine "pieptanat". Doua culori simple are in penaj, dar de efect- tonuri de gri cald si negru lucios, in proportie masurata. 
















    Negru plouat, cateva zeci de minute inainte de prima geana rosiatica de lumina a rasaritului. Ora nu era prea mica dar 28 noiembrie fiind, soarele se ridica lenes la orizont, dupa orele 7 dimineata. In aceasta atmosfera sumbra, trecand prin parc, am auzit sus in copaci un tipat disperat de pasare prinsa in gheare. Credeam ca surprind un atac al huhrezului asupra vreunui inocent luat din somn cand doua pasarele inclestate au cazut in iarba, sub lumina unui felinar.



      Nu mica mi-a fost mirarea sa vad doi pitigoi inclestati intr-o lupta pe viata si pe moarte. Nu parea deloc o simpla incaierare intre rivali, o masurare a puterilor, o incercare de intimidare. Pur si simplu un pitigoi il ataca cu multa cruzime si inversunare pe un seaman de al sau, lovindu-l insistent in zona vitala a gatului. Nu stiu daca voia sa isi infiga ciocul ascutit in carotida acestuia, din ce am observat si am prins pe filmare parea mai curand ca il ataca la ceafa, la baza craniului, intr-o incercare de a-i frange gatul. Citisem despre atacurile ucigase ale unor pitigoi mari asupra altor pasarele, pe timp de iarna, atacuri urmate de consumarea creierului acestor pasarele. Tot despre pitigoii mari am citit ca uneori ataca si consuma lilieci in hibernare, tot pe timpul iernii. In acest context, observatia asupra inclestarii celor doi pitigoi este destul de interesanta. In primul rand, este vorba de o agresivitate crescuta a unui pitigoi sur, posibil asemanator in intentii si comportament cu pitigoii mari observati in literatura de specialitate? In al doilea rand, atacul era indreptat asupra unui exemplar din aceeasi specie. In al treilea rand, interesant era si momentul acestui atac, pe intuneric, profitand probabil de vulnerabilitatea atacatului, probabil luat prin surprindere. Din pacate piesa finala a acestui puzzle imi lipseste, intrucat nu cunosc rezultatul atacului. Pitigoiul atacat reuseste sa scape la un moment dat, dar urmarirea lui de catre atacator a continuat cu aceeasi furie. I-am vazut pe o distanta de cca 20 m cand agresivul incerca sa curme zborul jos al atacatului si sa-l tranteasca iar pe pamant. Dar in zbaterea lor au iesit si din raza de lumina a felinarelor si au reusit si sa se departeze la cativa zeci de metri, astfel incat i-am pierdut din vedere. Am mai vazut lupte intre pasari din aceeasi specie sau gen, dar nicuna atat de agresiva, incat nu mai parea o lupta ci efectiv un atac ucigas al unui pitigoi sur asupra unui semen de-al sau. 

2 comentarii:

  1. e un lucru minunat daca isi aleg perechea pe viata. sunt o familie fericita intr-un mediu superb!
    foarte reusite pozele!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu cat o pasare e mai isteata si dezvolta legaturi mai complexe cu mediul ei, cu atat e mai predispusa la fidelitate in pereche.Teste si observatii pe pitigoiul sur au aratat nu numai capacitati deosebite de memorare dar si forme de utilizare a ciocului ca unealta foarte versatila pentru rezolvarea unor situatii noi.

      Ștergere