Translate

miercuri, 20 martie 2013

VRABIA DE CASA - Passer domesticus


















       O pasare pe care o cunoaste toata lumea.






     Putini stiu insa ca vrabiutele care zboara peste tot in jurul nostru sunt de doua feluri - vrabii de casa si vrabii de camp. Criteriul de deosebire e destul de simplu - unele au o "caciulita" gri pe mijlocul capului cu margini maronii, altele maronie complet cu negru in obraz. Problema e ca vreme indelungata uitam care e intr-un fel si care in celalalt si trebuia sa verific. Deci, vrabia de casa are in penajul masculului o calota gri in crestet si obrajii curati, fara cele doua pete negre. Femelele sunt colorate mai monoton, uniform maroniu deschis pe cap.






       Cam asta e singura deosebire vizibila imediat, in rest si vrabiile de casa si cele de camp sunt la fel de numeroase si de raspandite printre noi, in toate localitatile dar si pe camp. Se pare totusi ca la camp si in zone salbatice predomina vrabia cealalta, cea de camp care este si o idee mai micuta si mai sperioasa.










       Silueta vrabiutei de casa e familiara tuturor. Cred ca mai toate casele, blocurile, au pe sub stresinile lor cel putin un cuib de vrabiute. Mai ales in orasele si satele de campie.  Locul ei predilect de cuibarit este chiar locuinta umana prin diversele mici cotloane ce le ofera la partea superioara.
        O alta imagine draguta este clasicul cuib de barza plin de cuiburi de vrabiute galagioase in jurul lui. Imagini simpatice, inregistrate in memorie ca imagini de zi cu zi, obisnuite , banale si totusi atat de necesare pentru firescul vietii noastre. Ciripitul vrabiilor se constientizeaza mai ales atunci cand lipseste. In rest e mereu in jurul nostru, un fundal sonor pe care rareori il bagam in seama.
       Vrabiutele sunt peste tot, le vedem cand mergem pe trotuar, cand stam pe banca in parc, cand ne asezam la masa la o terasa. 



























     Ba chiar le vedem zburand prin constructiile inalte si luminoase ce adapostesc mall-urile.Ciripesc si ciugulesc pe langa rotile masinilor in parcare, se scalda in nisipul parculetelor pentru copii.













       Desi stau atat de aproape de noi, printre noi, rareori vin sa ciuguleasca firimituri din mana noastra. Tin totusi foarte mult la statutul lor de pasare salbatica chiar daca accepta firimiturile cazute la picioarele noastre sau puse special pe pervazul ferestrei.  De mancat, ca orice pasare granivora de talia ei, mananca "portii" ce pot merge si pana la jumatate din greutatea ei, cel mai adesea catre un sfert.



       Fiind o pasare atat de comuna nu prea m-am obosit sa o fotografiez. Majoritatea pozelor sunt facute intamplator. Urmaream vreo alta pasare prin parcuri si imi ieseau in cale vrabiute in timp ce pasarea mai deosebita imi dadea cu tifla de dupa copaci.
       Sau admiram frumoase cule oltenesti cu pridvoare si acoperis de sindrila devenit loc de popas pentru vrabiute.









       Sau ma odihneam pe banca in parc si nu aveam ce face..sau...sau astfel de imprejurari de acest gen.



















       Vara sunt des vazute vrabiute scaldandu-se in praf. Se scalda mai putin in apa cat mai ales in tarana oriunde o gasesc la dispozitie. Particulele fin abrazive curata bine penele si indeparteaza eventualii daunatori.
       Stateam pe o banca in frumosul parculet al manastirii Ostrov din Calimanesti, intr-o pauza de alergatura. In fata mea se scaldau cateva vrabiute.








     

      Atunci, uitandu-ma cu mai mare atentie am observat ca sunt foarte geloase, locul de scaldat al uneia pare aur curat pentru celelalte. Vin si se alunga, isi fac galagie, se impun unele in fata altora cumva ca la copii mici ce se joaca la tarcul cu nisip. Locul celeilalte pare intotdeauna atractiv si uns cu miere desi, slava Domnului, tarana era suficienta pentru toate vrabiile din parculet. 
       Au intr-adevar o fire geloasa si sunt pline de personalitate. Intr-atat incat multi oameni le cadorisesc cu epitetul de "obraznice". Obraznicia lor e doar inteligenta, descopera uimitor de repede orice oportunitate si o folosesc cu indrazneala. De-aici si succesul lor in  acoperirea unei arii uriase de trai si inmultire. Iarna raman la noi si se descurca de minune. Mai cad si prada gerului si rapitorilor .
Desi e o pasare destul de mica, are multa vitalitate, durata medie de viata este destul de mare. In literatura se citeaza cazuri de vrabiute care au atins chiar si 15 ani. In medie traiesc pana in 10 ani.  O alta proba a vitalitatii lor o da scurta perioada de clocire, ouale (cate 4-5 oua la un cuib, de culoare alburie cu multe pete maronii) au nevoie doar de 11 zile de incubatie pana la iesirea puisorilor din ou.  Cand au pui, vrabiile devin preponderent insectivore, curatand foarte eficient gradinile si spatiile verzi din localitati de diferiti paraziti ai plantelor, foarte activi si ei in aceeasi perioada de cresterea a puietului la pasari.





















 insa majoritatea isi traiesc fericite  scurta lor viata, salbatice dar "pe langa casa omului" asa cum o spune si denumirea lor in latina.
















     

16 comentarii:

  1. Mesaj de la Adina (casa cu perusi) -eliminat de mine din eroare

    Ce frumos e articolul despre vrăbiuţe!!! Ai dreptate, sunt atât de aproape de noi şi atât de comune, încât nici nu le mai băgăm în seamă. Mie îmi sunt foarte dragi, sunt deosebit de inteligente şi îmi fac fiecare zi mai frumoasă când le aud cântând la fereastră. Într-un documentar despre păsări, prezentat de David Attenborough, am văzut prima dată că în lumea vrăbiuţelor există o ierarhie strictă. Generalii, masculii frumos coloraţi, cu pete negre mari pe cap sau pe la obraji, sunt întotdeauna primii la mâncare şi la împerechere. După ei, vin locotenenţii, masculii cu mai puţină culoare în obraji, iar la final soldaţii de rând, vrăbiuţele femele, fără culori deosebite în penaj. Or fi fetiţele ultimele în ierarhie, dar am văzut uneori câte o vrăbiuţă ciupind cu sete un vrăbioi care îndrăznise să îi fure mâncarea pentru că el era bărbat şi avea mai multe drepturi... sunt foarte interesante şi drăgălaşe!!! Adina (Casa cu perusi)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc foarte mult pentru comentariu.Cand am vrut sa-ti raspund am apasat gresit si l-am sters,apoi l-am recuperat.
    Foarte interesant ce-ai spus, imi dau seama cu cata superficialitate le-am privit de fapt astfel ca nu pot sa adaug nicio observatie pesronala cu privire la ierarhiile lor si viata lor sociala.Am observat doar semnele exterioare la masculi de deplina maturitate prin "pieptul negru de general"
    Imi doresc mult sa citesc la tine pe blog (caci e ideea ta) un articol despre ierarhia intre fete si baieti la vrabiute(sau la papagali?) si evntual pe la sfarsitul verii, dupa ce le voi acorda si eu atentia cuvenita sa comentez cu observatiile mele.Excelenta "tema de lucru" pentru sezonul meu de "birdwatching" primavara-vara - mersi frumos!

    RăspundețiȘtergere
  3. Într-adevăr, sunt geloase! Când le arunc mâncare în fața blocului, deși e pâine pentru toate, o fugăresc pe cea cu bucata mare în gură :))
    Iarna , când porumbeii ne vizitează mai rar, le pun multe grăunțe pe pervaz. Par așa grăsuțe!
    Într-o zi, am văzut într-o curte a unui bloc mai mulți pui mărișori pe jos, încă nu puteau zbura. Este ceva normal? S-a întâmplat asta și la mine, era un puiuț care a stat 2-3 zile, apoi când mă uit a venit la mine la pervaz :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, e normal. Pe la multe specii de pasari puisorii nu prea au rabdare sa stea mult in cuib, cad sau pleaca prin iarba si sunt hraniti acolo de parintii lor. Unii chiar nu pot sa zboare altii mai mult nu au chef inca sa zboare dar daca te duci spre ei sa-i culegi zboara deodata...depinde, cat de mult s-au maturizat...
    Foarte frumos ca a grija de pasarele, mai ales acum la vreme de iarna grea hrana data de tine poate salva multe vieti si scuti multe suferinte printre vizitatorii de la pervaz.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am un pui de vrabie, are cam 4 saptamani. I-am dat viermi si de vreo 2 zile ii dau si faina de malai cu putina apa. Am inceput sa ii dau viermii dupa ce ii bagam in apa, ca miros atat de urat si aveau pe ei si rumegus. Oare e vreo problema? Intreb pentru ca vad ca are scaun cam moale. Cine stie sa imi spuna detalii legat de hrana? Nu stiu daca pot sa ii dau orez fiert sau inmuiat in apa... multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu renunta la viermisori, insecte, musculite - cam asta e dieta puilor, chiar si la pasarile pe care le stim drept granivore si nu insectivore. In perioada de crestere puiul are nevoie de proteine altfel nu creste bine , se imbolnaveste etc. Meniul alcatuit doar din malai sau cereale, orez etc este insuficient. Sa nu-i lipseasca insectele, viermisori, musculite, cosasi, La 4 sapatmani ar trebui sa fie destul de mare, aproape independent.

      Ștergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca nu ma insel, prima imagine din articol e cu o vrabie negricioasa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va inselati. in prima imagine este un mascul de vrabie de casa. Pe masura ce se maturizeaza masculul vrabiei de casa capata acea cravata, acea "baveta" neagra pe piept din ce in ce mai pronuntata si mai mare dar niciodata extinsa pe flancuri ca la vrabia negricioasa. Daca mergeti la pagina vrabiei negricioase veti observa cum negrul cuprinde intreg pieptul vrabiei si coboara pe ambele flancuri, nu are acest aspect de baveta bine delimitata si rotunjita doar pe piept. in plus, vrabia negricioasa are crestetul maroniu si o spranceana alba pe cand vrabia de casa are crestetul cenusiu.

      Ștergere
    2. Am găsit acum 2 zile un pui de vrabie căzut din cuib, lângă gardul şcolii unde lucrez. Era foarte frig afară şi nu m-am îndurat să-l las acolo. Ieri chiar ciripea şi sărea pe jos prin bucătărie. A mâncat foarte bine. Cu toată atenţia mea, din păcate, în această dimineaţă a murit... A fost jalnic...

      Ștergere
    3. Am găsit acum 2 zile un pui de vrabie căzut din cuib, lângă gardul şcolii unde lucrez. Era foarte frig afară şi nu m-am îndurat să-l las acolo. Ieri chiar ciripea şi sărea pe jos prin bucătărie. A mâncat foarte bine. Cu toată atenţia mea, din păcate, în această dimineaţă a murit... A fost jalnic...

      Ștergere
  8. Uneori au mai multe sanse lasati pe loc, daca sunt suficient de marisori ii mai hranesc parintii dupa caderea din cuib. Depinde insa mult daca e o plecare naturala, chiar putin prematura, din cuib sau este efectiv o cadere cand este inca prea mic si neajutorat. In cazul al doilea sansele de supravietuire sunt foarte mici. Chiar si atunci cand sunt adoptati de oameni, cu toata grija, tot nu este ceea ce le trebuie lor.

    RăspundețiȘtergere
  9. In Galati nu mai sunt vrabii de cativa ani.

    RăspundețiȘtergere
  10. Intersant daca este asa. Varbiile traiesc in toate orasele din tara mai ales unul de campie inconjurat de grane si ape cum este Galatiul. Am fost de doua ori in Galati si sincer nu am urmarit vrabiile, nu pot sa afirm nici ca am vazut nici ca nu am vazut, sunt pasari atat de comune incat le consideri acolo garantat. Nu sunt nici prin cartiere, prin parcuri, prin zonele de case sau printre blocuri? O sa iau acum la rand pozele mele din Galati sa vad daca nu se vede vreo vrabie pe-acolo din intamplare in cadru

    RăspundețiȘtergere
  11. In oras nu mai sunt si parca si-n alte orase nu mai sunt, cum ar fi cele mai din sudul Romaniei. Presupun ca introducerea emitatoarelor digitale de radio si teve afecteaza vrabiile si probabil si alte pasari.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu stiu ce sa zic, pentru ca nu cunosc situatia din Galati. Deocamdata stiu ca in Craiova, Timisoara, Bucuresti si Constanta, orase pe care le stiu mai bine, inca sunt vrabii in numar mare. Nu stiu care ar fi explicatia pentru Galati, daca numarul lor a scazut asa dramatic.

    RăspundețiȘtergere