Translate

Se afișează postările cu eticheta Bigia padovana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bigia padovana. Afișați toate postările

duminică, 21 septembrie 2014

SILVIE PORUMBACA, Sylvia nisoria

SILVIE PORUMBACA, Sylvia nisoria













      Uneori natura creeaza locuri atat de frumoase incat oamenii incep sa viseze. 









     Visand, incep sa-si astearna sufletul in povesti oglindind inclinatiile si atasamentele fiecaruia.
     Unii iubesc istoria si atunci, in imaginatia lor, creatorii tinutului devin stramosi misteriosi si atotputernici, decazuti din tronurile lor mitice sub puterea timpului mereu demolator.
  





       Altii iubesc divinul si spiritualitatea si atunci taramul intra sub semnul dumnezeirii, crestine si pagane, intr-un sincretism firesc, sub aceeasi curgere a timpului. 








       Altii sunt atrasi de fantasticul cel mai pur si populeaza tinutul cu non-pamanteni, cu energii, cu mistere. Pentru ei curgerea timpului isi pierde sensul, merge in toate directiile si imbraca toate posibilitatile. 









       Tara de Piatra din Muntii Buzaului, tara a cetatii unui rege de legenda cu nume de fecioara, "Tara Luanei" , tara a calaretilor traci transfigurati in sfinti, tara a unui Sfant Gheorghe biruitor, ucigator de balauri, tara a misterelor, a energiilor uluitoare si inexplicabile, a aparitiilor si disparitiilor paranormale, tara a viselor si a visurilor , a tuturor formelor pe care le poate imbraca visul omenesc - locul e intr -adevar de un pitoresc care iti taie rasuflarea si te intoarce in timp, la primele impulsuri ale panteismului in mintea si sufletul omului primordial.
















       Icoana stranie, pe jumatate sfant crestin, pe jumatate calaret trac descoperit pe pietrele cioplite ale antichitatii, strajuia un foarte frumos punct de belvedere asupra portii de intrare in tinut. 










       Cu ochii la panza de verde si azur a privelistii, nu pierdeam din vedere nici detaliile. Pe un fundal de strigate de prigorii, ciripea dulce o presura de gradina. Ca punct de observatie locul mai era folosit de cineva, un sfrancioc. Am luat-o usor in urmarirea lui pentru a vedea ce tip de sfrancioc domneste in acel tinut - cel rosiatic, sau cel cu frunte neagra?



        Era un sfrancioc rosiatic, cu femela lui. 
        Din greseala, m-am asezat la umbra sub un copac stufos - din greseala din punctul ei de vedere, din noroc si fericire din punctul meu.



     Pomul apartinea unei silvii porumbace care nu avea chef de musafiri.




     M-am bucurat foarte mult sa-i zaresc burtica dungata, dungi fine orizontale, de culoare gri-palid, modelul denumit in popor "porumbac". Inconfundabila cu celelalte specii de silvii care toate au abdomenul in culoare uniforma, alba sau crem.






        Foarte galagioasa si hotarata sa ma alunge, dar nu pe deplin curajoasa.






 Facea galagie mare insa doar ascunsa dupa crengute si frunze.



      N-a vrut niciodata sa iasa in loc deschis. Am stat de vorba vreo 5 minute, eu rugand-o sa iasa din frunzis pentru o poza si gata, ea explicandu-mi in o mie de cuvinte ca e pomul ei si nu am ce cauta acolo, sa ma duc la calaretul trac, la Sfantul Gheorghe omorand balauri, sa caut sfrancioci, sa caut extraterestri, treaba mea, doar sa eliberez locul.
      Cel putin asa am tradus eu. E posibil si doar sa fi vrut sa stea de vorba, simtindu-se prea singura in acea pustietate. De fapt, prea singur, caci era un mascul, bine dungat si cu ochi galben. 
       

      M-am gandit sa-l "atrag" cu propriul lui cantec, dar figura asta nu merge facuta la intamplare. Orice cantec de pasare are un continut informativ clar si trebuie alese doar acele fragmente de limbaj potrivite "atragerii". Cand si-a auzit propriul glas a zbughit-o brusc la vreo 3 pomi distanta, a crezut probabil ca vreun mascul strain burzuluit a venit sa-si revendice si el pomul. Dupa alte 5 minute cand a vazut ca sunt doar eu sub pomul lui a revenit cu curaj si a inceput iar sa ma dascaleasca. N-am mai prelungit sedinta ca oricum n-avea de gand sa iasa din frunzis. Actiona cu mult curaj, dar doar "sub acoperire".












       Vorbind serios acum, nu rareori am descoperit o pasare tocmai datorita comportamentului ei in caz de alerta fata de pradatori. E evident insa ca pasarile stiu sa evalueze diferitele tipuri de pradatori. In caz de uliu, cele mai multe dintre ele incremenesc, stiu sa stea tacute si perfect camuflate. La fel in caz de vanatori, decelati prin sunet de arme si caini, eventual chiar si prin aspectul vizual. 
         Exista insa si un tip de pradatori pe care pasarile ii evalueaza drept slabi si usor de alungat si atunci recurg la acest tip de "pisalogeala" sonora continua si postura relativ amenintatoare in jurul capului intrusului. Fara aceasta initiativa a lor, pe langa multe pasari si cuiburi as fi trecut fara sa am habar, asa cum as fi facut si acum pe vaile pitoresti ale Buzaului.
          Pasarile considera aceasta alungare necesara mai ales atunci cand au cuib sau chiar pui mari, zburati din cuib dar inca dependenti de parinti. In cazul silviei porumbace e posibil sa fi avut astfel de pui mari, prin apropiere am vazut parca o miscare de pasari asemanatoare la doi, trei copaci distanta. 
        Silvia porumbaca e mai putin raspandita decat celelalte feluri de silvii, sau cel putin asa am perceput-o eu. Sunt zone unde apare regulat dar acele locuri nu sunt suficient de dese si uniform repartizate, ci doar pe ici pe colo, mai ales in tinuturi insorite si calde. 
       Vocalizarea in stare de alerta e la fel de prezenta si asidua si la femela si la mascul si cred ca depinde de la individ la individ. Am intalnit perechi de silvii si sfrancioci in care masculul era mult mai activ in alungarea intrusului si perechi in care femela era mai puternica pe linia aceasta.
       Cel care canta in perechea de silvii porumbace e desigur masculul. Cantecul se pare ca e la fel de frumos ca si al tuturor silviilor doar ca include si sonoritati mai aspre si mai puternice.
        Daca la majoritatea pasarilor aspectul dungat, barat, intervine mai ales la pui, la silvia porumbaca e invers. Dungile pe abdomen sunt dovada de maturizare si masculinitate. 
       Pasare insectivora, silvia porumbaca pare sa prefere zonele de deal si campie inalta, cu tufisuri, arbori rari, zone mai calde si ceva mai aride decat prefera celelalte silvii. Poate putin se apropie preferintele silviei porumbace de cele ale silviei de camp dar desigur ca exista diferente subtile. Nu intotdeauna e simplu de dat un raspuns corect la intrebarile legate de decizia unei pasari de a-si alege locul de trai si cuibarire intr-un anumit punct si nu intr-altul.
       Ca si celelalte sivii, este o pasare migratoare.
  










 mai 2024, o femela, Dobrogea