PASARI DIN ROMANIA: Europe

MATASARI, Bombycilla garrulus (2)

Au revenit matasarii! Sau poate nu au fost deloc plecati din zona Olteniei si acum doar se regrupeaza in vederea plecarii spre Nordul indepartat.

In data de 9 martie am vazut un stol de aprox. 50 de matasari odihnindu-se intr-un copac inalt intr-o valcea cu tufisuri si copaci razleti situata in interiorul unei paduri. Zona Podisului getic.

Mai vazusem in 20 decembrie un mascul de matasar singuratic tot intr-un luminis de padure in zona subcarpatica a Olteniei.

Intrebarea pe care mi-o pun si la care nu stiu sa raspund este unde anume a fost iernarea propriu-zisa a acestui stol de matasari vazut sambata pe 9 martie.

1. Au stat ei toata iarna in stol si au stat ascunsi prin diverse hatisuri ale Olteniei si acum doar am avut norocul sa dau peste o astfel de poienita?

2.Au stat toata iarna in stol si au iernat in zone mult mai sudice ale Europei, Oltenia(sau sudul Romaniei in general) fiind doar o etapa intermediara?respectiv, la inceputul calatoriei in decembrie si la sfarsitul iernii in martie au ajuns in Oltenia in schimb varful greu al iernii l-au petrecut la sud, in Bulgaria, Grecia?

3. Au iernat individual, hoinarind pe ici pe colo pe unde au gasit hrana,stand toata iarna in Oltenia rasfirati prin cranguri asa cum era masculul observat in decembrie? Si stolul acesta de martie sa fie doar adunarea generala inainte de marea plecare catre Nordul arctic?

Cert este ca cele doua intalniri cu matasarii din sezonul acesta au fost deosebit de frumoase si inedite pentru mine.

Copacul in care statea stolul acesta era un copac inalt si situat intr-un luminis plin de tufisuri de macesi si porumbari. De la distanta la care i-am observat se vedeau ca niste grauri insa cu o postura diferita. Era cat pe-aici sa-i ratez gandindu-ma ca or fi proaspat-sositii grauri. Din fericire am capatat o oarecare experienta in aprecierea siluetelor de pasari si ceva-ceva m-a oprit in loc sa vad stolul mai deosebit. Moturile simpatice s-au vazut doar cand am marit imaginea de pe ecranul aparatului.

Incet incet am incercat sa ma apropii de copac fara sa-i sperii.Singurul drum spre copac era printr-un hatis compact de macesi . Ei , chiar compact nu era,ca altfel nu as fi putut face nici un pas, trebuia sa gasesc mici spatii neaparate de spini ca sa ma strecor.Macesii si porumbarii sunt cumpliti la spinarie,ma felicit ca am scapat cu puloverul neferfenitit, doar agatat pe ici, pe colo.Ar fi trebuit sa am si geaca pe frigul acelei zile umede si noroase dar cine mai avea timp sa-si traga haina, mi-a fost teama sa nu zboare frumosii matasari.

Am reusit sa ma apropii cat de cat, le-am putut vedea si cu ochiul liber capul motat, putin rosietic batand spre roz, cu moturile matasoase zburlite de vant. Mai ales am avut ocazia sa le aud pentru prima data susurul dulce al ciripitului lor maruntel. Interesant e ca atunci cand au zburat, si nu cred ca din cauza mea intrucat la un moment dat mi-a devenit imposibil sa mai fac vreun pas prin pasla de tufisuri spinoase, au zburat spre sud, spre interiorul padurii. Cred ca aveau de gand sa mai zoboveasca un timp pe la noi, nu erau chiar pe plecarea definitiva.

Pasari foarte frumoase, cu desene si culori fine, subtile, cu o textura deosebita, ca de matase la penaj si mai ales foarte amuzante cu motul lor vesel. Ceea ce le face deosebite e si gandul distantei mari de la care vin,tinuturile nordice misterioase si pustii al carui aer il coboara si pe la noi cand si cand. Nu e un oaspete obisnuit al tuturor iernilor, poate doar prin nordul extrem al Romaniei sa fie, poate nici acolo. In sudul tarii, in Muntenia, Oltenia e chiar o pasare neobisnuita, musafir foarte foarte rar

6.01.2024, un exemplar vazut in Oltenia, la 11 ani distanta fata de precedentul an de invazie, iarna 2012-2013.

MIERLA (1), Turdus merula

Inceput de martie in padurea de la poalele Parangului. In micul crang de stejaris tanar mierloii au inceput sa cante, inca timid, dar foarte melodios. De acum isi asteapta consoartele si au pentru cine canta.

Toata iarna au stat imbufnati prin desisul uscat insa plin de fructe de padure. La marginea stejarilor, in jurul lor , si-au strecurat trunchiurile micute tot felul de arbusti : macesi, porumbari, paducei, crusini, lemn cainesc, soci, hamei, o increngatura ca de jungla as zice daca nu ar fi sub imperiul crivatului si al zapezii albe si reci.

Nu dispretuiesc nici livezile, mai ales dupa ce da ger puternic si zapada, iar fructele ramase prin pomi devin moi si gustoase.

Aceasta mica salbaticire incarcata cu bunatati il atrasese si pe matasar in decembrie ca oaspete ocazional, proprietarii de drept fiind insa mai multe mierle care acolo cuibaresc, acolo ierneaza, acolo isi duc viata lor ascunsa.

Primavara si vara cauta gandacei si viermisori prin iarba grasa si umeda, plina de floricele, de insecte si de alte....surprize.

Un sarpe pitit printre firele de iarba

Un fluture ochi-de-paun cu o aripa franta de la atata ploaie vijelioasa ce s-a abatut asupra lui

Paraiasul le asigura apa si umiditatea de care au nevoie. Frunzele de hamei, spinii de paducel si alte hatisuri greu de strabatut le asigura locurile de cuibarit. Atunci isi impart teritoriul, din padure se tot insira pe cate o bucata de teren proprietate personala a unei familii de mierle si incep sa se apropie de zona de livezi, fanete si vii de la marginea satelor, ocupandu-si fiecare spatiul sau.

Am dat peste un astfel de cuib ascuns in frunzisul unei vii salbaticite. Alaturi de struguri se "coceau" intr-un cuib vreo 4 pui de mierla, cuib de vara, iesiti din 4 oua micute de culoare albastra azurie. Incubatia dureaza 2 saptamani.

Puii cresc repede si stau foarte putin in cuib. Pleaca grabiti sau cad involuntar prin iarba, prin tufe, si sunt hraniti acolo de parintii lor.

Posibil ca anumiti pui mai neputinciosi sa fie gasiti de pisici. Rolul pisicilor domestice in tinerea sub control a populatiilor de soareci si sobolani este insa atat de imens incat orice interventie umana in echilibrul dintre acesti mici pradatori mai ales nocturni si tintele hranirii sau urmaririlor lor este mai mult decat neavenita, este chiar prosteasca. Oricum, marea majoritate a pasarilor, adulti si pui deopotriva, sunt vigilente si au capacitatea de a zbura sau de a se ascunde, astfel incat doar cateva exemplare mai slabe, bolnave pot fi prinse de pisici.

Parintii incearca sa alunge pisicile din jurul cuiburilor cu acelasi sunet sacadat si puternic ca si silviile, sfranciocii,pitulicile. Pot spune ca am invatat sa "traduc" aceasta fraza comuna in limbajul lor si stiu ce inseamna. Interesant e ca specii diferite folosesc acelasi limbaj in aceeasi imprejurare. Probabil ca nu sunt chiar atat de diferite precum apar in clasificarile noastre.

Adultii si puii mai sunt vanati destul de des si de ulii, am gasit deseori pene de meirla puse roata, dupa metoda uliilor.

Masculii au o culoare negru intens si ciocul ori galben ori portocaliu. Femelele au o culoare maron, puii sunt tot maron si cu impestriteli cu negru.

Am in poza si un exemplar interesant de mascul de un an, de culoare "barbateasca" dar cu aripile inca tivite de cafeniul tineretii. Probabil un tanar tatic ocupat sa duca hrana la puisori intr-un parc salbaticit de pe malul Muresului.

Un alt exemplar, atat de negru incat batea spre violet,surprins in gradina Cismigiului.

La mine in Craiova mierlele sunt destul de rare. Am vazut cateva in batranul parc Romanescu dar prea rar si foarte sfioase. Am impresia ca orasul meu are o clima prea uscata pentru mierle, acestea au nevoie de parcuri umede,cu insecte si viermisori misunand in iarba si pamantul reavan.

Cele mai multe mierle le-am vazut in salbaticie.

Cea mai frumoasa amintire cu mierle o am din Muntii Almajului, in Caras-Severin. Era o dimineata frumoasa si senina si am avut chef sa ne ratacim cu masina pe un drum parasit, care venea de nicaieri si ducea niciunde.

Intr-una din vai s-a lasat deodata o ceata groasa, laptoasa, s-o tai cu cutitul, o ceata ca de iarna grea, desi era o zi de aprilie. In ceata asta ciudata au inceput sa se aseze la drum o multime nesfarsita de mierle, insa nu in stol ci asezate ca soldatii din zece in zece metri, de parca pichetau, sau aparau o linie de granita.

In ceata completa care inghitise drumul, padurea, cerul, tot, se iveau regulat, aproape de rotile masinii, mierle negre, ca niste soldatei de plumb de jucarie, cu cioculetele lor portocalii stralucind ireal in tonurile coplesitoare de alb si gri. Si astazi numesc acea vale Tara Mierlelor, pareau ca niste bastinasi uimiti iesiti la drum sa vada ce curiozitate a naturii le incalca lor imparatia. Nu parea sa le fie frica de masina, asa cum iesea ea din ceata treptat, probabil ca un Obiect Miscator Neidentificat, demn de a fi vizionat de tot poporul. In fata luminii farurilor stateau prudente pe marginea soselei insa dupa trecerea ei se asezau in mijlocul drumului sa se uite lung dupa masina. Era un drum atat de parasit si neumblat incat cu siguranta multi tinerei isi intrebau inteleptii tribului ce-o fi fost acea aratare la ei in padure. Am oprit masina sa incerc o poza doua insa atunci dispareau toate mierlele ca la semnal. Oricum nici eu nici aparatul nu am fi putut orbecai dupa mierle in ceata densa asa ca ne-am multumit cu privelistea de la drum din mersul masinii.

Sa revin insa in prezent, in acest inceput de primavara nici prea rece, nici prea cald, un inceput de sezon ca la carte.Masculii de mierla raman peste iarna la noi, femelele si puii in general pleaca. Acum masculii si-au delimitat teritoriile si incep sa-si aleaga perechile. Saptamana asta e perioada cantecului discret, foarte frumos si sonor, insa cantaretii inca stau pititi pe crengile joase.

In aprilie si mai incep sa-si cante din rasputeri intreg repertoriul, urcati pe cele mai inalte varfuri de copac, pe acoperisuri,pe suporturi la inaltime. E perioada lor de glorie si de fericire, perioada in care masculii se iau la intrecere in concursuri de muzica insa uneori si in paruieli propriu-zise, cu ciupituri de plisc si zburataceli de pene si fulgi.

De cantat prefera la rasaritul soarelui dar foarte mult si la apus sau chiar in amurg. Nu e o regula insa, canta des si cand au ei chef, indiferent de momentul zilei.

Femelele devenite mame misuna grabite prin iarba. Dar si masculii isi hranesc puii cu harnicie. E foarte simpatic sa zaresti cate un tatic negru ca pana corbului carand in pliscul lui colorat viermisori si dandu-i in cioc unui pui cat el de inalt, mare si maroniu, gata crescut, topaind si el prin iarba insa cam fara folos. Pana invata sa-si castige traiul mai trece un timp.