EIDER, Somateria mollissima

 EIDER, Somateria mollissima

       O aparitie foarte rara la noi, si aproape exclusiv la mare, pe apele marine. Tot acolo l-am vazut si eu, intr-o excursie speciala in Dobrogea, pentru a observa anumite specii de "decembrie", perioada in care nu mai fusesem la mare pana acum. Perioada de iarna o dedicam in general observatiilor in Oltenia, anumite specii insa sunt de gasit numai la mare si eiderul este una dintre ele. Nu spun ca este exclusa aparitia acestei specii si pe alte ape insa pana acum nu s-a prea intamplat. 

      De ce doar pe ape marine si de ce atat de rar pe la noi, pe la tarmul vestic al Marii Negre? Este o pasare mai curand oceanica, traieste in Oceanul Arctic, in apropierea coastelor Europei, Americii de Nord si ale Siberiei. Mai rar patrunde pe mari, cum Marea Neagra este o mare interioara prin excelenta, fara iesire la oceane, fara ocean in apropiere, nu este o tinta predilecta in zborurile spre sud ale eiderului. Si inca ceva, la nivelul Europei este o pasare mai curand nord vestica si vestica, deloc estica. In Europa cuibareste si traieste in apropierea coastelor Peninsulei Scandinave si  pe langa tarmurile Marii Britanii si ale Irlandei si Islandei. Nu cuibareste pe tarmurile Rusiei europene ci reapare tocmai departe, pe coastele siberiene in extremitatea lor estica, la nord de Japonia. In Europa este deci centrat pe partea de nord-vest si deloc in nord-est, continua apoi sa fie din plin si pe coastele Americii de nord. In tarile nord-vestice ale Europei aceasta specie de eider  este numit chiar eiderul comun, la ei este o aparitie regulata, comuna, la noi este o aparitie rara, accidentala si deosebita. 

      In al doilea rand, este o pasare nordica foarte bine adaptata la frig, nici pentru iernare parca nu ii vine sa se desprinda mult de locurile de cuibarit astfel ca doar coboara putin ca latitudine, de exemplu, eiderii care cuibaresc in nordul Marii Britanii ierneaza pe apele din sudul Marii Britanii dar nu mai mult in sud, la fel cei din nordul Scandinaviei coboara doar putin spre sud, la sudul Peninsulei scandinave. Astfel ca tara noastra nici nu e pe directia nord-sud a eiderilor dar e si o tara prea sudica pentru gustul lor de pasari arctice.

      Exemplarul fotografiat de mine este cel mai probabil o femela adulta, desi nu exclus sa fie un juvenil. Penajul lor este atat de similar incat nu se pot diferentia. Intuitia mea ma face sa cred ca este totusi vorba de o femela adulta. Cert este ca nu e un mascul adult, aceia au un penaj mai deosebit, cu mult alb si un cioc colorat cu galben viu. Au fost vazuti si pe la noi cand si cand cate un mascul dar cel mai des au aparut femelele sau imaturii. Nu s-a inregistrat pana acum vreo "invazie" de eideri, adica ani in care sa apara la tarmul Marii Negre mai multi indivizi, apare cate o pasare, poate doua, dar nu mai mult de atatea, nu apar grupuri, sunt aparitii solitare, izolate. Si aceste aparitii nici nu se intampla in fiecare an, o dovada in plus ca sosesc la noi accidental, poate rataciri din cauza vanturilor, poate ceva explorari de tinuturi noi pentru iernare care inca nu au cristalizat zona noastra ca pe o tinta pentru specie. Nu sunt exemplare care sa vina hotarat an de an sa ierneze la noi, sunt aparitii intamplatoare. 

    Cand apare la noi un astfel de exemplar se aseaza intotdeauna pe apele marii, nu pe cele ale lacurilor si lagunelor de langa mare. Ca sa evite furtunile si apele involburate ale marii isi alege de multe ori apele mai potolite din golfurile indiguite, insa intotdeauna pe apa marii. Cel mai probabil hrana care ii trebuie se gaseste in apa sarata a marii, nu in cea salmastra, nu in cea dulce. De aceea e foarte putin probabil sa apara vreodata accidental si pe apele din interiorul tarii. 

     Eiderul este la urma urmei o specie de rata, o rata oceanica, si desi e considerata cea mai mare dintre speciile de rate, cea mai trupesa, in teren si de la distanta acest lucru nu este foarte evident. Era cat pe aici sa o ratez, amestecata intr-un card de lisite, intunecata precum ele si intr-adevar un pic mai mare decate acestea, insa in pozitia in care am vazut-o initial acest lucru nu era foarte evident. Dormea pe mare, cu ciocul adanc in pene. Mai curand codita ei scurta si teapana, indreptata in sus mi-a atras atentia ca ceva deosebit.

          Dupa cateva minute de asteptare s-a hotarat sa se trezeasca si sa plece la hranire cu grupul de lisite, scufundandu-se precum acestea. Din pacate, pescuiau chiar in raza de lumina a soarelui pe mare, astfel ca fotografiile, cu soarele frontal, au iesit destul de intunecate, ca si cand ar fi fost o zi de ploaie. Era totusi singura zi cu soare pe care am prins-o in acesta escapada de noiembrie-decembrie la malul marii. 

      Nu departe de eider, intr-un golfulet linistit, frumoase meduze mediteraneene, dezvoltate acum in numar mare si in Marea Neagra, pareau sa se soreasca in apa limpede si intens albastruie. 

     Penajul femelelor si juvenililor de eider este cafeniu intunecat cu un aspect solzos sau dungat. Ciocul este deasemenea intunecat, lung si gros la baza, la partea cu narile, este un cioc destul de specific, element de identificare sigura pentru eider, chiar si de la relativa distanta. Are un profil specific si acest profil mi-a atras si el atentia, pe langa codita, atunci cand dormea plutind pe mare cu ciocul in pene. Baza ciocului, nasul, crestetul se vedeau insa bine si acestea alcatuiau un portret caracteristic. 

           Se hraneste cu diverse vietati din mare, din ocean, moluste, crustacee, echinoderme, viermi de mare, oua de peste, poate si pestisori mici, si foarte des, un anume gen de scoici marine. inghite aceste scoici cu totul, cochilia calcaroasa fiind zdrobita in pipota si calciul folosit pentru coaja oualor, oase, nutritie in general. Din ce am vazut eu se hranea, vizual vorbind, aproape identic cu lisitele in mijlocul carora se afla, facea scufundari destul de scurte, cca 20 sec. maxim, dupa care revenea la suprafata. Totusi trebuie spus ca eiderul este aproape exclusiv carnivor, pe cand lisitele nu. Probabil insa ca scufundarea lisitelor inclusiv dupa hrana vegetala tulbura mult vietatile marine pe care eiderul le prindea astfel cu usurinta. Se folosea deci de lisite, pentru a manca hrana specifica lui. Sau, mai curand hrana ei, pentru ca senzatia mea este ca eiderul vazut de mine era o femela adulta. Ciocul mare, puternic si incapator este o adaptare la acest mod de hranire carnivor si mai ales este adaptat si la scoici, pe care le inghite intregi.

       La locurile de cuibarire, pe coastele scandinave de exemplu, nu este nici foarte sperioasa, nici foarte pretentioasa. Eiderul interactioneaza destul de mult cu oamenii de acolo, care uneori ii instaleaza cuiburi, tinandu-i aproape. In trecut mai recoltau de la eideri oua, pana sa ii lase sa depuna ponta pentru clocire mai ridicau si oua proaspete din aceste 'cuibare", practic, ladite de lemn amenajate special, ca pentru gaini. Alteori recoltau puful cu care eiderii isi captusesc bine cuibul, acest puf fiind foarte bun pentru plapumi si haine groase, foarte moale si calduros, bun izolator. Dealtfel numele lui stiintific vine din limba greaca si inseamna "cel cu puf moale". Nu e de mirare ca aceasta pasare sa aiba un puf atat de calduros si bogat, este adaptarea ei la conditiile aspre ale coastelor Oceanului Arctic, rata mama isi smulge de pe piept acest puf si captuseste bine cuibul in care vor sta ouale si, un timp, bobocii. Cuoarea intunecata, cafenie, solzoasa a femelei constituie un excelent camuflaj pentru perioada cand sta pe oua, pe tarmurile oceanice, destul de putin in interior, in pajistile din apropierea coastei, printre ierburi si mlastini.

      Acolo unde locul e favorabil, ii place sa cuibareasca in colonii mari, asa cum o fac multe dintre pasarile nordice. E celebra o colonie de cca 1000 de perechi din nordul Marii Britanii, aceasta facand obiectul multor observatii si initiative de protectie. Nu e cea mai mare colonie insa, exista si colonii numarand pana la 15 000 de indivizi. Nu rareori se intampla ca ratele sa oua si in alte cuiburi de eideri decat ale lor, si deseori isi cresc bobocii impreuna, in crese de boboci de care au grija si mamele adoptive. Dealtfel, cum cuibaresc mai ales in aceleasi tinuturi in care au iesit din ou aceste colonii pot fi vazute ca niste mari familii largite, cu multe pasari direct inrudite. 

      Are o viteza de zbor foarte buna, printre cele mai bune dintre rate. 

    Desi populatiile de eideri au inca numere bune totusi s-a inregistrat o scadere in ultimul timp, cel putin in Europa. unde se observa si documenteaza de mai mult timp populatia de eideri, este in declin.

FUGACI PATAT, Calidris melanotos

FUGACI PATAT, Calidris melanotos

       Un fugaci extrem de rar la noi, si nu e de mirare, avand in vedere ca este o pasare ce traieste in nordul continentului american si in Extremul Orient, zona arctica. Marea majoritate a fugacilor patati ierneaza in America de sud, foarte putini in Australia, astfel ca rar ajung sa zboare pe continentul european. Si totusi se intampla, pentru ca sunt calatori pe distante foarte lungi, predispusi hoinarelilor la nivel intercontinental.

       Perioada in care l-am zarit eu in Romania, pe un lac micut din sudul tarii, este o perioada destul de neobisnuita, prima zi din iunie, intr-o perioada deci cand doar migratorii atipici se afla la tarmurile noastre. Prea tarziu pentru migratorii cuibaritori, prea devreme pentru cei care sunt in plin proces de crestere a puilor, fara vreun indiciu ca ar dori sa cuibareasca la noi.

    Si mai neobisnuita , sau mai curand interesanta, era compania in care l-am zarit. Statea impreuna, ca intr-o mare prietenie, cu un fugaci roscat. Aceasta prietenie ar putea fi insa mult mai mult decat atat, ar putea fi chiar o pereche, un cuplu neobisnuit, dar care se intampla. Se intampla uneori ca fugaciul patat sa faca pereche cu fugaciul roscat si sa aiba pui impreuna, un gen hibrid foarte rar dar cunoscut, care are si un nume al lui , "fugaciul lui Cox"."Cox's Sandpiper", in engleza, Calidris x paramelanotos. Povestea acestui hibrid este interesanta, a fost descoperit in 1955 in Australia de un ornitolog pe nume John Cox, la data respectiva crezandu-se ca este vorba de o noua specie. Studiile genetice ulterioare au aratat de fapt ca este vorba de un hibrid intre un mascul de fugaci patat si o femela de fugaci roscat, puii gasiti pana acum fiind invariabil de sex masculin. Acesti hibrizi seamana mult mai mult cu fugaciul patat decat cu fugaciul roscat. Seamana pana la identificare vizuala cu fugaciul patat asa ca e greu de stiut daca exemplarul pozat de mine este un fugaci patat pur, eventual in cuplu cu fugaciul roscat, sau poate este fugaciul patat al lui Cox, avand o mama fugaci roscat. Acest raspuns l-ar putea da numai un studiu genetic, din morfologie nu se poate deduce cu siguranta.

        Oricum , exemplarul fotografiat de mine are toate caracteristicile unui fugaci patat pur.

 Exemplarele ratacite de fugaci patat ajung totusi cu regularitate in Europa, insa mai ales in UK si Irlanda, asa cum e normal pentru pasarile americane. Pasarile care mai ajung la noi e posibil sa fie provenite fie din America fie din zona arctica

a Extremului Orient, adica Siberia de est, Japonia si sa fie pe o ruta de migratie foarte rar folosita de fugacii patati, si anume spre Africa de sud. 

   Asa cum spuneam, marea majoritate a populatiei de fugaci patati ierneaza in America de Sud si toate drumurile de pasaj duc intr-acolo, zona de iernare propriu-zisa fiind preponderent in Argentina si Chile.  Fugacii patati din Alaska si Canada traverseaza cele doua Americi, iar cei din Siberia si Japonia tarverseaza si ei Pacificul ajungand majoritar tot in America de Sud. O parte dintre ei insa zboara spre Australia si Papua Noua Guinee si Noua Zeelanda, Micronezia, Polinezia. 

      De cuibarit cuibaresc in zona arctica dar nu in Europa si nici in zona arctica a Asiei de vest. Numele in limba engleza de "pectoral sandpiper" vine de la sunetele specifice pe care le scoate in perioada nuptiala, niste sunete din piept. In perioada de imperechere masculii isi fac din pielea de pe piept o punga care se poate umfla, ca un cimpoi, si aceasta particularitate o folosesc atat ca sunet cat si ca impresie vizuala. Jocurile si cantecele nuptiale au loc in zona de tundra arctica, iar cuibul si-l face pe pamant, intr-o mica groapa bine captusita, care sa fereasca ouale de ingheturile bruste  care se pot intampla chiar si in sezonul de vara in acele tinuturi extrem-nordice. Depune in general 4 oua. Specia nu este monogama, femelele se pot imperechea cu mai multi masculi, si invers, masculii pot trece de la o femela la alta. Dealtfel, inainte de iesirea puilor deja, masculii incep sa plece spre sud, pentru a nu fi prea multe guri de hranit la masa, hrana nefiind abundenta in zona de tundra. Clocirea oualor dureaza cca 3 saptamani si mai dureaza inca atat pana ca puii - nidifugi- sa fie independenti. Cand se intampla asta, urmeaza ca mamele lor, femelele, sa plece spre sud, lasand intreaga hrana din tundra - insecte, nevertebrate, crustacee, paianjeni - la dispozitia puilor, pentru a se ingrasa si deveni puternici si ei pentru prima lor migratie pe distante atat de lungi. 

     Nu este un fugaci, o pasare de tarm greu de identificat, dar nici foarte usor, avand in vedere extrema lui raritate la noi. Ca infatisare are cateva elemente ce il pot face asemanator cu batausul sau cu fluierarul cu picioare rosii. Si totusi, structura si marimea lui indeparteaza imediat aceste confuzii. Este scurt pe picioare, adica invers fata de batausi si fluierari, care sunt inalti si par sa aiba o pozitie ridicata, mult mai verticala oricum. Desi face parte dintre fugacii mai mari, totusi este mediu spre mic ca pasare de tarm, avand exact aceeasi talie cu fugaciul roscat. Totusi, pare mai trupes, mai lung, si mai orizontal decat fugaciul roscat, care are trasaturi exact opuse. Reusind sa ma apropii de el au inceput sa iasa la iveala anumite trasaturi destul de unice la pasarile de tarm de la noi, cel putin combinatia lor.  I-am vazut ciocul scurt si aproape drept. Spranceana alba bine trasata si crestetul striat, cu doua dungi mari mai inchise si una mai deschisa pe mijloc. Gatul scurt si corpul lung, prin comparatie. Aripile aproape acoperind coada. Trasatura lui cea mai caracteristica, care se vede si de la o distanta medie, dar si mai frumos de aproape, este delimitarea foarte neta intre pieptul colorat in gri si abdomenul alb curat. Ciocul are la baza o culoare galbena, mai mult sau mai putin aprinsa, la unele exemplare bate spre portocaliu, de aici si posibila confuzie cu anumite exemplare tinere de fluierar cu picioare rosii, sau cu batausi. Totusi, nici ciocul la o analiza mai atenta si nici celelalte caracteristici nu prea te lasa sa il confunzi cu alta pasare.

    Doar in conditii de vizibilitate slaba, atunci e posibila si confuzia cu alte pasari de tarm. Chiar daca pe poze pare mare, in realitate se vede ca o pasare micuta, doar fugacii pitici, cei mici si prundarasii sunt si mai micuti. Eu am avut ocazia sa il vad doar  comparatie cu fugaciul roscat - aceeasi talie dar cu totul alta silueta- si cu nagatii, fata de care parea foarte mic. 

      O aparitie foarte frumoasa si interesanta, nu numai prin raritatea speciei, dar si ca data si ca insotire cu fugaciul roscat.

LEBADA NEAGRA, Cygnus atratus

LEBADA NEAGRA, Cygnus atratus

      Lebede negre se afla in foarte multe parcuri, ca pasari ornamentale, si acolo pot fi fotografiate si admirate pe indelete, in toata splendoarea lor. Exemplarul de lebada neagra observat de mine este in plina salbaticie, printre zeci de alte lebede albe,traind o viata independenta cu acestea si ascunsa de ochii lumii. O lebada neagra ce e foarte posibil sa se fi nascut in salbaticie, acum existand destul de multe exemplare salbaticite, evadate candva, ele sau parintii lor din captivitate, totusi, ducand o viata salbatica si pe cont propriu, inclusiv inmultindu-se. Printre exemplarele evadate in natura e greu poate sa se gaseasca doua pasari adulte in acelasi loc , ca sa poata avea pui, e greu sa se gaseasca pe distante atat de mari, insa exista si posibilitatea hibridarii cu lebada muta, puii rezultati seamanand mai mult cu lebada neagra decat cu cea alba. Are si un nume in engleza, si anume "blute swan", pare o lebada neagra atipica. 

     Totusi, situatia cea mai obisnuita este cea a unei lebede negre scapate din captivitate si resalbaticite. Eu am vazut-o pe un lac din sudul Olteniei, frecventat de zeci si zeci de lebede, nu numai de cateva perechi cuibaritoare. Parea un fel de refugiu de vara pentru lebedele tinere, care nu au avut pui anul acesta.

 Printre multimea de lebede albe se strecurase si aceasta lebada neagra, pe care cele albe o adoptasera ca pe una de-a lor. Si lebada neagra parea sa se considere sora buna cu cele albe, statea impreuna cu ele la o intensa aranjare de penaj. Pozele sunt facute de la mare distanta doar pentru a supraveghea ce alte pasari se mai vad printre lebede, si marturisesc ca nu am zarit la fata locului lebada neagra printre ele, se pierdea fundal. Abia la marirea pozelor am observat surpriza, si anume o lebada neagra printre atat de multe albe.

Cele albe erau foarte vizibile de la distanta, cea neagra nu era, in ciuda marimii sale, egale cu cea a lebedelor albe. Totusi , este o pasare inconfundabila iar frumusetea ei poate fi admirata in multe parcuri de la noi si din strainatate. Nu este o pasare europeana, provenienta ei este tocmai din Australia. A inceput sa fie adusa in Europa incepand cu 1800 si de atunci mai multe exemplare au reusit sa evadeze si sa traiasca in salbaticie. In unele tari din Europa de vest acesti evadati au pus bazele unor mici populatii stabile, la noi in tara abia sunt cateva observatii, mai toate din Oltenia. A preferat acest tinut sud-vestic, mai bland, mai cald, pentru a se stabili si a-si duce viata in salbaticie. Nu e un singur exemplar, se pare ca sunt mai multe, dar nu mai multe la un loc ci facand stol cu lebedele mute, cu lebedele de culoare alba.