CIUF DE PADURE (1), Asio otus

CIUF DE PADURE (1), Asio otus

     Recunosc ca in materie de birdwatching am un anumit orgoliu, poate chiar o anumita trufie : imi doresc ca toate pasarile intalnite sa fie descoperite de mine "in premiera", daca pot spune astfel, nu imi place sa merg "la pont",  sa vad o pasare cautata si gasita de altcineva inainte, cu atat mai putin m-as duce sa vad pasari aratate cu degetul de altii. Farmecul observarii pasarilor sta si in surpriza ivirii lor neasteptate, in plus, ca observatie ornitologica e mai important sa strabati carari nebatute si sa culegi informatii noi. Abordarea mea are si avantaje si dezavantaje si tare mult mi-a venit sa-mi incalc regula in cazul ciufului de padure. Pe scurt, nu reuseam sa descopar prin forte proprii niciun ciuf de padure, in timp ce in jurul meu curgeau informatii exacte despre nenumarate locuri de iernare ale ciufilor. Locuri accesibile, in orase frumoase de vizitat, cu adrese si coordonate. Am rezistat cu greu tentatiei dar pana la urma am reusit...Am gasit propriul "meu" ciuf de padure, intr-un loc si un spatiu neasteptat. Neasteptat dar totusi previzibil. Imi venea sa rad vazand cum se aglomereaza adresele cartierelor de iernat ale ciufilor doar in locuri selecte, cu mare incarcatura intelectuala. Curti de muzee si universitati, manastiri stravechi adapostind scoli duhovnicesti inalte, centre administrative si culturale... ciufii de padure pareau sa selecteze compania carturarilor, figuri serioase si profunde ca si ei. Ce putea sa aleaga ciuful de padure din tot litoralul vesel si pus pe distractii usoare? normal, alesese parcul taberei studentesti si astepta vacanta pentru a se bucura de compania tinerilor domni si domnite cu studii superioare! 

      Mai in gluma, mai in serios, ciufii de padure par a fi dat padurile pe parcurile batrane si umbroase unde carturarii se plimba cu pasul masurat, meditand la problemele grave ale omenirii pe sub copacii stufosi. 

      Dintr-un impuls nostalgic m-am avantat in primavara aceasta intr-o incursiune printre amintirile vacantelor studentesti la mare. Aprilie fiind, pe langa patina timpului, locul parea stapanit de dezolare si mister. Nici cu gandul nu visam la ciuful de padure si pentru moment chiar dadusem deoparte orice cautare a vreunei pasari, desi locul fremata de pasarele mici de la sturzi si mierle pana la pitulici si muscari. Prin minte imi zburataceau doar amintiri, cand, deodata, un ciuf de padure a trecut in zbor pe langa mine, alungat de o cioara griva. Am inceput atunci o cursa de zile mari de la un capat la altul al parcului, viteza mea de deplasare fiind intrecuta cam de 10 ori de cea a aripilor de pasari. In rezumat, un ciuf de padure voia sa se odihneasca sau sa se statorniceasca in parc iar ciorile grive doreau sa-l alunge. Cu greu am reusit o singura poza in primele momente cand ciuful s-a asezat mai la vedere intr-un arbore foarte inalt, de unde a fost reperat insa imediat de cioara.

    Initial era o singura cioara care il hartuia, dar vazand aceasta ca nu reuseste, a mai chemat vreo doua-trei ajutoare. Era clar ca ciuful nu dorea sa paraseasca parcul, avea acolo o multitudine de arbori batrani si foarte stufosi, mai ales conifere, pini si brazi. Dar era si mai clar ca ciorile il urau din rasputeri si il cautau cu inversunare prin toti copacii impenetrabili pe unde incerca sa se ascunda. Mie mi-era imposibil sa-l vad prin cetinile compacte dar cioara il gasea cu precizie si incepea sa caraie si sa-l scoata cu batai de aripi din ascunzis. Cand se vedea descoperit ciuful imediat zbura pe diagonala in capatul celalalt al parcului si tot asa. Ma cam suparam pe ciori si ca-l hartuiau si ca nu-i dadeau pace sa stea macar cateva secunde la poza dar adevarul e ca fara ciori nu as fi stiut niciodata ca in acel parc se ascunde un ciuf de padure. Rivalitatea cu ciorile e un fapt ce decurge, printre altele, si din felul de a cuibari al ciufilor de padure care folosesc deseori cuiburi de ciori si de cotofene, ei nu-si fac cuib si nici nu folosesc scorburi. 

     Nu era prima data cand vedeam ciuf de padure. Mai demult, in urma cu cca 10 ani, pe cand nu faceam fotografii, am avut o intalnire foarte interesanta cu ciufii de padure, in luna august. Cred ca era un fel de colonie, dar nu de iernare ci rezultata imediat dupa cuibarit, respectiv mai multe familii de ciufi cu juvenilii lor care cuibarisera impreuna in acele locuri. De obicei, ciuful de padure cuibareste in pereche dar daca locul e foarte propice formeaza si colonii mai mari sau mai mici de cuibarire.

    Locatia unde am vazut aproximativ 25 ciufi de padure nu era un loc cu mare incarcatura intelectuala dar era totusi un loc special, niste terase pe malul unui lac doljean plantate prin anii 1970 cu tot felul de arbori. In primul deceniu dupa revolutie acel loc se salbaticise ca o jungla, arborii fructiferi, de la pruni pana la nuci, crescusera ca niste veritabili arbori de padure si se incalcisera cu numeroase lastarisuri si arbusti salbatici. In vecinatatea lacului si a campurilor cu cereale cred ca devenise un adevarat paradis de cuibarire pentru mai multe specii, inclusiv ciufii de padure care aveau soareci pentru hrana din belsug. In astfel de locuri bogate in hrana si linistite e posibil ca familii de ciufi sa cuibareasca impreuna si sa scoata chiar si doua randuri de pui intr-un an. Astfel incat in august puteau sa formeze un astfel de grup impresionant prin numar si prin frumusete. Intr-adevar, e una dintre cele mai frumoase amintiri cu pasari pe care le am. Si asa locul in salbaticia lui parea destul de magic, dar aparitia brusca si atat de apropiata a unui stol somnoros de pasari simpatice, cu ochii mari de culoare portocalie, galben-rosietica, stralucitoare, cu fata rotunda si cu urechi lungi dormitand si ele in toate pozitiile, a fost ceva de neuitat. Din pacate nu mai pot porni in regasirea amintirilor intrucat livada batrana a fost taiata si in locul ei s-au creat plantatii noi, tinere, cu pomi micuti si pusi la linie, intens productivi dupa metodologii noi, dar atat de putin pitoresti.

     Cred ca aceeasi senzatie de magie o au si cei care descopera locurile ciufilor de iernare prin localitatile lor. Deocamdata la mine in oras si in imprejurimi nu am descoperit un astfel de loc pe timp de iarna. Cu exceptia unor pasari de apa care folosesc culoarul Dunarii si pe cel al Oltului, Oltenia nu e un loc ideal pentru a cauta oaspeti pe timp de iarna ai zonelor nordice si nord-estice. Acestia apar doar sporadic, accidental, altele sunt rutele lor de pasaj.

      Nu stiu daca ciuful de padure intalnit de mine la mare era un astfel de oaspete nordic in pasaj sau un ciuf de padure local. In prima jumatate a lui aprilie putea sa fie ori una ori alta. Din cate am observat eu ciuful de padure pare sa prefere coniferele, cred ca e mult mai raspandit in zonele unde exista astfel de paduri pe scara extinsa. Ca hrana insa are nevoie mare si de apropierea de campuri deschise, bogate in rozatoare, si mai ales in soareci, care constituie sursa de hrana predominanta. Din acest punct de vedere este o pasare foarte folositoare omului, diminuand rozatoarele ce pun in pericol o parte din recolte. 

      Ca marime e o rapitoare de noapte medie, mai mare decat o cucuvea. In zborul lui hartuit de ciori grive se vedea cam de aceeasi talie cu acestea, un pic mai masiv. Masuratorile in cartile ornitologice sunt inscrise in jurul a 35 cm lungime.

Septembrie 2015 si pentru octombrie voi face o noua postare: ciuf de padure (2) precum si ciuf de padure (3) pentru puii filmati si fotografiati pe timp de vara.

sezonul 2017-2018

Portrete de ciufi de padure , 2018-2019

28 noiembrie 2020, am descoperit o noua colonie de ciufi in sudul judetului Mehedinti, am vazut cca 10 exemplare dar puteau fi mai multe, accesul la locul respectiv era insa restrictionat. Zi cu ceata mare, arborii fiind plopi, salcami, corcodusi salbatici, etc.

CIUS, Otus scops

CIUS, Otus scops

       






     Un fluierat misterios sub clar de stele. 

    Noapte de mai fara cantec de privighetori dar cu alti veghetori ai intunericului si mai interesanti. Imi place din cand in cand sa ies noaptea "la stele", imi place sa privesc bolta instelata in crucea negurii atunci cand nu sunt acasa, in mijlocul orasului cu prea multe lumini.

        Ma aflam la munte in locul meu special in buza padurii, primavara tarzie. 

        Un loc destul de magic in noptile instelate, cu multe fosnete, umbre, cu sclipiri de licurici si simfonii de greieri. Licuricii si greierii intra in scena nocturna in mare forta doar mai tarziu, spre sarbatoarea Sanzienelor, sfarsitul de mai urma sa adauge alte mistere tabloului insufletit al noptii instelate. Mister mare a fost pentru mine, prima data nici nu mi-am dat seama ca e o pasare. Totusi nici insecta nu putea fi. Un sunet timid si infundat la inceput parand sa vina dintr-un copac aproape. 

       

   Aproape de apa, copacul cu pasarea fluieratoare - sunetele apelor navalnice de primavara trantind bolovanii mari adusi din munte acopereau solistul ca niste tobe rau intentionate. A trebuit sa merg mai departe in varful dealului pentru a incerca sa curat sunetul fluierului enigmatic de bruiajul apei. Am facut bine. Nu doar pentru ca sunetul a inceput sa curga mai limpezit dar i-am auzit si perechea cum ii raspundea la o distanta de circa 30 m. 

      N-am mai avut niciun dubiu ca e o pasare rapitoare de noapte, dar care? Cucuvelele mai au o gama intreaga de chemari in afara de clasica onomatopee care le da si numele. Insa acest sunet parea mult mai finut, mai delicat decat cele scoase de cucuvele. Asa este si ciusul. Este cea mai mica rapitoare de la noi, mai mica decat cucuveaua si are o figura tare simpatica si atasanta, figura pe care mie nu mi-a aratat-o din intunericul noptii si nici nu trag mari sperante ca mi-o va arata vreodata. De aceea ii voi scrie fisa doar pe baza inregistrarii sonore. 

       Cred ca a si cuibarit in acel loc. Cred ca am vazut-o in zbor peste zi cu o luna mai tarziu. O pasare micuta, maronie, cu aripi late. Si cucuveaua e destul de mica, ciusul e chiar miniatural pentru o rapitoare de noapte, este de marimea unei mierle doar ca mult mai rotunjoara. Are doua urechiusi mici ridicate a mirare deasupra ochilor. Culoarea penajului este maronie, ruginie sau cenusie, cu incrustatii marunte ce imita foarte bine scoarta copacilor. In scorburile copacilor cuibareste, depune acolo 3-4 oua si apoi isi creste puisorii pe parcursul sezonului cald. Toamna pleaca spre sud, in Africa subsahariana. Este o rapitoare de noapte migratoare si aceasta plecare a ei este absolut necesara avand in vedere dieta alcatuita aproape exclusiv din insecte si nevertebrate. Fiind cea mai micuta dintre Strigiforme e specializata pe aceasta hrana micuta, nu prinde rozatoare ca multe din celelalte.

     Dealtfel la nivelul Europei este o pasare mai mult sudica, se aseaza in paduri mai rare, cu poieni pline de insecte. Se aseaza insa si in localitati, in parcurile si gradinile oraselor.

       Fluieratul acela monoton dar foarte regulat in ritm si intervale il are mai ales in perioada de imperechere, e o chemare intre parteneri. Interesant ca poate dura neobosit nopti in sir, si ore intregi. In noaptea in care l-am inregistrat pe micutul cius el tot mai canta cand eu m-am dus la culcare. Noptile urmatoare fluierau la fel, apoi nu am mai putut urmari caci m-am intors acasa din week-end. 

      Cred ca sunt oaspeti de data recenta, pana acum nu i-am mai auzit desi locul il vizitez frecvent de circa 10 ani. Mi-ar place sa se stabilizeze cu cuibaritul an de an, sa-mi dea mai multe ocazii sa-i aud si eventual sa-i vad. Arbori scorburosi si insecte au din plin, pare un habitat propice pentru o pereche de ciusi.
      Mijloc de mai 2015 si da, ciusul se aude in acelasi loc. In mod sigur a devenit cuibaritor. Nu-i pasa cand pe seara il alunga o mierla din copac in copac. Face turul copacilor inalti si stufosi si canta, canta neincetat. Uneori se aude si ziua, dar copacii unde s-a asezat mai statornic nu-mi sunt accesibili. Imi ajunge sa-l stiu impamantenit, cuibarind pentru a doua primavara in acelasi loc.

   Mai 2018, o pasare gasita in iarba, ametita dupa o hartuiala prin ploaie de catre ciori. Dupa ce i-am dat primul ajutor am eliberat-o in acelasi loc de indata ce a fost vioaie si capabila de zbor.

FRUNZARITA CENUSIE, Iduna pallida

FRUNZARITA CENUSIE, Iduna pallida

      La jumatatea distantei intre pitulici si lacari, in cele din urma frunzarita cenusie a fost trecuta in familia Acrocephalidaelor. Imprumuta de la lacari o mare parte din aspectul general, din conturul siluetei, mai ales la forma capului. Are un cioc lung, ascutit, penele de pe crestet se pot ridica uneori, alteori stau tesite, la fel cele de la gusa, atunci cand canta. Cantecul este destul de melodios, dar nu chiar ca al silviei de zavoi, cu care ar putea sa semene, e un cantec rapid, vioi, vorbit parca. Altfel la penaj este de culoare cenusie uniforma, este ceva mai mare decat o pitulice mica, si nu are tonurile de cafeniu inchis sau verzui pe care unele specii de pitulici le au in penaj. 

        Habitatul ei specific este in sud-estul Europei si in Orientul Mijlociu, la noi e o prezenta rara, mai ales in zona de sud, sau si mai exact, in zona de sud-est. Acolo am vazut-o si eu, in zona de litoral.

   Traieste si se hraneste in arbori.

   Pe malul marii arborii nu sunt foarte frecventi dar exista parcuri si livezi plantate de om in imediata apropiere a marii. Acolo am zarit-o, in aprilie, printre pomii infloriti ai unei mici livezi plina de pasarele, situata chiar pe coasta marii. Se vedea plaja de nisip, faleza, la nici 100 de metri. 

    Pomii fructiferi si gradina in general erau ingrasati cu mult balegar, avea un aspect rustic, de gospodarie traditionala si nu de parc steril cu arbori ornamentali si gazon, habitat de tip rural vechi care atrage multe pasarele insectivore si nu numai. 

       Printre pomii infloriti se zareau si cerul si marea, intr-o zi capricioasa si nelipsita de vant. 

       E de asteptat ca o pasare sudica si orientala sa prefere sud-estul tarii dar e interesant de stiut de ce pare sa prefere chiar coasta litoralului, de unde sunt cele mai multe observatii. 

        Din punctul de vedere al traiului, hranirii si cuibaririi seamana foarte mult cu frunzarita galbena, dar si cu silviile si pitulicile. Dealtfel si acei pomi de pe coasta Marii Negre ii impartea cu o silvie mica, cu o pitulice mica, cu un pantarus, un macaleandru si un pitigoi albastru. 

       Bine ingrijiti, pomii erau destul de stufosi, daca ar fi fost ceva mai infrunziti probabil ca ar fi fost imposibila reperarea ei in frunzis. Devine mai usor de observat doar masculul atunci cand se decide sa cante, dar pentru asta trebuie timp de urmarit pentru a prinde momentul. 

     Este o pasare migratoare, perechile care cuibaresc la noi pleaca incepand cu septembrie si se intorc prin martie-aprilie.