Translate

miercuri, 11 decembrie 2013

PICIORONG, Himantopus himantopus

PICIORONG, Himantopus himantopus































































       Un nume potrivit, desi nu tocmai frumos si poetic. Si totusi pasarii care il poarta nu-i lipsesc nici frumusetea, nici armonia.







juvenil




 Are intr-adevar picioare foarte lungi, insa asa subtiri, roz, fine, delicate incat dau impresia de fragilitate si gratie. Cum merge usor prin apele putin adanci da impresia ca valseaza.










        Piciorongul seamana putin cu ciocintorsul insa e mai mic, cu albul si negrul din penaj altfel dispuse si cu ciocul drept, subtire si ascutit.


















        

          De cate ori o zaream in ape si mlastini - prin Dobrogea mai ales - imi parea o pasare dragalasa si inofensiva. Mica si slabuta, picioare roz-rosietice, cap rotund cu ochi mirati - parea o faptura docila si sperioasa.
       Nu-i cunoscusem inca vitejia din perioada cuibaritului si a puilor. 








       Ma indreptam spre niste smarcuri bogate in pasari undeva pe langa Braila, la sfarsitul lunii iunie... De departe m-au luat in intampinare vreo 5-6 piciorongi, cu tipete ascutite se invarteau in cerc deasupra capului, hotarati sa ma alunge de la balta. Stiam de acest obicei al nagatilor, nu stiam ca si piciorongii au aceleasi metode si acelasi gen de strigate. Erau si vreo doi nagati insa acestia erau mult mai tematori, imi dadeau tarcoale si "se rasteau" la mine de la distanta mare, nu erau asa curajosi ca piciorongii. Acestia erau mai sa-mi sparga urechile, atat de tare si strident tipau deasupra mea si poate ca ar fi indraznit si sa atace daca as fi avut intentia sa ma apropii de vreun pui de-al lor.
        Mesajul era clar, era mlastina lor, aveau pui pretiosi acolo, nu aveau nevoie de nici un musafir. Desigur dadeau alerta pentru toata pasarimea din mlastina asa ca nici nu mai puteam sa observ mare lucru pe-acolo - egrete mari, starci cenusii si rosii se retrasesera fricosi in stuf, desi cu ciocurile si aripile lor uriase ar fi facut mult mai mare isprava deasupra intrusului. Doar inimosii si neinfricatii piciorongi ramasesera salvatorii cartierului si cred ca le si placea, caci ma innebuneau la cap cu chiuiturile lor si cand bateam in retragere si ajunsesem aproape la masina. "Aceasta proprietate e pazita de piciorongi".
          Nici macar nu era vreo zona ferita, balta si smarcurile erau chiar langa sosea si erau si multi pescari. Doar la partea de mlastina pe care o ocupau probabil puii lor faceau mare galagie, te avertizau ca e zona interzisa. Din punctul acesta de vedere imi pare foarte potrivita denumirea data de italieni, Il Cavaliere d'Italia. Intr-adevar o pasare mandra si curajoasa ca un cavaler. 










       Doar ciovlicile ruginii s-au mai aratat asa viteze, insa pe jumatate. Nagatii incercau si ei ceva asemanator insa erau mult mai timizi.
        Cred ca acesta e un comportament tipic perioadei de crestere a puilor. Puii sunt nidifugi, se tin imediat dupa parintii lor insa timp de o luna sau cam asa ceva sunt destul de neputinciosi la zbor. Desi foarte priceputi la camuflaj.
        Piciorongii zariti primavara erau mult mai linistiti. Nu permiteau o apropiere prea mare, daca insistai zburau in alta parte si tot cu aceeasi distantare dorita de ei te alegeai. Daca mentineam o distanta decenta in general ma ignorau, isi vedeau fara grija de cercetarea lor neincetata prin apa. Mananca tot felul de nevertebrate gasite in apele putin adanci. Primavara am vazut si piciorongi singuratici, si in pereche. Diferenta intre femela si mascul eu o fac dupa culoarea crestetului, la mascul e negru inchis, la femela e mai curand gri, insa masculii tineri pot si ei sa aiba capul destul de albicios.









       E o pasare migratoare, dar nu migreaza departe. Pleaca in general in bazinul Marii Mediterane. Acolo are de fapt si cele mai mari populatii cuibaritoare, in Spania si in Italia.Si la noi in Romania si in Peninsula Balcanica sunt prezenti in numar relativ mare si specie cuibaritoare in zonele de lacuri si mlastini.















    31 mai 2015, cateva exemplare (6-7) la baltile de la Dunare in sudul judetului Dolj.



  2016, Mehedinti

  











16 aprilie 2017, Dolj




 Mehedinti, aprilie 2017




















10 iunie 2017, sudul Olteniei









13 iunie 2020, MH







 13 iunie 2020, Dolj







6 aprilie 2021











































10 aprilie

























































 20 martie 2022












2 aprilie 2022






















 
8 aprilie 2022












27 mai 2022



















27 mai 2022, in colonie mixta de cuibarire, impreuna cu ciocintorsi, chire de balta, chirighite cu obraz alb, chire mici


























3 iunie 2022




21 martie 2023







duminică, 8 decembrie 2013

FURTUNA DE NISIP






       Sambata dimineata soarele m-a pacalit prin geam. Mi-a promis caldura si lumina, m-a ametit cu cel mai intens albastru de cer senin si m-a pus repede si pe negandite la drum. 



         Ei, am vazut eu hora frunzelor moarte printre blocuri dar m-am gandit ca un pic de vantisor nu poate sa-mi stea in cale. Coduri rosii si negre si portocalii de vant si furtuna stateau agatate deasupra Europei de nord si chiar si pe la noi dar am pariat cu incredere pe forta Sudului si a Carpatilor de a convinge vantoasele sa se intoarca din drum. 
          Drumul vanturilor se impletea insa cu al meu. Mai intai a fost doar un suierat si o ondulare a lanului verde de grau. Un fazan a rasarit dintr-odata ca o promisiune de pasari frumoase si multe. M-am amuzat de o cioara care zbura in reluare, se deplasa un metru in fata, doar ea stia cum, apoi iar ajungea in punctul initial si o lua de la capat. In masina, cald si bine, ca o planta in sera habar nu aveam de urgia de afara. Ca pe un ecran de televizor imi apare deodata in fata o apa de un albastru intens, presarata cu lebede, cu rate, cu lisite, si, minunatia minunatiilor, cu un pescarus de marime uriasa, aproape alb complet. Mai sa sar din masina in graba mare ca sa prind in poza minunatul pescarus si sa-l identific. Mai sa-mi sara portiera de la vant insa, si eu odata cu ea. Mi-a fost imposibil sa incadrez, sa focalizez ceva, ne batea vantul si pe mine si pe aparat ca pe doua frunzulite, mai ca nu ne rostogolea pe campuri ca pe ciulini. Si ger, nu-mi venea sa cred ochilor ca apa aceea curgatoare care se grabea sa se verse in Olt era inghetata bocna pe mari suprafete.









          Oltul nu era inghetat dar era furios de te lua cu frica sa-l treci. Valuri cu nabadai ca de furtuna pe mare loveau in peretii betonati si se spargeau intr-o ploaie de stropi. 




Alti pescarusi, si mai minunati decat cel dinainte, cu aripi lungi si subtiri, frante puternic de la mijloc, zburau si ei contra vanturilor. Ce sa mai fotografiezi, ce sa mai vezi insa altceva decat lupta Oltului cu furtuna, om , masina, pasare, niste figuranti rataciti pe-acolo, gata sa fie suflati din decor. 


   

        Deci daca Oltul e asa scump la vedere si te indoaie de spate, te ingenuncheaza, ba chiar te poate pune la pamant sau azvarli in apa, hai mai spre sud sa vedem ce face Dunarea. 
          Dunarea se vedea departe, se ghicea in adancul luncii ca un fir lung de ceata curgatoare. Erau stropii de apa spulberati in voal deasupra apei? erau aburi din respiratia fluviului? Nu, era ceva ce nu mai vazusem niciodata, era nisip alb imprastiat in lungul apei de vant. Ajunsesem in "Triunghiul Nisipurilor" din Oltenia, in Sahara Olteniei, nisipuri purtate de vant in calatorie lunga prin toata lunca. Nisip si ciulini rotunzi, spulberis nu lipsit de poezie si arida frumusete. 











         Vantul parea sa stranga si toate ciorile pe un singur camp . Mii si mii de ciori, localnice sau de import dinspre tinuturi nordice umpleau campia verde sau proaspat arata. Mai ales ciori de semanatura dar pe alocuri amestecate si stancute. 




        Ascunse, toate celelalte pasari. Poate sa fi vazut vag vreun ciocarlan in zbor jos, o cotofana ratacita pe un petec de zapada uitat de la ninsoarea trecuta, doi fazani , un stol mic de sticleti si cam atat. Restul pasarilor stateau probabil tupilate pe te miri unde astepand sa treaca vantul cel rau. 



       Pe apa, lebede "mute", ca "de vara" nu pot sa le zic acum in decembrie, cormorani mari si mici. Am facut o incercare de a poza niste cormorani mari, batuti de vant. Nu atat cormoranii cat eu si aparatul. Imi placeau ce derutant stateau ei spre mine, unii cu burta alba, altii cu burta complet neagra, ai fi zis ca sunt specii diferite. Am zis sa le iau o poza spre analiza. 



        Cam atat despre pasarile mele pozate pe vant. Ma plimb in natura si pozez pe soare, pe ploaie, pe ninsoare, pe burnita si ceata dar nimeni nu m-a invins asa de rau ca Vantul.