CIOCANITOAREA PESTRITA MARE, Dendrocopos major

CIOCANITOAREA PESTRITA MARE, Dendrocopos major

       Inceput de noiembrie si padurea s-a animat mai mult ca oricand.

 Au sosit in numar mare mierlele si sturzii de vasc la iernat. Gaitele sosisera pentru iarna de la 1 septembrie. Cum s-a pus un pic de ceata si frig pe munte cum au sosit intr-un grup galagios de 20-30 de suflete si s-au pus pe facut galagie o zi intreaga. Apoi s-au imprastiat prin padurea subcarpatica si au devenit mai furisate si mai tacute. Sfranciocii mari si-au ocupat valcelele lor preferate inca din 15 septembrie. Pitigoi de tot felul trec repede repede prin padure si pleaca.

       Te si miri de unde atata covor moale de frunze la radacina copacilor, putini dintre ei s-au dezgolit. 

Unii arini si ciresi salbatici inca mai au frunze verzi.

 Majoritatea insa se mandresc cu podoabele lor de foc.

 Sunt ierni in care stejarii nu renunta deloc la frunzele uscate, e prea blanda iarna ca sa poata sa le desprinda codita de pe ramuri. Abia mugurii cu forta lor vitala imping primavara frunzele moarte spre odihna pamantului acolo unde le este locul.

       Brandusa de toamna a inflorit si e vremea ei sa infloreasca.

Dar soarele si caldura acestei toamne a pacalit si cateva garofite si floricele galbene de mai.

       Frumusetea acestui noiembrie e inselatoare ca si frumusetea eleganta a ciupercilor cu palarie alba cu boruri largi.

      Fapturi efemere, oaspeti ocazionali, padurea nu e a lor decat partial. Cel mai mult si mai mult apartine unei pasari care nu o paraseste niciodata, nici vara, nici iarna iar la plecarea in nefiinta lasa padurii cateva generatii de pasari ca si ea. Ar putea chiar sa fie declarata emblema, blazonul, imaginea padurii insasi, nimeni alta decat ciocanitoarea.

    

     
     Cea mai comuna si mai raspandita dintre ciocanitori se cheama de fapt ciocanitoarea pestrita mare si traieste in absolut toate felurile de paduri, inclusiv in acele paduri intrerupte de case omenesti pe care le numim parcuri, precum si in livezi.

       Ea traieste, cuibareste, mananca, se adaposteste, exclusiv in mediul arborescent. Cu un cioc puternic bate neincetat in trunchiul copacilor cautand insecte, larve, pe care le deceleaza cu auzul ei fin. Osatura capului este intarita in mod deosebit, protejand creierul de vibratiile puternice la care este expus.

       Coloritul penajului este si el adaptat la intunecimea padurii, dar si la jocul pestrit de lumini si umbre printre frunze si ramuri si mai ales trunchiuri de copaci. 

Are un desen interesant de alb si negru iar abdomenul e rosu stralucitor. Masculul mai are si o frumoasa pata rosie la ceafa, ca o bereta lasata pe spate.

 Femela nu are, si acesta e cam singurul semn distinctiv intre sexe, dar un semn destul de evident si usor de observat. Se misca repede in copaci, cel mai adesea in jurul trunchiului principal, dar si in jurul ramurilor si chiar si ramurelelor.

       Iarna nu pleaca nicaieri. In zilele geroase si mohorate sta zgribulita si fara chef prin copaci si pare mai mica, asa suparata si stransa ghem.

Altfel e o pasare destul de marisoara, pare un picut mai mare sau la fel ca o mierla sau sturz. Poate fi confundata cu alt tip apropiat de ciocanitoare (de gradini sau de stejar totusi exista cativa indicatori clari de identificare) dar in nici un caz cu un alt tip de inaripata. 
        Dealtfel cred ca e una din cele mai cunoscute pasari.
       Tatal ciocanitoare e foarte bun parinte, cloceste si el ouale in schimb de tura cu mama, hraneste puii, ba chiar am citit ca sunt cazuri in care perechea face si ingrijeste doua cuiburi deodata, mama ingrijeste un cuib de pui, tatal pe celalalt.
      Sunt pasari inteligente, simpatice si foarte foarte folositoare, au grija de sanatatea copacilor eliminand multi daunatori ai acestora.

 Iulie 2014, juvenil de ciocanitoare pestrita mare, juvenilii au pata rosie spre frunte nu spre ceafa.

2018

febr.2020, Oltenia

10 august 2020, juvenil

8 dec.2020

juvenil, august 2019

juvenil septembrie 2019

20 sept.2021

nov.2018

hibrid

15 dec.2021

februarie 2022

un exemplar mai atipic, posibil hibrid cu ciocanitoarea de gradini

3 august 2023

16 noiembrie 2023

22 noiembrie 2023

24 decembrie 2023, o femela

TICLEAN DE STANCA, Sitta neumayer

TICLEAN DE STANCA, Sitta neumayer

       O pasare balcanica despre care nu stiu in ce masura s-a raspandit si la noi. Uneori apare in lista pasarilor ce traiesc la noi in tara, uneori nu. Ocupa versantii pietrosi ai Balcanilor, muntii Greciei, Turciei si observ ca urca si la nord de Dunare in Carpati daca are conditii prielnice. 

       Si de ce n-ar avea? Locatia unde l-am vazut e un taram stancos prin excelenta, cu un climat bland asemanator celui balcanic. Ma aflam in Cheile Bistritei, la intrarea in rezervatia Parcului National Buila Vanturarita din Muntii Capatanei, nordul Olteniei. 

       Chiar la intrare in chei, in zona manastirilor de sub piatra sau aninate pe versanti , pereti inalti si primejdiosi de stanca si numai stanca te inconjoara din toate partile.

 Stanca de calcar cu forme ciudate, cu pesteri de pustnici si grote mici si mari,  cu gauri, cu bolovani desprinsi si taiati din munte de apa. Vegetatia insa nu se da deloc batuta si copaci mari isi infig radacinile in piatra ridicand paduri, tufisuri, palcuri in trepte si brauri de verde. 

       Ma aflam in aceste chei, intr-un moment de repaus fortat. Se asternuse o ploaie rapida de vara,cand cu soare, cand cu nor, cand puternica, cand usoara. 

Locurile de adapost erau multe si variate. Uneori chiar stanca aninata amenintator deasupra capului facea umbrela. Ma uitam de-acolo cum ploua frumos, cand deodata am auzit un cantec deosebit de pasaruica, un cantec ce-mi era complet necunoscut. Pe ultimele picaturi ale ploii un cantaret al padurii isi canta de zor aria, cu un glas puternic si sonor, melodios si cu fraze destul de lungi. Semana putin cu glasul pitigoilor insa aceia nu canta niciodata asa prelung, ci doar note scurte. Era in mod cert ceva ce nu mai auzisem asa ca am sarit in sus in cautarea pasarii. Am gasit-o relativ repede dar din pacate isi incetase cantecul si nu am reusit sa-l inregistrez. Chiar ca era o pasare necunoscuta. Burta complet alba, un cioc mai lung si mai puternic decat al ticleanului obisnuit, ii dadea cu totul alta silueta. Ticleanul de stanca isi cauta hrana si traieste mai mult pe stanca dar mai urca si in copaci, mai ales in copaci ca cel din fotografie, copac complet uscat, cu o scorbura buna de cercetat pe care ticleanul de stanca parea ca o cunoaste bine. 

       Nu seamana cu nicio alta pasare dar ar trebui sa spun cateva criterii de diferentiere fata de juvenilul de ticlean comun care ar putea avea o burta mai putin portocalie. Posibilitatea ca pasarea din imagine sa fie un juvenil pentru mine e inlaturata din start datorita ariei lungi si elaborate pe care l-am auzit cantand-o. Juvenilii nu sunt cantareti. Am gasit pe net o inregistrare sonora cu ticleanul de stanca si se potrivea perfect. In plus, juvenilul de ticlean comun isi capata culoarea rosietica pe burta destul de devreme, cand inca are acel aspect pufos, zburlit, rotunjor,cu coada scurta. Ticleanul din Cheile Bistritei din Valcea are aspect de pasare matura, coada lunga , cioc prelung. Deespre cioc pot sa spun ca si la ochi si pe poze mie mi s-a parut mai lung decat cel al ticleanului comun dandu-i cumva o alta infatisare. E o diferenta insa destul de greu perceptibila, doar pentru cei obisnuiti sa vada des ticleanul comun in cele mai diverse posturi. 

       In rest e cam de aceeasi marime cu ticleanul obisnuit doar ca e adaptat si a cucerit un alt habitat, pe cel stancos din zonele indulcite de curentii calzi mediteraneeni si submediteraneeni. Si culoarea alba de pe burta e data de aceasta adaptare la mediu unde stancile calcaroase sunt albe in principal. Cred ca si ciocul il are mai lung deoarece crapaturile dintre pietre pot fi mai adanci decat cele din scoarta copacilor. Nu se da insa inapoi nici de la inspectarea copacilor din zona stancoasa. Ca si ticleanul comun isi face si provizii in diverse scorburi si gauri naturale de aceea isi cunoaste foarte bine aceste mici " camari" situate pe teritoriul lui. Tot in astfel de crapaturi in stanca si cuibareste. insa se pare ca isi imbunatateste mult locul facandu-i pereti lipiti cu lut amestecat cu iarba uscata, pene, fulgi si chiar pune mici obiecte cu rol decorativ la intrare.
      Nu migreaza iarna, insa nu stiu daca cumva acest ticlean din Muntii Capatanei se retrage mai la sud din fata zapezilor sau ramane la stancile lui.