PASARI DIN ROMANIA: Valcea

Se afișează postările cu eticheta Valcea. Afișați toate postările

joi, 24 octombrie 2013

TICLEAN DE STANCA, Sitta neumayer

O pasare balcanica despre care nu stiu in ce masura s-a raspandit si la noi. Uneori apare in lista pasarilor ce traiesc la noi in tara, uneori nu. Ocupa versantii pietrosi ai Balcanilor, muntii Greciei, Turciei si observ ca urca si la nord de Dunare in Carpati daca are conditii prielnice.

Si de ce n-ar avea? Locatia unde l-am vazut e un taram stancos prin excelenta, cu un climat bland asemanator celui balcanic. Ma aflam in Cheile Bistritei, la intrarea in rezervatia Parcului National Buila Vanturarita din Muntii Capatanei, nordul Olteniei.

Chiar la intrare in chei, in zona manastirilor de sub piatra sau aninate pe versanti , pereti inalti si primejdiosi de stanca si numai stanca te inconjoara din toate partile.

Stanca de calcar cu forme ciudate, cu pesteri de pustnici si grote mici si mari, cu gauri, cu bolovani desprinsi si taiati din munte de apa. Vegetatia insa nu se da deloc batuta si copaci mari isi infig radacinile in piatra ridicand paduri, tufisuri, palcuri in trepte si brauri de verde.

Ma aflam in aceste chei, intr-un moment de repaus fortat. Se asternuse o ploaie rapida de vara,cand cu soare, cand cu nor, cand puternica, cand usoara.

Locurile de adapost erau multe si variate. Uneori chiar stanca aninata amenintator deasupra capului facea umbrela. Ma uitam de-acolo cum ploua frumos, cand deodata am auzit un cantec deosebit de pasaruica, un cantec ce-mi era complet necunoscut. Pe ultimele picaturi ale ploii un cantaret al padurii isi canta de zor aria, cu un glas puternic si sonor, melodios si cu fraze destul de lungi. Semana putin cu glasul pitigoilor insa aceia nu canta niciodata asa prelung, ci doar note scurte. Era in mod cert ceva ce nu mai auzisem asa ca am sarit in sus in cautarea pasarii. Am gasit-o relativ repede dar din pacate isi incetase cantecul si nu am reusit sa-l inregistrez. Chiar ca era o pasare necunoscuta. Burta complet alba, un cioc mai lung si mai puternic decat al ticleanului obisnuit, ii dadea cu totul alta silueta. Ticleanul de stanca isi cauta hrana si traieste mai mult pe stanca dar mai urca si in copaci, mai ales in copaci ca cel din fotografie, copac complet uscat, cu o scorbura buna de cercetat pe care ticleanul de stanca parea ca o cunoaste bine.

Nu seamana cu nicio alta pasare dar ar trebui sa spun cateva criterii de diferentiere fata de juvenilul de ticlean comun care ar putea avea o burta mai putin portocalie. Posibilitatea ca pasarea din imagine sa fie un juvenil pentru mine e inlaturata din start datorita ariei lungi si elaborate pe care l-am auzit cantand-o. Juvenilii nu sunt cantareti. Am gasit pe net o inregistrare sonora cu ticleanul de stanca si se potrivea perfect. In plus, juvenilul de ticlean comun isi capata culoarea rosietica pe burta destul de devreme, cand inca are acel aspect pufos, zburlit, rotunjor,cu coada scurta. Ticleanul din Cheile Bistritei din Valcea are aspect de pasare matura, coada lunga , cioc prelung. Deespre cioc pot sa spun ca si la ochi si pe poze mie mi s-a parut mai lung decat cel al ticleanului comun dandu-i cumva o alta infatisare. E o diferenta insa destul de greu perceptibila, doar pentru cei obisnuiti sa vada des ticleanul comun in cele mai diverse posturi.

In rest e cam de aceeasi marime cu ticleanul obisnuit doar ca e adaptat si a cucerit un alt habitat, pe cel stancos din zonele indulcite de curentii calzi mediteraneeni si submediteraneeni. Si culoarea alba de pe burta e data de aceasta adaptare la mediu unde stancile calcaroase sunt albe in principal. Cred ca si ciocul il are mai lung deoarece crapaturile dintre pietre pot fi mai adanci decat cele din scoarta copacilor. Nu se da insa inapoi nici de la inspectarea copacilor din zona stancoasa. Ca si ticleanul comun isi face si provizii in diverse scorburi si gauri naturale de aceea isi cunoaste foarte bine aceste mici " camari" situate pe teritoriul lui. Tot in astfel de crapaturi in stanca si cuibareste. insa se pare ca isi imbunatateste mult locul facandu-i pereti lipiti cu lut amestecat cu iarba uscata, pene, fulgi si chiar pune mici obiecte cu rol decorativ la intrare.
Nu migreaza iarna, insa nu stiu daca cumva acest ticlean din Muntii Capatanei se retrage mai la sud din fata zapezilor sau ramane la stancile lui.

miercuri, 20 martie 2013

VRABIA DE CASA, Passer domesticus

O pasare pe care o cunoaste toata lumea.

Putini stiu insa ca vrabiutele care zboara peste tot in jurul nostru sunt de doua feluri - vrabii de casa si vrabii de camp. Criteriul de deosebire e destul de simplu - unele au o "caciulita" gri pe mijlocul capului cu margini maronii, altele maronie complet cu negru in obraz. Problema e ca vreme indelungata uitam care e intr-un fel si care in celalalt si trebuia sa verific. Deci, vrabia de casa are in penajul masculului o calota gri in crestet si obrajii curati, fara cele doua pete negre. Femelele sunt colorate mai monoton, uniform maroniu deschis pe cap.

Cam asta e singura deosebire vizibila imediat, in rest si vrabiile de casa si cele de camp sunt la fel de numeroase si de raspandite printre noi, in toate localitatile dar si pe camp. Se pare totusi ca la camp si in zone salbatice predomina vrabia cealalta, cea de camp care este si o idee mai micuta si mai sperioasa.

Silueta vrabiutei de casa e familiara tuturor. Cred ca mai toate casele, blocurile, au pe sub stresinile lor cel putin un cuib de vrabiute. Mai ales in orasele si satele de campie. Locul ei predilect de cuibarit este chiar locuinta umana prin diversele mici cotloane ce le ofera la partea superioara.

O alta imagine draguta este clasicul cuib de barza plin de cuiburi de vrabiute galagioase in jurul lui. Imagini simpatice, inregistrate in memorie ca imagini de zi cu zi, obisnuite , banale si totusi atat de necesare pentru firescul vietii noastre. Ciripitul vrabiilor se constientizeaza mai ales atunci cand lipseste. In rest e mereu in jurul nostru, un fundal sonor pe care rareori il bagam in seama.

Vrabiutele sunt peste tot, le vedem cand mergem pe trotuar, cand stam pe banca in parc, cand ne asezam la masa la o terasa.

Ba chiar le vedem zburand prin constructiile inalte si luminoase ce adapostesc mall-urile.Ciripesc si ciugulesc pe langa rotile masinilor in parcare, se scalda in nisipul parculetelor pentru copii.

Desi stau atat de aproape de noi, printre noi, rareori vin sa ciuguleasca firimituri din mana noastra. Tin totusi foarte mult la statutul lor de pasare salbatica chiar daca accepta firimiturile cazute la picioarele noastre sau puse special pe pervazul ferestrei. De mancat, ca orice pasare granivora de talia ei, mananca "portii" ce pot merge si pana la jumatate din greutatea ei, cel mai adesea catre un sfert.

Fiind o pasare atat de comuna nu prea m-am obosit sa o fotografiez. Majoritatea pozelor sunt facute intamplator. Urmaream vreo alta pasare prin parcuri si imi ieseau in cale vrabiute in timp ce pasarea mai deosebita imi dadea cu tifla de dupa copaci.
Sau admiram frumoase cule oltenesti cu pridvoare si acoperis de sindrila devenit loc de popas pentru vrabiute.

Sau ma odihneam pe banca in parc si nu aveam ce face..sau...sau astfel de imprejurari de acest gen.

Vara sunt des vazute vrabiute scaldandu-se in praf. Se scalda mai putin in apa cat mai ales in tarana oriunde o gasesc la dispozitie. Particulele fin abrazive curata bine penele si indeparteaza eventualii daunatori.
Stateam pe o banca in frumosul parculet al manastirii Ostrov din Calimanesti, intr-o pauza de alergatura. In fata mea se scaldau cateva vrabiute.

Atunci, uitandu-ma cu mai mare atentie am observat ca sunt foarte geloase, locul de scaldat al uneia pare aur curat pentru celelalte. Vin si se alunga, isi fac galagie, se impun unele in fata altora cumva ca la copii mici ce se joaca la tarcul cu nisip. Locul celeilalte pare intotdeauna atractiv si uns cu miere desi, slava Domnului, tarana era suficienta pentru toate vrabiile din parculet.
Au intr-adevar o fire geloasa si sunt pline de personalitate. Intr-atat incat multi oameni le cadorisesc cu epitetul de "obraznice". Obraznicia lor e doar inteligenta, descopera uimitor de repede orice oportunitate si o folosesc cu indrazneala. De-aici si succesul lor in acoperirea unei arii uriase de trai si inmultire. Iarna raman la noi si se descurca de minune. Mai cad si prada gerului si rapitorilor .
Desi e o pasare destul de mica, are multa vitalitate, durata medie de viata este destul de mare. In literatura se citeaza cazuri de vrabiute care au atins chiar si 15 ani. In medie traiesc pana in 10 ani. O alta proba a vitalitatii lor o da scurta perioada de clocire, ouale (cate 4-5 oua la un cuib, de culoare alburie cu multe pete maronii) au nevoie doar de 11 zile de incubatie pana la iesirea puisorilor din ou. Cand au pui, vrabiile devin preponderent insectivore, curatand foarte eficient gradinile si spatiile verzi din localitati de diferiti paraziti ai plantelor, foarte activi si ei in aceeasi perioada de cresterea a puietului la pasari.