Translate

luni, 21 octombrie 2013

TICLEAN - Sitta europea




juvenil (pui zburat din cuib)













       Putine pasari au mai ramas acum in padurile colorate de toamna...Uneori trec zeci de minute in sir si nu se aude decat fosnetul frunzelor in cadere. Cad multe deodata, uneori in ploaie, alteori solitare si plutesc mult in aer pana sa ajunga linistite pe sol. Ai iluzia ca zeci de pasarele zboara printre crengi, in stanga si in dreapta, la fel ca primavara. Dar tacerea te contrazice. Cand si cand se mai aud doar ciripelile cristaline ale pitigoilor sau caraitul strident de gaite.
       In pozitii orizontale sau verticale, prelungi sau ovale, atarnand de codite moi, partial desprinse dar inca nehotarate in cadere, mii de frunze moarte in culori si nuante nesfarsite imita culorile si miscarile pasarelelor vii... Sau e invers?






       Ticleanul seamana cu una din aceste frunze de toamna, rosietic portocaliu pe burta, albastru violet pe spate si alungit pe langa ramuri ca o frunzulita nastrusnica si indecisa in caderea ei.






















 Se misca cu capul in jos, cu capul in sus si in toate partile, cu trupul lui mic si alungit ca o mica barcuta sau ca o frunza rasucita elegant la ambele capete. 














       Mananca tot felul de insecte si viermisori de pe scoarta copacilor si cuibareste in scorburi. Daca scorbura e prea larga la gura micsoreaza intrarea cu lut.





       Toamna si iarna, cand insectele dispar, trece pe tot felul de seminte si fructe oleaginoase pe care le deschide cu multa pricepere. Are un cioc lung , atat fin ca sa patrunda in toate crapaturile scoartei cat si puternic si abil pentru a deschide diverse fructe si seminte. In parcuri primeste si seminte sau inspecteaza resturi alimentare de la oameni.







       L-am vazut cam in toate padurile, si de foioase si de conifere, singura conditie pare sa fie existenta arborilor maturi, cu scoarta bine formata. Se gaseste mult si in parcurile mari , batrane si stufoase care de fapt nu sunt altceva decat petece de padure in mijlocul asezarilor umane. 



       Una din cele mai frumoase amintiri cu ticlean le am din parcul din Buzias, judetul Timis, unde gasisem un ticlean care imi manca din mana. Nici macar nu era vreo iarna, era in plin generos aprilie insa acel ticlean era atat de imblanzit ca venea la mana omului. Nu atat "bland" era cuvantul cel mai bun, mai curand avea o mutrisoara curajoasa, curioasa, neastamparata si pofticioasa. A fost singura pasare salbatica pe care am vazut-o venind la mana, ma refer la pasarelele mici de padure. Altfel am mai vazut lebede si pescarusi pe litoral primind mancare de la oameni, desi nu chiar din mana ci data mai la distanta. Ticleanul din Buzias insa chiar venea si se aseza pe degete ca sa ia mica semincioara oferita, sau chiar firimituri de paine. Era foarte simpatic, ca penaj si comportament. 





       In padurea larga ticlenii sunt destul de salbatici desi nu exagerat. Intotdeauna sunt curiosi si asta ii face sa se apropie, sa dea tarcoale in preajma omului nou aparut printre copacii lui.





        Pot fi admirati indelung, si in paduri si in parcuri, cum se plimba pe scoarta copacilor, cu capul in sus, cu capul in jos, rasuciri stanga dreapta. La pozat asta e mai problematic, cu atat mai mult cu cat isi face plimbarile in cautarea hranei in locurile cele mai intunecoase parca.



       Poate de aceea ticleanul nu e cunoscut de foarte multa lume. Altfel culorile lui l-ar face deosebit de placut multora. Are spatele albastru si burta rosietica, portocalie mai exact. Vazut de aproape sau in lumina puternica pare colorat ca o pasare exotica. In realitate insa, in natura, culorile apar estompate, niste umbre miscatoare in padurea intunecoasa. Se gaseste cel mai des de-a lungul scoartei copacilor batrani, de aici si denumirea de scortar care i se mai da in unele regiuni. La noi in Oltenia i se spune "ticlean", e si un orasel cu numele de Ticleni, poate candva o fi fost plin de ticleni pe-acolo , nu stiu.


























Un pui foarte timpuriu, deja la 1 aprilie parasise cuibul, era inca hranit de parinti.(2017)















4 comentarii:

  1. foarte interesant mersul lui in cautarea hranei. frumos si vioi!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, topaie pe cele doua picioruse ca vrabiutele cand merge pe sol..dar cel mai des misuna in jurul trunchiului copacilor nici nu realizezi cum se misca asa de repede..

      Ștergere
  2. T.O., ma bucur mult ca ai revenit cu povesti frumoase pe blog, abia prididesc sa le citesc pe toate... Ti-am simtit lipsa saptamanile trecute, dar se pare ca ai avut timp sa umpli iar tolba cu povesti, cu poze si filmulete... Dragalasul ticlean e atat de frumos si are un chitait specific, deja il recunosc dupa glas cand e in preajma, inainte sa il vad. Si intotdeauna e curios sa vada ce fac oamenii din jur.
    Adina (Casa cu perusi)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, Adina, si bine te-am regasit ! De fapt citesc constant blogul tau, desi se pare ca te-ai mutat mai mult pe facebook, "Raisa Petrov".. acolo parca sunt si mai multe materiale.Ti-am mai intalnit fotografiile foarte furmoase si pe Pasarile in prim-plan .Felicitari !
    Da, pe vara am facut o pauza, acum am mai mult timp sa scriu si sa-mi pun materialele intr-o oarecare ordine..

    RăspundețiȘtergere