Translate

joi, 19 septembrie 2013

SORECAR MARE - Buteo rufinus













        Nu credeam sa existe o rapitoare mai frumoasa si mai impresionanta decat acvila de munte. Si totusi impresia mea subiectiva a fost coplesita si rasturnata de aparitia ca de basm a sorecarului mare, in culori stralucitoare de alb, galben si rosu, mare si luminos ca o acvila aurita. 
          Parcurgeam in viteza intinderile Baraganului. Poate ca ochiul meu ar fi zabovit mai indelung asupra frumusetilor largii campii dar ritmul circulatiei pe drumul mare nu permitea visarea cu ochii deschisi. Un vis frumos au parut si cele cateva zeci de secunde cat am putut admira aparitia spectaculoasa a sorecarului mare....Si totusi nu facea nimic, trona doar, mare si auriu, pe un jilt imperial ca marime si forma, chiar daca alcatuit doar din paie. Nu stiu daca asa e penajul lui in orice circumstante insa atunci, in miristea coapta de soarele amiezii de vara se vedea ca o pasare imensa aproape ca o acvila, galbena cu staluciri ruginii de aur roscat si cu capul alb ca zapada. Desigur ca mi-am dorit din tot sufletul sa o fotografiez, mai ales ca eram intr-o uimire totala, habar nu aveam ce ar putea fi. Am inceput sa boscorodesc toate tirurile, camioanele si automobilele vitezomane care mergeau fara nicio treaba serioasa pe drumul Brailei si imi conduceau masina inainte in mars fortat, fara posibilitatea vreunei opriri bruste si iresponsabile pe banda de circulatie sau in santul adanc de 2 metri de pe margine. Am mers o mie si una de secunde pretioase drept inainte pana am gasit o iesire de pe sosea apoi am pornit pe cea mai teribila dintre calduri in cautarea pasarii maiastre. 



Sute si sute de baloti rotunzi si identici de paie, tulpini proaspat retezate de grau si scaieti muscatori, santuri si betoane de irigatii, nimic nu ma putea opri desigur sa refac drumul inapoi pe miriste dar frica cea mai mare era sa nu zboare pasarea inainte de a o putea identifica. Imi repetam in gand precarele cunostiinte despre rapitoarele din campie - singurul vultur cu cap alb pe care il stiam era cel din emblema Statelor Unite, dar rapitoare asa luminos colorate, in galben deschis, oranj si rosu chiar nu stiam. De la strada avusesem ocazia sa vad pasarea destul de bine, impresia era clara si fixata, cap alb imaculat (probabil lumina puternica si directa dizolvase eventualele striatii) pieptul galben deschis terminat in portocaliu, rosu, ruginiu in dreptul abdomenului si al cozii - nimic maroniu, sters, palid, mediu, totul la superlativ. Erau orele amiezii si soarele inca nu incepuse sa arunce lumini rosietice de apus, in schimb misca si incetosa aerul de deasupra campiei lacrimandu-mi privirea de concentrare. In sfarsit, de la mare distanta si in lateral, am reusit sa zaresc silueta pasarii. Inca nu zburase. Am facut prima poza, de la o distanta aproape insurmontabila, dar stiam ca fiecare poza ma poate costa pierderea ei. Asa a si fost. A doua poza o surprinde pe pasare cum ma zareste, ma priveste o fractiune de secunda, dupa care isi ia zborul. 












Un zbor maiestuos, planat, dar un zbor in directie opusa, din ce in ce mai departat. 
       Pe langa frumusetea deosebita a momentului imi ramasesera in cap doar semne de intrebare. Dupa ce am citit destul de multe materiale despre rapitoare si culorile pe care acestea pot sa le imbrace am ajuns la identificarea sorecarului mare. Un sorecar deosebit. Culorile calde din penaj, stralucitoare chiar, statura lui net mai mare decat a oricarui sorecar comun, zborul lui maiestuos chiar il fac o pasare speciala. O pasare de aur, asa cum mi-a parut pentru prima data, aurita poate si de razele soarelui si galbenul holdelor reflectate in culorile calde ale penajului. 





       Sorecarii comuni (Buteo buteo) sunt destul de raspanditi si nu credeam ca o ruda de-a lor imi poate produce o surpriza atat de placuta. Sorecarul mare e o pasare mult mai rara, a campiilor sudice, aria lui de raspandire in Europa e doar in Balcani, Turcia si alte zone din sud-est. Punctul in care l-am vazut eu nu era departe de Braila. Avea si soare, si stepa, si apa Dunarii si inaltimile Macinului in zare.





 Cand a plecat a zburat spre Dunare si padure, probabil in acele salbaticii cuibareste, iesind la campie dupa hrana. Si in zbor lasa aceeasi impresie de pasare mare, maiestuoasa ca o acvila, cu penaj scaldat in baie de lumina aurie. Zboara cu aripa indoita in sus din articulatie. O silueta deosebita pe cerul Baraganului. 





       Pozele sunt doar cateva - putine - fragmente fugare si distante ale episodului. Ma bucur insa ca am putut zari toata splendoarea sorecarului mare mai de-aproape, pret de cateva secunde, de la strada, din fuga masinii. 
   15 februarie 2014 - o noua intalnire frumoasa cu sorecarul mare, tot aproape de Dunare insa de data aceasta in Oltenia , in judetul Dolj







 In sfarsit de decembrie, tot in Lunca Dunarii a Olteniei, un sorecar mare si frumos tocmai se ospata dintr-un porumbel. Nu am asistat la atacul propriu-zis, l-am gasit cand sfasia prada, cu sangele rosu proaspat vizibil de la distanta. 

























       





Un comentariu:

  1. chiar acum am o imagine de desktop cu baloti de paie de grau.
    frumos surprins sorecarul!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere