PASARI DIN ROMANIA

marți, 7 iulie 2020

BIODIVERSITATEA IN PADURILE DE SALCAM (1), Introducere.

Biodiversitatea padurilor de salcami din sudul si sud-vestul Romaniei este una foarte crescuta. Intotdeauna m-a uimit frumusetea acestor paduri, ma incanta mai ales bogatia de pasari, dar si de flori, si de fluturi, si de multe alte vietuitoare. Paduri iubitoare de caldura, sunt cele mai luminoase si mai incarcate de viata in primavara, cu o latura putin exotica a dunelor de nisip ascunse ca niste muntisori chiar in mijlocul padurii, cu poieni luxuriante, cu ierburi pana la brau, cu arbusti de tot felul, infloriti la subsuoara salcamilor. Raiul albinelor in pastoralul de mai, am avut privilegiul sa cunosc cele mai frumoase masive de salcam din Oltenia, de la Dunare, de la Jiu, si nu numai. Fiecare padure in parte avea frumusetea ei, unica si irepetabila, chiar la distanta de numai cateva zeci de kilometri intre ele. Cele mai frumoase, mai bogate si mai diversificate paduri de salcam mi s-au parut cele de la Vrata, cele de la Hunia-Maglavit, cele de la Desa-Ciuperceni, dar si cele de la Marotinul, in estul judetului. Toate sunt frumoase si au un specific al lor, atributul de "cea mai frumoasa", dat de mine, poate fi citit si ca "cea mai cunoscuta si mai umblata de mine", caci frumusetea se dezvaluie cel mai mult pe adancime, aprofundand cunoasterea.

In anii recenti am citit mai multe acuzatii extrem de false care se aduc salcamului, acuza principala fiind aceea ca ar fi stricat anumite terenuri de stepa sau de nisipuri, terenuri initial neimpadurite. Daca intr-adevar s-a intamplat asa, vina nu apartine speciei de copac ci oamenilor care au luat decizia schimbarii categoriei terenului din zona neimpadurita in fond forestier. Orice copac plantat acolo ar fi schimbat complet configuratia arealului respectiv, intr-un fel arata stepa si nisipurile fara nicio urma de copac si cu totul altceva devine o padure, un crang. Si salcia, si plopul, si stejarul, si frasinul, si orice alta specie, presupunand ca ar fi prins pe nisipuri sau in stepa batuta de vanturi, ar fi schimbat, prin umbrire, prin necesarul masiv de apa, prin adapostire, ar fi schimbat radical zona. Salcamul schimba cel mai putin caracterul originar, fiind arbori ce permit foarte multa lumina, chiar si adapostirea este partial realizata, nisipurile se pastreaza in toata frumusetea lor, ceva mai putin in forma de nisipuri zburatoare, insa mult mai bine in forma nisipurilor fixate, dune interioare si marginale padurilor, cu foarte multa si diversa vegetatie.

Bogatia de pasari in aceste paduri este imensa, pe langa speciile obisnuite in toate padurile, in aceste salcamete luminoase e plin si de specii mai obisnuite in camp deschis, cum ar fi prigorii, dumbravence, pupeze, aici, in aceste paduri sunt in numar foarte mare, prin toate poienile, insa si acolo unde sunt copacii mai stransi.
Pasarile nu vin degeaba intr-un numar asa de mare in salcami, vin atrase de insecte si toamna de seminte. Bogatia de insecte si de seminte inseamna la randul ei o mare bogatie si varietate de plante. Tocmai aceasta biodiversitate mi-am propus sa o descriu aici, o descriere bazata strict pe observatie personala si poze doveditoare, experienta care este inca in plina desfasurare.
Padurile de salcam nu imi sunt la indemana din punct de vedere al calatoriilor, cele de la Dunare sunt la minim 80-100 km. In masura timpului limitat voi incerca sa le vizitez si sa le fotografiez cat mai mult, flora si fauna. Accentul principal va fi pus pe pasari, dar si pe flora, incidental pe insecte si mamifere. Acestea din urma au o viata foarte ascunsa, si trebuie tehnici speciale pentru gasirea si fotografierea lor, tehnici pentru care nu am specializarea. Asa ca prezentarea insectelor, a nevertebratelor in general, a mamiferelor, a reptilelor, va fi din pacate doar varful unui aisberg. La fel, viata de noapte in aceste paduri, insecte, de exemplu fluturi de noapte, gandaci, mamifere si chiar pasarile de noapte vor avea o prezentare sumara, o schita, un procent infim din ceea ce exista cu adevarat in aceste paduri.

Limitata oarecum va fi si prezentarea florei, aici din cauza imposibilitatii de a parcurge si a ajunge in toate zonele, in toate tipurile de zona, toate poienitele posibile, toate dunele, toate vaile sau locurile expuse, fiecare cu configuratia si solul ei. In timp insa voi completa periodic postarile cu noi si noi prezentari, pe masura ce le voi realiza.

Cel mai mult material il am pentru pasari, pentru ca avifauna e pasiunea principala si am deja o cercetare a locului extinsa pe cativa ani. Totusi, niciodata aceasta cercetare nu este exhaustiva, mereu se adauga noi si noi inedite aparitii.

Cele mai bizare neadevaruri despre salcam pe care le-am putut citi au fost cele referitoare la o asa-zisa "toxicitate" a salcamului, care, chipurile, nu ar permite niciunei plante, niciunui arbore, sa se dezvolte in imediata lui apropiere, si niciunei vietuitoare sa traiasca si sa se hraneasca in apropierea lui. Aceste neadevaruri sunt foarte usor de demontat. Inainte de a trece la prezentarea biodiversitatii in padurile majoritar compuse din salcami - in masivele de salcami batrani, paduri care au poate si peste suta de ani, cel putin ca locatie, daca nu fiecare arbore in parte, acestia fiind intineriti - voi prezenta cateva poze cu salcami crescuti in cea mai buna vecinatate cu alti falnici arbori, arbori carora nu le-a cauzat in niciun fel, dimpotriva, au adapostit terenul de vanturi si au permis stejarilor, frasinilor, ciresilor padureti si multor alte esente sa creasca inalti si masivi, lipiti de salcami si infratiti cu acestia, cu crengile si frunzele intrepatrunse cu cele ale inofensivului salcam.

salcam si frasin

salcam si cires paduret

salcam si salcie

salcam si nuc salbaticit

salcam si stejar

salcam si arin

Pe langa acesti arbori spontani, salcamul, in padurile de la sud, creste alaturi si de alti arbori din seria celor plantati de oameni si anume, plopi, duzi, gladite, uneori, in parcuri mai ales dar nu numai, conifere, molizi, brazi, niciunde si niciun soi de copac nu are de suferit din partea vecinului salcam.

Salcamul este un arbore mult folositor, care ofera lemn foarte rezistent, usor de obtinut si recoltat si foarte util pentru foc si constructii, reducand enorm presiunea pe alte tipuri de paduri, ofera miere, perdele de protectie, etc. Nu mi-am propus insa sa fac o pledoarie pentru salcam ci doar sa prezint - la rece- biodiversitatea in aceste paduri.

marți, 2 iunie 2020

MIERLA GULERATA, Turdus torquatus

Destul de mult a intarziat prima intalnire cu mierla gulerata, si asta pentru ca nu am cautat-o niciodata in mod special. Sansele unei intalniri spontane, adica o potrivire a unei intretaieri de drumuri, ale mele si ale ei, au fost scazute. Nu e o pasare foarte rara, insa este foarte localizata. Etajul ei este etajul jneapanului, si nici aici uniform, in Carpatii Meridionali pare sa prefere mai mult partea mai umeda, cea dinspre nord.

Mierla gulerata vazuta de mine la aceasta prima intalnire fotografiata si-a aratat pentru un scurt moment gulerul alb atat de caracteristic, dupa care a preferat sa imi arate spatele, lasand vederii acei "solzi", penele bordate cu alb de pe abdomen care formeaza un fel de platosa solzoasa, asemanatoare oarecum graurului. Asemanarea cu graurul se termina la penele de pe abdomen, in rest seamana mult la silueta, cioc si chip cu mierla obisnuita.

O mierla care si-a ales locul de trai in zona alpina inalta, in zona de jnepeni si gol alpin, zona in care am vazut-o si eu. A stat cateva secunde intr-un brad(molid) dintre ultimii trimisi ai padurii de conifere spre piscuri, a cantat cateva clipe, dupa care a zburat spre nord, spre jnepeni si creasta. Imi place sa cred ca are cuibul undeva intr-unul din acei jnepeni scunzi si intinsi impenetrabil pe pamant, dar e posibil sa fi fost si numai in trecere spre locurile ei preferate de cuibarit, adica pe crestele dinspre nord, mai constant umede si mai reci. Altitudinea la care am vazut-o eu este de 1800 m, in Carpatii Olteniei (masivul Parang) si e prima data cand o zaresc in zona, desi calatoriile mi-au fost dese aici.

I se poate spune si mierla alpina, si mierla gulerata, sau si mai complet, mierla alpina gulerata. E o specie cu un numar destul de restrans de indivizi si mai ales cu o pronuntata tendinta de scadere, fata de descrierile de acum o suta de ani. Traieste si cuibareste in muntii Europei, in Alpi, in Carpati, in muntii Scandinaviei si in Caucaz. Cu zonele ei alpine seamana si tinuturile umede si relativ reci ale Irlandei insa acolo numarul ei este in declin dramatic. Iarna o petrece la Marea Mediterana, mai ales in nordul Africii. In pasaj poate fi intalnita in mai multe locuri, inclusiv in Delta sau Dobrogea, pe culoarul litoral de migratie. Inainte vreme erau descrise pasaje bogate in mai multe zone ale tarii, acum pasajele sunt foarte limitate si ca numar si ca zone de aparitie.Practic, mergi la sigur cu cautarea si gasirea ei doar in anumite zone alpine, in zonele foarte inalte. Cuibareste fie pe sub jnepeni, fie intre pietre, intre stancarii. E discutabil daca vremea rea si hrana mai austera din platourile si stancariile alpine de la noi ii permit doua serii de pui, cum am citit ca se intampla in vestul Europei. Acesti pui, acesti juvenili seamana foarte mult cu juvenilii de mierla comuna, intrucat gulerul alb si bordurile albe ale anumitor pene se formeaza mai tarziu, in penaj de adult.

In afara de penele cu aspect solzos de pe abdomen si aripile ei par mai argintii intrucat si aceste pene de la aripi au margini foarte subtiri de culoare alba. Ciocul ei este galben-maroniu, cu mai mult galben la mascul, insa niciodata nu are acel portocaliu sau rosu intens de la masculul de mierla comuna.Conditiile alpine cer mai multa modestie in penaj, pasarea fiind destul de expusa in golul alpin.

24 aprilie 2021, un mascul de mierla gulerata, cantand in varful unui molid din "taigaua" carpatica.

11 mai 2023

joi, 21 mai 2020

PITIGOI ALBASTRU (2), Pui si juvenili, Cyanistes caeruleus

Pitigoii albastri sunt sedentari, raman peste iarna la noi. In luna martie incep sa cante masculii, cautandu-si sau incantandu-si perechea deja gasita. In aceasta luna au loc jocurile nuptiale, curtarea si imperecherea. Printre altele si alegerea unui loc de cuib, sarcina grea, caci descoperirea unei scorburi corespunzatoare poate fi mai dificila decat construirea de la zero a unui cuib din crengute, ca la alte pasari.

In luna aprilie se puteau vedea perechile mereu impreuna, la hrana si la zburdat prin pomii infloriti.

In aceasta perioada am observat o pereche de pitigoi ducand material la cuib, insa descoperirea cuibului a fost destul de dificila. Cand le urmaream zborul ii pierdeam din vedere undeva la nivelul solului. Inselarea mea a avut ca punct de plecare si o anumita prejudecata, ma uitam dupa cuibul lor la inaltime, scorburi aflate la inaltimi mai mari sau mai mici. Nu mica mi-a fost mirarea atunci cand, in sfarsit, am reusit sa vad locul unde isi duceau materialele pentru salteluta cuibului. Era o scorbura intr-un arin, la nivelul solului, ascunsa bine intre niste crengi amestecate cu buruieni, pe malul unui parau.

Practic, in 2 mai am observat masculul ducand hrana femelei aflate pe oua.

La apropierea de cuib femela scotea un sunet specific, pentru a descuraja orice pradator. Nu stiu cat de eficient ar fi fost acel sunet fata de un sarpe sau fata de un animal mic, care ar fi putut patrunde prin deschizatura, cert este ca un mustelid sau o pisica salbatica nu s-ar fi putut strecura. Amintesc de pisica salbatica pentru ca am vazut un exemplar in acea zona, in aceasta perioada, insa nu a descoperit cuibul.

La data de 2 mai femela putea sa fie inca pe oua, sau cu puii foarte mici, abia eclozati. Nu am intervenit prea insistent pentru a ma uita in cuib, ca sa nu fie deranjati, toata supravegherea s-a facut de la distanta mare.
In 4 mai femela inca era pe cuib, fiind hranita de mascul.

Deja in 7 mai lucrurile se schimba, ambii parinti aduc hrana la cuib, semn clar de pui in plina crestere.

8 mai

Lucrurile au mers identic cateva zile, ambii parinti duceau hrana, la intervale de cateva minute, unor pui mici care deocamdata nu isi faceau auzita prezenta. Din data de 12 mai puii au inceput sa se faca auziti, deja de la 10 m se auzea ciripitul lor.

13 mai

15 mai

18 mai, puii s-au facut marisori, ciripesc puternic si vioi, parintii nu mai prididesc cu mancarea. Practic, nu trec doua, trei minute fara sa apara fie mama, fie tatal.

19 mai, puii ocupa toata scorbura, plecarea lor din cuib pare iminenta.

20 mai, la ora 10 dimineata, dupa terminarea unei ploi torentiale, au iesit din scorbura 5 pui. Prima iesire nu a fost un zbor propriu-zis, ci mai mult o catarare, pe betele de lemn din fata scorburii dar chiar si direct pe trunchiul de arin.

Uzi de la ploaie, erau foarte galagiosi, isi anuntau prezenta, isi anuntau victoria, comunicau intre ei si cu parintii. Un sfert de ora a durat iesirea in fata scorburii, dupa care alt sfert de ora au stat pe niste gramezi de crengi din apropiere si pe ramuri joase.

Intuneric mare la baza arborilor si din cauza umbrei dar si o zi foarte innorata.

Dupa mai putin de o jumatate de ora, puii au zburat extrem de sus in coronamentul arinilor inalti de peste 20 de metri si au fost imposibil de observat in continuare, desi glascioarele lor puternice inca se mai auzeau. Un pui, ultimul iesit din scorbura, a mai intarziat putin, curios, pe o creanga mai joasa, dupa care a plecat si el, sus, in cel mai inalt coronament.