STUFARICA, Cettia cetti

STUFARICA, Cettia cetti

exemplar din Oltenia

exemplar din Dobrogea

     O specie de pasare care deocamdata a fost localizata la noi doar intr-un singur colt al judetului Constanta. Dupa nume ar parea sa fie o pasare a intinderilor mari de stufaris dar se vede ca numai stufarisul nu ii este de ajuns. Altfel ar fi peste tot in Delta ori deocamdata glasul sau nu a prea fost auzit pe-acolo.

     Foarte ascunsa, norocul la aceasta specie consta in curiozitatea ei, manifestata printr-un cantecel vioi si sonor, cu care isi marcheaza  teritoriul. La fel de vioi este si zborul ei, am vazut-o efectiv zburand de pe un mal pe altul in cateva secunde, maluri de lac destul de mare. Acest cantec auzit in zig-zag in diverse puncte ale unui lac iti poate da senzatia ca sunt foarte multe stufarici, cu teritorii mai mici, in realitate, dupa cateva ore de observatii eu raman totusi la parerea ca sunt doar cateva cu un teritoriu mai mare si canta in foarte multe puncte intr-un timp scurt.

     Ramane de elucidat misterul care o atrage doar spre cateva lacuri din toata tara noastra, si anume apele din coltul sud-vestic al judetului Constanta. Sunt ape in tinuturi foarte calde, insorite, inconjurate de stuf, insa aceste calitati le intrunesc multe alte locuri din tara, mai ales Delta la foarte mare apropiere. Si totusi stufarica refuza sa-si faca aparitia in alte locuri. Ce mi se pare caracteristic acestor lacuri este mixtura de vegetatie si de geologie care exista in jurul lor, si anume un amestec de stuf cu multa salcie si arbusti variati, precum si tarmuri plane insa inconjurate de podis abrut cu multe vaioage salbatice. Aceasta combinatie nu prea mai exista pe nicaieri in tara, cel putin nu la nivelul unei intinderi semnificative. In afara acestei mici regiuni, lacurile inconjurate de podis si vai abrupte sunt in general situate intr-o clima mai rece pe cand acest colt al Dobrogei este in mod particular cald si insorit. Poate cel mai cald si insorit colt al Romaniei, singura zona unde prospera caisele si piersicile cele mai coapte si mai zemoase, strugurii de masa cei mai dulci si mai dolofani din toata tara, aceste specii termofile acumuland cea mai multa caldura convertita in dulceata si aroma. Cam acestea sunt pretentiile stufaricii, si acesta este deocamdata singurul tinut de la noi unde specia cuibareste an de an.

       Foarte ascunsa, din acest motiv aproape imposibil de fotografiat in conditiile unui timp foarte limitat de vizitare a zonei. Canta de la baza stufului, foarte rar urca la vedere si atunci nu sta locului mai mult de o secunda. Am reusit sa-i fac o poza in primele momente cand a avut curiozitatea sa vada ce e cu mine si m-a privit prin firele cele multe de trestie. Apoi si-a vazut de treburile si de cantatul ei, mereu mascata de perdeaua de stuf.

      Penajul ei nu prea iese in evidenta cu nimic, este maronie simplu, albicioasa ventral si cu o spranceana caracteristica alba. Coada o are destul de lunga, oarecum in felul greluseilor. Printre pasarile asemanatoare ei prin trestii, nu este nici prea mare nici prea mica. Mai mica decat lacarul mare dar mai mare decat lacarii mici sau de stuf, mai mare decat pitulicile. 
      Denumiea stiintifica o are in onoarea ornitologului italian Francesco Cetti, un preot din secolul 18 care s-a ocupat mult de fauna insulei Sardinia, unde s-a colectat primul exemplar pastrat de stufarica. E o pasare a sudului, a soarelui, a caldurii si a apelor. La noi are o patrundere limitata dinspre pensinula balcanica. Tarile cu populatia cea mai mare sunt Italia, Turcia, Grecia. In ultimul timp, cu tendintele actualei clime a Europei de a deveni mai calda, mai blanda, incepe sa apara treptat-treptat si in tari mai la nord decat cele mediteraneene.
     Va fi interesant de urmarit acest parcurs la nivelul Romaniei. Va reusi sa castige si sa se fixeze si pe alte teritorii? sau dimpotriva, se va retrage spre sud? Numai viitorul si o cercetare intensiva in teren ne pot aduce raspunsuri. 
     Nu exista deosebire vizibila intre cele doua sexe, aparent la masuratori exacte masculii ar fi ceva mai mari. E o pasare insectivora, ciocul subtire si ascutit arata asta. In general mai mult femela se ocupa de clocitul si ingrijirea puilor.
     In zonele noastre reci e o pasare migratoare.

PRIMA SEMNALARE DOCUMENTATA A SPECIEI IN OLTENIA.11 martie 2022, am reusit sa gasesc un exemplar frumos si in Oltenia. Nu stiu daca tocmai sosise din migratie sau daca a stat toata iarna in zona. E posibil si o varianta si alta. Cel mai probabil o sa fie si pasare cuibaritoare in acel loc. Desi teoretic ar putea sa fie confundata cu un lacar de stuf (seamna putin in penaj), are totusi o aparenta unica, foarte originala, Acum era foarte preocupata sa ciuguleasca seminte si nevertebrate si isi flutura si aripile si coada intr-un fel de dans, asemanator cu cel al fluturasului de stanca, dar si mai vibrant pentru ca pe langa aripi flutura mult si cu coada. Coada lunga, rotunda, cu baza de un roscat cald si intens. Dupa parerea mea aceste miscari alctuiesc un dans nuptial, cred ca era un mascul care isi semnala prezenta si teritoriul. 

    In rest, isi prezenta toate amanuntele penajului , realizand una dupa alta toate cheile de identificare si diferentiere fata de alte pasarele de stuf, fara posibilitate de dubiu : coada rotunda, lunga, cu pene roscate matasoase la baza si pene subcodale bordate cu alb, pieptul si abdomenul de culoare gri doar gusita alburie, o spranceana foarte subtire si fina la ochi, ciocul lung si subtire, picioarele de culoare roz-gri. O adevarata bucurie sa gasec acest exemplar frumos intr-o zona, regiune, a tarii unde nu a mai fost semnalata niciodata.

 

CIOCARLIE DE STOL, Calandrella brachydactyla

CIOCARLIE DE STOL, Calandrella brachydactyla

     O ciocarlie a spatiilor sudice, insorite, aride. In Europa este raspandita mai ales in Turcia, Spania, Grecia dar si sudul Ucrainei si al Rusiei. Putine sunt locurile din tara noastra unde aceasta cuibareste. In migratie poate fi vazuta ceva mai des, dar nu excesiv, si nu peste tot. Cel mai bun post de observatie, cu cele mai mari sanse de a intalni specia, tot in Dobrogea. Cele mai multe dintre ele sunt in drum spre sudul Rusiei, putine, foarte putine, raman sa cuibareasca la noi. Este raspandita si in tarile Asiei centrale.

      Am avut ocazia sa le vad in cateva zile de primavara de aprilie atat in stoluri mai mari cat si masculi teritoriali sau perechi. La noi stolurile nu sunt foarte mari, nu depasesc 20-30 de exemplare in cel mai fericit caz, insa pe rutele mari de migratie ale speciei si mai ales in locurile de iernare se pot aduna in stoluri foarte mari, de cateva sute, chiar mii. De aici denumirea ei de ciocarlie de stol.

      Diminutivul "calandrella" sugereaza o alta caracteristica, legata de marime. Exista o ciocarlie si mai mica insa aceea e foarte rara in zona noastra, astfel ca ciocarlia de stol este cea mai mica dintre ciocarliile ce pot fi vazute la noi in mod obisnuit.  Aceasta insusire ajuta mult la identificare in conditiile in care pe aceleasi campuri pot fi vazute ciocarlii de camp si ciocarlii de baragan. Cu acestea din urma diferentierea nu pune probleme, e o diferenta notabila de marime. Gulerul ciocarliei de baragan este mult mai negru, intins, pronuntat. La ciocarlia de stol nu se poate spune ca are un guler, insa pieptul ei este mult mai albicios si clar la culoare decat al ciocarliei de camp, cu foarte vagi urme de guler, la masculul adult. Nu e un guler propriu-zis, e o impresie pastelata de cateva pete, pe un piept si niste flancuri fara striatii, si acest element e important in diferentierea de ciocarlia de camp. 

     Ciocarlia de stol are o alta silueta, rotunjoara si  mignona, pe cand ciocarlia de camp e alungita si are o structura mai puternica, de la cioc pana la picioare si coada. Din anumite unghiuri se vede fruntea ei tesita, care ii da un profil specific. Mentionez ca pentru acest profil tesit trebuie o anumita inclinare a capului, destul de rar intalnita in teren si surprinsa in fotografii, altfel caracteristica profilului ar fi un chip mai micut si la obraji si la cioc, fata de ciocarlia de camp. Pare greu de inteles din explicatii teoretice insa in teren, vazandu-le alaturat, le diferentiezi repede, chiar la prima vedere.

      Culoarea crem deschisa, mai decolorata parca decat la celelalte ciocarlii o face tare greu de vazut pe fondul identic la culoare al araturilor uscate de vanturi si secete. Si mai greu este de fixat cu obiectivul, trebuie si aparat bun si ochi foarte buni ca sa le vezi la distanta si in permanenta miscare vioaie. Stolurile mie nu mi-au permis apropierea, oricat ma apropiam de ele, la un moment dat zburau scurt toate, la inca 50 m departare si tot asa. 

    Am avut noroc cu o pasare mai toleranta, se afla singura la marginea unei miristi si a unui drum prafuit. In primele secunde cand a avut curiozitatea sa ma inspecteze mi-a permis sa-i fac cateva fotograii mai de aproape. In general, cu cat erau mai  putine, cu atat erau mai permisive, dar tot departe si tot dificil de fixat fara niciun contrast intre ele si fundal.

     Cele mai multe dintre ele erau foarte preocupate sa gaseasca nevertebrate minuscule prin araturi, unele prin grau, le-am vazut mai mult insa pe araturi si poteci neinierbate. Spre toamna insa si  iarna mananca si multe seminte si vegetale.

      Are si ea o micuta creasta in penaj, nu foarte inalta, si aceasta creasta nu strica impresia de cap scurt, nealungit al acestei specii. Mai ales ciocul e vizibil mai scurt decat la celelalte specii asemanatoare de la noi.

    Eu nu am vazut-o niciodata urcata pe vreun varf de buruiana, pe vreo tufa pitica, asa cum mai sta destul de frecvent ciocarlia de camp. Nu le-am vazut de suficient de multe ori totusi pare sa-i placa mai mult intinderea solului, in adanciturile lui cuibareste, acolo si innopteaza iar cantecul il executa din zbor sau din mers.

Depune destul de putine oua pentru o pasaruica de marimea ei, doar doua-trei oua, nu mai mult. Zonele aride unde si-a facut nisa probabil nu-i permit sa creasca mai multi. Mai bine creste mai putini pui, dar mai temeinic. Are multi dusmani terestri si principala ei arma de aparare este camuflajul. Cum spuneam, penajul ei are culoarea pamantului uscat, a prafului, cu un amestec de brun deschis, de cenusiu, de crem, de galbui. Picioarele sunt rozalii.

      Sunt pasari migratoare, trec pe la noi incepand cu luna aprilie si apoi, la sfarsitul sezonului cald, ierneaza in Africa, mai ales in zonele mai desertice. Cele din Asia Centrala ierneaza in India.