PASARI DIN ROMANIA

vineri, 1 iunie 2018

PELICANI IN PENAJ NUPTIAL (3), Pelecanus onocrotalus

La inceput de primavara, la intoarcerea din marea lor calatorie la Sud, pelicanii par a fi alte pasari, imprumuta rozul diafan al flamingilor si se impodobesc cu el din cap pana in picioare.

Subliniez ca este vorba de un penaj vizibil mai ales la inceputul lunii aprilie, de cand sunt facute toate fotografiile, perioada de intoarcere din migratie, care coincide cu perioada lor de curtare. Moturile lungi le flutura in vant, in culoare roza si ele.

Atunci, la inceput de primavara, e cel mai bine de urmarit nu numai frumusetea in stare pura dar si observatii ceva mai rationale, de ex. de diferentiat masculii de femele. Aceasta diferentiere se face relativ usor, femelele sunt mai intens colorate la ochi (si chiar si in penaj) decat masculii. Femelele au pielea din jurul ochilor de culoare portocalie intensa, iar masculii mai palida, spre galben. In schimb pelicanii masculi sunt mai mari si mai ales au ciocul mai lung, femelele mai scunde, cioc mai scurt.

Am vazut in primavara aceasta, in primele zile din aprilie, relativ aproape, cateva stoluri proaspat aterizate din migratie, pe lacuri. Unele stoluri de cateva zeci de exemplare dar si unul mai mare de cateva sute. Multe femele printre ei, pregatite sa depuna oua, sa cloceasca, sa scoata pui, probabil in Delta, dar este de urmarit si o eventuala extindere a ariei lor de stabilit colonii. O priveliste deosebit de frumoasa!

Am citit cu titlu de curiozitate in cartile mai vechi de ornitologie ca a existat o perioada in care se credea ca pelicanul comun, cel alb, are de fapt doua subspecii in Delta, una in penaj de un alb mai pur cu vagi urme rozalii si alta subspecie, cu penaj rosietic. Se gasise chiar si un nume pentru asa zisa "subspecie" Pelecanus onocrotalus roseus".

Bineinteles ca nu adurat mult aceasta eroare de observatie, exemplarele care la inceputul lui aprilie aveau penaj aproape roscat prin mai iunie pierdeau aceste nuante, deveneau albi ca toti ceilalti. De fapt, am mai vazut pelicani pe la sfarsitul lui aprilie si deja si atunci rosul din penaj incepea sa paleasca, nu mai avea deloc intensitatea pe care o are culoarea roz-rosu la inceput de aprilie.

Spre deosebire de multe alte specii unde masculii sunt mai colorati, la pelicani, femelele au o intensitatea mai mare a nuantei de roz, care devine pe alocuri chiar rosie. De asemenea, pielea golasa de la nivelul ochilor este mai intens colorata, mai portocalie, la femele, la fel si ciocul. Dar, femelele raman mai mici ca statura, cu ciocul mai scurt. "Baietii" inalti, cu ciocul lung si ochii inconjurati de galben din fotografii sunt barbatii stolului. Acum, cand mi-am gasit timpul necesar scrierii articolului despre ei, cel mai probabil sunt in Delta, la cuibarire, ocupati poate cu puii iesiti din ou. Focurile iubirii din zilele reci de aprilie vor fi trecut, si cu ele si nuanta aprinsa si senzuala din infatisarea lor, cu care intelegeau sa-si atraga partenerii.

2 iunie 2016, un grup de 11 pelicani, imaturi dupa penaj, in Oltenia

BUHAI DE BALTA, Botaurus stellaris

O pasare destul de stranie prin cantecul ei, dar si prin raritatea aparitiei.

O specie a intinderilor foarte mari de stufaris, nu se multumeste cu cateva petece de stuf pe malul vreunei balti oarecare. Este o pasare foarte ascunsa, principala ei tactica defensiva este camuflajul. Camuflajul si imobilitatea, sta ascunsa in stuf, iar atunci - rareori- cand iese la vedere, alege sa imite culoarea si nemiscarea tulpinilor de trestie.

Si cantecul si infatisarea o fac sa fie usor de recunoscut. Problema e ca nu e atat de raspandita pe cat s-ar putea crede si pe cat este de aratata pe unele harti. Oricat de ascunsa ar sta, cantecul atat de specific si rasunator ar da-o de gol, ar semnala prezenta ei. Ori acest lucru se petrece destul de rar. Cea mai raspandita este in zona de sud-est a tarii si bineinteles in Delta si in lagunele de la malul marii. Rarirea ei se datoreaza restrangerii zonelor umede, e o specie de pasare foarte dependenta de stufaris si balti intinse.

E o pasare mare, nu se poate intretine cu te miri ce, are nevoie de multa hrana animaliera, de pestisori, de insecte de apa si tot felul de alte vietati mici sau medii. Nu se hraneste cu vegetale decat poate ca o rara completare, in realitate are nevoie de o bogata viermuiala de vietuitoare in jurul ei, in balti si in stufarisuri, pentru a se putea sustine, pe ea si pe cei 3-4 pui pe care ii creste in cuiburi bine ascunse pe plauri. Daca cu hrana ar mai reusi sa se descurce si pe balti mai mici, pentru cuibarire chiar are nevoie de intinderi mari umede, astfel ca aria ei de cuibarire este si mai mica decat cea a posibilitatii de intalnire cu ea.

Masculul si femela stau foarte putin timp impreuna, doar atata timp cat dureaza curtarea si imperecherea propriu-zisa. Construirea cuibului, clocirea oualor si hranirea puilor revin femelei. Masculul de buhai de balta se imperecheaza cu mai multe femele si lui ii apartine cantecul atat de specific si rasunator, asemanator cu sunetul unui buhai. Desi are o tonalitate foarte joasa cantecul reuseste sa fie foarte patrunzator, e auzit pe o raza de 4 km in jur, si e menit sa atraga femele in vederea acuplarii. Bineinteles ca masculul isi marcheaza astfel teritoriul si pentru rivali, este foarte bataios cu alti masculi care ar tanji la spatiul sau.
Femelele raman in general pe teritoriul masculului cu care s-au imperecheat dar nu mai primesc alt ajutor din partea acestuia in privinta cuibului si a puilor. Femela pleaca de pe cuib sau de la pui pentru a se hrani sau pentru a cauta hrana pentru pui, mortalitatea din cauza pradatorilor sau a lipsei de hrana este destul de mare. De aceea e esential ca femela de buhai de balta sa faca cuibul foarte bine ascuns si inaccesibil mamaiferelor, inconjurat de ape adanci, care sa asigure si hrana si sa fie si o piedica in calea pradatorilor.

Desi bataiosi intre ei, buhaiul de balta nu e o specie agresiva fata de intrusi, arma lui de aparare consta in camuflaj si imobilitate. Penajul este in mai multe tonuri de galben si maroniu, asemanator intinderilor de stuf ruginite. Petele maronii de pe spate sunt elaborate si dau un aspect pestrit foarte frumos, dealtfel numele stiintific de "stellaris" se datoreaza asemanarii acestor pete cu niste stele.

Dar camuflajul sau nu se reduce doar la culori, buhaiul de balta practica un camuflaj activ si inteligent, mimeaza, prin alungirea gatului si a capului, nu numai forma tulpinilor de stuf ci si miscarea acestora in bataia vantului. Acest camuflaj ii este foarte folositor nu numai in raport cu eventualii dusmani dar si la pescuit, se face nevazut pentru prada lui din ape.
In general este o pasare migratoare insa in iernile blande unele exemplare mai raman si la noi, cel putin pana la inghetul apelor. In Europa este mai raspandit in Rusia si in Polonia, iar la noi in tara cele mai mari efective se afla in Delta Dunarii.
Face parte din familia starcilor, insa ce-l caracterizeaza este o silueta masiva, nu alungita ca a altor starci. Cand l-am vazut de departe, neclintit in stuf, parea o pasare de prada, mai mare decat un erete de stuf, prima impresie la mare departare a fost ca s-ar ascunde un codalb pe malul apei.
Iti trebuie mult noroc si multa preumblare ca sa-l poti zari la margine de stuf, in general sta bine ascuns. Se pare ca sunetul lui ar putea fi auzit mai des decat ar putea sa fie vazut, mai ales primavara. La mine s-a intamplat insa invers, prima data l-am zarit, iar cantand inca nu l-am auzit. Cantecul sau este deseori semi-nocturn, la lasarea serii sau la rasarit.