PITIGOI MOTAT, Lophophanes cristatus
O specie de pitigoi dupa care am jinduit destul de mult timp, o specie pe care nu reuseam sa o intalnesc, oricat ma uitam dupa ea in padurile de molid. O vedeam fotografiata in nordul Moldovei, iarna, in depresiunile reci ale Transilvaniei si in muntii din acele zone, in cateva locuri din Apuseni, niciodata in jumatatea de sud a tarii. Desi o cautam cu multa inversunare pot sa spun ca gasirea speciei in partea sudica a Meridionalilor m-a luat cumva prin surprindere. Pitigoii acestia de conifere sunt foarte greu de gasit vara in mediul lor natural. Se aud niste ciripeli insa foarte rar si foarte greu este sa-i zaresti. Mici, vioi, stau ascunsi in verdele intunecat al coniferelor, ramurile lemnoase fiind cele mai adesea cercetate, deci in interiorul cetinii de brad. Pitigoiul de bradet mai iese si pe la varful crengutelor insa pitigoii motati par sa o faca si mai putin.
Pitigoiul motat surprins de mine cauta insecte si alte nevertebrate minuscule aproape de trunchiul copacului, mi se pare si acum un miracol ca l-am zarit si ca a stat pret de o secunda la poza. Parea sa fi fost bucuros de prinderea unui paianjen marisor. Dupa clipa scurta in care si-a admirat opera a trecut din nou la acrobatiile in interiorul paienjenisului de ramurele verzi si uscate si nu a mai fost chip sa-l prind nemiscat.
Am mai reusit sa zaresc unul, insa acesta nu a mai vrut sa stea cu fata la mine, asa ca mi-a aratat cat este de frumos si fotografiat pe la spate, cu abdomenul usor portocaliu si cu motul la vedere, indiferent de unghiul abordat.
Poate si pentru ca mi-a fost cel mai greu sa-l intalnesc, pot sa spun insa ca mi se pare cel mai frumos dintre pitigoi. Sau, mai bine zis, dintre ceea ce numim noi "pitigoi" - fie mare, fie albastru, fie de bradet, de livada, de munte, de stuf, fie sur, fie codat...Pitigoiul motat, mai mult sau mai putin inrudit cu acesti confrati intru denumire populara, este cel mai aratos si cel mai simpatic. Motul lui nu este strain de aceasta performanta, ii da un aer vioi, obraznicut, vesel, si este si frumos colorat. Frumos, in sensul de stilat, nu ca ar avea pe el vreo ingramadeala de culori vii. Dimpotriva, este cafeniu cu dungi negre fine la cap si mot, usor portocaliu pe abdomen, cafeniu mai inchis pe spate. o culoare de teribil camuflaj pe langa trunchiurile cafenii ale molizilor, dar si o haina deosebita atunci cand isi alege sa iasa in evidenta.
Dealtfel, numele lui complicat de gen, Lophophanes, face trimitere tocmai la acest mandru mot, inseamna "cel care isi arata motul" si a schimbat vechiul nume de Parus. Nu este foarte bine stabilit, insa acum majoritatea ornitologilor considera ca pitigoiul motat face parte dintr-un gen separat de restul de Parus.
Nu cred ca in Romania il puteti gasi in alta parte decat in padurile de molid. Si aceste paduri trebuie sa fie intinse, serioase, eu pana acum nu l-am vazut prin parcuri, pe la cativa bradui ornamentali, cum mai vine pitigoiul de bradet.
E invatat cu iernile de la munte, nu pleaca dupa o viata mai usoara, ramane fidel acestor paduri si iarna. Nu sta departe insa de localitati daca acestea sunt situate la munte, pe langa padurile de brazi.
Cuibareste in scorburi, de aceea are nevoie de padurile cele adevarate de conifere - specia predominanta este molidul, insa se foloseste termenul mai general de brad, etajul bradului, bradet. In aceste paduri se gasesc arbori de toate varstele, insa mai ales cei batrani, sau cei care au locuri putrede dintr-un motiv sau altul, acestia sunt furnizori de scorburi bune de cuibarit.
Se hranesc mai mult cu insecte, pe acestea le cauta neobositi pe crengutele de brad, dar isi mai completeaza meniul si cu seminte.
Din cat am putut eu sa observ, sta mai mult in doi, cu perechea, nu sta in grupuri mai largi. Si acest aspect il face mai greu observabil, sunt ca doua picaturi intr-un ocean. Doua punctisoare cafenii in oceanul de verde si cafeniu al molizilor, perdele de cetini de nepatruns ce le asigura discretia.
