Translate

miercuri, 11 iulie 2018

ACVILA DE CAMP - Aquila heliaca










       O pasare foarte rara la noi, si rara in general. Una dintre cele mai impunatoare acvile, ca marime si infatisare, aleasa in heraldica celei mai inalte nobilimii, ulterior in stema imperiului habsburgic. Numele in limba engleza este de Imperial Eagle, si acest epitet de "imperial" o caracterizeaza foarte bine. 




       Ii plac tinuturile calde, cu mult soare, de aici denumirea de "heliaca", o acvila a Soarelui, a lui Helios, tinuturi in care am zarit-o si eu, pentru prima data.










     Tinuturile de la cea mai joasa latitudine pentru tara noastra, aproape de granita cu peninsula balcanica unde aceasta acvila cuibareste intr-un numar oarecum mai bun. Probabil din bazinul acesta turco-bulgar sa vina si acvilele vazute de mine, o pereche, cred. Ar fi ideal si imbucurator sa fi si cuibarit la noi, din pacate insa juvenili nu am zarit. Conteaza insa faptul ca si-au ales o lunga perioada de timp un teritoriu la noi in tara, dupa ce parea sa fi disparut cu desavarsire. Mai sunt si alte acvile de camp, tot in numar mic, patrunse dinspre vest, dintr-un alt relativ mare bazin al lor, cel din Ungaria si Austria.  Ii plac pustele, campiile, stepa, dar nu intoarce spatele pietrariilor care se pot gasi in aceste stepe, vaile si promontoriile de unde poate supraveghea si unde se fac curenti de aer care s-o poarte in zbor planat. Nu ii plac muntii, padurile intinse, zonele racoroase si umbroase. 








      Am zarit-o cand nu m-as fi gandit la o intalnire cu ea.  Cautasem zona de pasari o dimineata intreaga, prin vai sau cotloane dar si pe intinderi vaste, cu privirea fortata spre orizont. Caldura incepea sa se ridice si din pamant si sa se aseze si din aer, facand valuri-valuri inaintea ochilor si a aparatului. Intr-o astfel de inselatoare pacla, creata de o prea orbitoare lumina si o sufocanta caldura, i-am zarit silueta intunecata.






     O pasare mare, cu o silueta prelunga, un chip prelung dat de ciocul puternic si alungit, cu greu poate fi confundata cu altceva.




     Puternica si calma, dar foarte prudenta. M-a lasat sa ma apropii foarte putin, mai mult ca sa aiba ea timp sa ma studieze. A zburat cu o miscare lenta si maiestuoasa, s-a ridicat mai mult deasupra capului ca sa ma observe de acolo. Nu a zburat departe, dupa ce a facut cateva ocoluri a decis ca nu prezint vreun pericol pentru ea si s-a asezat parca si mai aproape, insa fix in bataia soarelui.






       Cum era imposibil sa imi schimb pozitia din cauza terenului foarte accidentat, m-am multumit cu ce aveam, mai ales ca, pentru o acvila, mi-a oferit destul de mult. Nu stau acvilele sa fie privite indeaproape de oameni, nu cred ca ii e teama de oameni propriu-zis insa par sa-si doreasca singuratatea si libertatea absoluta, sa poata sa-si scruteze pe mare distanta domeniile de vanatoare fara sa fie deturnate de la maretia lor. Dealtfel nici cuibul nu si-l ascund, il fac in copaci singuratici , la vedere, sau pe stanci, sunt interesate ca ele sa poate supraveghea zona, mai curand decat sa se camufleze.









       Habitatul ei este stepa, campia vasta din zonele de sud-est ale Europei si Asiei de vest. Exista si o acvila de camp in Spania si Portugalia, alte tari batute de soare cu campii aride sau platouri, e considerata un fel de subspecie sau forma vestica, e mai mica decat cea estica si mai deschisa la culoare.
      Este pretentioasa insa, intrucat nu ii plac zonele complet ierboase, are nevoie ca in vasta ei campie sa fie si palcuri de copaci inalti si batrani, eventual si stancarie. Are nevoie de acest lucru si pentru cuibarire si pentru panda si supravegherea teritoriului si a prazii.
     La noi in tara prada ei predilecta pare sa fie popandaii si intr-o zona foarte bogata in popandai am zarit-o si eu. La marimea si tehnica ei de vanatoare nu se da in laturi insa nici de la prada mai mare si mai greu de gasit, cum ar fi iepuri, potarnichi si fazani. Oricum, si cu vanatoarea acestor mari pasari de prada si a altora, zona ramane mai bogata decat altele vazute de mine, si in iepuri si in potarnichi. Interesant acest fenomen pe care il observ in destul de multe locuri ca sa fac o regula din el, zonele foarte bogate in pradatori au si vietuitoarele-prada in numar mai mare decat in alte locuri. E logic ca pradatori de toate speciile sa vina in locuri bogate in prada insa teoretic, dupa cativa ani sau chiar imediat, ar trebui sa se cunoasca activitatea lor de jertfire si consum si prada sa se imputineze treptat. In realitate insa, de ce zona e mai strabatuta de pasari sau mamifere rapitoare, de aceea prada pare sa devina si mai bogata si mai diversa. Am experimentat oarecum si la nivel local, la gradina si terenul meu de la munte, initial am aplicat mult prea gresita metoda a alungarii pisicilor si cainilor domestici crezand ca in lipsa lor pasarile isi vor face un rai in terenul meu. Efectul a fost complet invers, am ajuns in nici doi ani la imputinarea dramatica a pasaretului si a micilor vietuitoare pe terenul meu, astfel ca am inceput sa atrag efectiv caini si pisici "hoinare" la mine si astfel numarul de pasari prezente si specii cuibaritoare a explodat pur si simplu. Explicatia mea a fost ca tocmai acesti bieti caini si pisici, atat de huliti pe nedrept, au tinut sub control sobolanii si dihorii care decimasera ouale si cuiburile si pasarile si le speriasera atat de tare ca nici nu mai indrazneau sa se stabileasca vreuna in teren. 
     La fel si cu aceste pasari de prada, chiar daca efectiv mananca si iepuri sau potarnichi, echilibrul pe care il fac in zona cu alti pradatori mai mici dar mai insidiosi si mai periculosi fac ca in realitate, per total, populatia de vietuitoare-prada sa cunoasca o crestere sau cel putin aceeasi varietate si abundenta.
   Nu erau singurele pasari de prada in zona, nu pareau preocupate sa alunge alti "rivali", se gasesc acolo si sorecari mari, si serpari plus o serie intreaga de rapitoare mai mici, de genul eretilor sau vantureilor. E o zona bogata si in pisici salbatice, in pasari rapitoare de noapte si totusi zona ramane atat de bogata si in vietuitoarele aflate pe meniul rapitoarelor.
      Acvila de camp a disparut destul de masiv din campiile europene de cand acestea au fost sistematizate pentru o agricultura mult prea mecanizata, erbicidata, "sterilizata' de salbaticie. Au ramas destul de putine locuri care sa convina acvilei, multe specii au scapat de la descresterea dramatica refugiindu-se in zonele mlastinoase, inadecvate agriculturii si omului insa acvila de stepa, ca si dropia, e o pasare de zone aride si a fost mult mai lovita, aceste zone aride fiind ocupate de monoculturi, de tractoare, combine, erbicide. Perdelele de copaci pentru protectie ar putea fi de ajutor, desi ar fi de preferat palcuri mai neregulate, imitand mici padurici salbatice si nu copaci trasi la linie. Sunt si multi alti factori mai subtili pe care acvilele de camp ii au in vedere atunci cand isi aleg un teren de cuibarire. Din pacate, am citit ca rata de succes la cuibarire a acvilei de camp este foarte mica, o treime din cuplurile ce cuibaresc nu reusesc sa scoata pui iar la ceilalti abia daca supravietuieste cate un pui per cuib, de obicei cel mic nu supravietuieste. Eu cred ca perechea de acvile observata de mine nu a avut succes de cuibarire anul acesta chiar daca eventual a incercat. Totusi prezenta ei este perfect imbucuratoare si importanta, pana acum disparusera de la noi din tara aproape de tot.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu