Translate

vineri, 4 septembrie 2015

LACAR MIC - Acrocephalus schoenobaenus



























       Seceta a dezgolit paturile de nisip ale lacului. 



Valurile ce pareau fara odihna si fara sfarsit au tacut brusc. Mii de pasari pasesc usor pe asternutul incins. Din cand in cand stuful se mai inclina in stanga si in dreapta in ritmul unui vant timid.





      Ultimele zile de august, ultimele zile de pace. Asezarile linistite de aripi albe si multicolore se vor zburli in invalmaseala primelor alice din noul sezon ce urmeaza sa se deschida.
     Incepe pasajul, si lacomia si nepasarea oamenilor se vor arunca asupra noilor sositi ca sa se infrupte. Cele mai multe victime le face placida nepasare. Ne ascundem sub cuvintele "legal", "traditie" si ne canalizam energiile in vreo lupta disproportionata cu vreun amarat de copil care a ridicat de jos un pui de pasare si l-a luat "ilegal" sa-l salveze. Victorie, am prins un "braconier"...in timpul acesta in rezervatii avifaunistice si pe aiurea se omoara pe capete mii si sute de mii de pasari salbatice, crescute in padurile si ierburile noastre sau venite de departe in migratie. Mari, vizibile, mii de tinte vii stau inocente pe nisip, unele dintre ele deschizand poate pentru ultima data ochii pe luciul apei insangerat deocamdata doar de soare.



   Nestiut insa si aproape invizibil, lacarul mic are alte strategii de viata.










    Micut, plapand, neobservat, trupul lui firav nu va fi vreodata pe lista de trofee. Cel mai umil si mai modest dintre zburatori va fi si cel mai ferit de noua urgie. Iti trebuie cateva minute de repaus ca sa-l observi, poate vreo odihna scurta pe iarba dupa kilometri pe diguri, poate vreun moment de plictiseala. Aveam aproape de mine, foarte aproape, un nagat. Lehamitea ma cuprinsese insa la vederea mormanelor de sticle parasite prin care nagatul isi purta pasul. Poate ca se stia si el nefotografiabil in acel peisaj dezolant, de aceea avea atat de mult curaj. Cateva secunde de delasare si la radacinile unui stuf uscat de sete am perceput o miscare scurta. 










    O pasare de-a stufarisurilor!





 Mare bucurie pentru mine...Singurele intinderi mai rezonabile de stufaris pentru pasari ale acestui habitat se afla la cca 60-70 de km de mine. Ocaziile cand vad aceste pasari ale stufului sunt rare. Nu orice fire de stuf si papura in jurul unei balti se pot considera "stufaris" asa cum un palc de copaci nu face o padure. Aici in jurul lacului Bistret e singura zona unde am gasit lacarii mari, de exemplu, cantand intr-un numar comparabil cu zonele umede din sud-estul tarii. Pe langa lacarii mari mai canta si din cei de stuf, sau mici, pe fundalul taraitului de grelusei.













    Sporadic, tot pe malul Desnatuiului care creeaza impreuna cu Dunarea si acest lac, am mai gasit in alte ocazii lacarul de stuf. Acum ma privea cu un ochi sprancenat lacarul mic, specie noua si mult pretuita de birdwatcheri "de uscat" ca mine.







   Ma uit la grupa lacarilor si greluseilor ca la o adevarata mina de aur, atatea si atatea specii, multe semanand intre ele ca doua picaturi de apa. Daca m-as concentra pe grupa aceasta poate as numara mai des specii noi. Dar cat e de greu sa te concentrezi pe astfel de pasari eluzive! Poate sa las totul ...balta si sa ma apuc de pescuit! Nu cred insa ca as avea stare sa ma fixez intr-un loc cu o undita, trebuie sa ma misc, sa dau turul lacului, nu suport asteptarea. Dar nici un efort si nici o tactica nu-s de neglijat in ceea ce-i priveste pe lacari si grelusei.













    Lacarul mic seamana foarte mult cu privighetoarea de balta dar se pare ca e mai raspandit decat aceasta din urma. In literatura interbelica scriitori despre natura foloseau termenul de privighetoare de balta poate pentru acesti lacari mici si nu pentru Acrocephalus melanopogon care apare mult mai rar si mai limitat ca raspandire. Nu stiu, stiu doar ca multe povestiri pescaresti incepeau in corul "privighetorilor de balta". Oricum , astazi, denumirea de privighetoare de balta este alocata lui Acrocephalus melanopogon si nu despre acesta vreau sa scriu postarea ci despre lacarul mic, pe numele lui in lumea stiintifica -Acrocephalus schoenobaenus.  Numele acesta complicat pe care chiar ca iti vine sa-l scrii prescurtat sau sa-l eviti inseamna in limba greaca "Cel-cu-capul-ascutit-care-umbla-prin- stufaris". Destul de elocventa descrierea, doar ca sunt mai multi cei cu capul ascutit care umbla prin stufarisuri. Putini sunt insa asa sprancenati ca lacarul mic, vazut de sus pare ca are o coroana albicioasa in jurul capului.
















 Senzatia de alb este accentuata si de crestetul striat cu negru, prin contrast, altfel are o nuanta mai curand crem. Pe spate si aripi este si patat cu negru, pete mai mari sau mai sterse dupa cum penajul este mai proaspat sau mai uzat. La tartita are un penaj mai ruginiu si teoretic fara pete dar practic se zaresc ceva pete sterse si aici.











 Probabil exemplarul din poza este un juvenil de aceea pare sa aiba pete sterse si pe tartita si pe piept, adultii sunt mai limpezi in aceste locuri. Picioarele le are colorate in gri sters, uneori par albicioase, alteori par mai inchise, depinde dupa cum cade lumina. Se pare insa ca nu sunt niciodata negricioase ca la A. melanopogon.









     La sfarsit de august putea fi un lacar mic localnic sau un vizitator in lungul sau drum migrator. Toti lacarii mici migreaza in Africa intr-un drum cu popasuri, incepand din august si septembrie. Primele popasuri le fac in tarile Europei de sud asa ca e foarte posibil ca un lacar mic de la nord de tara noastra sa-si fi ales primul loc de popas la Dunare, in sudul Romaniei. Ca loc de cuibarit e foarte plauzibila si aceasta ipoteza desi din ce citesc lacarul mic ar prefera mai curand climatul mai rece, mai umed, mai noros. Oricum, cuibareste si la noi in tara. Cuibul poate sa fie chiar pe malul apelor dar si la o oarecare departare, de cateva sute de metri, nu mai mult. E destul de bine construit, ca o cupa din materiale din cele mai variate, bine impletite, la inaltime foarte joasa, maxim 50 cm.






     E o pasare insectivora, alearga prin stuf si alte tufe de mlastini in cautare de insecte. Numele ei in alte limbi este "lacarul de rogoz". Chiar daca eu l-am vazut in stuf se pare ca prefera mai curand ierburile acvatice cunoscute sub denumiri generale de rogoz, pipirig.















    Sunetele pe care le scoate sunt variate, de la sunete melodioase pana la cele mai aspre specifice lacarilor, dar si unele taraituri asemanatoare greluseilor. Cantecul nuptial e mai complex , eu am surprins la sfarsit de vara doar o chemare ca un fel de sunet de greier.
   Iulie 2016, in sudul Doljului, poate cuibaritor sau poate in pasaj, in iulie erau deja multe pasari de pasaj venite.



5 comentarii:

  1. este foarte frumusel Lacarul Mic si in ce ipostaze interesante l-ati surprins in fotografii!
    imi place foarte mult modul in care ati prezentat postarea, imi plac fotografiile, iar cele cu stuful si balta ma fascineaza!
    Dar e trist atunci cand vezi sau auzi ca mii de pasari cad prada acelor oameni rai care le macelaresc... imi e mila de bietele inaripate care sfarsesc atat de tragic si dureros... dara ar fi dupa mine, as interzice categoric vanatoarea la pasari, si as pune ca toate zburatoarele cerului sa fie ocrotite prin lege.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina, sunt in asentimentul tau. As interzice prin lege vanatoarea de pasari si animale in general. Cred ca in ecosistem totul e randuit si lantul trofic este bine delimitat si nu e cazul sa intervina omul distrugând totul...Dar unii au satisfactie omorând animale si nu se pot numi la rândul lor decat animale

    RăspundețiȘtergere
  3. De vreo 2 sapatamani pe oriunde ies la plimbare, la lacuri, la paduri, pe toata linia Dunarii bubuie pustile. Pana in martie cat tine sezonul, mai ales in week-enduri, e ceva de groaza..

    RăspundețiȘtergere
  4. E trist... imi este greu sa pot descrie sentimentul in cuvinte... mai ales sa fi si martor fara sa vrei la aceasta discriminare, la acest macel... ca nici nu mai stiu cum sa ii mai spun... atat de cruda este realitatea... dar din pacate, noi nu avem nici o putere sa oprim acest masacru... personal, ce as putea sa fac? decat sa le plang de mila pe bietele pasari singure si neajutorate...
    Alina.

    RăspundețiȘtergere