PASARI DIN ROMANIA

joi, 19 martie 2015

CHIRA DE BALTA, Sterna hirundo

Chira de balta e foarte comuna in zona de sud-est a tarii. Am intalnit-o si in alte zone dar nu cu aceeasi frecventa si abundenta din Baragan si Dobrogea. Am vazut chira de balta si pe malul marii, pe tarm, in aproperea plajelor aglomerate, vanand in apele mici de langa mal.

E o pasare de apa aproape la fel de lunga cat un pecarus razator, dar ceva mai subtire, mai fina, incat pare mai mica. E ceva mai mare insa decat chirighita neagra.

Difera in penaj de la adult la juvenil.

Adultii au cioc si picioare rosii. E un rosu intens, aprins si curat, nu capata acele nuante visinii inchise ale chirighitei cu obraz alb. La juvenili ciocul e mai curand portocaliu spre rosu devenind rosu la maturitate.

In varf ciocul este negru. La pui, chiar si la cei zburati din cuib, ciocul e inca negru, abia cand inainteaza inspre statutul deplin de juvenil ciocul capata culoare.

Partea superioara a penajului o au argintie, pe cap au o calota de culoarea neagra iar juvenilul are fruntea alba. A nu se confunda cu chira mica ce are si ea frunte alba, dar e pe jumatate aproape cat chira de balta. Juvenilii au o dunga neagra la umar, ca o umbra in penaj. De multe ori seamana de la distanta cu chirighita cu obraz alb de care se diferentiaza prin abdomenul de culoare alba. Chiar daca e umbrita partea anterioara cel putin la chipul pasarii se observa culoarea alba continua pana spre abdomen. Dar in lumina buna se vede ca este o pasare alba dedesubt, spre deosebire de chirghita cu obraz alb care e gri.

Numele stintific vine de la asemanarea ei cu randunica, atat in ce priveste coada bifurcata ci mai ales la zborul ei rapid dupa prada.

Chira de balta nu prinde insa insecte in zbor, asa cum face ramdunica, asemanarea e doar de suprafata, o simpla impresie. Chira zboara deasupra apei scrutand adancurile cu o acuitate vizuala superlativa dupa care se torpileaza din vazduh in unda si isi prinde prada cu rapiditate si precizie maxima. Hrana ei este animala, tot ce poate trai in balti - pestisori, moluste, racusori , insecte si larvele acestora.

Cuibareste colonial, in colonii proprii sau mixte, pe insulite de nisip, alteori pe vegetatie plutitoare. Poate cuibari si individual daca balta e mai micuta si ofera hrana din belsug dar locuri limitate de cuibarire. In timpul verii se pot observa cate 3-4 pui cum stau pe insulite sau pe frunze de nufar, expusi vederii dar inaccesibili, asteptandu-si parintii ce ii hranesc o perioada mai lunga dupa parasirea cuibului. Stau cu ciocurile intinse, ordonati, de parca ar canta intr-un cor.

Are o forma foarte aerodonamica, cu aripi lungi, inguste, ascutite, cu picioare scurte. Acesta forma specifica o diferentiaza si in zbor si in stationar de orice tip de pescarus cu care s-ar putea confunda prin colorit general si prin habitat.
Sunt pasari monogame, teritoriale. Isi cunosc si apara teritoriul de intrusi, revin la el an de an, cu atat mai mult cu cat locurile care sa imbine abundenta hranei cu existenta locurilor potrivite cuiburilor sunt limitate. Nu exista diferente marcate in penaj intre masculi si femele.
Au strigate sonore si stridente si totusi atat de placute, inscriindu-se in ambientul sonor specific lacurilor, mai mult chiar, orchestrand acest ambient sonor, in perfecta armonie cu albastrul covarsitor al peisajului.
Chirele sunt oaspeti de vara, de sezon cald. Nu stiu sa se fi observat chire de balta care sa ramana peste iarna. Oricum migratia lor este foarte hotarata, migreaza in Africa la sud de Ecuator. Inapoi se intorc prin aprilie.

inceput de iulie, o colonie mare de chire de balta, cateva zeci de exemplare, poate peste suta, clocind. Mi s-a parut cam tarzie data pentru clocit, poate avusesera prima ponta distrusa de apele mari, sau poate asa cuibareau ele - multe oua pe nisip, abandonate, dar si multe chire de balta pe cuiburi.

Primavara 2021

25.04.2022, proaspat sosite din migratie

27 mai 2022

13 mai 2023

24 iunie 2023, colonie de chire de balta pe malul Oltului

9 iulie 2023, aceeasi colonie de chire de balta

luni, 16 martie 2015

RATA CU CAP NEGRU, Aythya marila

Mijloc de martie. Pornesc la drum lung prin Oltenia in cautarea migratiei de primavara. Strabat kilometri intregi de sosele, cateva sute bune, trec prin paduri, pe maluri de ape, prin sate, pe campuri. Nicio barza, nicio randunica, niciun cantec de cuc. Vestitorii primaverii nu intarzie propriu-zis, de fapt niciodata nu s-au inghesuit sa apara inainte de 15 martie. Navala da doar nerabdarea noastra, acel neastampar innascut care ne da mereu un imbold inainte pe calea vietii si ne pacaleste si ne amageste cu flori frumoase si pasari viu colorate sa mai uitam de trecerea timpului.

Padurile sunt imbracate usor-usor de primavara, patrunderi de galben delicat de la cornii grabiti cu inflorirea se amesteca cu verdele rece si sobru al muschilor si lichenilor, cu tonurile de cafeniu, acum putrede si reci, ale frunzelor moarte.

Cum e dimineata devreme, padurea e imbibata in ceata si ger si uda in balti mari si namoale adanci. Cu atat mai spectaculoasa pare aparitia micutelor flori de padure care nu vor sa stie de nicio depresie, de nicio melancolie.

Sunt multe, sunt sclipitoare, sunt viu colorate, iti pun sangele si gandurile in miscare, te ridica din letargie.

Asa fac ele, de obicei, florile, nu sunt doar simboluri de iubire, sunt iubire pura, atractie, viata noua. Da, la ele primavara a venit, cu impulsul lor vital nu e de joaca. Au luat in stapanire coastele, si pe cele insorite si pe cele umbrite, se astern in covoare la picioarele mele cum stau si ascult darabana padurii, nunta ciocanitorilor pestrite.

Raurile si apele mari sunt nehotarate intre iarna si primavara.

Se intalnesc pe luciul lor ratele ce vin cu ratele care pleaca. Chiar nu ma mai asteptam sa gasesc rate " de iarna" dar iata ca am gasit. Si inca o rata pe care am cautat-o toata iarna.
Ma temeam ca o sa-mi joace feste si banuiala s-a adeverit. Cu privirea osciland de la ratele cu cap castaniu la ratele motate, jocul de culori al ratei cu cap negru s-a pierdut undeva intre celelalte doua, grupuri mai mari si mai vizibile. Abia marind fotografia, singura practic cu acel grup indepartat, am observat ca sunt ratele cu cap negru.

Rate scufundatoare, plutesc un moment, dupa care dispar sub apa pentru a reveni la suprafata la cativa metri buni departare. Nici nu le-a speriat prezenta mea dar nici venirea catre mal nu constituia o atractie. Locuri impanzite de cartuse ca niste jucarii colorate aruncate prin ierburi si poteci. Urme de razboi si moarte in rezervatiile naturale avifaunistice de care nimeni nu pare sa se sinchiseasca. Acum sezonul de vanatoare e incheiat si poate de aceea am mai prins si eu o ultima ocazie de a vedea rate de iernare.
Caci rata cu cap negru este o rata circumpolara, o rata a tundrelor arctice, a apelor si insulelor de la Cercul polar, la marginea nordica a padurii boreale din Scandinavia si din Siberia. Rate siberiene, rate nord-europene, mai intarziau pe la noi. Ce raiuri de iernare ar fi aceste rezervatii avifaunistice daca nu ar fi rascolite saptamanal de vanatori!Si nu vorbesc aici de braconieri care sunt mai sporadici, mai slabi si dezorganizati. Ma refer chiar la vanatoarea asa-zis legala, cea care se face cu armament de ultima ora in materie de ucidere, cu echipe, cu caini, cu masini. Sub paravanul unei legalitati imorale si strambe, caci macar rezervatiile ar trebui protejate... Cum vanatorii si ocrotitorii lor isi cunosc bine interesele nu puteau sa renunte tocmai la aceste oaze de iernare pentru pasari, si tocmai aceste refugii au rasunat de impuscaturi tot sezonul.
Pe 28 februarie inca bubuiau baltile de impuscaturi si nu mai zbura nimic pe lacurile vizate. Era ultima zi de sezon si vanatorii tineau sa foloseasca si ultimele ore din program si ultima munitie. Acum, dupa 1 martie, pe maluri, in loc de podbal galben , au rasarit floricelele galbene, rosii, negre, verzi ale cartuselor.

In zare, departe de malul cu pericole, un cardisor mic de rate cu cap negru isi vad de hrana lor intre rate motate si rate cu cap castaniu.
Prind moluste, pestisori, crustacee, asta mai ales vara. Acum apele sunt foarte reci si gasesc mai ales plante acvatice. Masculul are capul negru, cel putin asa se vede de departe. Mai de aproape si in conditii mai bune de lumina acel negru e de fapt un verde foarte foarte intunecat, asortat cu ochii inconjurati de cerc galbui. Ciocul il are albastru. Desi masculul are penajul cel mai caracteristic nu el a fost cel care mi-a dat primele indicii ale identificarii.

Femelele au o pata alba foarte caracteristica in jurul ciocului.

Si femela de rata motata are ceva pete albe in dreptul narilor dar aceste pete nu sunt asa de evidente si largite pe o mare suprafata ca la rata cu cap negru. Penajul femelelor este brun, ar semana si cu femela de rata cu cap castaniu si cu femela de rata motata daca nu ar avea aceste cercuri albe intinse in jurul ciocului. Flancurile mascului se vad albe, ca si la ratoii motati.
Din ce stiu eu nu sunt dovezi de cuibarire a ratei cu cap negru la noi. Ar fi si greu, zona ei de cuibarire este mult prea departe, e o zona extrem nordica. Acolo se pare ca s-ar aduna in numar mare, desi acest numar ce parea urias e azi in declin. Puterea lor sta in numar, altfel sunt o prada destul de usoara pentru rapitoare de zi si de noapte (bufnita polara), pentru carnivore si pentru vanatori. Am citit ca si toxicitatea acumulata prin poluare are repercursiuni asupra ratei de fertilitate care e in scadere.
La nordul si vestul Marii Negre e un loc preferat de iernare pentru ratele cu cap negru, mai ales cele din zona tundrei rusesti si siberiene. De la mare insa mai patrund si pe alte culoare, cum ar fi cel al Dunarii si al altor rauri mari.