Translate

marți, 7 mai 2013

RATA ROSIE, Aythya nyroca

RATA ROSIE, Aythya nyroca



















































       Candva, cu cateva decenii bune in urma, rata rosie era o rata cu efective numeroase, raspandite peste tot in Europa. Astazi specia s-a redus dramatic. Este considerata o specie amenintata care are nevoie de ocrotire speciala. Tara noastra inca mai are cel mai mare numar de perechi clocitoare de pe intreg continentul ( o treime din total) insa si la noi numarul si arealul ratelor rosii s-a redus mult. 












         Ar fi trebuit sa fie o rata comuna pe toate baltile de campie si de-a lungul Dunarii, totusi nu e asa. Eu am vazut-o doar in zonele cu adevarat salbatice si pline de fauna acvatica din zona marii si a Dunarii spre varsarea in mare.Se pare ca ar mai fi in numar satisfacator si pe baltile din vestul tarii.Am avut ocazia sa vizitez cateva balti in partea de vest a tarii, in general pline de pasari si de rate insa nu am vazut niciun exemplar de rata rosie. Banuiesc ca nici acolo nu sunt o priveliste prea comuna si raspandita.











       Este o rata foarte frumoasa. Are un penaj de culoare maro-roscat. Impresia de la distanta, si pe soare si pe nor, este a unui penaj de culoare visinie, destul de usor de identificat, fiind o culoare frumoasa si deosebita de alte rate. Si ochiul alb al ratoiului se poate observa destul de evident, insa doar de la o anumita apropiere. Apropiere care mie nu mi-au permis-o nicicand, sunt niste rate foarte sperioase. Pe buna dreptate, ratele salbatice au foarte mult dusmani, inclusiv vanatorii cu pusca si caini. Vanatoarea la aceasta specie este cu desavarsire interzisa insa femelele de rata rosie pot fi confundate cu alte specii de rate la care vanatoarea este permisa si apoi mai exista si multi braconieri sau chiar confuzii intentionate. In plus, ratele salbatice stau destul de amestecate pe aceleasi balti si urmarirea unor specii cu pusti si larma de caini constituie un calvar pentru toate pasarile. Pe nicio zona lacustra din tara mai mare sau mai mica eu nu am vazut cine stie ce abundenta de rate salbatice, nici macar in Delta Dunarii.Uneori apar carduri mai mari insa ele se datoreaza strict faptului ca tara noastra e o zona de pasaj pentru rate. Nu vreau sa intru in polemica cu vanatorii insa tare inutila si daunatoare mi se pare decimarea asta a efectivelor de rate salbatice pentru sport si distractie. Orasele cheltuiesc bani grei sa cumpere rate exotice ca sa infrumuseteze lacurile de agrement, se chinuie cu ele sa le taie aripile, sa le ingradeasca, sa le mute iarna la caldura, pentru placerea de a avea un lac insufletit de aceste fapturi minunate, simpatice si colorate. Efectul acesta ar putea fi obtinut natural, pe toate lacurile din tara, cu numeroasele specii autohtone si de pasaj care au si ele penaje la fel de minunate si variate. Ar trebui doar incurajate si lasate in pace sa pluteasca pe lacuri , sa fie pastrate zone de stufaris si salcii pentru cuibarit, sa nu mai fie impuscate si tinute in teroare prin sezoanele acestea de vanatoare.








       Rata rosie chiar pare o rata exotica si decorativa, cu acea culoare visinie, cu postura eleganta si cu efectul unic al  "ochiului alb" detinut de ratoi. Femela are si ea aceeasi culoare visinie insa in tonuri care bat mai mult spre maron decat spre rosu. Nu are ochii albi rotunzi ai masculului.



       Face parte din categoria ratelor scufundatoare, adica acele rate salbatice care executa scurte scufundari pentru a-si gasi hrana. In general hrana este vegetala. diverse alge si plante acvatice.Mai mananca si hrana animala in general larve si alte vietati acvatice.Nu  face concurenta pescarilor in nici un fel, este o pasare frumoasa si folositoare.Ii plac lacurile si baltile lasate cat mai natural, de aici drastica reducere a numarului sau in ultimii 50 de ani. Are nevoie de stufaris ca sa cuibareasca. Cel mai mult i-ar place sa cuibareasca in scorburi de salcii batrane, insa aceste zone naturale de salcii s-au redus si ele dramatic. Are multi dusmani naturali la oua si la pui, vulpi, dihori, vidre, serpi, insa nu acestea perturba echilibrul populatiei. Reducerea arealului propice vietii sale si starea aceasta de alerta si neliniste  pe care le-o produce apropierea omului in lungile sezoane de vanatoare pe balti - acestia sunt principalii factori.Desi repet, vanatoarea la aceasta specie e strict interzisa. Baltile unde sunt vanate insa ratele sunt un areal asa mic, limitat, si bataia pustii pentru o specie e catastofala pentru linistea tuturor speciilor de pe acea balta. De aceea rata rosie s-a refugiat doar in cele cateva rezervatii avifaunistice unde accesul vanatorilor e strict interzis.O fi oare de ajuns insa? Cateva perechi cantonate intr-un singur spatiu, se ajunge repede la consanguinitate, la degradare si disparitie, cum s-a intamplat in cea mai mare parte a Europei.
       Mie imi plac foarte mult ratele salbatice, fara ele lacurile mi se par moarte, niste balti plictisitoare. Cu cioculetele lor zimtate umbla si primenesc apa lacului, intrerup covoarele de alge si matasea broastei care sufoca prin abundenta, sunt un element indispensabil pe apa dulce si statuta a baltilor. Fiecare specie de rata e colorata diferit, au culori frumoase, oglinzi stralucitoare la aripi si fiecare specie se straduieste sa adauge un element decorativ in plus, fie un mot, fie un cerculet alb in jurul ochilor ca la rata rosie, fie combinatii diferite si asortate de nuante. Natura se arata ca un adevarat artist in penajul lor, mai ales in cel al masculilor, care stralucesc de frumusete in penajul de nunta.Toate speciile autohtone sunt frumoase si viu colorate, cu nimic mai prejos decat cele numite exotice. Ma mai uit pe site-uri de vanatoare si mi se par atat de penibile fotografiile acelea cu barbati puternici, falosi, cu arme puternice, cu caini puternici, prezentand la picioarele lor ciorchini intregi de biete ratuste moarte, tavalite in noroi, cu ochii lor rotunzi inca deschisi cu groaza spre cerul albastru unde nu faceau altceva decat sa ne incante cu zborul lor. Nu e vorba doar de disparitia catorva (mii?)  exemplare ci e vorba mai ales de teroarea si nelinistea instituita pe balti de aceasta vanatoare cruda care atinge toate speciile. Dupa ce ca le-am lasat atat de putine lacuri salbatice nici pe acelea sa nu aiba tihna? Groaza aceasta de om e inca intiparita in toate ratele salbatice, ma intristeaza mult timiditatea si prudenta lor.Aproape toate pozele cu rate nu numai ca sunt facute de departe, dar sunt doar primele maxim doua incercari inainte de a-si lua zborul definitiv pentru a se ascunde.Nu vreau sa devina atat de blande incat sa vina la mal pentru paine si pufuleti ca in parcuri, vreau doar sa pluteasca linistite pe cat mai multe lacuri din tara si sa nu mai zboare asa de terorizate la prima aparitie in zare a unui om.




       Rata rosie e o rata migratoare, soseste la noi prin martie si pleaca prin noiembrie,nu rezista la gerurile si frigul de iarna din tara noastra. Obesrvatiile mele sunt din primele zile ale lunii aprilie, in general in Dobrogea, si atunci stateau in pereche. Nu multe perechi, maxim 3-4 perechi pe cate un lac mai mare. M-am bucurat mult cand le-am zarit pentru prima data, stiam ca sunt aparitie rara. Sper ca numarul lor sa fie in crestere si mai ales arealul de raspandire.





















Inceput de ianuarie, pe Oltul aproape inghetat





8 ianuarie 2021, Dobrogea de sud.



6 aprilie 2021













4 sept.2021



1 ianuarie 2022, un exemplar ramas peste iarna






20 martie 2022





















20 martie 2022
























 5 mai 2022





27 mai 2022, Oltenia





3 iunie 2022





29 august 2022, intr-un card cu rate cu cap castaniu.



29 august 2022

26 decembrie 2022



20 aprilie 2023



20 aprilie 2023
















1 mai 2023






13 mai 2023









9






























sâmbătă, 27 aprilie 2013

PESCARUS NEGRICIOS, Larus fuscus

PESCARUS NEGRICIOS, Larus fuscus












       Furtuna a aruncat pe tarmul Marii Negre pescarusi straini de meleagurile noastre.
        O zi de aprilie, 2013. E vant puternic. Furtuna pe mare, porturile Mangalia si Constanta s-au inchis. Ieri Marea Neagra se alinta in culori pastelate de unde cuminti si linistite. Azi s-a zburlit deodata, vine despletita catre tarm, se loveste de stanci si face spume de furie.





       Toata noaptea vantul a urlat ca o haita de lupi. Spre dimineata  nu ne mai sperie cu efecte sonore, ne tranteste direct la pamant. Incerc sa tin camera dreapta dar vantul ma frange de spate. Incerc sa fotografiez de la nivelul solului, pacle de nisip ma infasoara. Reusesc sa intrevad printre genele incarcate de nisip si stropi ceva neobisnuit la grupul de pescarusi aterizat brusc pe tarm. Un penaj de culoare negru inchis la doi pescarusi, ceilalti din grup fiind juvenili in penajul obisnuit maroniu-pestrit. Sunt pescarusi negriciosi, o specie de pescarus accidentala la noi. Apar mai ales iarna, adusi de vremuri rele. Acum e insa primavara plina si nu stiu daca acesti pescarusi negriciosi sunt adusi de furtuna sau hotarati sa intarzie toata vara pe la noi.





       E o pasare nordica, in special de pe coastele nord-vestice ale Europei, la noi vine in cautare de locuri mai blande de iernat. Au mai vazut ei furtuni la viata lor dar nici capricioasa noastra mare nu sta rau la capitolul furtuni periculoase si spectaculoase. In vechime Marea Neagra era spaima navigatorilor, schimbarile acestea bruste de temperament, violenta curentilor atmosferici si capriciul celor marini facusera faima rea Pontului Euxin.


  







       Deocamdata se pare ca specia pescarusilor negriciosi nu s-a hotart sa cuibareasca la noi, nu si-a stabilit si  aici coloniile largi de la Marea Baltica, Marea Nordului si Oceanul Atlantic. Se semnaleaza sporadic cateva exemplare ramase pe vara si ceva mai multe iarna.
       La marime se aseamana cu pescarusul argintiu, e un pescarus destul de mare. Se mai rataceste pe la noi, si mai rar, un alt pescarus cu aripile negre, specia Larus marinus, insa acela e foarte mare, e cel mai mare pescarus care poate fi intalnit la noi.
      Pescarusii negriciosi din fotografii erau cat pescarusii obisnuiti de la tarmul marii noastre, cei numiti generic,desi cam eronat, pescarusi argintii. 
Insa mult mai speriosi, nu mi-au permis nici o apropiere, cum au vazut ca fac un pas spre ei cum au zburat. Stateau chiar pe linia marii, acolo unde valurile se sparg la mal. Nu am mai putut sa ma tin dupa ei.. La ora aceea matinala, in zi cu porturi inchise de furtuna, vantul nu era o metafora, era un adversar concret si serios care te "zbura" de pe tarm fara multe discutii.


    Aprilie 2015, alte intalniri, in doua locuri, una pe plaja cu un singur pescarus negricios, alta pe capul arat, cu un grup de 3 pescarusi negriciosi.