MUSCAR MIC, Ficedula parva

MUSCAR MIC, Ficedula parva

  

       Vine 1 Martie. Ziua martisoarelor si prima zi oficiala de primavara.

    
        De aceea doresc sa scriu despre o alta pasare ''micuta cat un martisor" (desi nu chiar asa de mica cat auselul dar destul de aproape).
        O pasare pe care am vazut-o la umbra unor ziduri vechi, intr-o livada de manastire. O gradina mare bine ingrijita dar aproape neumblata, umbroasa, umeda,ba chiar bine udata in acel moment de o ploaie sanatoasa.

        Pe niste mici parustei sateau la panda mai multe pasari micute,foarte finute si delicate dar si foarte concentrate si serioase pe vanatoarea lor.

Clar mai mici decat orice alta pasare cu comportament asemanator (muscari suri,gulerati sau sfrancioci) Rotunjoare,dragute si cu un colorit cafeniu placut si aproape complet dizolvat in ruginiul umed al frunzelor de august.Masculii ajunsi la deplina maturitate au chiar o pata ruginiu-pastel sub gusa, aproape la fel ca macaleandri insa alta nuanta, mai deschisa,mai acuarelizata. Masculii tinerei si femelele au doar o culoare crem stralucitor pe piept si sunt foarte harnici la vanatoare.In fotografii am doua astfel de exemplare, ori femele ori masculi tineri. 

       O specie de muscar deci, hranindu-se cu mici insecte pe care le pandeste si le prinde in general la inaltimi mici. E posibil ca aceasta etajare pe inaltime sa fi fost criteriul de selectie si diferentiere intre speciile de muscari,muscarul gulerat mi s-a parut axat pe inaltimile medii, cel sur pe etajul de sus si cel mic pe zona apropiata de iarba si de crengile de jos ale copacilor. Nu pot sa generalizez aceasta observatie insa asta e parerea mea dupa observatiile din locurile unde am vazut muscari din specii diferite pe aceleasi terenuri de vanatoare. Se pare ca un alt criteriu de diferentiere a fost si mediul, muscarul mic gasindu-se in special in vegetatia deasa si umeda.Muscarii gulerati si suri i-am vazut mai des si in medii si mai uscate, totusi deveneau si ei foarte activi pe ploaie sau imediat dupa ploaie. De asemenea, muscarul mic e o pasare ce cuibareste mai mult in Europa de est si Asia centrala,in Europa de vest fiind mai mult in trecere.

       Muscarii sunt pasari migratoare, iarna friguroasa si lipsita de musculite ii alunga de la noi spre tarile calde. Fiind atat de specializati pe insecte le este greu probabil sa-si schimbe complet modul de hranire spre seminte sau fructe de padure, cum fac alte pasarele. Migratia isi are duritatile ei, la fel ca si iernarea in zonele temperate, e o loterie uneori, nu se stie cu ce riscuri si cine reuseste sa se mai intoarca la locurile de cuibarit si cine nu. Ornitologii au observat ca masculii sunt cei care se intorc primii , prin luna aprilie, si aleg si pregatesc locurile de cuibarit pentru sotioarele lor. Acestea probabil sosesc epuizate din lunga calatorie si trebuie sa-si conserve energia pentru depunerea si clocirea oualor. Alegerea locului de cuibarit nu e o bagatela, muscarii mici nu-si construiesc cuibul agatat de orice creanga, trebuie sa caute bine scorburi, crevase, locuri ascunse si sa decida stabilirea intr-un spatiu bine ferit de pradatori dar si bogat in musculite.

       O pasare foarte folositoare in livezi si padure, distruge tot felul de insecte daunatoare. Mi-as dori sa o vad mult mai des, dar probabil e limitata de conditiile deosebite pe care le necesita - vegetatie luxurianta si neumblata, umiditate, arbori mai batrani, mai scorburosi, zone mai labirintice si mai salbatice in care sa se ascunda de pradatori si sa-si poata duce traiul.

2017, o intalnire de toamna tarzie, la malul marii, un exemplar imatur, aproape un juvenil, vana insecte la caderea serii pe un dig in mare.

COJOAICA DE PADURE, Certhia familiaris

COJOAICA DE PADURE, Certhia familiaris 

  

     O pasare pe care, atunci cand am fotografiat-o pentru prima data, nu pot spune ca am si vazut-o intr-adevar.

       Ma aflam in Cheile Turzii, peisaj carstic spectaculos. La varf, stanci albe stralucind in soare, in adancime vale umeda si umbroasa.

       Imi rasuceam gatul incercand sa fotografiez niste dracusori de pitigoi codati. Miscarile lor pe varful unui copac urias erau insa atat de rapide si neasteptate incat nu reuseam sa pozez decat frunze, nori si pene zburatacite. Capul mi se desurubase spre spate, mainile incepusera sa-mi tremure de ciuda asa ca i-am lasat in plata Domnului cu dreptul lor la imagine nealterat.

        Fruntea plecata spre pamant a paguba mi-a fost de folos insa. Am surprins o misculatie suspecta pe trunchiul unui copac, un punctisor negru miscand. Mi-am imaginat ca e un ticlean si cum mai aveam multe poze cu ticleni in padure fotografiati de la un kilometru distanta era sa renunt. Spre deosebire de ticlean insa, care se misca ca un titirez, micul punct negru era mai cuminte de data asta asa ca m-am hotarat sa fac poza.

       Surpriza a fost foarte mare si m-am bucurat foarte mult. Aparatul apropie foarte mult pasarea si poti vedea lucruri pe care ochiul uman nu le poate surprinde la distanta. Era o cojoaica de padure! Pentru prima data vedeam aceasta pasare. 

       Totusi dupa prima poza a disparut si incercarile mele de a o mai zari au ramas fara rezultat. Cautand dupa cojoaica am gasit in iarba umeda un mic puisor de mamifer, probabil pars, insa nu stiu sigur si nici eventual subspecia de pars (de alun, de padure, pars mare). Daca cunoaste cineva ar fi bine sa ma ajute sa completez, eventual sa corectez. Nu stiu daca era cazut, daca era ratacit, daca acolo era locul lui unde il stiau parintii ...nu am intervenit asupra soartei lui, am lasat-o in mainile naturii salbatice.

       Cojoaica de padure este intr-adevar o pasare " furisata", cum ii e si numele in engleza - "tree creeper" - o vezi si nu o vezi, o maestra a camuflajului. Penajul ei imita intrutotul scoarta copacilor. Are o burtica alba care ar mai da-o de gol insa pozitia paralela cu trunchiul de copac mascheaza aceasta pata alba. Are un cioc subtire, lung, incovoiat in jos,perfect adaptat la scoaterea nevertebratelor de printre crapaturile scoartei.

       E o pasare mai greu de observat, datorita camuflajului si comportamentului ei discret.

       E o pasare mai mult sedentara, eventual in iernile mai grele se muta mai la sud. Are nevoie de paduri cu arbori batrani, cu scorburi si crevase in scoarta unde sa-si poata fixa cuibul. Are doua ponte in fiecare an, crescandu-si cu multa ravna si harnicie progeniturile.

       Se pare ca numarul cojoaicelor a fost in declin, poate mai este inca. Sper ca specia sa-si revina numeric, sa o vad mai des si sa pot adauga mai multe fotografii.
2-3 august 2015

31.05.2016, o familie cu cca 2-3 juvenili, in zona submontana a Parangului. Penajul juvenilului, asemanator cu cel al adultului de la distanta, dar destul de diferit in infloririle lui cafenii vazut de mai aproape, avand inclusiv striatii pe crestet.