DREPNEA MARE , Tachymarptis melba

DREPNEA MARE , Tachymarptis melba

       O drepnea mai speciala, patrunsa din sudul Europei odata cu influentele curentilor calzi mediteraneeni care ajung uneori pana in Oltenia. S-a semnalat si in alte zone ale tarii dar eu am vazut-o doar in stancariile de calcar din nordul Olteniei. 

      In limba noastra a primit numele de "mare" fiind o drepnea mai masiva, mai lunga, cu o anvergura a aripilor mai mare decat drepneaua neagra. In alte limbi a primit denumirea de drepnea "regala" tot datorita acestei caracteristici. In engleza, in germana si probabil si in alte limbi se numeste drepnea ''alpina" - o denumire corecta ce face referire la habitatul ei tipic. E o drepnea a muntilor sudici inalti ai Europei, din Pirinei, Alpi pana in Grecia, Turcia si mai departe spre Himalaya in Asia. La noi are cateva patrunderi, nu prea dese, in cheile stancoase ale Carpatilor. In sfarsit, in limba franceza se mai numeste si drepnea "cu abdomenul alb", o caracteristica vizibila in zborul ei mereu inalt, lasand la vedere doar partea inferioara.

       Acest caracter al pantecului alb este cel mai pregnant, cel al marimii comparative cu drepneaua neagra e mai subtil. Cu atat mai mult cu cat cele doua specii nu zboara niciodata impreuna ca sa poti sa faci diferenta. Desi zboara la inaltime foarte mare totusi se vede albul ce-i cuprinde nu numai burta dar si gusa, avand totusi un colier negru intre cele doua zone.

 Cu burta asa alba ar semana in zbor cu lastunul sau cu randunica, totusi marimea ei fata de aceste pasari precum si forma aripilor nu te lasa sa te inseli. Aripile sunt deseori in viteza foarte curbate, ca o secera, dealtfel cuvantul "drepnea" din limba romana vine dintr-un cuvant antic latin folosit pentru aceste pasari si provenind dintr-un nume al secerii. Aripile ei au o forma prelunga si indoita ca o secera. 

Capul il are mic cu un cioc larg ce-i permite sa prinda insecte in zbor. Culoarea de deasupra se vede tot neagra, de fapt privita de-aproape e un gri inchis.

       Cuibareste si vietuieste in colonie. Cuibul si-l procura in fisurile peretilor foarte inalti si aproape verticali de stanca si e important pentru ea ca aceste chei stancoase sa fie strabatute de curenti calzi, sa fie chei insorite, nu umbroase si reci.

 E o pasare sudica, pretentioasa la conditiile de cuibarit, la abundenta de hrana si deocamdata la noi se gaseste in numar mic. 

       Ca si cealalta drepnea are piciorusele foarte scurte, care nu o ajuta deloc pe sol in schimb o ajuta perfect la prinderea pe peretii verticali de stanca. E o pasare a dimensiunii verticale, privirea trebuie sa-ti fie indreptata cat mai sus cu putinta pentru a o zari si admira in escapadele ei viforoase dupa insecte. Mereu in miscare, mereu in zbor, oamenii de stiinta o studiaza cu mirare crescanda. Ultimele experimente au certificat ceea ce pana atunci erau doar observatii si intuitii. Drepneaua mare poate sa zboare si 6 luni la rand fara nicio stationare. Raman inca multe semne de intrebare si anume cum si cand doarme, cum reuseste sa pluteasca, sa zboare noaptea la mari altitudini fara sa permita curentilor aleatori de aer s-o indeparteze de locul sau de cuib si multe altele. Pare o adevarata minune a naturii, desi expresia aceasta e aproape un pleonasm, natura insasi fiind o "minune" asupra careia avem destul de putine si superficiale explicatii.

       Drepneaua mare e o pasare fidela perechii ei pe viata si atasata de locul ei de cuibarit descoperit cu greu prin labirintul muntilor stancosi.

      O pasare strict migratoare, migreaza departe, tocmai in sudul Africii si migreaza devreme. Totusi in muntii calzi ai Olteniei era inca prezenta in prima saptamana din septembrie, din pacate timpul nu mi-a permis sa observ in ce data exacta au disparut spre tarile calde.

    

22 iulie 2023, un stol mare de cca 30 drepnele mari in total, in acea zona de stancarie.

CIOCANITOARE DE STEJAR, Dendrocopos medius

          Stejari, o veverita si multi cutcurigi. 

      Ce sunt cutcurigii? Sunt floricelele acelea verzi de padure care scot primele capul de sub frunzis primavara. Denumirea oficiala este de spanz insa cea regionala in zona Olteniei este de "cutcurigi". Nu stiu de la ce le vine numele. Imi place sa cred ca de la vestirea primaverilor precum niste zori ai anului. 

     Imi amintesc de zilele copilariei cand nu venea niciodata primavara pana cand nu mergeam la padure sa gasim primele semne, buchetele de ghiocei si viorele. Ghiocei nu gaseam niciodata, erau cam disparuti din padurile campiei oltene, viorelele mai intarziau, erau mai mofturoase, asa ca veneam toti copiii cu bratele pline de florile acestea mari si spornice in buchet...Mie imi placeau foarte mult desi erau privite cam de sus fata de alte flori mai gingase si mai parfumate. Nu erau flori de oferit, nu erau flori cu care sa te falesti...la jumatatea drumului intre buruiana verde si floare, cutcurigii aveau insa farmecul lor - bucuria simpla a celui mai indraznet semn de primavara, a unui intins covor verzui dar cu sclipiri subtile de galben pe solul mohorat al frunzelor putrezite...

       Si azi ma mai fascineaza privelistea florilor de spanz. Albinele le cauta si ele inveselite de prima lor iesire din stup.

     Prin padurea tacuta cu greu imi desprind privirea de la pamantul cu mici comori florale.

       O miscare rapida imi cheama privirea in sus. Nu e o pasare, e doar o veverita.

          Daca stai cu capul rasucit pe spate suficient de mult prin padure poate ai norocul sa vezi si o ciocanitoare de stejar.

     Eu am vazut-o de cateva ori. Trebuie sa adaug ca mult mai rar decat ciocanitoarea pestrita mare.



    Poate e si mai usor de trecut cu vederea. E mai mica la statura decat ciocanitoarea pestrita mare, mai curand as fi confundat-o cu ciocanitoarea pestrita mica, are un aspect micut si rotunjor. Dar a fost doar asa, o impresie subiectiva. Adevarul este ca cel mai mult si mai mult seamana cu cea mare. Are capul mai rotund insa si ciocul mai scurt, si asta o face mai copilaroasa la figura. Pe cap  are o pata mare rosie chiar in crestet, si nu pe ceafa. Uneori aceasta pata rosie si-o ridica usor in sus ca pe un fel de creasta. Desenul la aripa e identic cu cel al surorii ei mai mari dar burtica o are striata, dungi verticale slabe, pierdute intr-o culoare nedefinita. Oarecum ca si ciocanitoarea pestrita mica. De asemenea pata rosie de sub coada e mai rozalie , mai deschisa decat la Dendrocopos major.

       I se spune la noi ciocanitoare de stejar si cred ca este o denumire destul de corecta. Chiar daca am vazut-o si pe alti arbori, fie ei arini sau salcami acestia erau doar niste musafiri in marea padure de stejar intrerupta si intercalata cu pajisti, poieni, sate, zavoaie, ogoare mici.

        Spre deosebire de ciocanitoarea pestrita mica ce da ocolul la crengi si crengute de toate marimile eu am vazut ciocanitoarea de stejar doar pe trunchiul copacilor batrani si inalti. Mi s-a parut mai discreta, mai putin agitata decat ciocanitoarea mare. 

        E o ciocanitoare adaptata la padurea de foioase , nu urca in etajul coniferelor si in general ocoleste rasinoasele. Isi face cuibul in scorburi, la inaltime destul de mare.

       Culege insecte de pe scoarta copacilor in felul tuturor ciocanitorilor, bate si ea darabana, doar ca mai slab. O ciocanitoare frumoasa si sfioasa, alunecand discret printre stejari, arini si frasini, printre veverite si pitigoi, pe deasupra covorasului de frunze, flori si ciupercute. 

iunie 2021

19 aprilie 2023

10 decembrie 2023