Translate

vineri, 2 septembrie 2016

PIETRUS - Arenaria interpres



















        Pasajul de toamna in Lunca Dunarii de anul acesta mi-a dus cinci specii noi si sper ca numaratoarea pe acest sezon sa nu se fi incheiat. E timpul speciilor nordice, al celor care cuibaresc in zona arctica. E timpul lor sa treaca spre sud si sa faca scurte popasuri si la noi prin tara. Unele poposesc in numar mare si mai regulat dar pe acelea le-am intalnit deja in primii ani de observatii. Acum e timpul pentru specii mai rare, mai sporadice la noi in tara, iar pietrusul este una dintre aceste specii. Numarul lor la nivel global nu este neaparat mic sau modest dar rutele lor de migratie nu prea merg in interiorul continentului, prefera coastele marine. De aceea si la noi in tara e mai de asteptat sa gasesti pietrusul pe coasta Marii Negre, in Dobrogea, dar, cu putin noroc, poti sa te intalnesti si cu un temerar plecat in cautare de noi oportunitati si tarmuri.












      Nici in Dobrogea nu e foarte des intalnit, desi o coasta marina, litoralul Marii Negre nu e atat de bogat in limicole cum sunt coastele vestice atlantice. Acolo este zona de pasaj si migratie a pietrusului in principal, din doua motive foarte intemeiate. In primul rand clima mai blanda, fara ingheturi, din vestul Europei, aflata sub suflarea calda a curentilor oceanici. La noi iarna e deseori sub stapanirea curentilor continentali reci din imensitatea stepelor eurasiatice si totul ingheata. Un alt motiv si mai intemeiat care le face pe limicole sa purceada in numar mare spre coastele atlantice si mult mai putin spre Marea Neagra este existenta mareelor, a fluxului si refluxului, foarte puternice la ocean, si imperceptibile la Marea Neagra. Acest du-te-vino regulat al apei aduce neincetat la tarm bogatie de vietuitoare pentru hrana limicolelor pe cand la noi trebuie sa se multumeasca cu un tarm nisipos sau pietros mult mai putin improspatat in hrana.







      Un astfel de tarm au cautat si au gasit si cativa pietrusi la malul unui lac din Oltenia. Seceta prelungita de vara a retras destul de mult tarmul, dezgolind malul si vietatile adapostite acolo. Seceta a fost totusi moderata, presarata pe ici pe colo cu cateva ploi, astfel ca a existat si o mica golire si re-umplere a bazinelor de apa favorizand un mal mai umed si mai populat. Nu sunt multe pietre pe malul lacului, dar nu este o regula ca pietrusul sa frecventeze doar tarmuri pietroase. Poate fi vazut si pe maluri nisipoase sau maloase.













     Totusi trebuie tinut seama ca pietrusii cu care m-am intalnit eu sunt niste originali de felul lor, nici zona si nici tipul de tarm nu sunt cele mai specifice pietrusilor. Asa cum le spune numele, specia prefera tarmurile pietroase sau pline de resturi aduse de flux si dezgolite la reflux, unde are o metoda specifica de cautare, intorcand pietrele cu ciocul. Nu ca ar fi foarte interesat de cum arata pietrele pe o parte si pe cealalta dar stie ca sub pietre la umbra si adapost se pot ascunde multi viemisori si tot felul de nevertebrate care ii alcatuiesc meniul. In engleza i se spune de fapt "cel care intoarce pietre". Numele stiintific insa nu mai este atat de legat de pietre precum sunt numele populare, "arenaria", numele genului, inseamna de fapt nisip. Pe buna dreptate, e o pasare de tarm in general, sesizand oportunitati de hrana pe orice tip de sol al tarmurilor. 


















      In apropierea coastelor de mari si oceane si cuibareste, cuib direct pe pamant, printre pietrele atat de dragi lui. Cuibarirea se face doar in nordul continentului, in Scandinavia si mai departe in Rusia nordica. Tarmurile arctice, cu a lor explozie de vietuitoare primavara, cu lumina imbelsugata a zilei polare, e cea mai buna zona pentru cresterea puilor. Pietrusul depune in general 3-4 oua iar puii sunt crescuti mai ales de masculi. De fapt puii sunt nidifugi, adica parasesc cuibul imediat dupa eclozare, cand se mai usuca puful pe ei. Totusi, timp de 3 saptamani au nevoie de ghidajul parintilor, ii insotesc peste tot la cautarea hranei. Mai ales tatal este cel care are grija de pui, dupa ce ouatul si clocirea au fost responsabilitatea femelei. Perechea este monogama,in mare parte chiar si de la un an la celalalt, si acest comportament se asociaza si cu o fidelitate mare fata de teritoriu. Si primavara perechile revin cam in acelasi loc dar si iernarea pastreaza aceasta tendinta de fidelitate. 

















      Iernarea pietrusilor este foarte variabila, pasarile avand o adaptabilitate si o inteligenta deosebita. Astfel, pasarile din nordul Europei se intind pe intreaga lungime a tarmurilor atlantice, de la latitudini nordice, in dreptul Islandei, Danemarcei, Scotiei, etc, pana la ecuator si dincolo de el, in emisfera sudica. Sunt unele exemplare care chiar raman peste iarna in unele regiuni de cuibarire mai putin aspre. Mai putine dintre ele ierneaza la Marea Mediterana, probabil pasarile care traverseaza toamna tara noastra sa fie din acestea, dar nu e o regula. Sunt bune zburatoare si cerceteaza si gasesc orice tarm care ofera hrana. In zonele de vest stau foarte mult in grupuri mari, la noi in tara e vazut ori singur ori in grupuri mici. 
      Spuneam despre inteligenta lor, sunt pasari care observa detalii si se bazeaza mult pe ele, care comunica intre semeni cu ajutorul a mai multor tipuri de sisteme. Pe langa limbaj, bagajul de sunete, pietrusii comunica si se recunosc intre ei si prin variabilitatea penajului, fiecare model este unic ca un fel de amprenta. Penajul este alcatuit din jocuri de culori inchise si deschise, dar pentru noi, de la distanta, pare o pasare in alb si negru si maron inchis, vara roscat. E destul de inconfundabil, petele acelea inchise pe cap si mai ales pe piept, pe spate, nu le mai are niciun alt tip de limicola. Pentru cel care il cunoaste numai din carti, identificarea in teren se face intr-o fractiune de secunda, de la prima zarire. Are un cioc scurt si relativ puternic, este ciocul care "intoarce pietre". Eu am vazut si fotografiat de fapt patru exemplare in lacul din lunca dunareana, si niciunul nu avea ocazia sa intoarca pietre, nefiind un mal pietros, dar i-am vazut cum cautau prin nisip, cum sapa mici gropite si dau cu ciocul nisipul la o parte. Mai ales cel fotografiat singuratic, acela era dimineata devreme si cauta foarte activ de-a lungul malului. Pe cei trei fotografiati impreuna i-am observat la orele pranzului cand erau ocupati mai mult cu siesta si cu aranjarea penelor. 
      In timpul acesta am putut vedea si penajul de pe spate sau de la coada. Coada o are alba cu varfurile negre, penele de la tartita sunt negre iar pe spate are o zona mare de alb care urca spre ceafa.










    Pe cap au culori mai inchise sau mai deschise dupa cum sunt adulti sau juvenili. Pasarile clocitoare au in perioada primaverii destul de mult maroniu roscat prin aripi si pe spate, in penaj de iarna sau de pasaj culoarea stralucitoare se estompeaza. Cu greu poate fi diferentiata femela de mascul, acesta din urma ar avea culorile mai stralucitoare dar la un astfel de model de penaj e greu de spus exact ce inseamna aceste diferente subtile. 
     Picioarele sunt scurte, chiar foarte scurte pentru limicole si pentru proportia cu restul corpului si au o culoare rosie-portocalie. Uneori picioarele sunt prinse intr-o crusta usoara de mal uscat, de culoare alburie, astfel ca doar laba piciorului, spalata de apa, se vede in culoarea ei adevarata. Ciocul, dupa cum spuneam, este scurt si de culoare inchisa, aproape neagra. Juvenilii au penele de pe spate si aripi inconjurate fiecare de o zona mai mare de alb-crem, se vad ca niste solzi.


















     Nu sunt multe aparitiile de pietrusi la noi in tara, dar daca ii cauti special la locul si timpul potrivit, mai devreme sau mai tarziu sunt sanse sa fie intalniti. 
     Au o longevitate remarcabila, o medie de 9 ani dar au fost inregistrate pasari inelate ajungand si pana aproape 20 de ani. 






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu