Translate

miercuri, 1 octombrie 2014

FLUIERAR DE MLASTINA - Tringa glareola






















       Bun nume si-a mai gasit si fluierarul de mlastina, era sa ma lase fluierand a paguba in mlastina, cu "adidasul" prins in namol ca pantoful Cenuseresei...
       Ce-i drept, nu era orice mlastina, era intr-unul din locurile care mi s-au lipit imediat de inima, il descoperisem deja in urma cu doi ani. Un lac in mijlocul Ardealului, frumos si plin de toate comorile.




     Pe langa peisaje cu dealuri pastelate rasturnate in oglinda apei, pe langa abundenta de aripi in toate formele si culorile trebuia neaparat ca lacul sa se laude ca are si coltisoare de namol sapropelic, din acela din care se foloseste din plin la statiunile de wellness, sanatate si frumusete.
       Si cum puteam eu sa aflu acest secret ascuns, altfel decat urmarind un fluierar?
        Nu prea reusesc sa ma apropii de fluierari , dar de data aceasta am crezut ca am dat lovitura. Intr-un loc suspect de gol, adica fara stuf, si cu un namol bine uscat si crapat deasupra, se profila silueta unui fluierar. Am inceput sa ma apropii de el si sa negociez numarul de metri de la care sa-l trag in poza.




        Fluierarul se uita la mine si zambea pe sub mustata.




    In starea de beatitudine care ma incerca paream sa plutesc ca fulgul, pas dupa pas, pana m-am trezit cu pantofii de sport si voie buna prinsi in namol, lipiti solid, batuti in cuie. Am uitat si de fluierar si de tot, nu e o senzatie placuta sa te captureze si sa te tintuiasca namolul. Cu chiu cu vai mi-am tras picioarele din adidasi si am ramas sa sap cu mainile sa-mi recuperez incaltarile. Atunci am observat ce namol negru, untos, catifelat si sulf-inmiresmat poseda acel loc magic. Namolul celebru de la Techirghiol pare rasuflat pe langa cel cu care m-am insanatosit si m-am infrumusetat eu pana la coate sapand dupa pantof. Cu mult efort si strigate de "Hei rup" rascoleam noroiul vascos si lipicios strigandu-mi pantoful pe nume din adancul pamantului ca sa revina in lumea noastra unde mai aveam nevoie de el, rosteam incantatii poetice potrivite imprejurarii, ma stropeam cu namol negru binecuvantat din cap pana in picioare si imi stergeam sudoarea fruntii cu maini harnice si spoite.
       In timpul acesta fluierarul de mlastina se uita la mine regretand enorm ca si-a uitat aparatul foto acasa. 



       Pe scurt, noroc ca am mai prins niste confrati de-ai lui pe niste balti foarte putin pretentioase, desi nu mai putin miraculoase in aparitii.




     Dumnezeul pasararilor a vazut patania mea cu namolul si mai ales starea jalnica in care m-am dus drum lung pe sosea pana la masina, fara pantofi si cu noroi de sus si pana jos, asa ca m-a rasplatit cu scurta viziune a unui iepuras dragalas, profilat pe un fundal alb ca zapada. 




       Vorbind de pasarari, am aflat ca aceasta e denumirea noastra oficiala in popor, chiar daca noi ne mai alintam cu denumiri mai exotice, gen "birdwatcheri" si "wildlife photographer-i". Am mers la un lac din zona, inchis cu santuri naturale si garduri nenaturale, tot in cautare de fluierari si ce-o mai fi, si cum-necum am gasit o patrundere la un dig. Doi cetateni cu barca au inceput sa vina spre noi intr-o alunecare ce mie mi se parea artistica dar ei veneau cu treaba, sa ma zburataceasca pe mine de pe dig, crezand ca micul meu grup familial a venit sa dea la peste pe furis, fara sa plateasca taxa.



         Cand le-am spus ca nu am treaba cu pestele ci doar vreau sa pozez pasari, deodata s-au luminat la fata si mi-au spus cu mandrie ca ei pe "pasarari" ii lasa pe gratis pe balta doar ca ar fi bine sa intru pe poarta principala ca sa vada "sefu". Si subliniau cu multa placere si amabilitate ca la ei "pasararii" sunt gratis, doar pescarii sunt pe bani!
         Dar sa ies din mlastina povestirilor colaterale si sa ajung la mlastina cea adevarata, cea plina de fluierari. 






       


         Asa cum apare din poze, zvelt, gratios, inaltut pe picioare pare greu de crezut ce pasare micuta e in realitate. Nu chiar cat un fugaci mic dar destul de aproape. E foarte fin, si culorile brune si nisipii din penaj abia te lasa sa-l fixezi cu privirea. E poate cel mai mic dintre fluierari, cel putin asa scrie in materialele ornitologice, desi mie mi se par la fel de mici si fluierarii de zavoi si cei de munte. De fapt cel de munte imi pare mie cel mai micut, poate si din cauza coloritului uniform. 

























         E destul de greu sa deosebesti fluierarii intre ei, de aceea voi spune cateva cuvinte despre deosebirile si asemanarile intre cele mai raspandite specii de fluierar. Dupa criteriul marime se deosebeste de toti ceilalti, mai putin, dupa cum spuneam, de fluierarul de zavoi si de cel de munte. Fluierarului de mlastina eu ii spun "Imbulinatul'' intrucat modelul penajului pare un cafeniu cu buline albe. 






"Buline" are si fluierarul de zavoi dar acela pare negru, cu bulinele mici de culoare ce pare gri. Iar fluierarul de munte are picatele asa de marunte incat penajul lui pare uniform, maro uniform. Mai sunt si alte caracteristici pe care le voi dezvolta la pagina fiecaruia. Caracteristicile principale ale fluierarului de mlastina ar putea fi sintetizate astfel - micut, maroniu, cu buline, pete rotunde albe si cu ciocul scurt. Dimensiunea ciocului trebuie luata insa in raport de ceilalti fluierari. Doar fluierarul de munte mai are ciocul asa scurt. A nu se uita insa ca toti fluierarii au un cioc destul de subtire si longilin, in diferite grade de comparatie.












         Alte detalii din aspect, dar care pot ajuta la identificare - are o spranceana alba destul de bine desenata, care se uneste deasupra ciocului, are picioare galbene-verzui, se vad deschise la culoare in lumina buna. Observarea acestor caractere depinde insa de lumina, de pozitie, de distanta, le consider criterii mai putin sigure.





























  
        

      Dupa cum spuneam am vazut fluierarii de mlastina si pe marginea unor lacuri serioase dar si pe balti mici, balti din ploi stranse pe marginea drumului. E adevarat ca aceste baltute erau tot intr-o zona de lacuri, intreaga zona e de fapt insula lor de popas in lungul drum spre Africa.






      In legatura cu acest drum am citit ca e o pasare ce bate recorduri de viteza si rezistenta, a fost inregistrat un exemplar ce a parcurs 1100 km intr-o singura zi.









        Eu am vazut si exemplare solitare, dar cel mai des i-am vazut in grupuri mici, de 3-5 fluierari. 











         Ca marime, in raport de alte pasari cu care mai poate imparti hrana din maluri, fluierarul de mlastina se situeaza la mijloc, intre fugaci si batausi, e mai mare decat fugacii pitici si mici si mai mic decat batausii. Probabil ca e cam de aceeasi marime cu fugacii de tarm dar are net o alta silueta, o silueta plina de gratie. 



























                      







                                                                           

August 2015, Techirghiol










aprilie 2017, Oltenia






2 comentarii:

  1. prezentarea articolului( scris cu putin umor), imaginile alese, sunt incantatoare! deasemenea si videoclipul este deosebit de placut!
    foarte frumos si putin haioasa intalnirea cu fluierarul de mlastina. mi-a placut!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc! M-am mai intalnit cu fluierari de mlastina dar pe cel din namolul sulfuros o sa -l tin minte mult timp de acum incolo...

    RăspundețiȘtergere