Translate

duminică, 5 octombrie 2014

BECATINA - Gallinago gallinago























       O pasare de tarm foarte simpatica careia eu ii spun "gandacelul". E foarte dungata pe cap si pe spate, si asa cum o vad eu de departe ca un punctisor miscator pe ape, imi seamana cu un gandacel.










































 Mai exact cu gandacelul acela vargat care supara culturile de cartofi, dar care are o infatisare foarte draguta si curatica.












     Becatina nu supara chiar pe nimeni si nimic, are o infatisare atasanta, cu un cioc lung si cu ochi curiosi pusi spre frunte, ridicati parca spre toate minunile lumii.















       Si aceasta pasare simpatica e pe lista vanatorilor nesatiosi, desi e o pasare oaspete, desul de rara pe la noi. Exista prin Delta, desigur, exista si in alte cateva locuri precise din interiorul tarii, dar acele locuri sunt atat de putine si stiute, incat nu asigura nici pe departe o pretinsa abundenta ca premisa a permiterii vanatorii. 














          Exista materiale (insa deloc ilustrate si certificate) care sustin sus si tare ca e plin de becatine. Unele sunt direct interesate in mentinerea unei false impresii de navala a unor pasari ce trebuiesc impuscate, altor voci pur si simplu le place sa faca parada de o anumita atitudine de blazare si superioara cunoastere, purtatorii lor fiind alesii care vad mii si milioane de pasari in tot locul in timp ce toti ceilalti sunt orbi, nepriceputi si necunoscatori. Observarea pasarilor nu e o intrecere, nu e o cursa pentru trofee, nu e o aventura cu infloriri si exagerari, e doar pura cautare a adevarului asa cum il infatiseaza realitatea si nu imaginatia sau dorintele noastre. 
      Un alt "argument" cu care vanatorii incearca sa-si justifice masacrul este aruncarea vinei pe spatele altor factori. Daca, obligati de realitate, recunosc ca becatinele sunt in declin numeric, atunci arunca vina doar pe modificarile de mediu.  Dar daca recunosti ca deja becatina e supusa unor schimbari dramatice in habitatul ei pentru ce sa o mai supui si la stresul si pierderea numerica provocata de vanatori??
        Cea mai stabila sursa a mea de privelisti cu becatine e undeva in miezul Transilvaniei, intr-o zona-rezervatie ce sper sa fie ferita de vanatoarea asta absurda. 





       E o pasare nordica de pasaj, dar am impresia ca si cuibareste la noi in cateva puncte din Transilvania, cea stabil umidificata in timpul verii de circulatia curentilor vestici, neimpiedicati de zidul carpatic inalt. Habitatul ei este mlastina, tarmul, pajistea inundata, nu suporta si nu-i trebuie uscaciunea. Le mai vad si in pasaj in Lunca Dunarii.


















       De obicei ma pot uita la ele de foarte departe, de sus de pe deal de unde se vede apa, altfel bine inconjurata de stuf.











     Se recunosc de departe dupa colorit si silueta. Ar semana cu sitarul dar acela traieste in padure, nu prin ape si mlastini. Si ciocul are o infatisare foarte specifica, dealtfel numele de becatina vine de la cuvantul latinesc pentru cioc "beccum". 




        In zonele ei de cuibarire se poate observa un frumos si complex ritual de imperechere, cu dans si zbor elaborat din partea masculului, sau a "cocosului", intrucat becatina seamana cu o mica gainusa (desi nu face parte din aceeasi familie). Un alt amanunt dragut din viata ei de familie este acela ca dupa eclozare mama si tatal isi impart puii si fiecare are grija de grupul lui de puisori. 
        Cea mai simpatica intalnire cu becatina am avut-o dintr-o intamplare, in timp ce incercam sa fotografiez un grup de nagati si fluierari, parca ceva mai nepasatori in raport cu omul. 
      Oricum, daca nagatii si fluierarii au ales sa zboare, o pasare sfioasa si sperioasa a ales sa se ascunda.



      Atunci am gasit o posibila explicatie a pozitiei ochiului ei, atat de ciudata. Principala ei arma de aparare e ascunderea si camuflajul. Camuflajul il duce la perfectie cu penajul ei brun foarte dungat pe toate partile corpului. Dar in ascunzisul pitit pe care si-l alege are nevoie totusi si de o calitate care sa-i permita urmarirea dusmanului, sau intrusului. Si atunci ochiul a deviat evolutionar tot mai mult spre crestetul capului, permitandu-i astfel vederea cu capul bine ascuns.






     Era chiar in fata mea, si se hotarase sa ma urmareasca cu ochiul ei larg deschis, de culoare bruna, pe deasupra firelor de iarba. Nu cred ca as fi observat-o daca nu ar fi luat decizia sa caute un alt ascunzis si mai bun.





      Ce bine ca nu eram unul dintre acei vanatori, altfel mica ei indecizie ar fi costat-o viata. Sper sa fi facut oarecare "practica" pe mine si pe viitor sa stie sa abordeze mai bine oamenii ce se vor apropia de ea. Nu toti vin sa-i admire frumusetea, dragalasenia si inocenta.
        

4 comentarii:

  1. frumos! si pozele, si cuvintele dvs.
    nu sunt de acord deloc cu vanatoarea la pasari… in loc sa incercam sa le descoperim si mai ales sa le protejam, din pacate foarte multe cad prada acelor oameni…
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. da, daca ar fi interzisa vanatoarea la pasari mult mai multi oameni s-ar putea bucura de aparitia, de prezenta lor. Sunt foarte putini cei care se pot lauda ca au vazut vreodata o becatina. In afara de ornitologii profesionisti care supravegheaza pasarile indeaproape si zi de zi pentru ca asta le e meseria, in afara de o mana de pasionati care umbla pe te miri unde pentru o observatie sau o poza, doar vanatorii care scotocesc cu caini baltile mai vad si tin in mana becatine, dar moarte, poate si cate 10 deodata. Sunt cateva astfel de poze. - pe langa faltul ca sunt ingrozitoare ca priveliste eu le gasesc si penibile rau, e o disproportie uriasa intre "pradator" si "prada".Daca nu le-ar mai haitui nimeni, ar fi mult mai increzatoare in oameni si ne-ar bucura pe mult mai multi dintre noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara,
    Stiu ca articolul este vechi dar am o problema: am gasit-o becatina mica pe camp langa locul unde este amplasata firma la care lucrez. Are un ochisor mai inchis, pare lovita in acea zona dar in rest pare in regula. Nu i-am controlalt aripile, dar se ridica si merge. Nu stiu ce a patit, nu stiu cum sa o ajut, sa o hranesc. Am lasat-o in birou intr-o cutie si i-am cumparat viermi uscati. Maine incerc sa-i dau sa manance dupa ce ii umezesc in prealabil. Ce sanse am sa-si revina??? Sa manance chiar daca nu este ea cea care ii gaseste ci ii are la discretie?? Sunt foarte stresata si mi-e mila de ea...Si acum chiar nu-mi permit financiar o vizita cu ea la veterinar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca vreti si puteti sa-i dati un prim ajutor pana se intremeaza ca sa o puteti elibera trebuie sa-i furnizati treptat, dar suficient, hrana asemanatoare cu ce mananca ea in natura, insecte, viermisori, crustacee. Din ce aveti la indemana prin casa puteti mixa cu ceva pestisori cruzi, tocati marunt, putin galbenus de ou fiert tare, carne tocata nesarata, cel mai bine mix-uri umede pentru caini si pisici, eventual amestecat si cu ceva mix-uri pentru pasari insectivore, daca gasiti la magazin. Viermi, oua de insecte, poate gasiti pe la magazinele pescaresti, sau tot la raionul de alimente pentru pet animals.Incercati sa faceti inghititurile sub forma unor viermisori prelungi pe care sa i le oferiti ei in fata, daca nu vrea initial, foarte usor cu multa blandete dati-le pe cioc cu o penseta, cu o pensula, fara sa o raniti. Tineti-o la caldura, in caz ca e bolnava si are nevoie de odihna si ajutor la mentinerea temperaturii corporale. Dati-i si apa de baut. Nu stiu daca isi va reveni, faptul ca ati putut-o prinde arata o suferinta, care poate fi infometare si slabiciune dar poate fi si altceva. Mult noroc, si dupa ce ii acordati primul ajutor ar fi bine sa mergeti la un veterinar sau la un centru de salvare de animale salbatice apropiat zonei unde locuiti. cautati pe net, sunt cateva adrese.

      Ștergere