Translate

luni, 13 ianuarie 2014

FAZAN - Phasianus colchicus














       Campiile Timisului sunt o locatie cu totul deosebita si frumoasa la vreme de primavara. Acolo soseste primavara in tara cel mai timpuriu, chemata de o iarna indulgenta. Si fazanii stiu asta si au facut din Timis tara lor preferata. 










       Fazanul este o specie devenita recent parte a faunei noastre salbatice. Introdusa pentru vanatoare, asistata mereu de om, cu greu a reusit sa se adapteze definitiv si statornic la iernile noastre. Pare sa prospere si sa nu mai aiba nevoie de om pentru supravietuire, pana cand vine o iarna grea care decimeaza fara mila populatia de fazani.



       Am vazut fazanii raspanditi cam peste tot, in toate regiunile tarii. Insa nicaieri nu am vazut abundenta de fazani din campia Banatului. Acea campie e o comoara de fertilitate, tinut umed, bland, manos, cald si ferit de excese. Arcul carpatin opreste viscolele crude ale iernii estice si in acelasi timp face zid in calea curentilor mediteraneeni si oceanici, umezind regulat aluviunile fertile aduse de rauri lenese, bogate in meandre. 








       Substratul acesta umed si caldut intretine o sumedenie de insecte, astfel ca fazanii gasesc din belsug hrana proteica pentru cresterea puilor. Dupa ce perioada insectivora a copilariei trece, vine abundenta granelor, semintelor , a nutretului verde cultivat de oameni. 
       Primavara, prin aprilie, campia Timisului pare impartita intre fazani, parcela langa parcela. Din verdeata scunda sau mai inaltuta se iveste capul tantos si colorat al cocosului de fazan , ca un adevarat sef de tarla, pazindu-si terenul. Se vad din sosea, din mersul masinii, uneori singuri alteori inconjurati de sotiile lor. Sunt atat de desi incat pamantul nu pare impartit in domenii si mosii de fazani ci doar in curele prelungi de teren, stapanite de cate o familie compusa din cocos si circa 3-5 gainuse. 




       Atat de banali si comuni erau in campiile Timisului, mai ceva ca vrabiile si cotofenele, incat pur si simplu ajunsesem sa-i trec cu vederea si nu mai opream sa incerc sa-i fotografiez. 
       Altii erau domnii si domnitele campiei verzi dupa care tanjeam - caprioarele dar si cerbii si ciutele lor. Aparitii nespus de minunate, cred ca unice in tara. Cerbii carpatini sunt animale maiestuoase si gratioase in acelasi timp, podoabe ale muntilor nostri. Aici insa ei lasa muntele pentru campie, apar in palcuri pe intinderile imense niciodata lipsite de iarba hranitoare. Atat fertilitatea locului cat si pustietatea lui nemarginita ofera adapost neasteptat pentru aceasta specie de caprioare - caprioare masive, pe picioare inalte, cu trup robust, vizibile de departe. Una din putinele zone daca nu unica, unde , primavara mai ales dar si iarna, coboara din padurile de deal si montane pentru a pasuna pe intinderile verzi. Nici caprioarele nu sunt rare pe aceste intinderi.





       E adevarat ca cel mai des le-am vazut prin negura ploii, aproape era o regula - ai soare, n-ai caprioare, ai ploaie ai privelistea aceasta de carte de povesti, de tinuturi de basm. Cu cat era ploaia mai torentiala, cu cat cadea in perdele groase de mister cu atat se inmulteau ilustratele cu iarba verde si caprioare.



       Observ ca si acum, ca si atunci , am tendinta sa pun frumosii fazani pe locul al doilea dupa caprioare si gresesc. Caprioarele mizau pe surpriza , te amageau si te dezamageau prin prezenta lor fluctuanta la "intalnire", fazanii erau statornici, oricand aveai dorinta sa admiri o pasare frumoasa in peisajul ei natural erau la datorie lasandu-te sa te bucuri de spectacol. 




         O pasare in penaj atragator, in culori exotice , si aici cuvantul este foarte potrivit intrucat fazanul este o pasare a granitei Europei cu Asia, din zona Caucazului.  A fost adusa in Europa inca din antichitatea greco-romana insa doar ca pasare de crescatorie si de ornament. Mult mai tarziu, in Evul Mediu, s-au introdus in Occident cateva colonii de fazani pentru vanatoare, pe domeniile senioriale. Obiceiul acesta a fost preluat si la noi, mai tarziu, abia in sec. 20 aceste colonii au acoperit toate regiunile tarii. Colonii mici la inceput si cu asistenta pemanenta din partea omului. Nu e usor sa colonizezi o specie neadaptata natural la conditiile mediului european. Inca este foarte vulnerabila la iernile cu zapezi mari si viscole, la uscaciuni prelungite care imputineaza insectele si belsugul vegetal, cunoaste cu greu sa se fereasca de pradatori care sunt foarte multi - caini si pisici hoinare, dihori, vulpi, bursuci, pisici salbatice, nevastuici, uliu porumbar, ciori si cotofene care ii fura ouale, uneori chiar si aricii, serpii, mistretii fac stricaciuni ale cuiburilor vulnerabile, pe sol.







    Pentru ca nu suporta secetele nu agreeaza stepa propriu-zisa, in zonele de campie sudica se trage mai ales pe langa rauri, balti si stufarisuri. Are nevoie si de paduri, hatisuri unde sa cuibareasca, de aceea deseori il aflam pe langa trupuri de padure sau in zona mai umeda si mai impadurita a dealurilor.





 Este una din speciile care se vaneaza, din pacate a fost introdus in natura salbatica chiar in acest scop. Partea buna este ca fondurile de vanatoare au avut grija de fazani sa treaca cu bine peste anumite ierni oferindu-li-se mancare, sa se refaca efectivele in anii cu pierderi mari, iar vanatorile sa se faca in mod organizat, la intervale rare intrucat e o pasare foarte sensibila la deranjul in teren. Braconajul este insa foarte nociv si chiar si orice deficienta sau lipsa de intelepciune in gospodarirea de tip vanatoresc. Desi fazanul pare sa prospere si sa fie prezent peste tot inca nu trebuie uitat ca e o pasare recent colonizata si aclimatizata, cu multe obstacole si semne de intrebare in fata.
       Nu este o pasare migratoare desigur, inca nu stie toate tertipurile pasarilor indigene de a pacali iarna. Pleaca insa de pe teritoriul lui atunci cand nu mai gaseste hrana si hoinareste in cautare de locuri mai bune. 




       Dimorfismul sexual este pronuntat, masculul are culori mult mai stralucitoare si mai elaborate, are un cap de un rosu aprins destul de vizibil in natura fie in iarba fie in uscatura. Mai are si o coada foarte lunga cu sclipiri metalice verzui. 





     Cu aceste culori isi impresioneaza si partenerele dar si rivalii. Ca niste adevarati cocosi ce sunt au dispute teritoriale, primavara devreme isi stabilesc domeniile. Cocosul se afla in preajma celor 4-5 femele ale sale (sau mai putine daca zona e mai saraca in fazani) doar pe perioada imperecherii, in rest nu contribuie nici la clocit , nici la cresterea puilor. De acest lucru se ocupa fazanitele si sunt imbracate intr-un penaj adecvat, maroniu sters, cu diverse puncte si striatii, penaj in culoarea solului si a hatisurilor unde cuibareste. Noaptea dorm prin copaci, in padure, in perdelele arboricole. Au vazul si auzul bine dezvoltate, te observa de departe si prima masura e ascunzisul, mai ales la femele de multe ori se ascund perfect. Daca ajungi, uneori chiar fara sa stii, prea aproape, zboara cu o zvacnitura scurta intr-un zbor sfarait si intins, desi pe distanta scurta. Nu se ridica niciodata in inaltul cerului, are un zbor destul de jos. Metoda lui principala de a scapa de urmaritori este ascunzisul. 



















2 comentarii:

  1. imi plac foarte mult aceste pasari, in special fazanii pentru ca sunt deosebit de frumosi si au penajul mult mai diversificat in culori fata de penajul fazanitelor. dar pana la urma fiecare pasare are frumusetea ei si cred ca mereu putem fi surprinsi placut de cate ceva nou.
    toate pozele sunt foarte frumoase!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-am amintit ca povesteai ca fazanii au fost primii care ti-au deschis interesul pentru pasari..Nu mai stiu exact ce pasari mi-au fost dragi pentru prima data, s-ar putea sa fi fost berzele si randunicile. Am niste amintiri de pe la 4-5 ani in care stiu ca urmaream cu drag aceste pasari, la bunici.

    RăspundețiȘtergere