Translate

miercuri, 22 octombrie 2014

PANA IN ACEST PUNCT....





  ... experimentul meu ornitologic arata in cifre si propozitii seci in felul urmator:

- am inceput sa fotografiez pasarile intalnite in aprilie 2011, deci in  urma cu aprox.3 ani si jumatate.
- din acel moment pana azi am reusit sa inregistrez la nivel identificabil cca 200 de specii.
- intalnirile cu pasarile au fost in cursul unor iesiri de week-end, de vacante si de minivacante, cu familia si atat, fara ornitologi profesionisti sau alti birdwatcheri. Deci excursii firesti, la indemana oricaruia dintre noi. Acest aspect e important intrucat experimentul meu isi propune sa afle cum si cat de des si ce anume pasari putem intalni in mod spontan.
- nu folosesc deloc pande, ascunzisuri, camuflaj, atragere cu mancare, chemari cu inregistrari sonore, "twitch-ul" etc., doar plimbari cu piciorul sau masina, care ma duc sau nu ma duc spre intalnirea nefortata si neprovocata cu o pasare sau cu alta. Cred ca in acest punct al surprizei totale sta o mare parte din frumusetea "jocului", niciodata un loc nu este la fel in perioade diferite, nici macar de pe o zi pe alta. Uneori pleci cu gandul ca vei gasi o anumita pasare si de fapt dai peste cu totul altceva. Pot spune ca in niciun fel de zi de excursie planurile de dimineata nu s-au potrivit deloc cu rezultatele de pana seara.
- odata cu pasarile imi place sa-mi cunosc si tara, in general excursiile mai lungi au fost facute in directia statiunilor, oraselor si punctelor turistice conscarate. M-am folosit insa de cunostiintele de biologie si geografie acumulate in ani sau reimprospatate prin carti si internet. Astfel incat am incercat sa-mi rup o zi, doua din sejurul obisnuit pentru a vizita o rezervatie naturala sau un loc pe care il banuiam mai bogat in pasari desi complet neturistic. Totusi din "experimentul" meu lipseste insasi Delta Dunarii, cel mai bogat si variat rezervor de biodiversitate. Din pacate efectiv nu am avut atat de mult timp la dispozitie ca sa ajung si sa stau macar 7 zile in Delta. E prea departe de mine, numai drumul dus si intors mi-ar "fura" 3 zile. Am reusit totusi sa merg in Dobrogea cca o saptamana in fiecare primavara, Dobrogea sau sud-estul tarii care dupa parerea mea pare sa aiba cea mai mare varietate si densitate de avifauna. Nici celelate regiuni ale tarii nu stau rau cu pasaretul, unele rezerva chiar surprize minunate dar trebuie sa stii cum sa le abordezi, si mai ales sa ai mult TIMP .
-  mai am material adunat pentru inca aprox.50 de specii, numarul total pana acum fiind de cca 200 specii. Dupa acest numar misiunea banuiesc ca va deveni mult mai inceata in ritm si mult mai elaborata in cautari.  Desi teoretic exista cca 400 de specii care pot fi vazute in Romania cifra posibila in mod practic se afla undeva pe la 300 . Si aceasta in conditiile unor ornitologi profesionisti care au tot timpul necesar, logistica , cunostiintele, echipele si folosesc si tehnici de prindere in vederea inelarii si studierii. Nu stiu ce imi rezerva viitorul apropiat. Toamna si iarna aceasta vreau sa termin de scris cele aproximativ 50 de fise noi pe care le am in pregatire. Sper sa mai pot adauga cateva specii noi. Speciile de la 1 la 100 se aduna usor, de la 100 la 150, inca merge, curg una dupa alta si iti aduc mari satisfactii, de la 150 la 200 (etapa pe care tocmai am parcurs-o) intalnirile cu o specie noua curg mai greu dar satisfactiile sunt si mai mari. Ce o fi de la 200 in sus? nu stiu inca, dar sper sa aflu si sa va spun!


marți, 21 octombrie 2014

FLUIERAR DE LAC - Tringa stagnatilis









       Mi-a ramas in minte dintr-o clipa trecuta, un lac, secat de puterea soarelui de august, cu nisipurile risipite si asternute larg in intampinarea unui popor de pasari nemaivazut in alte locuri. 
          Pornesti peste crestele muntilor si cobori apoi la coline si ses in cautarea micii comori ascunse in interiorul arcului carpatic. 
          Refaci drumul, pastrezi datele si gasesti o noua lume. Timpul isi face un titlu de glorie si mandrie din a nu se repeta niciodata, un adevarat artist orgolios care asterne noi si noi tablouri. 
       E acelasi loc, aceeasi data din august insa calendarul arata doi ani diferenta. 
        E tot miez de vara, insa lacul e plin de apa, ba chiar are mici puisori pe ici pe colo, pe campuri si pe margine de drum. Soarele de acum si-a pierdut puterea , se ridica cand palid cand nevazut din ceturi. 



        Verdele culturii de tutun e viu si iluminat prin el insusi, goneste ceata in sus pe dealuri si cheama soarele.



 Acum e vremea lui de frumusete si de glorie, cand primeste razele soarelui in frunza lata. Mai tarziu, foc de frunze moarte, e tot ce va ramane din el, tigara dupa tigara. 







         Sticletii ciripesc deasupra lui, in etajul cetii. Langa campurile de tutun incepe apa, albastra si reflectand dealurile eliberate acum de povara aburului.






         Vaporii usori se simt inca deasupra lacului, ochii pierd lupta cu distantele si speciile de pasari de pe lac se lasa tot mai greu ghicite. 



        Subtire, delicat ca si gratia acestei dimineti in care l-am zarit, se topeste in fundal un fluierar de lac. 






    
       
        Aparitia se destrama ca un vis, asa cum se rarefiaza si dimineata de ceata. Amiaza aduce cu ea o lumina brusca de care figura eratica a fluierarului de lac fuge in adancimile orizontului.
       Nu ii da timp impresiei sa prinda radacini, schita fugara. Intoarce din departari un spate cu aripile lasand sa se intrevada un alb laptos de-a lungul corpului sau fin.


 Doar fluierarul cu picioare verzi mai are asa un triunghi de alb pe spate dar el e mai mare, aparitia lui mai consistenta. E alaturi si fluierarul acesta cu trupul lui mai mare, cu ciocul lui mai gros si putin intors in sus. Fluierarul de lac isi pastreaza gratia si finetea si la cioc, il are lung, dar nu exagerat, il are subtire si drept.



        Totul e moderat in infatisarea lui, nu e nici cel mai mic dintre fluierari, nici cel mai mare, nu are nici ciocul cel mai lung, nici cel mai scurt, nu e nici cel mai colorat, nici cel mai palid.



 Culoarea lui spre toamna e gri cenusie din ce in ce mai uniforma, culoarea cetii si a nisipurilor argintii. Spre sezonul nuptial isi aranjeaza in penaj flori modeste, nici prea mari, nici prea colorate, doar sa se vada un pic de sarbatoare pe aripi.


      E greu de gasit la noi in sezonul de cuibarire. E si el pasare de pasaj desi vine din nordul marii Negre si nu din tinuturi scandinave. Trec cand si cand cateva exemplare, nu multe, si se opresc in locurile de ele stiute, prin Dobrogea, prin Transilvania dar si pe alte lacuri din interiorul tarii. Poate sa fie mai des, dar zboara sfios si nestiut, strecurandu-si faptura discreta printre zeci si sute de alti fluierari de alte neamuri.






luni, 20 octombrie 2014

MIEZ DE TOAMNA







    "A ruginit frunza din vii, si randunelele-au plecat". Au plecat intr-adevar, si randunelele si toti si toate cate trebuiau sa plece. Au inceput sa vina si cei care trebuiau sa vina. 







     Printre vii ruginite si salbaticite , atarnate ca niste liane ce sunt in copacii crescuti exploziv peste tot unde mana omului nu mai supune pamantul muncilor agricole, au inceput sa soseasca timid primii scatii si primii mugurari ai iernii care va veni.




        Arborii sunt inca plini de toate frunzele, renunta cu greu la splendoarea celor care le captau lumina solara datatoare de viata. Va trebui sa vina ceva ploaie si ceva vifor neindurator care sa desprinda fara mila frunzele uscate. Multi dintre ei si le vor pastra, macar de podoaba, pana la primavara. Mai ales stejarii cei mici raman impodobiti in rosu si brun pana cand mugurii tineri vor goni foile incremenite ca pe niste file de album invechit si nefolositor. 





         Deocamdata scatii sunt ceva mai mici decat frunzulitele de arin, nu-i chip sa stea la poza, pierduti in inaltul arborilor batrani. Fructificatiile de arin sunt foarte atragatoare pentru scatii dar de obicei ii vedeam mai tarziu, mai spre iarna. 




    La fel si mugurarii. Acum insa s-au grabit sa soseasca de la mijlocul lui octombrie si sa fluiere simpatic si chemator. O pereche de mugurari, o ea frumoasa de culoare bruna, un el, si frumos si vesel in culoarea rosie. Abia el ma lasa sa-i fac o poza ascuns dupa multe crengi si mult frunzis, mai mult asa, sa am dovada ca nu am visat si sa pot sa le scriu o pagina speciala de bun-venit. 





       Silviile au plecat din ultima saptamana a lui septembrie, codrosul de munte a mai intarziat ceva pe la bobitele de soc, ii venea greu sa se desparta de ele. Bobitele de soc l-au ingrasat si fragezit si pe gugustiucul cel frumos si naiv, prea naiv, caci uliul porumbar l-a prins in gheare si l-a mancat. 





        Cateva pene de-o finete si un rafinament de culoare pastrat chiar si in moarte, au ramas pe jos, azvarlite roata de la masa stapanului. Gri si roz, pene drepte, pieptanate - amintire. 



        Un uliu porumbar vaneaza pasare dupa pasare, in fiecare saptamana si lasa suveniruri in iarba. Acum, la mijloc de octombrie, pene pestrite, alb si negru, destul de mici si destul de putine, probabil de la o ciocanitoare.





           Mierlele si pitigoii par toti la locul lor. Ba poate nu chiar toti, pe jos zac si penele unui pitigoi, vanat ori de uliul porumbar ori de cel pasarar, pentru ca amandoi au teren de vanatoare acolo. 
          Ticlenii fluiera si ei si ciocanesc usor, luand model de la vecinele ciocanitoare - de stejar, pestrita si mica. Un fluierat si un freamat neasteptat aduc cu ei si pitigoii codati, trec in stoluri mici de cate 7-8 dar cu o viteza imposibila.



       Pitigoiul albastru e un singuratic, vine singur, pleaca singur, nu se amesteca cu gloata. Uneori insa il mai cuprinde frenezia si incepe sa joace si el din pom in pom cu stolul de pitigoi codati sau pitigoi mari dar renunta repede si ramane de unul singur pe vreun copac interesant. 



       Din padure ajunge in livada, din livada ajunge pana la gradini, printre ultimii trandafiri si primele gutui cazute in iarba.








        Cand da soarele mare la pranz mai ies si fluturi, se invart ametiti parca in jurul murelor ramase necoapte, parandu-li-se si lor ca vara a fost prea scurta.






     Putini greieri mai sar prin iarba, din ce in ce mai obositi parca, mai lipsiti de entuziasm. Nu prea mai are cine sa-i alerge si sa-i prinda, sfranciocii care se aruncau asupra lor au plecat demult, au disparut de la sfarsitul lui august.



       In poduri , la caldura si adapost s-au pus la iernat fluturi. Dau intamplator peste molia-colibri, cu aripile ei fin desenate in tonuri de miez de toamna, cu brun si cu rosu.




       Gaitele, sturzii de vasc si perechea de corbi sunt pasarile mai mari care zboara in largime, pe cer si la vedere. Restul se pierd printre frunze, abia le auzi fosnetul.




       Merg pe poteca si din tufis imi sare uliul precum un iepure. Ratez pentru a mia oara o fotografie cu acest maestru al ascuzisurilor. Anul trecut pe vremea aceasta din tufisuri imi sarea o caprioara, anul acesta nu si-a mai facut culcus si adapost.




        Tot in poteca au aparut ca din senin gauri de sarpe, serpii de alun si cei de casa s-au dus la hibernare. Un pui de soparla micut mai fuge insa prin ierburile inalte dar culcate la pamant. 
        Semintele se pregatesc pentru zbor. Si-au pus fire albe ca de matase si asteapta primul vant sa se desprinda de planta mama.




     Parca mai ieri prin poiana erau flori galbene, acum sunt flori albe pufoase.
     Parca mai ieri va fi fost si miezul de toamna galbena si toata natura se va acoperi de florile albe si pufoase ale iernii.