Translate

joi, 18 decembrie 2014

CORCODEL MIC - Tachybaptus ruficollis













        E vremea aceea de iarna nehotarata. Soarele si-a tras pe obraz un val de ceata si seamana cu o luna. 



    Alb, palid, ireal, te lasa sa-l privesti cu ochiul sau cu obiectivul si sa-i gasesti eruptii de puncte solare - un manunchi de puncte intunecate intr-o priveliste de alb imaculat.  Din cauza cetii chiar si apa bate spre alburiu , desi a scapat deocamdata de chinga inghetului. 




       Ai zice ca e totul pustiu si incremenit pe oglinda ei daca nu ai observa langa mal un ghemotoc mic de puf, ca un boboc ratacit si pierdut in lumea aspra. E micut, e dragalas, e pufos, dar nu e nici firav si nici naiv intr-ale vietii. 


















        E corcodelul mic si stie cum sa treaca iarna grea chiar si fara sa plece spre sud spre tinuturi calde.









       In Oltenia il vad mai ales iarna. Cauta apele Oltului, apele Jiului, sau alte fire de apa si mai firave, cauta lacuri. Treptat treptat menghina ghetii se strange si atunci il vezi cautand mici ochiuri de apa necuprinse de ger, poate spre un mal unde se zbate nelinistita unda, poate pe la piciorul unui pod pe unde mai bate soarele, poate intr-o aglomeratie de rate si lisite care tin apa vie prin miscari rapide si nervoase din aripi, ciocuri si picioare. 







        E cel mai micut dintre toate aceste pasareturi de balta si cel mai adesea e si solitar, cel putin iarna. L-am vazut uneori insa si in grupuri de cate 4-5, in felul corcodeilor, acolo unde conditiile de trai merita impartite si cu semeni de-ai lui. 










     Vara ramane la noi si cuibareste, mai ales in zona de sud-est a tarii, iar penajul lui incepe sa straluceasca in culoare vesela, roscat-aurie. Lacurile se imbraca si ele in flori galbene si il lasa pe micutul corcodel sa alunece lin printre ele, ca o bijuterie miniaturala.








        Trecerea de la penajul de iarna spre cel de primavara se face repede, pe negandite. La sfarsitul lui februarie, inceputul lui martie ai impresia ca pe lacul glacial au aparut pasari noi, misterioase. 







luni, 15 decembrie 2014

CIOCANITOARE SURA - Picus canus












      Nu am ajuns inca la o concluzie bine conturata in legatura cu preferintele de habitat ale acestei ciocanitori. Asta pentru ca am vazut-o atat in parcuri urbane pe substrat de lunca joasa si bine insorita cat si in vai racoroase si umbroase salbatice din zona de munte.







     Am vazut-o fotografiata cam in toate regiunile tarii, de la cele nordice, pana in sud si Delta Dunarii. 
     Prefera padurea de foioase, eu am vazut-o la campie pe stejari in amestec cu arbori de zavoi iar la munte pe stejari si fagi. 



    In Craiova sunt 3 parcuri mari cu viata salbatica apropiata mediului natural de padure si anume Parcul Romanescu, Gradina Botanica si Parcul Lunca Jiului. In primele doua sunt statornice ciocanitorile verzi, in Parcul Lunca Jiului am vazut insa ciocanitoarea sura.















     Foarte asemanatoare cu cea verde, ciocanitoarea sura mi s-a parut mai rara. Din 10 intalniri, sa spunem, cu ciocanitori verzi si sure, facute intamplator, in plimbari si excursii, cam 8 sunt cu ciocanitoarea verde, 2 cu ciocanitoarea sura. Am vazut ciocanitoare verde si in parcuri si la munte si in padurile din zona silvostepei. Tot acolo se gasesc si cele sure, ocupand teritoriu propriu. Inca nu pot sa pun punctul pe "i" in legatura cu elementul cautat de ciocanitorile sure prin comparatie cu cele verzi. Banuiala mea se indreapta spre tipul de copaci necesari pentru construirea cuibului, si anume are nevoie de arbori cu lemn mai putin dur, in principal stejari intrati in declin, dar poate si plopi, poate arini . La fel ca si ciocanitorii verzi i se mai spune si ghionoaie. Dealtfel ghionoaie e un cuvant popular din anumite regiuni folosit si pentru ciocanitoarea neagra, unoeri si pentru ciocanitoarea pestrita mare, in general pentru ciocanitorile de talie mare.









     Fac mereu legatura cu ciocanitoarea verde pentru ca aceste doua tipuri de ciocanitori sunt foarte asemanatoare, chiar pot fi confundate. 
        Ciocanitoarea sura are spatele verzui si ea, un verzui mai palid, si mai ales acest verde ramane doar in zona aripilor si spatelui, nu urca deloc spre cap. Capul ciocanitorii sure este gri. La fel este si partea ventrala si gusa, pieptul, sunt un gri alburiu, ceva mai deschis decat griul de pe cap.









      Tartita o are galbena si ea dar un galben mai putin intens. Uneori ciocanitorii sure i se mai spune si ciocanitoare verzuie dar pentru a nu se confunda cu cea verde - verde, verzuie - eu prefer numele de ciocanitoare sura, mai apropiat de caracteristica ei principala si anume capul sur.







     Masculii au o pata rosie in crestet, spre frunte, nu foarte extinsa. La femele pata rosie lipseste, au capul sur uniform. Ambele sexe au o mustata neagra destul de subtire si o pata mica negricioasa in fata ochiului. Juvenilii seamana cu adultii fiind insa mult mai striati.
     Este si ea o ciocanitoare mare, desgur mai mica decat ciocanitoarea neagra dar mai mare decat cele pestrite. Marimea pare apropiata de cea a ciocanitorii verzi chiar daca masuratorile exacte o dau ceva mai mica, in jur de 26-28 cm. 
     In parc am vazut-o intr-o perioada cu vegetatie abundenta si era destul de sperioasa. Fiind iunie probabil ca si cuibarea undeva prin apropiere. Mai bine am putut-o observa in salbaticie, in muntii Parang sau muntii Cozia. 






   Probabil ca exista ciocanitori sure si in adancul padurilor nestrabatute de om, eu le-am vazut pe cele mai apropiate de drumuri forestiere, accesibile nu numai oamenilor dar si animalelor domestice mari. 
       O ciocanitoare sura femela parea foarte incantata de insectele adunate la o pajiste folosita de cai, rascolea cu mult interes pajistea in urma cailor, cumva asemanator cu pupezele. Uitase de hrana de sub scoarta copacilor si se delecta cu bogatia de insecte adunate in urmele digestiei cailor si altor rumegatoare mari. 














     Ca si ciocanitorile verzi si cele sure isi cauta mult hrana pe sol, nu numai musuroaie de furnici dar si alte insecte adulte si mai ales larve. 
      Cerceteaza atat scoarta copacilor cat si solul cu mult simt de raspundere, foarte concentrate, metodic, centimetru cu centimetru.
Mi-a placut mult s-o privesc cum scormoneste vioi in solul inierbat al lizierei desi miscarile in viteza ale capului nu ajutau mult la stabilitatea imaginii. 



      Poate avusese timp sa ma zareasca si pe mine, imi mai arunca o privire de o fractiune de secumda cu coada ochiului, dar pentru ca stiam sa pastrez distanta m-a tolerat. Padurea si pajistea erau pe malul unei ape repezi de munte, intr-o zona racoroasa, cu multe floricele fragede de Viola tricolor si multi fragi ascunsi prin iarba mereu inrourata. 




      E terenul ei si de cuibarire, am mai trecut pe-acolo dupa o luna si era la fel de prezenta si alerta dupa hrana in acelasi loc. Este foarte fidela locului de cuibarire, pe care si-l alege cu grija sporita pentru toate aspectele, loc de sapat scorbura, hrana variata atat in copaci cat mai ales la sol. Iarna mai hoinareste si prin alte locuri, in cautare de hrana, dar nu migreaza. In parcuri si in localitati e posibil ca tocmai iarna sa apara mai multe ciocanitori sure venind dinspre padurile acoperite de zapezi viscolite inspre zone mai blande.