Translate

vineri, 26 august 2016

FLUIERAR SUR - Xenus cinereus










       O pasare straina.  Asa ii spune si numele pe care i l-au ales ornitologii, Xenus, din cuvantul grecesc pentru "strain". Ca majoritatea fluierarilor este si el o pasare nordica dar arealul sau tinde puternic catre est, catre Asia, Siberia. In nordul Europei ajunge spre vest pana in Finlanda, dar destul de sporadic. E mai mult o pasare asiatica, straina de meleagurile noastre. Apare foarte rar in pasaj, traseul principal al migratiei este tot in estul continentului eurasiatic, peste China, Coreea pana in Australia si Noua Zeelanda. E foarte posibil ca pasarea pe care am vazut-o eu in Lunca Dunarii din Oltenia sa zboare in viitor in tinuturi atat de exotice si departate cum sunt insulele australe ale Pacificului si Oceanului Indian.







          Deocamdata, in august 2016, e doar un juvenil, adica pasare iesita anul acesta din ou si crescuta la varsta adolescentei.




      Foarte buni zburatori, fluierarii suri nu numai ca nu prea au traseul de migratie peste tara noastra dar de obicei zboara pe distante foarte mari, fara popasuri. Adultii trec deja din iulie, iar juvenilii prin august. Acestia mai poposesc cand si cand, la noi in tara prefera bineinteles Dobrogea si cateva zone umede din centrul Transilvaniei. Prefera apele salmastre si acolo sunt multe lacuri care intrunesc aceste conditii, la malul marii sunt multe lagune care combina apele dulci cu saratura marina iar podisul transilvan are in mare parte substrat de sare, sunt vechi funduri de mare moarta, ce mai au acum ochiuri de apa combinate cu apa dulce a raurilor mari, Oltul sau Muresul. In Oltenia conditiile pentru astfel de limicole nu sunt prea des intrunite, intreg tinutul este mai mult podis sau campie inalta cu inclinatie puternica, nu sunt locuri cu ape stagnante prea multe. Doar la Dunare, in lunca, exista cateva astfel de locuri si in anii secetosi apa se retrage de la mal, lasand namol bogat in vietuitoare. 
        Astfel de maluri cauta si fluierarul sur si , printr-o intamplare fericita, drumurile noastre s-au intalnit intr-o zi torida de august.





        Mersesem la lac si pentru a urmari calendarul migratiei, si pentru a vedea ce mai fac pasarile stiute din lunile precedente dar si pentru a gasi specii noi. Ma gandeam insa la cu totul alte specii, de exemplu la corcodelul cu gat rosu, care e de negasit in lunca Olteniei, oricat as scruta lacurile. Ma gandeam la pitigoi de stuf care par atat de comuni in Delta Dunarii dar pe care eu in Oltenia ii consider inexistenti dupa atatea drumuri batute si cercetare prin stufarisuri. Ma mai gandeam la multe altele dar deloc la fluierarul sur, sansele sa-l intlanesc aici erau minime. Si totusi, ziua mi-a oferit nenumarate surprize placute, nimic din ce prevazusem, si totusi patru specii noi. 
       Din pacate nu am timpul necesar de petrecut mai mult pe langa balti, iar bubuitul vanatorilor se apropie amenintator. Din 15 august s-a dat drumul la macelul turturelelor, prepelitelor si porumbeilor salbatici si cetele de vanatori ucigasi strabateau deja campurile in decimarea si alungarea pasaretului din preajma baltilor. Ce dezastru va fi de la 1 septembrie incolo cand se va deschide sezonul la ratele salbatice si alte pasari care stau pe lac propriu-zis, e greu de imaginat. Adio "pasari straine" care sa isi gaseasca repausul si hrana in lungul lor drum de migratie. In loc de liniste si hrana si bun-venit, oamenii ingusti la minte le vor alunga cu amenintarea mortii ranjind zgomotos in putinele rezervatii avifaunistice din Lunca Dunarii. Desigur, titlurile de rezervatie avifaunistica sau de Situri Natura 2000 sunt date in bataie de joc, nimeni nu respecta aceste adevarate sanctuare ale naturii, dimpotriva, le cauta cu inversunare pentru ca stiu ca acolo e usor de gasit biata prada adunata la apa si hrana.
       Deocamdata vorbesc in pustiu, prea multi bani si prea multe marimi sunt in acest macel barbar al pasarilor pentru ca cineva sa-si asume vreun risc de a deranja. Cei platiti sa se ocupe de protectia mediului cu atat mai mult tac cu desavarsire, au interese materiale care nu se vor tulburate. Pasarile sufera, pier intr-un mod absurd si primitiv, o societate care pretinde ca are legi contra abuzarii animalelor dar care omoara pentru simpla distractie milioane de pasari salbatice anual prin vanatorii romani dar si prin vanatori straini atrasi aici prin oportunitati care mai de care mai parsive si mai oneroase.Nu trebuiesc acele pasari nici pentru hrana, nici nu ameninta in vreun fel oamenii, nu exista nici cel mai mic argument rational care sa justifice o astfel de "distractie"  ucigasa. Doar inapoierea crasa in gandire, in viziunea asupra lumii, "justifica" o astfel de barbarie.
       Revenind la pasarea straina, fluierarul sur isi gasise un loc de popas in malul dezvelit de seceta, alaturi de un grup mai mare de batausi, fugaci, si fluierari negri. Mai exact, un singur fluierar negru, cu care are in comun, la vreme de toamna, picioarele rosii si ciocul in doua culori, rosu cu negru. Avandu-i alaturi am putut sa vad bine diferentele.  Ciocul fluierarului negru este mai lung, mai subtire si cativa milimetri din varful ciocului par indreptati in jos. Daca e vazut relativ mai aproape, partea de sus a ciocului se vede neagra pana la baza si doar partea de jos este rosie pana pe la jumatate. Ciocul fluierarului sur pare mai gros, o idee mai scurt si se vede cert indreptat in sus, aproape in orice pozitie ar fi fotografiat. Coloritul este la varf negru si la baza rosu, si partea de sus a ciocului e rosie la baza. Cu acest cioc ar putea fi confundat cu sitarul nordic dar acela e mai masiv, mai altfel la penaj si cu ciocul mai gros, precum si cu picioare inchise la culoare. Fluierarul sur e o pasare mica, delicata, un fluierar slabut. Se amesteca si prefera sa stea mai curand cu fugacii, nu foarte departe de marimea lui.
     Cum ii spune si celalalt nume al lui, "cinereus", e un fluierar de culoare cenusie si ce mi s-a parut specific e coloritul aripii, care pare incadrata, ca o rama, de o dunga cenusiu inchis, mai ales la partea de jos, dar si pe conturul aripii, urmand sa se accentueze iar la umar.







     Ca si fluierarul negru si fluierarul sur are picioare rosii, insa mai curand de un rosu-galben, un fel de portocaliu, dar alta nuanta decat la batausi. Am trecut aici pasarile cu care eventual ar putea fi confundat, dar de care e usor de diferentiat in realitate. 
      Cuibareste dupa cum spuneam in tot nordul Asiei si in jumatatea nord-estica a Europei, in zonele umede din taiga, ajungand pana in Finlanda. Este teritorial dar ii place sa tina aproape de alti fluierari in ceea ce se cheama colonii mai largite, mai laxe. Cuibul si-l face pe pamant, printre pietricele dar si resturi vegetale, astfel ca ouale au mai curand o culoare verzuie si maronie precum aceste resturi. Clocirea dureaza destul de mult pentru o pasare asa mica, si anume 24 zile,  si doar 3-4 pui. Ca la multe alte limicole, cresterea puilor cade in sarcina tatalui, femela fiind prea epuizata de ouatul propriu-zis si de clocire. Viata e grea in tinuturile nordice si zilele de refacere si hranire abundenta sunt numarate, astfel ca femelele intra intr-o perioada de recuperare pentru a putea face fata lungului drum spre tinuturile sudice. Dealtfel ele sunt primele care pleaca, urmate de tatii care si-au indeplinit misiunea in a duce puii la stadiul de juvenil independent. Acesti juvenili mai intarzie o luna, fie in nord, fie pe parcursul rutei de pasaj, pentru a se maturiza si pregati pentru dumul migrator. Se reintorc spre nord in cursul primaverii. La noi in tara, cu putin noroc si cautand tinuturile propice unde a mai aparut si in alti ani poate fi intalnit atat toamna cat si primavara.
      Este un fluierar alert, si aici seamana mai mult cu fugacii, se misca vioi incolo si incoace dupa moluste, crustacei, viermisori si alte vietati minuscule din malul de pe marginea apelor. Se pare ca ar putea hibridiza cu fluierarul de munte, s-au intalnit astfel de cazuri. In zonele de cuibarire sau cele mai apropiate rutei obisnuite de migratie pot fi vazute si grupuri mai mari de fluierari suri. La noi in tara e vazut insa cel mai adesea ori singur ori cateva, doua-trei exemplare intr-un loc.







joi, 25 august 2016

LACAR DE MLASTINA - Acrocephalus palustris







       Foarte asemanator cu lacarul de stuf, aproape pana la confuzie. Il deosebeste in principal o culoare mai verzuie, un cafeniu cu accente maslinii, precum si picioarele deschise la culoare. Diferentele insa raman foarte subtile, o diferentiere sigura o da cel mai adesea cantecul. Lacarul de mlastina este un foarte bun cantaret si are un glas mai melodios decat lacarul de stuf. Poate sa imite, mai exact sa faca o compilatie din fragmente de cantece ale altor pasari, nu doar pasari europene ci si africane. Aceasta deoarece lacarul isi petrece mai bine de jumatate de an in sud-estul Africii, acolo unde migreaza pentru a evita racirea vremii in Europa, care ramane totusi tinutul sau de cuibarire. 
       Lacarul de mlastina soseste la noi destul de tarziu, printre ultimele pasari migratoare, sfarsit de aprilie sau chiar inceput de mai. Nu este atat de raspandit precum lacarul mare sau fratele lui aproape geaman, lacarul de stuf. Se intalneste mai des in Dobrogea, acolo unde l-am vazut si eu, si poate in partea centrala si vestica a tarii. Sporadic apare si in alte regiuni. Ii trebuie tinuturi mlastinoase, cu vegetatie de zona umeda mai variata, aceasta pentru ca nu se limiteaza la stuful de pe marginea baltilor, ca lacarul de stuf. Acesta ar fi un nou semn distinctiv, distantarea de stuful baltilor, faptul ca accepta si zone mai uscate decat malul propriu-zis al lacurilor. Se pare ca in Africa aceste zone mai uscate cu tufarisuri ar fi chiar habitatul unde poate fi vazut cel mai des, la noi in tara insa tot pe malul baltilor poate fi intalnit.
        Habitatul lui se suprapune deseori la noi in tara cu cel al multor specii de lacari, iar cu lacarul de stuf au fost inregistrate chiar si hibridizari.
       Pentru cuibarire nu este mare amator de climat cald si insorit precum in sudul Europei. Prefera zona de centru a continentului, nici prea sudica, nici prea nordica. Totusi tendinta lui de expansiune se manifesta mai curand spre nord, a aparut si in Scandinavia sau in nordul Rusiei in ultimele decade.
       La noi in Dobrogea intalneste un habitat propice in multitudinea de zone umede inconjurate sau intercalate cu dealuri, podis, vegetatie scunda, tufisuri, acolo unde isi face deseori cuibul. Pentru hranire insa cauta marginea apelor, acolo unde gaseste multitudinea de vietati minuscule care ii asigura hrana. E o pasare insectivora.
        Corpul mic si foarte agil, ciocul ascutit, il fac perfect construit pentru misiunea lui. 




        Atat femela cat si masculul au, cel putin in ochii nostri, aceeasi infatisare. Nu ma indoiesc insa ca au diferente subtile in aparenta sexelor, percepute doar de ele. 
       E o specie monogama, in sensul ca nu au mai multi parteneri in cursul aceluiasi an. Insa primavara urmatoare, la revenirea din Africa, cel mai adesea nu isi pastreaza perechea din anul precedent si incep noi ritualuri de curtare, in care masculul isi prezinta cantecul deosebit de frumos si elaborat.  Campurile inca reci ale Europei incep sa auda cantece noi, de pasari exotice, africane si asiatice, pasari de unde lacarul invata melodii frumoase, deosebite. Din pacate nu este atat de raspandit pentru a ne putea incanta mai prelung cu muzica lui, intalnirea cu el e mai curand o exceptie pentru omul obisnuit.

MAMIFERE  SALBATICE



popandau




veverita









sacal, Canis aureus

caprior








pui de vulpe













iepure de camp








arici




popandau





in captivitate ( rezervatii si gradini zoologice)



















































In muzee - mamifere, pasari, autohtone si exotice