Translate

marți, 1 septembrie 2015

ERETE SUR - Circus pygargus





















      Am astepat si cautat o vara intreaga ereti pentru a imi confirma - sau infirma - o amintire. Citesc in materialele ornitologice mai noi ca eretii suri ar cuibari in numar infim la noi. Poate o fi si asa. In copilaria mea, la bunici, in zona unde dealurile Olteniei se lasa spre campie, eretele parea cea mai statornica, mai comuna si mai omniprezenta pasare pe parcursul fiecarei veri. Puii trebuiau paziti cu strasnicie ca sa nu-i fure eretele. Eretele din amintirea mea era o pasare de culoare sura, argintie, cu varfurile aripilor ascutite si negre. 







Zbura la camp dar isi gasea intotdeauna timp si sa se furiseze spre sat. Cum vacantele incepeau la 15 iunie era vara deplina la vremea amintirilor mele cu eretii care fura pui. Paza puilor era zilnica si totusi plangerile erau dese. Cand erau mici si imbracati in puf ii mai furau si cotofenele. Dar cand erau marisori si chiar imbracati in pene ii fura eretele. Nu stiu exact despre care specie de erete era vorba dar banuiesc ca era cel sur. El este si cel mai mic dintre eretii acestia de culoare argintie - cel vanat, cel sur si cel alb - de aceea se limita la pui, pasarile mari pareau sa-i depaseasca puterile. In camp vaneaza tot felul de pasarele, pui de pasarele, rozatoare, reptile, insecte, uneori ataca si iepuri, din ceea ce am citit.



     Am verificat pe cat mi-a stat in putinta vara aceasta daca mai zboara acesti ereti pe la noi pe timp de vara. Pe cel vanat l-am vazut doar iarna, foloseste teritoriile noastre pentru iernare. Cel sur nu poate fi prezent iarna pentru ca migreaza in Africa. In schimb vara este destul de prezent. Am vazut in aceasta vara, incepand din iunie, cel putin cinci ereti, trei masculi si doua femele. Din ce am putut observa si fotografia pareau toti a fi ereti suri. Pe timpul verii eretii suri se mai pot confunda cu eretii albi dar chiar si de la distanta apreciabila aripa este destul de distincta, avand mai mult negru decat Circus macrouros. La femele distingerea de la distanta e mai dificila dar mai mult ca sigur erau femelele speciei de erete sur. Ce are specific eretele sur (mascul) este o dunga neagra pe partea superioara a aripii si doua dungi negre pe partea inferioara.





      Foarte prudent, trebuie timp de panda in locurile unde au fost observati. Fiind pasari teritoriale pot fi gasiti vanand in aceleasi locuri, pe o raza de maxim 10 km. Se intampla uneori sa zboare in apropierea drumului dar la oprirea masinii se refugiau in adancimea campului.
    Campul pare sa fie habitatul sau preferat. Chiar daca mai apare o movila, o spinare de deal, un palc de padure, spatiul deschis al campiei, al stepei, este teritoriul sau de cuibarire si vanatoare.






Nu-i displac nici campurile agricole, cu toata bogatia de vietuitoare atrase de aceste campuri. Acum la sfarsit de vara recoltele de pe campurile Olteniei pareau supravegheate de acesti ereti suri, cu zborul lor elegant. Unii dintre ei puteau fi si musafiri, aflati in pasaj spre sud. 







Au silueta subtire dar cu o anvergura destul de mare, mult mai mare decat cea a vantureilor. 






    Sunt greu de confundat cu alt tip de rapitoare. Sorecarii, cu care impart campurile, sunt mult mai lati si in nuante maronii. S-ar putea face confuzia la femelele de erete sur care au un colorit maroniu. Acolo criteriile de diferentiere ar fi in continuare silueta zvelta dar si albul din zona tartitei. Dealtfel denumirea lor stiintifica de "pygargus" inseamna "cel cu tartita alba". Circus, numele de gen, vine de la cercurile pe care le descrie pe cer deasupra campurilor pe care le stapaneste. Deseori poate fi vazut zburand la inaltime joasa. Cel mai spectaculos zbor il are in timpul ritualului de curtare, un zbor specific, cu oferta de prada.
     Nu cred sa existe si nici sa fi existat in trecutul apropiat colonii de cuibarire la noi pentru eretele sur. Exista astfel de colonii insa doar in zonele unde e o densitate mare. Cel mai adesea cuibareste in pereche, in ierburile mari, de multe ori in campurile cultivate. De aici i se si trage necazul uneori intrucat diversele munci agricole mecanizate pot distruge cuibul si ponta. Cum in ultimul timp au ramas destule terenuri necultivate sau ingrijite mai putin intensiv posibil ca eretele sur sa se fi folosit de situatie si sa cuibareasca intr-un numar mai mare. L-am vazut in intreaga Campie Romana si in Lunca Dunarii. Este cel mai bine adaptat la stepa, la campie cu ierburi si copaci razleti, la palcuri de tufisuri. 





















vineri, 21 august 2015

CHIRA DE MARE - Thalasseus (Sterna) sandvicensis



















    Pasari de mare, pot fi intalnite la noi in tara mai ales pe coasta litorala.





 Cateva perechi chiar si cuibaresc la noi, putine insa. Locuri de cuibarire propice gasesc doar in zona Deltei si zona lagunara Razelm- Sinoe. Ceva mai multe apar in perioada de pasaj si de iernare, atunci pot fi zarite si in alte locuri de popas decat cele dobrogene. 







   Eu le-am zarit la mare, zburand deasupra valurilor marine dar si ale lacului Techirghiol, cu apele lui sarate. 











  Numele latinesc oscileaza intre forma ei specifica de chira, si de randunica, cu coada infurcata si aripi lungi si ascutite, si mediul ei natural, cel al valurilor inspumate si rascolitoare de vietati ale marii. 



   De marime mare pentru o chira, se apropiau in lungime de silueta pescarusilor mari ai Marii Negre, pescarusul pontic si cel cu picioare galbene.





 Totusi se diferentiau net de acestia printr-o silueta subtire, fina, zvelta. Lumina solara le subtia si mai mult, in albul lor ireal si diafan, asemanator cu cel al iolelor purtate de valuri. 



   Totul pare prelung in forma chirelor de mare - aripile, lungi si ascutite, albe cu putin negru la varfuri ; ciocul , negru si putin indoit de varf in jos, varf de culoare galbena ;corpul prelung, creasta neagra pe cap care in sezonul nuptial se prelungeste ca o coama curgatoare sau erecta. La juvenili si la pasarile in penaj de iarna calota nu e in totalitate neagra, fruntea si crestetul raman albe, doar spre ceafa se pateaza un pic in gri din ce in ce mai inchis.  Zona ochilor ramane insa intotdeauna colorata in negru, se vede in zbor ca o dunga de rimel intens. Coada nu este insa foarte alungita, e mai curand scurta in raport cu corpul si bifurcata. Pe spate are culoarea gri-argintie insa coada ramane alba. Aceste culori o ajuta foarte mult in vanatoarea ei din inaltul cerului, sclipirile combinate ale soarelui cu apa o fac pierduta vederii. 


    Nu am reusit inca sa le gasesc intr-un moment de odihna. Am vazut-o, le-am vazut, doar la zeci de metri inaltime, scrutand apa sau patruland departarile acvatice. Pe langa silueta ei deosebita, chira de mare iti mai atrage atentia si prin tipetele ei neobosite, imi pare o pasare foarte galagioasa. In pasaj fiind, probabil aveau multe lucruri de comunicat, de localizat, de coordonat intre ele. 
Viata lor e grea si solicita mult inteligenta si cooperarea. Pandesc neincetat zbaterile pestilor marini pe care ii prind cu precizie uluitoare. De cuibarit cuibaresc in colonii unde puterea de aparare sta in numar si in legaturile ce se creeaza intre ele, in ingrijirea, hranirea si protectia puilor. 
In zona de est a Europei zona de cuibarire e concentrata mai ales in Rusia, iar in zona de vest in Olanda si Marea Britanie. Cuibaresc pe diverse limbi si insule de nisip, bine protejate de ape dar si ferite de inundari. Cuibul este direct pe sol, ouale sunt ascutite si impestritate cu negru, imitand pietrele, prundisul. Scoate doar unul pana la trei pui, hrana din pescuit este destul de greu de obtinut. Juvenilii seamana cu chirele de mare in penaj de iarna, cu fruntea si crestetul alb, dar au varful cozii tivit cu negru.
   Chirele de mare sunt pasari foarte elegante in aparitie, contraste fine de alb si negru cu un varf galben la cioc ca o adevarata tusa de cochetarie, dar poate si de diferentiere fata de restul chirelor care deseori jongleaza cu nuante de rosu aprins la cioc sau picioare. Chirele de mare au picioarele colorate in negru, si ca orice chira, destul de scurte, fiind folosite mult mai putin decat aripile.