Translate

vineri, 14 septembrie 2018

PITIGOI MOTAT - Lophophanes cristatus










       O specie de pitigoi dupa care am jinduit destul de mult timp, o specie pe care nu reuseam sa o intalnesc, oricat ma uitam dupa ea in padurile de molid. O vedeam fotografiata in nordul Moldovei, iarna, in depresiunile reci ale Transilvaniei si in muntii din acele zone, in cateva locuri din Apuseni, niciodata in jumatatea de sud a tarii. Desi o cautam cu multa inversunare pot sa spun ca gasirea speciei in partea sudica a Meridionalilor m-a luat cumva prin surprindere. Pitigoii acestia de conifere sunt foarte greu de gasit vara in mediul lor natural. Se aud niste ciripeli insa foarte rar si foarte greu este sa-i zaresti. Mici, vioi, stau ascunsi in verdele intunecat al coniferelor, ramurile lemnoase fiind cele mai adesea cercetate, deci in interiorul cetinii de brad. Pitigoiul de bradet mai iese si pe la varful crengutelor insa pitigoii motati par sa o faca si mai putin.




      Pitigoiul motat surprins de mine cauta insecte si alte nevertebrate minuscule aproape de trunchiul copacului, mi se pare si acum un miracol ca l-am zarit si ca a stat pret de o secunda la poza. Parea sa fi fost bucuros de prinderea unui paianjen marisor. Dupa clipa scurta in care si-a admirat opera a trecut din nou la acrobatiile in interiorul paienjenisului de ramurele verzi si uscate si nu a mai fost chip sa-l prind nemiscat.






    Am mai reusit sa zaresc unul, insa acesta nu a mai vrut sa stea cu fata la mine, asa ca mi-a aratat cat este de frumos si fotografiat pe la spate, cu abdomenul usor portocaliu si cu motul la vedere, indiferent de unghiul abordat.


     Poate si pentru ca mi-a fost cel mai greu sa-l intalnesc, pot sa spun insa ca mi se pare cel mai frumos dintre pitigoi. Sau, mai bine zis, dintre ceea ce numim noi "pitigoi" - fie mare, fie albastru, fie de bradet, de livada, de munte, de stuf, fie sur, fie codat...Pitigoiul motat, mai mult sau mai putin inrudit cu acesti confrati intru denumire populara, este cel mai aratos si cel mai simpatic. Motul lui nu este strain de aceasta performanta, ii da un aer vioi, obraznicut, vesel, si este si frumos colorat. Frumos, in sensul de stilat, nu ca ar avea pe el vreo ingramadeala de culori vii. Dimpotriva, este cafeniu cu dungi negre fine la cap si mot, usor portocaliu pe abdomen, cafeniu mai inchis pe spate. o culoare de teribil camuflaj pe langa trunchiurile cafenii ale molizilor, dar si o haina deosebita atunci cand isi alege sa iasa in evidenta. 


      Dealtfel, numele lui complicat de gen, Lophophanes, face trimitere tocmai la acest mandru mot, inseamna "cel care isi arata motul" si a schimbat vechiul nume de Parus. Nu este foarte bine stabilit, insa acum majoritatea ornitologilor considera ca pitigoiul motat face parte dintr-un gen separat de restul de Parus. 
      Nu cred ca in Romania il puteti gasi in alta parte decat in padurile de molid. Si aceste paduri trebuie sa fie intinse, serioase, eu pana acum nu l-am vazut prin parcuri, pe la cativa bradui ornamentali, cum mai vine pitigoiul de bradet.





     E invatat cu iernile de la munte, nu pleaca dupa o viata mai usoara, ramane fidel acestor paduri si iarna. Nu sta departe insa de localitati daca acestea sunt situate la munte, pe langa padurile de brazi.
      Cuibareste in scorburi, de aceea are nevoie de padurile cele adevarate de conifere - specia predominanta este molidul, insa se foloseste termenul mai general de brad, etajul bradului, bradet. In aceste paduri se gasesc arbori de toate varstele, insa mai ales cei batrani, sau cei care au locuri putrede dintr-un motiv sau altul, acestia sunt furnizori de scorburi bune de cuibarit. 
      Se hranesc mai mult cu insecte, pe acestea le cauta neobositi pe crengutele de brad, dar isi mai completeaza meniul si cu seminte.
      Din cat am putut eu sa observ, sta mai mult in doi, cu perechea, nu sta in grupuri mai largi. Si acest aspect il face mai greu observabil, sunt ca doua picaturi intr-un ocean. Doua punctisoare cafenii in oceanul de verde si cafeniu al molizilor, perdele de cetini de nepatruns ce le asigura discretia.




marți, 28 august 2018

MIERLA DE PIATRA - Monticola saxatilis






       Foarte interesant amestecul de codrosi de munte si mierle de piatra in muntii calcarosi ai Olteniei. Interesant prin adaptarea atat de asemanatoare, daca nu ar fi diferenta vizibila de marime ai ramane si mai uimit cum natura a condus ambele pasari la acelasi tip de coada, o coada cu puternica nuanta rosie, pe care si-o misca uneori in acelasi fel nervos. In anumite limbi, denumirea de coada-rosie e inversata, e luata de mierla de piatra, codrosul imprumutand denumiri legate de alte caractere. In engleza, mierlei de piatra i se spune, in traducere libera, un fel de codros-sturz (rufous-tailed thrush). Cel mai frapant e in italiana unde mierla de piatra devine chiar Codirossone...La noi s-a preferat sa se lase coada rosie codrosului de munte si sa se aleaga un nume legat de marime, de aparenta de sturz (mierla) si de habitat - piatra. Rosul cozii, de fapt un portocaliu aprins, cuprinde penajul mierlei de piatra pana la piept, asta daca e mascul in plina primavara-vara. Altfel, femelele si juvenilii sunt mai modesti, pastreaza un rosu-portocaliu palid pe coada, sub coada si putin urcat spre piept, cu atat mai mult cu cat juvenilul creste si se dovedeste a fi mascul. Nu are negrul codrosului de munte, e palid pe abdomen, cu picatele din ce in ce mai pierdute pe masura ce creste. La fel bobitele de pe aripi ale puiului zburat din cuib devin cafeniu uniform pe masura ce se transforma intr-o tanara pasare. Apoi ramane o dunga alba pe aripi, uneori un spate alb pronuntat, acesta fiind vizibil mai ales la mascul primavara. 






     Are un cantec mai elaborat, si, zic eu, mai melodios decat al codrosului de munte. Nu ca acesta din urma nu ar avea si el ariile lui frumoase, insa acestea sunt mai curand interesante, nu atat de indulcite si bogate ca cele ale companionului lui de stancarie, mierla de piatra - mascul.
     La ce anume le trebuie aceste codite si pene rosietice acestor locuitori ai stancilor e usor de inteles privind peretii de piatra, cu atatea vinisoare galbene si portocalii.



      Din acest punct de vedere unele sectoare de munte din Oltenia seamana cu muntii Dobrogei, unde mierla de piatra se gaseste mai des. Poate sunt acolo mai multe exemplare, sau poate sunt mai usor de observat, nu stiu inca asta. Muntii Dobrogei seamana cu zona de stancarie a Olteniei in principal la ariditate, insorire, mierla de piatra e o pasare sudica, o pasare a zonelor de munte din sudul Europei si din Asia centrala, ajungand pana in China. 


      Eu am gasit-o la sfarsit de august, sub un soare torid. Canta frumos pe o stanca la inaltime deasupra mea, dand uneori, rar, volte deasupra unor copacei. Mai mult uscati copaceii, posibil locul ei favorit de panda, de unde se arunca asupra insectelor. 









    Cel mai mult sta ascunsa, pierduta complet, fie prin camuflaj, fie chiar efectiv pitita printre sutele, miile de crapaturi. 






      Nu putea sa rateze un spatiu atat de bun de cuibarire, si atat de darnic in insecte. Acum, la vreme de toamna, inainte de pornirea in migratie, si fructele de padure sunt oferite din abundenta de muntii generosi. Mierla de piatra e o pasare insectivora, ciocul ei e aproape identic cu cel al codrosului, insa o idee mai lung, proportional cu marimea ei de sturz, de mierla. Ca si codrosii, in sfarsit de august si inceput de septembrie, mierlele de piatra cauta si fructe, nu departe de stancariile lor. Printre stanci, sau pe vaile calde, e plin de arbusti, de coarne, paducei, macese, soc, lemn-cainesc, crusin si multe alte fructe de padure pe care pasarile le cunosc si le apreciaza prea bine.




        Mierla de piatra este, la noi, o pasare migratoare. In prima jumatate a lunii septembrie pleaca, mai intai adultii, apoi foarte curand si juvenilii. Acestia raman la urma, fara sa prinda insa vremea rea, pentru a mai prinde puteri din bogatia inceputului de septembrie, si a-si desavarsi cresterea. Nu hoinareste prin sudul Europei, pleaca tocmai in Africa sub-sahariana, traversand desertul mai ales noaptea. Dealtfel multe pasari zboara noapea in migratie, pe langa alte simturi, nici orientarea nocturna prin vaz nu e atat de slaba precat suntem tentati sa credem. Cel putin lumina lunii, punctele luminoase ale stelelor, dar si traseele cursurilor de apa si ale tarmurilor marine alcatuiesc hartile lor misterioase de navigatie nocturna.
      Primavara se intoarce mai tarziu, prin sfarsit de aprilie, chiar mai. Isi pastreaza locurile de cuibarire destul de des, dealtfel la pretentiile ei de habitat stancos, insorit, arid dar bogat in insecte de talie mare, zonele favorabile sunt destul de limitate.    

luni, 27 august 2018

INSECTE (2 bis) - FLUTURI (continuare)

B. FLUTURI DE NOAPTE (continuare)

92n. Calliteara pudibunda (omida)



INSECTE (1 bis) - continuare

24.O. Philobata littoralis - ORTOPTERE





40.C. Geotrupes spiniger - COLEOPTERE


41. C. Psyllobora vigintiduopunctata (larva) - COLEOPTERE

11. HY. Formica rufa, un musuroi foarte mare, inaltime 1,80 m, diametru mare



marți, 31 iulie 2018

PIETRAR NEGRU - Oenanthe pleschanka


























     Asa cum ne spune numele, unui pietrar trebuie sa-i placa habitatul pietros. Exista insa si intre speciile de pietrari diverse grade de cautare a unui spatiu pietros, iar pietrarul negru se afla pe treapta cea mai de sus. Tinutul in care cuibareste si poate fi gasit trebuie sa fie pietros, bolovanos, stancos, nu jucarie...














      Mai trebuie sa fie si foarte insorit, si foarte arid, sa semene cat mai mult cu Asia lui centrala de unde s-a extins aceasta specie de pietrar pana la noi. Arealul lui de raspandire porneste din China, in partea ei uscata si colturoasa, trece peste Asia centrala si Europa extrem-estica, mare parte din Rusia, Turcia si se opreste pe tarmul vestic al Marii Negre, in Dobrogea la noi, si in Bulgaria. Numele lui de specie vine si el din Rusia, "pleschanka", ca sa marcheze mai bine provenienta si arealul acestui tip de pietrar.














      La noi in Dobrogea e bine sa fie cautat acolo unde pietrele devin bolovani, si bolovanii devin stanci verticale, rape abrupte si aride, pline de colturi si cotloane, zone unde bate arsita, fara apa la discretie. Acest tip de teren ii convine de minune, il mai imparte cu pietrarul rasaritean, mai putin cu cel sur, si cand si cand, mai apare si un pietrar mediteranean, cu care dealtfel si hibrideaza.






juvenil





      Penajul e foarte frumos si foarte elegant, mai ales la mascul, penajul nuptial. Capul il are negru, cu o foarte marcata banda alba, seamana din acest punct de vedere cu codrosii de munte si padure, insa la el culorile par si mai accentuate. Aripile le are negre, venind si acestea in contrast cu un piept si un abdomen de un alb stralucitor. Asa stralucesc si pietrele in soarele luminos de inceput de vara, cand cuibareste pietrarul negru.










      Femela seamana cu juvenilii, un penaj cafeniu, ca al celorlate specii de pietrar, dar un cafeniu mai intunecat cu negru mai marcat la aripi. Spre toamna, si masculul o ia usor-usor spre acest tip de penaj. 








    Nu avem mult timp la dispozitie sa-l admiram in penajul de toamna pentru ca prin septembrie pleaca spre Africa. Soseste primavara prin aprilie, in hainele de sezon nuptial. 




       La noi in tara pietrarul negru cuibareste numai in Dobrogea, si acolo in cateva puncte. Uneori, daca descoperi un astfel de punct, ai impresia unei abundente. Fie arealul restrans propice pentru cuibarit, fie alte motive, il fac pe pietrarul negru sa cuibareasca intr-un fel de colonie mai mica, compusa din cateva perechi, nu foarte apropiate dar oricum vizibile intr-un cerc stramt de observatie. Cum iesi insa din acel cerc sansele de a mai reintalni pietrarul negru devin foarte scazute.








       La inceput de iulie am dat peste cateva astfel de puncte, era tocmai perioada puilor zburati din cuib, hraniti inca de parinti. 









     Astfel ca am avut ocazia sa vad si juvenili, si femele, si barbatusi in penajul nuptial dar si unii la care incepea schimbarea penelor, treptata. Cu puii mari in prima saptamana de iulie, daca mai socotim inca vreo doua saptamani de crestere in cuib , plus alte doua de clocire, inseamna ca pe la sfarsit de mai si mai curand la inceput de iunie are loc reproducerea propriu-zisa a acestei specii, luna mai fiind alocata revenirii din migratie, cautarii perechii si a teritoriului, precum si curtarii.






      Este o pasare insectivora, inrudita cu muscarii, cu codrosii. Are nevoie de insecte, nu de pietre goale, si pietrarul negru a inceput sa isi mute arealul dupa locurile in care pot patrunde turmele si cirezile de vite, atragatoare de insecte, si sa paraseasca sterpiciunea locurilor "protejate" prin interzicerea activitatilor traditionale de pasunat.