Translate

marți, 17 iunie 2014

MARACINARUL MARE - Saxicola rubetra












        O pasaruica foarte draguta dupa care m-am uitat mult si bine in maracinii obisnuiti de pe campuri si dealuri si nu am dat de ea. In zonele in care am vazut-o eu numitorul comun au fost mai curand pietrele si bolovanii decat maracinii.






         O cautam la campie si am vazut-o in grohotisurile alpine din Pasul Prislop, am vazut-o printre bolovanii mari adusi din munte de raul Oltet, in Parang, iar in Podisul Dobrogean am vazut-o exact acolo unde relieful capata aspect alpin, in Cheile si Gura Dobrogei, cu stanci verticale, multa piatra si prapastie.















       Ca erau si maracini si tufe si arbusti scunzi si spinosi in acele zone, desigur, nu neg.







 Spun doar ca am vazut maracinarul mare mai curand in zone montane sau cu aspect montan decat in cele de campie unde te astepti la maracini si ciulini adevarati. E foarte posibil sa traiasca si acolo, eu descriu aici doar experientele mele directe. Dealtfel, ulterior observatiei sintetizate de mine din mai multe intalniri, am aflat ca numele latinesc al speciei vine chiar de la piatra, "saxum", saxicola insemnand "cea care locuieste printre pietre"








        Primavara mai ales, masculul are o haina foarte frumoasa, cu rosu pastelat pe piept, cu dungi albe si maronii in alternanta eleganta. Ochii si obrajii ii sunt subliniati de doua dungi albe prelungi.




       Sta la panda in felul muscarilor , al pietrarilor si sfranciocilor, fiind si el o pasare insectivora mai mult. Prefera insa ca loc de panda plante scunde cu tulpina rigida, din acest punct de vedere i se potriveste numele de maracinar.








 Uneori stau la panda si pe pietre si ar putea fi confundati cu pietrarii, mai ales femelele celor doua specii. Dar au suficiente caractere proprii pentru o identificare corecta, chiar si de la o oarecare distanta.
       Maracinarii mari au pe spate un penaj destul de striat, in culoare bruna.
        Sunt pasari migratoare, ierneaza in Africa.





       Cuibareste pe sol sau in tufe scunde. Are nevoie de terenuri cu multa variatie, teren viran cu tufe, cu maracini, cu loc deschis ori practic acest tip de teren s-a desfiintat din ce in ce mai mult in zona de campie cu pamant fertil. Astfel maracinarii au fost impinsi probabil tot mai mult pe terenurile pietroase sterpe, care nu pot fi folosite nici pentru agricultura nici pentru pasunat. Zone insa foarte valoroase din punct de vedere peisagistic, frumusete pe care aparitia sprintena si colorata a maracinarului mare o sporeste nepretuit.








luni, 16 iunie 2014

MARACINAR NEGRU - Saxicola rubicola







       La noi in tara traiesc doua tipuri de maracinari, maracinarul mare si cel negru. Diferenta de marime intre cele doua specii e insesizabila practic, ambele specii sunt pasari marunte, cel negru fiind ceva mai mic decat o vrabie dar nu cu mult.
       Are un penaj viu colorat, in contrast rosu si negru, mai ales masculul. Capul negru, gatul si spatele negre si ele, doar tartita o are alba. Din fata insa predominanta apare culoarea rosie, un rosu destul de aprins la mascul, mai sters la femela si la juvenili.



       E o pasare micuta si desi ar vrea sa fie discreta nu poate intotdeauna caci trebuie sa iasa la panda pe diversi maracini si crengi joase dupa insecte si haina rosie il face vizibil. Nu mereu insa, nu rare sunt cazurile cand ierburile si chiar frunzele au o tenta ruginie. Cu atat mai mult cu cat maracinarul negru nu e o pasare prea hotarata pentru migratie, in zonele cu ierni mai blande ale tarii noastre petrece si toamnele si iernile aici printre uscaturile inrosite de brume.
       Eu nu am perceput maracinarul negru ca pe o pasare foarte comuna, raspandita pe oriunde. La cat este de vizibil ar fi trebuit sa-l vad mai des, asa cum vad sfranciocul rosietic. Desigur, maracinarul negru nu are indrazneala si impetuozitatea sfranciocului dar cred ca daca ar fi mai des mi-ar fi iesit de mai multe ori in cale, macar cat maracinarii mari. E posibil si sa fie zone mai sarace in maracinari negri si zone cu densitate mai mare.
       Eu am avut o intalnire mai consistenta cu o familie de maracinari negri in tufarisurile foarte dese si cu umiditate crescuta de pe malul Somesului Mic, pe o ploaie grea care ii facea mai putin dispusi sa-si cheltuiasca energia pe ascunzis.








 Iesisera pe varful crengutelor si buruienisurilor si asteptau sa treaca ploaia, sau poate dimpotriva, le placea sa-si spele penajul. E adevarat ca erau si la o distanta destul de mare. Erau puii celei de-a doua ponte probabil, fiind prin mijlocul lunii august. Grasuti puii , zburati din cuib, dar inca dependenti de parintii lor.



 Nu mai aveau mult pana sa se pregateasca sa plece spre sud. Femelele si juvenilii se pun mai la adapost de vremea rea prin sudul Europei.


 Si masculii mai pleaca dar mai sunt si indivizi care raman la noi. Depinde foarte mult de cat de grea e iarna intr-un anume an. Uneori tinuturile romanesti sunt cuprinse de geruri si viscole aspre si atunci marea majoritate a maracinarilor negri trec Dunarea spre sud sau spre vest unde climatul e mai putin excesiv.