Translate

joi, 9 iunie 2016

ULIU PASARAR (2) - Accipiter nisus





























          In observarea pasarilor rabdarea inseamna mult. Dar nu inseamna totul. Poti sa ai rabdare o viata intreaga dar daca nu schimbi locul de observatie nu poti sa variezi spectrul avifaunei si nici tipologia exemplarelor intalnite. Intalneam fara exceptie ulii pasarari extrem de precauti si ascunsi, imposibila fiindu-mi apropierea de ei. Ulii in plina salbaticie, sau chiar in sate, unde principala lor misiune, indeplinita cu deplin succes, parea evitarea oamenilor. Imi luasem gandul si speranta unei apropieri de aceasta pasare, extrapoland comportamentul majoritar asupra intregii specii, pana cand am dat de o pereche ce nu parea sa puna niciun pret pe prezenta mea in apropiere, fiindu-le complet indiferenta.















        Astfel, mi-au dat marea sansa de a vedea indeaproape (cel putin atat cat imi permitea inaltimea mare a copacilor) perioada de curtare, cuibarire, clocire, un fragment important din viata acestei specii frumoase. 











          Intr-o zi oarecare de inceput de aprilie am auzit pe la orele pranzului strigate specifice de rapitoare mica venind dinspre un palc de arbori inalti si batrani. Pe crengile de la mijloc am vazut un uliu pasarar care isi manca prada in timp ce altul se rotea si isi dadea importanta in jur.










      La umbra pomilor intunericul era destul de mare asa ca mi-a trebuit un pic de timp sa pun lucrurile cap la cap. Cea care manca prada, o prada deja prea sfasiata pentru identificare, era o femela de uliu pasarar, iar cel care se invartea in jurul ei, facandu-i curte, era masculul.











 Din cate am observat ulterior, cel care vana era masculul si dupa ce gusta cateva inghitituri, cu multa vorba - probabil laudandu-si hrana si talentele lui de vanator - femela se convingea si cobora la el pentru a prelua prada.




















     E foarte important pentru femela sa manance bine si mult in perioada de ouare, de starea ei buna si foarte buna, depinde si vitalitatea oualelor, si succesul reproducerii. 











     Teoretic, femela e mult mai mare ca masculul, in cazul perechii observate de mine pot sa spun ca nu era chiar asa evidenta diferenta. Intr-adevar femela parea mai voinica dar nu mult mai lunga sau mai larga in dimensiuni. Doar coloritul vazut de aproape ma facea sa recunosc care-i barbatusul si care-i femela, erau cam la fel in marime. E adevarat ca, in miscare, barbatusul parea slabut dar zvelt si otelit, in timp ce femela parea mai indesata, probabil era intr-adevar o diferenta la greutatea lor pe cantar.















     Cat despre coloritul penajului, masculul era roscat pe obraji, pe piept si pe flancuri, in timp ce femela avea haina ei, de zale parca, in alb si gri inchis.







     Ambii aveau un set de pene albe si pufoase in dreptul cozii, subcodal de fapt, dar masculul si le folosea intr-un mod decorativ, dorea sa faca impresie cu ele, le etala ca pe un penaj nuptial, tinandu-le mult rasfirate ca intr-un fel de evantai, mai ales in perioada care preceda acuplarea propriu zisa. 







     Aceasta acuplare am observat-o si dimineata devreme si seara tarziu, mai putin pe timpul zilei.




       In preajma acuplarii masculul devenea foarte agitat, scotea strigate ascutite, isi rotea penele de sub coada si isi schimba locul dintr-un copac intr-altul.







     Femela parea indiferenta, terminandu-si tacticos hrana si parand ca incepe sa isi faca toaleta penelor. Aceasta vicleana aranjare de penaj il excita si mai tare pe mascul, cea mai irezistibila postura a femelei fiind, din ce am observat, etalarea in evantai a cozii, probabil si un semnal de aprobare din partea ei, intrucat invariabil dupa aceasta etalare, urma acuplarea.




    Destul de rapida, cateva secunde, neurmata de alte montare a masculului ci de un adevarat dans pe langa femela cu multe aplecari din cap si din corp si multe rotatii pe loc.




      O data acuplarea incheiata, reveneau la activitatile obisnuite. Daca era dimineata, masculul putea sa plece la vanatoare, ori in apropiere ori se ridica la inaltime mai mare dand impresia ca pleaca si mai departe. Daca era mai pe seara, masculul isi facea mult de lucru cu construirea cuibului. El era cel care rupea crengute din copaci si le aducea la cuib, in principal, dar nici femela nu se eschiva.

























     Nu se ferea de nimeni si de nimic, nici de oameni, nici de ciorile vecine de cuib care il mai fugareau, se simtea perfect stapan pe teritoriul sau. Si femela mai aducea crengi la cuib, poate chiar si vana, dar o facea intr-un ritm mai putin impetuos si in tacere.





















        Cam doua saptamani a durat aceasta perioada de curtare, acuplare, construire de cuib, hranire bogata a femelei. Pe la mijlocul lunii aprilie perechea a devenit mai tacuta si discreta, asternandu-se pe clocire. Am vazut ambele pasari pe cuib insa cel mai mult femela este cea care asigura clocirea.







     Barbatusul probabil poposeste des la cuib ca sa-i aduca mancare, el fiind in continuare vanatorul principal.






    Cuibul este construit destul de solid si bine prins intr-un conifer, mascat dupa inverzirea pomilor destul de eficient din toate partile. Anul acesta incalzirea a venit brusc, daca la inceput de aprilie am facut cateva poze mai clare cu cuibul printre crengile golase, cand s-au apucat de clocit verdele stufos al foioaselor care inconjoara si intrepatrund arborele conifer a cucerit dintr-o data locul, acoperind bine cuibul.




        Clocirea la uliul pasarar dureaza cca 33 zile, deci mai mult de o luna. In timpul incubarii pe femela am vazut-o mult mai rar, probabil ca ea asigura cea mai mare parte din clocire. Pe mascul l-am mai vazut plecand la vanatoare sau odihnindu-se si aranjandu-si penele, foarte aproape de cuib.