HUHUREZ MIC, Strix aluco

HUHUREZ MIC, Strix aluco

     

        

       



     In parcul cu mii de ciori frunzisul innegrit de pasari pare sa murmure intreaga noapte. Un zgomot continuu ca o apa, intrerupt la intervale regulate de orologiul mare al catedralei. Abia rasaritul unor duminici aduce revarsare de clopote ce ar parea sa impiedice monotonia daca nu ar fi si aceasta revarsare prea bine stiuta si asteptata.

      Ciorile par sa-si vorbeasca toata noaptea. Dupa strigatele salbatice de bucurie si surescitare pe care le scot la venirea in amurg se pornesc pe sfat soptit pana la dimineata. Prin noaptea calda cu geamul deschis ascult vorbaria lor neinteleasa. Vorbesc prin somn? vorbesc doar santinelele? isi povestesc treburile de ieri si planurile de maine? o buna parte din ele probabil doarme adanc si tacut dar tot mai raman destule pentru un cor. Orologiul luminat bate trei lovituri si incerc sa ma predau si eu somnului. Auzul insa se trezeste brusc si trage creierul de maneca - nu-i timp de somn, o pasare noua isi canta versul ca de cocos ragusit intr-unul din copacii din parc.

 Fara sa-l mai fi auzit vreodata in aceasta forma banuiesc ca este un huhurez mic. In plin centru de oras venirea lui creeaza rumoare si miscare printre ciori.

    Spectacolul incepe sa semene cu un balet. Ciorile cele curajoase in alte dati se cutremurau cu totul la auzul triplului hu-hu-huuu si paraseau in stol negru copac dupa copac, pe masura ce huhurezul se apropia cu cantarea lui lugubra. 

    Nu parea sa le pese ciorilor de muzicalitatea expresiva a glasului ci pareau ca stiu foarte bine pasarea careia ii apartine, si de aceasta pasare le era frica. Ciorile cele multe-multe, neinfricate sub privirile soimului calator si ale uliilor porumbari, dadeau acum bir cu fugitii cand auzeau atat de aproape huhurezul. Semana cu un balet pentru ca se ridicau rand pe rand, in masura in care simteau ”rasuflarea in ceafa” a rapitoarei de noapte. Am mai asistat la malul marii la o lupta inversunata intre cateva ciori grive si un ciuf de padure. Atunci, pe zi, ciorile aveau intreg curajul de a alunga, de a haitui ciuful din copac in copac. Acum, pe noapte, se simteau vulnerabile si se mutau cu neamul intreg cat mai departe. Si pe buna dreptate, noaptea nu e regatul lor ci al huhurezului. Asa mic cum ii spune denumirea este mic doar in raport cu celelalte specii de huhurez. Altfel este o pasare destul de viguroasa in raport de o cioara, in orice caz este mai mare decat o cucuvea. L-am cautat mult si bine cateva zile in parc, pe lumina, dar nu am reusit sa-l descopar si poate nici nu mai era. Nu l-am auzit decat in acea singura noapte, desi prin carti se spune ca este foarte teritorial, nu-si schimba teritoriul si si-l patruleaza constant. Dar in mod sigur e nevoie de mult timp si de ceva siretlicuri ca sa-l dibui pe timp de zi. Siretlicurile ar consta in chemarile mincinoase cu sunete inregistrate. Nu am nimic impotriva acestora dar cred ca trebuie folosite doar de ornitologi profesionisti si aceia in scop clar, pentru studii precise. Daca am adauga cu totii cei interesati de pasari chemari derutante in teritoriu doar ca sa ne satisfacem curiozitatea si vanitatea de a prinde pasari la poza cred ca am pune o presiune nociva. Acele chemari transmit informatii false, pasarile si-ar putea pierde timpul cautand parteneri inexistenti , receptionand amenintari imaginare stresante, aglomerand teritoriul altei pasari si creind conflicte, si cate si mai cate pe care nici nu le putem banui intrucat posibilitatile noastre de a intelege in profunzime comunicarea pasarilor si a legaturilor sociale dintre ele sunt limitate. 

      Huhurezul mic este o pasare destul de strict nocturna. Sansele de a il vedea vanand pe lumina sunt destul de mici. Pe zi dormiteaza ascuns in arborii inalti. Penajul este in culorile scoartei de copac, maronii, alteori putin roscate, foarte greu poate fi observat in aceste ascunzisuri. Exista si forme cu penaj cenusiu, mai ales huhurezii mici din partea nord-estica a Europei, o adaptare la culorile reci ale tinuturilor. Cu greu l-am descoperit pe timp de zi la odihna, intr-un loc intunecos ca noaptea, cu penajul in perfect mimetism cu scoarta copacului. 

Ceva mai colorat decat in neagra salbaticie l-am fotografiat la o gradina zoologica.

        Cu mult noroc, dar mai ales cu multa, multa cautare in padurile pe unde se cunoaste existenta lui, poate fi vazut uneori pe cate o creanga, sau  -se spune- chiar pe acoperisuri de case, in zonele locuite. Caci huhurezul mic ocupa teritorii si in padurea neumblata dar si in parcuri sau paduri situate in apropierea localitatilor.

    Nu alege insa pentru cuibarire poduri de case sau ruine parasite cum fac strigile si cucuvelele, prefera copacii padurii cu scorburile lor pentru cuibarit. Prefera mai ales padurile cu arbori inalti, batrani, paduri umede sau in apropierea apei. L-am auzit si intr-o padure din Oltenia de deal, la rasaritul soarelui, canta usor in surdina, prim-planul sonor fiind luat de un sturz cantator. 

      Mai sunt ”norocosi”care dau din intamplare peste pui ghinionisti. Oamenii tresar de bucurie la vederea unui astfel de pui simpatic, rotund si bine invelit in puf albicios si abia in secunda urmatoare bucuria se umbreste cu intelegerea dramei prin care trece micutul, cazut din cuib si poate lipsit de atentia parinteasca. Dar nu intotdeauna, puii parasesc cuibul si mai devreme decat am considera noi ca este necesar si incep sa-si exerseze aripile, piciorusele in afara stramtorii cuibului, fiind supravegheati de departe de parinti si inca hraniti de acestia.

       Huhurezul mic are in general 2-3 pui pe care ii hraneste cu rozatoare sau pasari mici. Vaneaza excelent in intunericul noptii si se bazeaza atat pe vaz cat  mai ales pe auz. Discul facial specific ii ajuta si el la captarea sunetelor. 

       E o pasare raspandita destul de uniform in toata Europa. Si la noi se afla in toate regiunile tarii. Nu migreaza, asa ca poate fi cautata si iarna, cand copacii desfrunziti ii mai tradeaza uneori adapostul de peste zi. 

   Nu exista deosebiri in penaj intre mascul si femela dar femela este ceva mai mare si mai voinica.

    Nu are urechi precum ciufii sau buha, are un cap rotund si destul de mare in raport cu corpul. Lungimea pasarii ajunge la cca 40 cm.

     Pasari teritoriale si in general monogame, incep sa-si asigure teritoriul inca din lunile de toamna, cand pot avea loc si confruntari intre masculi. Se pare ca femelele au un cuvant decisiv de spus in alegerea scorburii pentru cuibarit. Chiar daca perechea este stabilita demult, in fiecare iarna are loc o curtare, pasarile incep sa se hranesca impreuna, sa isi gaseasca impreuna adaposturi pe timp de zi, incep sa fie din ce in ce mai apropiate iar masculul executa si el un fel de dans, de miscari rituale pe langa femela.  Cuibul propriu zis cu oua si pui il au primavara foarte timpuriu. Incubarea dureaza aprox. o luna si se face doar de catre femela, hranita de masculul grijuliu. Dupa cum spuneam, cel mai adesea cuibareste in scorburi de copaci dar in zonele lipsite de padure din nordul continentului s-au gasit si cuiburi la sol. Mai poate folosi cuiburi vechi de cotofene, ciori, soimi, corbi etc.  Nu fara motiv ciorile din parc aveau frica de huhurez. Nu numai ca le poate ataca la cuib dar noaptea, cand pasarile dorm ascunse prin frunzis, huhurezul le sperie cu miscari de aripi printre crengi si zgomote amenintatoare. In starea de spaima nocturna pasarea incepe sa zboare haotic si fara sa realizeze bine ce i se intampla, situatie in care devine prada usoara. Mai vaneaza huhurezul mic si lilieci, dar daca are ocazia prinde si insecte, reptile, orice prada care misca prin noapte sau amurg.

   Traiesc  cca 15-20 de ani in natura, iar in captivitate s-au inregistrat si exemplare mai longevive, peste 25 de ani. Posibil si in salbaticie sa fie exemplare care tind spre varsta de 25 de ani si mai mult dar e mai dificila colectarea unor astfel de date. Ajung destul de rapid la maturitate sexuala, deja in anul al doilea de viata. Aceasta maturitate sexuala cere insa si teritoriu de stabilire si vanatoare, tel dificil de realizat pentru multi huhurezi tineri. Se pare ca aceasta ar fi o cauza importanta de mortalitate. 

       Ca habitat este gasit mai ales in padurile cu frunze cazatoare, stejar, fag - si mai putin in cele de conifere. Coniferele sunt preferate insa ca loc de ascunzis pe timpul iernii, atunci cand foioasele isi pierd frunzisul si nu mai pot oferi un paravan eficace.

In decembrie 2016 a venit la locul stiut dar nu a stat mult.

Ciorile din Timisoara si soimii calatori

Ciorile din Timisoara si soimii calatori

       Spargerea linistii ne razvrateste simturile, uneori cu placere, alteori cu crispare. Cu precizia ceasului din turn, la orele 19,30 - seara, septembrie, apus de soare - mii de ciori intuneca padurea de la poalele Piscului Catedralei.

     Brad stilizat, varful cel mare imprumuta frumusetea pura a padurilor de conifere impingand ochiul spre iluzie.

 Cerul se face si mai negru decat amurgul, tresare si freamata brusc in mii de aripi negre.

     

     Sunetul tramvaielor ramane in vale ca vuietul unui rau nedomolit in timp ce croncanitul cucereste si acopera totul.

     Spectacol infricosator?  Se poate vedea si asa, de ce nu, omul e supus unui numar necontabilizat de spaime, cu ratiuni mai ascunse sau mai la vedere.  Eu am inregistrat spectacolul cu uimire si placere, ca pe o ”atractie turistica” a unui oras pe care imi place sa-l descopar. Am filmat si am pus videoul pe YouTube. La numai o zi a aparut in Opinia Timisoarei un articol de senzatie de unde se cam vedea ca am atins fara sa vreau un punct dureros al timisorenilor, si anume ”lupta” lor de cativa ani buni pentru alungarea cardurilor imense de ciori care se odihnesc noapte de noapte in centrul orasului, atrase de parcurile vechi cu arbori batrani si inalti, devenite padure. "Razboiul cu ciorile", rezumat in ziar in expresii precum ”edili neputinciosi in lupta cu pasarile”, ”intunecatele inaripate”, ”croncanit care te infioara” ”pomii plini, negri, imagini inspaimantatoare, mii de ciori laolalta” ”mizeria nesuferitelor inaripate”, ”dezastru”, ”ciorile din Timisoara, ca-n filmele de groaza, centrul orasului decor pentru Hitchcock 2, Pasarile partea a doua”

     De la distanta calatorului, am putut citi cu zambetul pe buze articolul si ”opiniile cititorilor”- cu detasare : nu sunt ciorile mele, sunt "ciorile Timisoarei". "Ciorile din Timisoara, noi imagini care iti dau fiori ". Filmul e absolut real, nu e nici un artificiu, nici de sunet nici de imagine, pur si simplu asa arata si se aud cardurile de mii de ciori cand vin zi de zi sa se culce la apusul soarelui si cand pleaca la rasarit din parcurile din centrul Timisoarei, de-a lungul canalului Bega.  Fenomen unic in tara poate prin numar si maretie. Cel putin din experienta mea - am mai vazut ciori innegrind cativa copaci din parcuri sau din periferiile oraselor, dar chiar zeci si zeci de copaci, pe o distanta pe care nu o puteam cuprinde cu privirea in intregime, in centrul unui oras, nu am mai vazut. 

      Dincolo de ”senzationalul” articolului o fraza mi-a atras in mod special atentia si abia atunci am putut face legatura dintre doua episoade de birdwatching de Timisoara pe care pana atunci le credeam disparate. "Primarul si-a amintit ca, dupa ce in 2013 a incercat sa sperie ciorile si sa le alunge din parcul Catedralei prin tot felul de metode, de la distrus cuiburi si pana la aparate zgomotoase, si-a dat seama ca acestea sunt inteligente si ca au ajuns sa nici nu mai tresara la galagia facuta de simulatoarele montate in copaci, aparate care emit sunete de pasari de prada, mai precis de soimi."

        In lupta lor pentru gonirea ciorilor edilii orasului au apelat la ornitologi care le-au sugerat sa monteze emitatoare de sunete de pasari rapitoare, mai exact de soimi. 

          Si acum punct si de la capat, revin la un episod care avea loc in paralel cu observarea ciorilor si despre care nu stiam ca face parte din acelasi film. 

        Dupa cum spuneam ma aflam in Timisoara in zile calde de toamna, fara somn la ore trecute bine de miezul noptii. Cu fascinatia atavica a omului fata de piscuri semete nu-mi puteam lua ochii de la turnul cel mare si luminat al catedralei, pe fond murmurat de croncanit de ciori, batai de orologiu, clopote si scartait de tramvaie si roti. Sus, pe varful cel mai inalt, pe turnul principal impodobit cu lumini si cruce, noaptea la ora 1 o pasare era preocupata sa prinda lilieci la lumina proiectoarelor. 

Am crezut initial ca e o pasare rapitoare de noapte - dintre ciufi, bufnite, strigi. Cu mare efort incercam sa fac imposibilul , sa scot o poza edificatoare in noapte la distanta considerabila. Noroc ca soimul calator - caci el era - a dormit a doua zi dimineata pana spre pranz si am reusit sa-l identific pe lumina. 

       Nu stiu ce l-a atras pe soim in centrul Timisoarei, poate sunetele semenilor lui montate de primarie pentru alungarea ciorilor, poate frumusetea irezistibila, plina de ascunzisuri si firide taiate in stanca a catedralei inalte cat un munte. Cert este ca timp de 3 zile soimul calator a convietuit fenomenal de frumos si cu ciorile din pomi si cu porumbeii care dormeau tot pe catedrala, doar un etaj mai jos, pe bordurile care incing turnul.

 Nici vorba sa aiba ciorile vreo teama de soim. Si totusi era un soim adult, dar chiar nici el nu ar fi indraznit sa se arunce in valurile oceanului de pasari negre. A stat in acel punct 3 nopti si doua dimineti tarzii, rastimp in care l-am vazut sporadic vanand lilieci in jurul turnului dar mai mult dormind linistit cea mai mare parte din timp sau aranjandu-si penele.

 In a treia noapte s-a stricat vremea si l-a batut vantul foarte rau, a incercat de cateva ori sa-si schimbe firida dar ceva nu i-a mai convenit si a plecat definitiv in toiul noptii. Am mai pandit cateva zile turnul Catedralei dar soimul nu a mai aparut. Au aparut pentru cateva minute doi ulii porumbari jucausi, care aveau treaba mai mult sa danseze pe cer decat sa prinda vreo pasare. 

     Concluzia mea a fost ca sunetele de soim montate sunt jucarii, cantece de leagan pentru miile sau zecile de mii de ciori, dar nu numai atat, nici macar prezenta reala, in carne si oase a unui soim calator nu le impresioneaza. Puterea sta deseori in numar, intr-adevar, iar legile naturii sunt atat de complexe si inedite in intortocherile lor incat poti uneori sa privesti armonia lumii in dimineti linistite, doar admirand un zid de catedrala etajand oameni grabiti, ciori, porumbei si soimi calatori pe un singur plan de proiectie in spatiu si timp. 

     Prag de noiembrie, ciorile au disparut subit si cu desavarsire. Si-au descoperit alte locuri de innoptat, au plecat spre alte zari, vor reveni in scurt timp? sau vor reveni abia in toamna urmatoare?