Translate

marți, 18 august 2015

CALIFAR ALB (2) - Tadorna tadorna


























     Exista un moment in viața ratelor si gastelor salbatice cand poti sa le citesti naivitatea pe figura si intelegi de unde si-a capatat termenul de ,,boboc” intelesurile lui psihologice glumete si ingaduitoare din lumea oamenilor. E perioada aceea cand tocmai au fost intarcati de parintii lor si lasati sa se descurce pe cont propriu in lumea cea mare.






 Ratustele mititele stau pe langa aripile si inteligenta protectoare a mamei si sunt gata sa fuga si sa tresalte la cea mai mica apropiere, intuind asteptarile parintesti. In momentul in care raman singuri insa, boboci mari, cu alura intermediara intre copil si adult, combina curiozitatea cu naivitatea si permit uneori oamenilor interferente imprudente. Nu dureaza mult acest răgaz, parca odata cu puful se scutura si optimismul acesta exagerat fata de lumea inconjuratoare si maturitatea aduce ratelor si gastelor salbatice  nesiguranta si o adevarata strategie de lupta si retragere in fata pericolelor.
      Califarii Dobrogei noastre sau ai Baraganului si ai altor campuri umede presarate pe ici pe colo prin tara sunt speriosi, pun intre ei si curiosi spatiile albastre largi ale lacurilor. Unul din lacurile preferate de califari este lacul Techirghiol.



 L-am inconjurat uneori cu masina si silueta califarilor ma saluta de departe, din mijlocul apelor. Pana in vara aceasta cand am dat de un cardisor de boboci iesiti pentru prima data in lume fara parintii lor. Nu s-ar parea, dar a fost cea mai grea intalnire cu califarii la mal de lac. Bobocii cei draguti, cu alura lor grasuta si bonoma, m-au pus sa fac inconjurul lacului, in picioarele aproape goale caci papucii de plaja nu se pot numi incaltaminte, printre pietre ascutite si namol lipicios si alunecos. Desigur, ,,inconjurul lacului Techirghiol” e o hiperbola, dar cele cateva sute de metri alergate prin gropi si alte capcane fac mai mult decat plimbarea in kilometri cu masina, e adevarat ca si aceea destul de accidentata. 























       Oamenii cuminti merg la ghiol sa-si unga cu namol oasele dureroase, nu sa si le sparga pe pietre alergand dupa niste boboci vicleni. Nu mi-ar fi stricat deloc o astfel de odihna cu namol onctuos pe articulatii sucite si rasucite prin toate gropile patriei. Cine crede ca birdwatchingul e sanatate curata se cam insala. Mersul intensiv ” cu ochii dupa găi” - cum se spune in popor la cei ce umbla neatenti pe unde calca parand a urmari gaia de pe ceruri - asteptari prelungite in frig si umezeala solicita corpul la maxim si in moduri nerecomandabile. Dar cine poate sa stea la soare in liniste si calm cu atatea promisiuni de pasari frumoase pe un lac ca si Techirghiolul? Partea amuzanta e ca bobocii de califar isi gasisera spatiu de plimbare si ademenit birdwatcheri exact intr-un loc cu nudisti la clandestin, veniti sa se soreasca in pieile goale si sa se unga cu namol fara sa plateasca taxe la vreun stabiliment. N-am avut incotro si mi-am indreptat obectivul aparatului fix spre unul dintre acestia, intrucat bobocii mei stateau in spatele lui in imediata apropiere. Convins ca nuditatea lui e singura frumusete naturala care merita fotografiata in acel peisaj, omul mai sa sara la scandal ca de ce il fotografiez in costumul lui Adam... Mai exact formularea lui a fost ”Chiar trebuie sa ma fotografiezi?”. Chiar nu, i-am explicat eu, cu ratele, cu bobocii, cu califarii...in fine, s-a dat la o parte din catarea aparatului . Erau departe atunci califarii si mai ca sa scap de nudisti, mai ca sa incerc sa-i prind de aproape, am plecat pe marginea lacului spre ei. 









    Am fugit si ca sa-i prind de-aproape si ca sa-i depasesc pentru ca eram cu aparatul spre soare. Cred ca as putea scrie inca o lege a lui Murphy, de fiecare data cand prind o pasare mai interesanta pe un lac sunt pe malul cel prost, cu soarele in fata. Aici a trebuit sa ii alerg pe boboci si ei pe mine pana sa reusesc sa dau de o curbura si sa las macar un pic soarele in spate.




















    Nu am reusit prea mult, nu puteam sa prind viteza din cauza bolovanilor colturosi si a unui mal lipicios si alunecos. Bobocii altfel, linistiti. Cu figurile lor inca impufosate, cu corpurile lor grasute si placide, alunecau rapid si gratios pe unda apei, degajati si distrati poate de prezenta mea. Speriati nu erau pentru ca din cand in cand ma lasau sa prind curaj in alergare si se lasau in apa cu funduletele in sus sa mai ia o gustare de pe fundul lacului. 



   

     Oricum, simpatici.  A fost cea mai apropiata intalnire a mea cu pasarile acestea frumoase, dar si una dintre cele mai muncite intalniri. De aceea, in loc sa imprastii pozele la prima postare cu califarii albi adulti, m-am decis sa le fac bobocilor o postare speciala.














































2 comentarii: