Translate

vineri, 12 iunie 2015

SOIM DUNAREAN - Falco cherrug













       Exista momente uneori, de vraja parca, in care cerurile se deschid si incepe sa ploua cu pasari nemaivazute. In miturile populare exista o astfel de noapte descantata, in sarbatoarea Sanzienelor, cand in crucea miezului de intuneric, in anumite poieni ale naturii virgine ascunse de ochii muritorilor de rand, cativa initiati puteau sa asculte sfatul inaripatelor si sa le inteleaga glasul.
      Nu trebuie cautate adevaruri stiintifice in astfel de mituri dar ele inchid in samburele lor cararea spre visul si nazuintele oamenilor. Instinctiv, omul a resimtit starea de fratietate intre toate fapturile miscatoare ale pamanturilor si vazduhurilor. Din aceste marunte intuitii au izvorat si teoriile savante, s-a asternut un strat pregatitor, un covor moale care sa usureze pasii de intelegere a legii evolutiei, sa poti vedea cu ochii mintii cum o forma de viata se transforma in alta. Dar pentru asta e nevoie de punti magice, aproape supranaturale si dincolo de intelegere, care sa lege spatiile in expansiune, genunile dintre specii. O astfel de punte magica a desenat omul cu penelul artei si al poeziei in mitul noptii de Sanziene, o punte de comuniune profunda intre om si pasari, prin intelegerea graiului lor ermetic. Ceva din legenda aceasta ma emotioneaza intotdeauna si ma solidarizeaza cu cei care au visat-o. De unde imi vine dorinta aceasta si nesatul de a cauta si intalni pasari cat mai multe si cat mai felurite? Imi vine din acelasi ghem de sentimente din care alti oameni demult au tesut panza dorintei de a intrezari "sfatul pasarilor" si de a le patrunde cu intelegerea graiul. Fantezia mea nu ajunge insa pana in etajul legendei, imi place doar sa cred in puterea norocului si a intamplarii, cu amprenta ei unica si irepetabila in alt timp si alt spatiu. 
     Nu era noaptea de Sanziene, era seara Invierii, cand ultimele raze de soare apuneau peste pamantul Dobrogei. Cum se stingea usor vapaia cerului imi luam la revedere de la pasari, dupa o zi miraculoasa, cu urmariri de cocori prin ierburi si araturi, cu invalmaseala de aripi de codalbi si ciocuri rosii de pescarite. La miezul noptii urmau sa se aprinda lumini si sa se cante imnuri de binecuvantare a Vietii, dupa momentele de intuneric deplin. Ziua mea fusese insa plina de torte sub un cer albastru. Liniile drepte ale stufului se stransesera acum in cercuri rasucite, umpland orizontul vizual de spirale ametitoare si hipnotizante ca flacara unor torte vii. 







      Acum trecusera si acestea, doar discul rosu aprins si mare al soarelui dadea semnalul de plecare si inchidere a zilei de aventura. Am eliberat muzica si am lasat-o sa curga in jurul meu in masina, in timp ce soseaua curgea in viteza sub roti. Deodata, ca prin vraja, a inceput sa apara "sfatul pasarilor".
      Prima aparitie din serie a fost soimul dunarean. Pastreaza in penaj ultimele raze de soare, ajunse doar pana la pantec.





    Inainte de pasari ma privisera in ochi popandaii si sacalii. Atat de inteligenti si prudenti, sacalii se ascundeau in stuf dupa ce ii priveam pret de o secunda. Imi ghiceau parca privirea furisata de la mare distanta, ghiceau si nu suportau gandul ca ii privesc drept in ochi. Inainte locurile erau strabatute de lupi, care au lasat mostenire si pomenire numele lor ostroavelor si grindurilor. Lupii cei cenusii s-au dus, i-au inlocuit sacalii cu blana aurie, rosietica in apusul soarelui, ca stuful pe care il folosesc drept pavaza si locuinta.



      Ultima clipa de soare a fost impartita intre soimi si sacali. Iar ultimul licar de lumina din seara de Paste a revenit ciufului de camp cu cele doua scantei galbene din ochii aprinsi ca pentru Inviere.
       Popas de vanatoare sau popas de odihna, soimul dunarean parea strain. Il privea cu ostilitate, ochi in ochi, de aproape, un sorecar.
      Sorecarul s-a speriat de oprirea mea si a dat pace soimului pentru cateva clipe. Desi plouase, pamantul grindurilor nu se innegreste niciodata, humusul umed pastreaza o culoare deschisa, arida parca, cafenie cu nuante calde si diluate.
       In concordie cu aceste pamanturi de lunci si ostroave si penajul soimului dunarean este deschis, albicios, cu nuante de nisip si lut, de praf alb purtat de vanturi. Seamana cu ruda lui ca marime si aspect, soimul calator, dar pare mai nobil, mai luminos, din cauza acestor tonalitati deschise din imbracamintea sa. 
       Poate tot aura aceasta albicioasa din jurul sau sa-l faca sa para chiar un pic mai mare, mai impunator decat orice alt reprezentant din neamul soimilor de la noi. 





       Noi ii spunem dunarean pentru ca cel mai mult apare pe culoarul lung al Dunarii dar habitatul sau se intinde pe zone mult mai largi, zone insa destul de departate, zone aride, pietroase, din Asia Centrala. 
      Acolo, in Asia Centrala, a fost si este inca la mare pret in soimarit. 
      La noi este o aparitie foarte rara, practic a mai fost semnalat doar in cele doua extremitati ale tarii, Campia de Vest si Dobrogea. A fost studiat si s-a scris mult despre istoricul soimului dunarean la noi in tara. Nu are rost sa preiau aici informatii culese si scrise de altii, eu mentionez doar scena la care am asistat direct, nemijlocit. Am asistat practic la un conflict intre un sorecar si un soim dunarean tanar, conflict terminat printr-o alungare a soimului.




Nu cred ca rivalitatea pentru hrana era motivul inversunarii cu care il atacase sorecarul. Rivalitatea e mult mai profunda - soimul dunarean nu isi construieste cuib propriu, foloseste cuiburi de corbi, de acvile, de sorecari. Pe langa alti factori principali care il impiedica pe soimul dunarean sa mai cuibareasca (se mai intampla, dar foarte, foarte rar), cred ca in balanta cantareste cel putin ca un factor secundar, rivalitatea si prosperitatea unor alte specii de rapitoare. E adevarat ca, involuntar,  ele pot sa-i procure locuri de cuibarit, dar prin vigoare si densitate pot sa si alunge specia vazuta ca "intrus". Trebuie un echilibru foarte exact intre vigoarea a doua specii interdependente pentru ca fiecare sa poate folosi avantajele oferite. Daca o specie insa cade prea rau intr-o pozitie slaba, cu greu se mai poate impune in fata celeilalte. Acest echilibru se pare ca e existat inaintea perioadei moderne cand a intervenit o scadere dramatica in puterea soimului dunarean, scadere ce nu a mai putut fi recuperata. Soimul dunarean la noi incepe in fiecare an cursa pentru teritoriu cu un start mult slabit, densitatea de soimi dunareni e prea slaba ca sa poata sa muste semnificativ din teritoriul sorecarilor si altor rapitoare ce par sa infloreasca ca specii. Soimul dunarean a fost pentru mine o aparitie insolita, unica, pe cand sorecarii si eretii erau o prezenta mai mult decat dominanta, exemplare viguroase si multe. Ar putea oare soimul din imaginile mele sa prinda radacini in teritoriul lor, in cuiburile lor, sau va fi alungat mai departe, spre est?




      Soimii dunareni se hranesc preponderent cu rozatoare. Campurile Dobrogei sunt pline de popandai mult mai mult decat am vazut in oricare alta regiune a tarii.





 Mai prinde soimul dunarean si pasari, de la cele mai mici pana la cele mijlocii, de marimea porumbeilor si stancutelor.
      Pasare de campuri sau podisuri inalte, de spatii deschise, de stepa sau munti sterpi cu platouri, soimul dunarean si-a dezvoltat foarte mult abilitati de vanatoare la sol si mai putin in zbor decat soimul calator. Nu numai popandaii dar chiar si pasarelele de stepa isi duc traiul mai ales pe sol si acolo exceleaza soimul dunarean in urmarirea si capturarea prazii.






Inceput de mai 2016, o noua observatie de soim dunarean, intr-o zona de culturi agricole si mlastini din judetul Timis. Avea aceeasi postura, statea pe o aratura si probabil pandea hrana bogata din acea zona umeda. In apropiere, pe acele araturi sau terenuri ruderale se mai observau starci, nagati, rate mari. Avea o culoare alburie inconfundabila care lasa sa se vada clar si dungile de pe chip si gat, acelasi tip de penaj ca cel din Dobrogea. L-am vazut bine si relativ de-aproape dar cum eram in tren nu l-am putut fotografia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu