Translate

Se afișează postările cu eticheta tarabilla asiática. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tarabilla asiática. Afișați toate postările

miercuri, 1 noiembrie 2017

MARACINAR ASIATIC, Saxicola maurus

MARACINAR ASIATIC, Saxicola maurus
















     O pasare siberiana, sau asiatic-centrala, care tranziteaza tara noastra in perioada de migratie, mai exact zboara discret pe marginea Marii Negre, spre sud. Perioada ei de trecere e in octombrie, trec putine exemplare, si, ca lucrurile sa fie si mai dificile, trece prin teritoriul unor maracinari negri europeni, cu care seamana foarte mult. 
     Exista insa cateva caracteristici care plaseaza fara indoiala un exemplar in randul maracinarilor  asiatici. La sfarsit de octombrie am nimerit oarecum dintr-odata in niste tufisuri tepoase unde zburau cel putin trei maracinari destul de aproape unii de ceilalti. Chiar pe malul marii, de la acele tufisuri se putea admira marea. 





    Un exemplar mi s-a parut mai tipic, mai ca la carte, unde este descris masculul de maracinar asiatic in penaj de toamna. Erau foarte speriosi, pozele sunt facute de departe, cu maxima rapiditate. Principala caracteristica este spranceana alba, pe care doar el o are, nu o au femelele de maracinar asiatic, nu o au masculii de maracinar asiatic in penaj de primavara si nu o au deloc maracinarii negri. "Males in winter plumage are intermediate between summer males and females, with a supercilium resembling the whinchat (S. rubetra); from this species and the female it can be distinguished by the full white collar."








    Spranceana alba o are la noi maracinarul mare dar exemplarele acestuia sunt demult plecate la sfarsit de octombrie si oricum are multe alte caracteristici diferite. Spranceana alba a maracinarului asiatic nu este dublata de inca o linie, pornind de la cioc in jos. Maracinarul are un guler alb, neintrerupt, daca ar fi fost intrerupt ar fi fost caractersitica de femela. Dar nu, femelele nu au spranceana alba si nici maracinarul negru european.
       Interpretarea caracteristicilor unui maracinar asiatic este foarte complexa si ea trebuie sa tina cont de totalitatea variabilelor ce pot exista la vreme de toamna. Masculi care pastreaza inca in mare parte penajul de sezon de reproducere, masculi in penaj de toamna, femele, imaturi. Renuntarea la penajul de primavara-vara difera ca timp si de la individ la individ, astfel ca in toamna pot fi si masculi imbracati ca de nunta dar si cei cu penaj de toamna. Desigur la sfarsit  de octombrie e mai de asteptat ca penajul de toamna sa fie instalat, si asa si era la maracinarul asiatic surprins de mine. O alta caracteristica, ce se pastreaza in toate tipurile de penaj este pata mai mare alba de la aripa, si tartita alba, cel putin la masculi, la femele si la pasarile tinere aceasta baza a spatelui nu este alba. Penajul de toamna aduce maracinarului mascul un spate si un crestet maroniu cu striatii, asemanator intrutotul femelei. "Piesa de rezistenta" a costumului sau de gala este negrul capului si al spatelui, insa aceste caracteristici apar primavara si vara, pana in momentul migratiei. De la aceasta culoare, mai intunecata chiar si decat a maracinarului negru de la noi, ii vine denumirea de "maurus", cel negru, cel mohorat la penaj. In limba romana se cheama asiatic pentru ca acolo este zona lui de cuibarire, nu doar Siberia cum se spune in engleza, Siberian stonechat, ci in toata regiunea Asiei Centrale si chiar in tarile capatului de Europa de la marea Caspica si Urali.
    Nu cu mult timp in urma maracinarul asiatic si cel european erau considerati aceeasi specie insa cercetarile genetice au aratat ca intre cei doi exista diferente ce marcheaza speciile si nu subspeciile. Cele doua tipuri de pasari s-ar fi despartit pe directia estica si vestica acum cca 2 milioane de ani.
   Nu numai la spranceana alba seamana maracinarul meu asiatic cu maracinarul mare ci si la caracterul lor migrator, migreaza pe lungi distante, nu hoinaresc ca maracinarul negru. Aceasta pentru ca in zona temperata a Asiei si Europei extrem-estice iernile nu sunt perioade de gluma, nu exista posibilitati de ierni mai blande, mai ingaduitoare, asa cum exista din plin in jumatatea vestica a Europei geografice. Astfel ca asteptarile maracinarului asiatic pentru perioada iernii sunt mai sinistre, de aceea e nevoit sa-si faca cu totii toate bagajele si sa porneasca in zonele tropicale, fie la sud de Europa, fie in sudul Asiei de vest. Cativa dintre acesti migratori o iau pe langa marea noastra, e stiuta preferinta pasarilor pentru culoarele litorale, nu deasupra marii ci de-a lungul tarmurilor. Astfel ca era de asteptat ca tranzitia spre Africa sa se faca pe langa Marea Neagra. Nu stiu daca a fost semnalat vreodata in regiuni mai interioare Dobrogei, eu l-am vazut chiar langa mare.






     Cum am spus erau trei de fapt insa din cate am putut fotografia ceilalti nu mi s-au parut a fi sigur maracinari asiatici ci mai curand maracinari negri.