Translate

vineri, 24 noiembrie 2017

CORMORANUL MOTAT, Phalacrocorax aristotelis

CORMORANUL MOTAT, Phalacrocorax aristotelis






















































































        O specie de cormoran rara la noi si nu foarte usor de diferentiat de ruda ei mult mai comuna in Romania, si anume cormoranul mare. Aceasta in conditii grele de vizibilitate din cauza distantei si a raritatii aparitiei ei, care nu te lasa sa faci mofturi la fotografiere. Am ales ca poze de inceput pozitii care totusi iti permit sa vezi diferentele clare dintre cele doua tipare. La vreme de toamna, cand cormoranul motat nu este deloc motat, diferentele devin mai subtile. Se vede ciocul mai subtire (din aceasta cauza pare mai prelung), de culoare galbuie, si mai ales lipsa zonei albe cu pata mare galben-portocalie pe care o au cormoranii mari, comuni. Capul e si el mai mic si mai alungit , impreuna cu ciocul dau un intreg care are ceva reptilian. Capul cormoranului mare, mai ales cu luminozitatea petei albe cu galben de la gusa, pare mai mare, mai puternic si nu face un tot comun, prelungit, cu gatul. O alta diferenta este aceea ca picioarele sunt deschise la culoare la cormoranul motat fata de cele negre ale cormoranului mare. Sunt insa si cormorani motati unde culoarea roz-cenusie se inchide, reflexia luminii pare sa o inchida si mai mult si picioarele se vad negre, e un criteriu destul de inselator. Din fericire, pe unele din fotografii se vede aceasta diferenta de coloratie a picioarelor.  Alte diferente ar fi penele de pe exteriorul aripii, supraalarele mai albicioase, vizibile in anumite conditii, corpul mai fin, culoarea ciocului mai cenusie la cormoranul mare si mai galbuie la cel motat, si, daca conditiile ar fi ideale, s-ar vedea ca irisul cormoranului motat este de culoare verde-smarald fata de cel albastrui al cormoranului mare. Dar pana sa visez ca o sa privesc de aproape in ochi un cormoran motat sa revin cu picioarele pe pamant, pe pamantul Dobrogei, acolo unde poti avea ocazia sa vezi, cand si cand , cormoranii motati, pasari strict marine.
       Acum cativa ani redescopeream cu uimire celebra epava de la Costinesti intr-o stare noua, plina de cuiburi de cormorani. Credeam ca toate cuiburile sunt de cormorani mari. Poate ca asa si erau la acea data.  Am vrut sa vad la vreme de toamna tarzie cum mai arata locul de cuibarire, acum loc de odihna, pentru cormoranii crescuti la epava. Nu mica mi-a fost surpriza si bucuria sa vad, la capatul epavei, doi cormorani motati, atat de bine diferentiati de cormoranul mare de langa ei. Mi-am petrecut apoi toata seara, de fapt sub presiunea ultimelor clipe de lumina, cautand cormorani motati in puzderia de cormorani mari care veneau la odihna si uscare pe epava. Cei mai multi isi aranjau penele, lucru care le ascunde multe trasaturi, cativa isi mai uscau aripile, altii cantau, cu capul in sus si gusa umflata. 
   Mai erau si alti cormorani motati in afara de cei doi de la capatul epavei, se zareau in conditii de vizibilitate mult mai dificile si mai nesigure, in special datorita posturii, dar trebuie bine diferentiati de marea majoritate a celor din jurul lor care sunt cormorani mari. Nu ca cei mari nu ar fi frumosi, sunt chiar mai impunatori decat cei motati, dar eu ii cautam atunci dimpotriva, pe cei cu infatisare mai discreta si subtiratica, cu ciocul mai prelung si mai ales lipsiti de pata mare alb cu galben de sub gusa. Cateva aspecte de pe epava cu cormorani, in acele ultime clipe inainte de caderea soarelui dupa orizont:




















       Experienta mea cu specia se reduce deocamdata la aceasta prima intalnire sub soarele unui apus de toamna. Stiu despre ei ca ajung destul de rar si de putini pe litoralul romanesc al Marii Negre, venind dinspre sud. Sunt foarte multi pe coastele Mediteranei si pe cele ale Atlanticului, acolo este zona speciei lor. La noi vin mai ales cei ai Mediteranei, mai multi pe litoralul sudic al Marii Negre si din ce in ce mai putini pe masura ce ne indreptam spre nord. 
       Frumusetea si personalitatea speciei e data de penajul de primavara al adultilor clocitori care au un frumos mot in crestetul capului, aproape de zona frontala, trasatura care ii da si numele. In penajul de toamna ori la cei prea tineri acest mot lipseste. Pe masura ce se apropie de vremea nuntirilor, motul devine din ce in ce mai lung si mai impunator, aplecat inainte si nu pe spate cum sunt majoritatea acestor moturi la speciile de pasari.
        Maturitatea sexuala nu e dobandita decat pe parcursul a doi- trei ani, astfel ca imaturii au primavara un fel de inceput de mot, mai putin impunator decat cel al adultilor clocitori, ca un fel de cucui sau mica creasta.
         Culoarea verde smarald a ochilor nu este intamplatoare, se asorteaza cu luciul verzui metalic al penelor, tot in sezonul nuptial, culoare care face ca uneori sa mai fie numit si cormoranul verde. Desigur, in tarile atlantice si mediteraneene unde prezenta lui este comuna, la noi e suficient un singur nume, si anume cormoran motat. 
   Nu se intalneste pe rauri si ape interioare decat foarte rar, este un scufundator redutabil, la adancimi mai mari decat cormoranul comun. Asa ca marea si oceanul cel adanc sunt mediul lui preferat, nu se incurca cu rauri si lacuri precum cormoranul mare. Prefera Marea Mediterana si Oceanul Atlantic si datorita locurilor de cuibarit pe care le ofera, pe stanci si faleze inalte. La noi acest tip de coasta este destul de limitat daca nu chiar inexistent. S-ar putea ca epava de la Costinesti sa fie deocamdata cel mai potrivit loc de cuibarit, poate singurul, asa aproape de apa si accidentat, pentru specia cormoranului motat. Cuibareste in colonii, de obicei cu semenii lui, dar se poate si printre rudele lui apropiate, verisorii lui, cormoranii mari. Deocamdata, in conditiile tarii noastre, par destul de dependenti de grupurile de cormorani mari, se gasesc amestecati printre acestia, nu si-au pornit un popor al lor, cu o populatie bine stabilita si colonii proprii. Ramane o aparitie rara, mai mult un musafir, dar lucrurile pot sa se schimbe de la un an la altul si deocamdata par sa mearga in directia cea buna, au tot mai multe aparitii, ba chiar si inceputuri de cuibarire.

 2019, februarie,  10 exemplare, probabil 5 perechi dupa modul in care stateau si reactionau.



































































ianuarie 2021



































































27 noiembrie 2022, cateva exemplare tinere























































Cuibarire la cormoranii motati pe epava de la Costinesti, mai 2024. Cuiburile vazute si fotografiate de mine erau separat de cuiburile de cormoran mare, in mijlocul epavei, in mai multe cotloane. Vizibile pentru mine din punctul de pe mal in care ma aflam erau 8 cuiburi, in general cu closca pe cuib si partenerul alaturi. Pe partea opusa a navei se aflau alti cormorani motati, impreuna cu cei mari, insa nu pareau sa fie pe cuibare. Din aceasta directie vizibilitatea era mai redusa, nu exclud sa fi fost cuiburi si in alte zone ale epavei, cert este ca fotografiate si clar cu clostile pe oua am numarat opt cuiburi.