TICLEAN, Sitta europea
juvenil (pui zburat din cuib) |
Putine pasari au mai ramas acum in padurile colorate de toamna...Uneori trec zeci de minute in sir si nu se aude decat fosnetul frunzelor in cadere. Cad multe deodata, uneori in ploaie, alteori solitare si plutesc mult in aer pana sa ajunga linistite pe sol. Ai iluzia ca zeci de pasarele zboara printre crengi, in stanga si in dreapta, la fel ca primavara. Dar tacerea te contrazice. Cand si cand se mai aud doar ciripelile cristaline ale pitigoilor sau caraitul strident de gaite.
In pozitii orizontale sau verticale, prelungi sau ovale, atarnand de codite moi, partial desprinse dar inca nehotarate in cadere, mii de frunze moarte in culori si nuante nesfarsite imita culorile si miscarile pasarelelor vii... Sau e invers?
Ticleanul seamana cu una din aceste frunze de toamna, rosietic portocaliu pe burta, albastru violet pe spate si alungit pe langa ramuri ca o frunzulita nastrusnica si indecisa in caderea ei.
Se misca cu capul in jos, cu capul in sus si in toate partile, cu trupul lui mic si alungit ca o mica barcuta sau ca o frunza rasucita elegant la ambele capete.
Mananca tot felul de insecte si viermisori de pe scoarta copacilor si cuibareste in scorburi. Daca scorbura e prea larga la gura micsoreaza intrarea cu lut.
Toamna si iarna, cand insectele dispar, trece pe tot felul de seminte si fructe oleaginoase pe care le deschide cu multa pricepere. Are un cioc lung , atat fin ca sa patrunda in toate crapaturile scoartei cat si puternic si abil pentru a deschide diverse fructe si seminte. In parcuri primeste si seminte sau inspecteaza resturi alimentare de la oameni.
L-am vazut cam in toate padurile, si de foioase si de conifere, singura conditie pare sa fie existenta arborilor maturi, cu scoarta bine formata. Se gaseste mult si in parcurile mari , batrane si stufoase care de fapt nu sunt altceva decat petece de padure in mijlocul asezarilor umane.
Una din cele mai frumoase amintiri cu ticlean le am din parcul din Buzias, judetul Timis, unde gasisem un ticlean care imi manca din mana. Nici macar nu era vreo iarna, era in plin generos aprilie insa acel ticlean era atat de imblanzit ca venea la mana omului. Nu atat "bland" era cuvantul cel mai bun, mai curand avea o mutrisoara curajoasa, curioasa, neastamparata si pofticioasa. A fost singura pasare salbatica pe care am vazut-o venind la mana, ma refer la pasarelele mici de padure. Altfel am mai vazut lebede si pescarusi pe litoral primind mancare de la oameni, desi nu chiar din mana ci data mai la distanta. Ticleanul din Buzias insa chiar venea si se aseza pe degete ca sa ia mica semincioara oferita, sau chiar firimituri de paine. Era foarte simpatic, ca penaj si comportament.
In padurea larga ticlenii sunt destul de salbatici desi nu exagerat. Intotdeauna sunt curiosi si asta ii face sa se apropie, sa dea tarcoale in preajma omului nou aparut printre copacii lui.
Pot fi admirati indelung, si in paduri si in parcuri, cum se plimba pe scoarta copacilor, cu capul in sus, cu capul in jos, rasuciri stanga dreapta. La pozat asta e mai problematic, cu atat mai mult cu cat isi face plimbarile in cautarea hranei in locurile cele mai intunecoase parca.
Poate de aceea ticleanul nu e cunoscut de foarte multa lume. Altfel culorile lui l-ar face deosebit de placut multora. Are spatele albastru si burta rosietica, portocalie mai exact. Vazut de aproape sau in lumina puternica pare colorat ca o pasare exotica. In realitate insa, in natura, culorile apar estompate, niste umbre miscatoare in padurea intunecoasa. Se gaseste cel mai des de-a lungul scoartei copacilor batrani, de aici si denumirea de scortar care i se mai da in unele regiuni. La noi in Oltenia i se spune "ticlean", e si un orasel cu numele de Ticleni, poate candva o fi fost plin de ticleni pe-acolo , nu stiu.
Un pui foarte timpuriu, deja la 1 aprilie parasise cuibul, era inca hranit de parinti.(2017)
19 dec.2020
16 aprilie 2023, intr-o poiana cu spanz si ciubotica-cucului, cauta hrana prin iarba, la sol.
24 decembrie 2024
22 noiembrie 2023
28 noiembrie 2023