PITULICE CU SPRANCEANA GALBENA, Phylloscopus inornatus
 |
O intalnire neasteptata, o intalnire surpriza, asa cum sunt deja toate intalnirile cu specii noi, atunci cand ai depasit 318 specii vazute. Cu unele mici exceptii , imi lipsesc din lista numai speciile foarte rare, cu aparitii accidentale sau foarte greu de observat. Uneori trebuie sa cauti activ aceste specii noi, in sensul ca trebuie sa te duci in perioada si in tinutul unde ar putea sa apara (insa in cazul meu, niciodata la twitch, la pont) , uneori iti apar ele in cale, fara sa le cauti catusi de putin. Asa a fost si cazul acestei pitulici, mi-a aparut in cale dintr-odata, fara sa caut, sa ma gandesc chiar ca ar putea sa imi apara in fata ochilor.
Ma bucuram pur si simplu de valul de pasaj al pitulicilor, undeva la altitudine mare, la 1700m, la liziera superioara a padurii de molid. Un molid mai singuratic se razletise de padure la marginea unui izvor care reusise sa sape o valisoara adanca. Aici, in aceasta prapastie, avand umiditate de la izvor si fiind adapostit de vanturile categorice ale pajistilor alpine, un brad mai marisor chema la el pasare dupa pasare. Nu mai stiu care a fost prima pasare urmarita intre crengile molidului: o fasa de munte, cred. Au urmat un codros de munte, un ausel sprancenat, o pitulice fluieratoare, un pitigoi mare si tot asa. La un moment dat a inceput sa fluture printre crengute o alta pasare micuta, am crezut ca este una dintre multele pitulici care pareau sa aiba un pasaj important peste munti, Pitulicile sunt greu de urmarit si fotografiat, m-am gandit sa fac totusi acest efort, nu pentru ca as fi avut nevoie de fotografii cu pitulici, dar ma gandeam sa exersez bine diferentele intre pitulicile fluieratoare si cele mici, diferente foarte plastice, fluide, inselatoare, minutioase. Inima mi-a tresarit la vederea benzilor transversale de pe aripi... de cand imi doream sa gasesc acest "pattern" la o pitulice! In general, pitulicile din specii mai rare se gasesc doar prin prinderea lor pentru inelare. Banuiesc ca si atunci e o surpriza placuta sa gasesti astfel de specii, dar senzatia de a vedea pe viu, libera si complet independenta fata de tine o astfel de pitulice, e frumoasa cu adevarat. Speciile de pitulici comune la noi nu au astfel de benzi transversale pe aripi. Spranceana asa bine marcata mai au dar nu in combinatie cu cele doua dungi de pe aripa. Identificarea speciei se face usor si repede, este o pitulice cu spranceana galbena. Mai sunt doua specii, la fel de rare, foarte asemanatoare, mai ales pitulicea de Himalaya, dar, intr-o mai mica masura si pitulicea cu tartita galbena.
Caracterele clare de identificare pentru pitulicea cu spranceana galbena sunt, in ordinea in care le-am observat eu in teren: 1. cele doua dungi transversale pe aripa, cea de jos mai mare, si foarte vizibila, cea de sus, pe jumatate sau mai putin. La exemplarul meu am vazut bine intai spatele cu aceste dungi, foarte bine marcate, si cea lunga si cea dinspre umar, mai scurta, dar tot bine marcata. 2. spranceana, lata si lunga, de culoare alb-galbuie. Oricat de sprancenate ar fi unele pitulici fluieratoare, la comparatie directa se vede ca spranceana lor este mai subtire, mai fina. Culoarea la Phylloscopus inornatus nu este niciodata atat de galbena precum ii spune numele in limba romana ci galbuie, un alb-galbui. 3. Ciocul are o baza portocalie destul de intinsa. Aceasta diferenta e importanta pentru a face deosebirea fata de pitulicea de Himalaya, care are ciocul mai intunecat si cu un mic punctisor portocaliu la baza mandibulei. In general pitulicea de Himalaya are un penaj mai intunecat, mai verde masliniu, picioare negre, cioc inchis la culoare. Pitulice observata de mine este clar in cel mai tipic penaj pentru o pitulice cu spranceana galbena si anume un verzui mai luminos, picioare de culoare deschisa, asortate cu mandibula pe jumatate portocalie.
Nu m-as fi intalnit poate niciodata cu aceasta pitulice in Oltenia, la 1700 m altitudine in munti, daca nu ar avea o particularitate importanta in migratie. Aceasta pitulice traieste aproape exclusiv in Asia si anume in Siberia, de la muntii Ural spre est, in Mongolia si in nord-estul Chinei. Spun aproape pentru ca exista o populatie, aflata chiar pe un trend ascendent, pe pantele vestice ale Muntilor Ural, tehnic vorbin , cu un picior in Europa, desi multi dinte noi nu ne gandim ca ar mai fi Europa la muntii Ural. Marea majoritate a populatiei de pitulici cu spranceana galbena migreaza iarna spre sud-estul Asiei si Indonezia, cum e si normal. Populatiile de pe versantii vestici ai Uralului nu migreaza in directia sud-estului asiatic ci aleg o cale mai excentrica, dar poate mai usoara si mai scurta, spre climatul oceanic al Europei de vest. Astfel ca anual, prin sfarsitul lui septembrie- inceputul lui octombrie, un numar oarecare de astfel de pitulici trec, mai mult nevazute decat vazute, spre Anglia, Franta, Olanda si alte tari cu ierni blande, indulcite de ocean. O astfel de pitulice am vazut si eu, cel mai probabil, venind in diagonala dinspre Ural sau Siberia spre vestul Europei, trecand si peste Carpati in Oltenia, in pasaj. Nu cred ca va alege sa ierneze la noi in tara, desi nimic nu e imposibil. Daca influentele submediteraneene se vor accentua in Banat, Oltenia, Dobrogea, poate ca va exista si aceasta optiune. Deocamdata insa cred ca pitulicea si alte surori de-ale ei, daca vor mai fi fiind, se vor duce in tinturile sigure, incercate de sute, poate mii de ani, de la tarmurile vestice ale Eurpei.
E o pasare insectivora, are nevoie de insecte si pe timpul iernii, nu neaparat insecte active ci si formele lor de hibernare. In tinuturile ei de cuibarire prefera padurile si palcurile de copaci din tinuturi muntoase, de aceea pastreaza, observ, si la noi preferinta pentru padurile situate la cea mai mare altitudine. De cuibarit nu cuibareste in copaci, cum am fi tentati sa credem pentru o pasare atat de arboricola, ci la baza lor, ca si alte pitulici dealtfel: cuib la baza arbustilor, tufelor, din iarba uscata si iarba moale, in care creste 4-5 pui. In unele zone ale Asiei poate fi considerata abundenta, pentru noi este o raritate siberiana, care trece intamplator prin Romania.
