Translate

vineri, 5 mai 2017

PASAREA OGORULUI, Burhinus oedicnemus

PASAREA OGORULUI, Burhinus oedicnemus





































    

















     










        Deocamdata o prima postare doar pe baza unei imagini fugare si a inregistrarii sonore, desi am vazut pasarea foarte bine si foarte aproape. Atat de aproape incat m-a luat prin surprindere, mai ales pe mine dar si pe aparatul foto, nepregatit pentru poza cu setarile corespunzatoare - de fapt eram in modul de filmare pentru o colonie de lastuni de mal. Cu un sunet patrunzator si inconfundabil pasarea s-a ridicat in zbor de la cativa metri de mine. I-am vazut statura - destul de consistenta, nu firava ca a fluierarilor ci lunga si robusta - culorile maronii cu galben, si acelea destul de contrastante si intense, nu seamana cu penajul pastelat al culicilor. Parca-parca i-am zarit si ochii galbeni, mari, trasatura cea mai de seama a acestei pasari semi-nocturne. Prima intalnire, primavara, a doua intalnire toamna, scenariu identic. Cand ma asteptam cel mai putin mi-a zburat aproape de la picioare, mi-a parut rau sa o pierd din vedere pentru a ma uita in jos la aparat pentru setari, rezultatul fiind o singura imagine in ultima secunda, miscata, dar destul de clara pentru identificare.E o pasare speciala, cere zone umede dar si nisipoase, si pietroase, nu e usor ca habitatul sa-i satisfaca pretentiile. In engleza i se spune "culic de piatra" , folosindu-se acelasi cuvant pentru ea si pentru culici - de aici referirile mele comparative la culici, fluierari si alte pasari de tarm mai marisoare.

    Intre intinderi de nisip cultivat sau viran, intre paduri de salcam si palcuri de plopi, intre campuri de rapita si canale, 






pasarea-ogorului alesese sa vegheze si sa isi cheme perechea intr-un loc ce parea cel mai inestetic dintre toate, un loc impanzit de ruinele unui trecut nu prea indepartat




 Habitatul din sudul Olteniei unde am vazut si inregistrat cateva strigate ale acestei pasari rare este cel al nisipurilor mai mult sau mai putin zburatoare, incinse pana la dogoare infernala pe timp de vara, momente in care toate vietuitoarele se retrag la umbra timida a padurilor de salcam. Primavara insa, din aprilie incolo pana prin iunie, temperaturile sunt mai suportabile si nisipurile sunt inverzite si colorate fie de flori salbatice fie de culturi agricole.



    Am mai cautat pasarea ogorului si pe campurile si dunele de la Ciupercenii cotului Dunarii  la Calafat, zona unde a fost semnalata mai constant dar e o pasare greu de gasit si vazut - fara viclenii vanatoresti imprumutate si de ornitologi, adica chemari sonore care sa pacaleasca pasarea si sa ti-o aduca. Nu ma grabesc! Cautarile mele sunt 100% naturale si fara artificii, nici nu am interesul sa fortez vreo aparitie, nici nu e indicat daca vrei sa observi frecventa si comportamentul real al speciilor de pasari. Daca pasarea-ogorului e o pasare rara in Oltenia si elusiva ca si fire, atunci asa sa ramana si in observatiile iubitorilor de natura. Impresiile culese cu ajutorul artificiilor vanatoresti - chemari, momeli cu hrana, pande, camuflaje - sunt deformate, dau impresia uneori a unei false abundente, alteori dau impresia unor pasari foarte putin sfioase, foarte indraznete cu omul - ceea ce nu e cazul decat la cateva specii. De asemenea, observarea repetata a aceleiasi pasari de observatori consecutivi reda viitorului o impresie deformata, in loc de o pasare, par deodata 10 pasari daca sunt 10 observatori, veniti unul dupa altul. Adevaratii birdwatcheri, cel putin in opinia mea, sunt cei care alearga si muncesc sa descopere pasari "noi", exemplare natural intalnite in locuri din ce in ce mai variate, cotloane din ce in ce mai ascunse si mai necercetate. Acesta este pentru mine birdwatching-ul ideal, observare de pasari cu adevarat folositoare pentru cei interesati in comportamentul si obiceiurile pasarilor, in reala lor distributie pe teritoriul tarii, sau al Europei.
     Ca sa revin, cautarile mele in raza Ciupercenilor au ramas pana acum in plina desfasurare, deocamdata m-am delectat doar cu splendoarea dunelor inflorite si cu abundenta de fluturi de primavara in padurile de salcam.









    O prezenta mai frecventa si mai de incredere o ofera pasarea-ogorului pentru cei care au prilejul sa bata mai des Dobrogea. Acolo e cea mai mare populatie, sunt cateva zone "consacrate" in care este relativ usor de observat si fotografiat dar si in Dobrogea e loc destul pentru explorari de teritorii noi pe unde ar putea trai si cuibari pasarea-ogorului. E o pasare migratoare, soseste cam la sfarsitul lui martie, inceputul lui aprilie si e destul de activa si sonora in lunile cuibaritului si ale puilor - mai, iunie. Apoi, tacuta si prudenta, devine din ce in ce mai greu de observat.
      Mie mi-a facut impresia unei pasari de tarm destul de mari si chiar greoaie. Zborul ei este jos, desi lent, camuflajul perfect al corpului ei proiectat pe pamantul nisipos si invarstat cu galben si verde mi-a impiedicat secunde lungi posibilitatea focalizarii. Acest camuflaj perfect e principala ei arma de aparare, deseori cand este surprinsa alege sa se intinda la pamant, cu gatul alungit si sa se amestece astfel in culorile mediului. Culoarea galbena a picioarelor ar fi iesit poate in evidenta  daca ar fi zburat oriunde altundeva decat pe deasupra nisipurilor si a campurilor de rapita. I-am zarit scurt aceasta culoare stralucitoare proiectata pe o foarte mica baltuta de namol, mai intunecata la culoare, unde statea initial si probabil isi cauta hrana sau se racorea. Si ochii mari galbeni sunt destul de vizibili, sunt atat de mari si rotunzi pentru ca pasarea-ogorului are o buna vedere nocturna. De fapt chiar este o pasare mai mult nocturna, sau de amurg. 
      O pasare a campiei intinse, cuibareste pe sol, cloceste la sol fara vreo alta acoperire decat penajul ei dizolvat in peisaj. Nici ochii de ulii si gai si ereti sau codalbi nu o zaresc atata timp cat sta nemiscata. Am mai auzit-o in acea zi de cateva ori strigand undeva destul de aproape in jurul meu dar mi-a fost imposibil sa o mai zaresc. De la pamant nu s-a mai ridicat in zbor, nu zborul este principalul ei mijoc de deplasare ci mersul prudent, cu multe incremeniri, dar si cu multa fuga. Are picioare puternice, si lungi si groase, de altfel numele stiintific al speciei inseamna "picioare, genunchi puternici' in limba greaca.
      La hranire nu e pretentioasa, mananca si hrana vegetala si animala. In tinuturile saracacioase in care traieste, lovite deseori de secete, o pasare voinica are nevoie de multa hrana, de orice e disponibil si comestibil. Mananca seminte, mananca insecte, melci, reptile, broaste, resturi, orice. Mananca si oua sau pui mici de pasare, pui de mamifere, daca gaseste in amanuntitele ei cautari la sol. Fiind o pasare de talie mai marisoara si clocitul dureaza mai mult, face parte dintre pasarile la care clocirea oualor dureaza cca o luna, sau mai bine zis patru saptamani, 28 de zile. Are o singura ponta pe an, 2 sau 3 pui. 
      Seceta si arsita habitatului ei sunt de fapt atuuri pentru stilul ei de viata, pamanturile reci si umede nu ar prii puilor si oualor clocite la sol. De aceea cauta in mod special terenuri unde sa fie si camuflata si unde sa fie asigurata uscaciunea si temperatura ideala. Ouale sunt de un alb murdar stropite cu pete mari si mici maronii, culoare ideala pentru camuflajul in tarana, nisip, brazde, pietre. Trebuie spus insa ca aceste zone aride cautate de pasarea-ogorului trebuie sa fie in apropierea unor mari zone umede care asigura totusi o hrana constanta. Pe campiile din departarea apelor mari nu traiesc, nu cuibaresc. La noi in tara le gasim doar in Dobrogea si in Lunca Dunarii, mai ales cea din Oltenia unde este mult teren nisipos. Si in Dobrogea prefera mai mult grindurile si dunele, dar poate fi intalnita si in zona de podis pietros. In Oltenia acest lucru nu se intampla, pasarea ogorului traieste doar pe o fasie ingusta in apropierea Dunarii, si acolo doar cateva perechi. La nivel european, se pare ca pasarea-ogorului a cunoscut un declin semnificativ, cu cateva revigorari pe ici pe colo, insuficiente. 
    Intalnirea din septembrie 2017, Oltenia




 Nisipul de pe care mi-a zburat de la picioare. Un nisip alb, de pantec de lac dezgolit de seceta si maculat de multe resturi vegetale in culori de aur si cafeniu parguit, asa cum este si penajul pasarii ogorului. 







Primavara 2021, am reusit sa vad si sa fotografiez mai multe exemplare, de data aceasta in tinutul lor preferat si anume, Dobrogea. 


















































































     






























alt exemplar











 O pereche in Oltenia, proaspat sosita din migratie, 25 aprilie 2022