Translate

Se afișează postările cu eticheta Penduline Tit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Penduline Tit. Afișați toate postările

marți, 11 iunie 2013

BOICUS, Remiz pendulinus

BOICUS, Remiz pendulinus






        Boicusul e o pasare micuta cu un ciripit cristalin ca un clopotel. Nu am intalnit-o decat de doua ori pana acum insa de fiecare data in locatii deosebit de frumoase. Prezenta vioaie si vesela a boicusului ma binedispune, imi aduce aminte de pasarelele desenate pe felicitarile de odinioara. 
          E atat de preocupat sa se invarta in jurul tulpinitelor subtiri, cu capul in sus, cu capul in jos, in stanga, in dreapta, roata si imprejur incat pare ca nici nu te observa. E preocupat si sa ciripeasca cu cel mai cristalin si mai delicat sunet auzit de mine la vreo pasare. 



          Nu stiu cum se vede lumea prin ochisorii lui marunti. Pare ca traieste doar in lumea lui miniaturala. Ar fi poate usor sa te apropii de el daca ti-ar permite apele adanci pe malul carora umbla.





       Intalnirile mele cu boicusul au fost in imprejurari diferite, in locatii diferite, practic in doua colturi opuse de tara. 
       In primavara aceasta am gasit pe un lac din Dobrogea o pereche de boicusi indragostiti, invartindu-se in sus si in jos in jurul unui cuib neterminat. 





       Cuibul boicusului e cel mai maiestrit cuib construit de vreo pasare la noi in tara. E tesut ca o manusa cu un deget. Degetul manusii e rupt si pe-acolo e intrarea. Se lasa apoi ca o punga incapatoare tesuta dintr-un material rezistent si pufos ca o lana. De fapt chiar folosesc par de animale, lana, fire de iarba si fir de panze de paianjen. Acest cuib ii mai da boicusului si denumirea de pitigoi-pungar.



       Traistuta aceasta ca de lana groasa si calduroasa o atarna deasupra apei, pe o creanga de salcie, astfel sa nu poata fi ajunsa de pradatori. Punguta e batuta de vant leganand usor puisorii boicusului. De aici vine denumirea lui latineasca "pendulinus".



       E intr-adevar o pasare deosebita. Nimeni nu mai are ca si el un cuib atat de elaborat. Am citit ca in unele zone din Europa Centrala cuiburile lor erau folosite ca botosei pentru copii mici. Tesatura lor e foarte rezistenta, nu se rupe cu usurinta. 
       Boicusii observati in Dobrogea aveau toate caracteristicile de penaj ale maturitatii, obraz negru, penaj brun roscat pe aripi, ceva mai intens la mascul.




       Zburau nestingheriti pe deasupra lacului lor de smarald, ciripind  maruntel printre picaturile unei ploi marunte ca si ei.





       Prima intalnire cu boicusii o avusesem insa in coltul opus al tarii, intr-o zi torida de sfarsit de vara, in judetul Salaj. Aici lacul era albastru intens si soarele canicular imbraca totul in sclipiri argintii. Departe, inconjurata de ape, era o insulita cu niste tufe uscate pline de seminte unde nu se vedea mai nimic in schimb se auzeau acei clopotei marunti. Cu greu am observat un du-te vino prin acele crengute, pasarele mici gri-brun preocupate sa culeaga invizibile semincioare si nimic altceva. Alaturi de ei un pescar impermeabil si imperturbabil, isi vedea de treaba lui, preocupat sa culeaga pesti invizibili sau chiar vizibili din apa, si nimic altceva. 












       Am avut ceva dificultati sa identific micile pasarele, am apelat la ajutor. Marimea o aveau ca de adulti, penajul lipsit de orice striatie specifica in general juvenililor, aripile ruginii, pieptul si capul gri curat argintiu. Lipsea complet obrazul sau banda neagra specifica boicusilor. In unele determinatoare juvenilii sunt chiar desenati gresit ca avand aceasta banda, in realitate nu au, chiar se remarca prin culoarea uniforma argintie a capului. Acesta e principalul caracter care diferentiaza juvenilii de adulti. 
    Acestia erau un grup de boicusi iesiti de cateva luni bune din punguta lor calduroasa si moale si hoinareau acum asteptand prima lor toamna.  












mai 2017, Timisoara