Translate

Se afișează postările cu eticheta gallinula chloropus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gallinula chloropus. Afișați toate postările

marți, 10 martie 2015

GAINUSA DE BALTA, Gallinula chloropus

GAINUSA DE BALTA, Gallinula chloropus

































































      Seamana oarecum cu lista, doar ca se gaseste mai putin usor.




































Mai exact, se gaseste in numar mai mic, caci de gasit se gaseste si ea fara probleme, mai ales ca mi s-a parut ca patrunde si mai mult decat lisita pe micile balti din orase . Nu rareori am vazut-o pe astfel de lacuri in parcuri, mai ales lacuri fara ingrijire antropica deosebita, lacuri salbaticite, invadate de vegetatie.































    Am vazut-o pe balti relativ mici, in Gradina Botanica din Craiova, intr-o mica balta intre blocuri in Cluj, intr-un mic amenajament acvatic cam parasit in Slobozia, in curtea unei manastiri bine populate si bine vizitate in Galati, pe canale de-a lungul soselei in Dobrogea sau Lunca Dunarii, dar si pe lacuri mai adevarate.




































    Iarna se aduna si ele in carduri mai mari dar nu adevarate armate, precum lisitele, ci in grupuri ce nu depasesc cca 10 exemplare.





































   Stau si pe apa si pasc si ele iarba pe marginea apei in felul gainilor. Probabil de aici asemanarea si denumirea de "gainusa". Balta este mediul ei si de hrana si de cuibarire si nu se desparte de ea chiar daca deseori urca si pe uscat, pe mal. 





















   Ce am observat la toate baltile unde se afla gainuse ca punct comun este vegetatia luxurianta si stuf dar si acea verdeata ce se aduna pe suprafata baltilor statute, in clima blanda. Si gainusa de balta prefera clima calda, zonele cu soare si adapost de pe intreg teritoriul tarii, deal, campie si mult mai rar sau deloc la munte.






















    Este mai mica decat lisita si nu este neagra ci mai curand cenusie cu maroniu la aripi. Tot la aripa are o dunga alba bine marcata, vizibila cam in orice postura. Ciocul seamana ca forma cu cel al listei, are si ea o "placa" pe frunte numai ca la gainusa de balta ciocul si pata de deasupra ciocului sunt de un rosu viu. Varful ciocului este galben.




     Si gainusa de balta are niste labe la picioare disproportionat de mari dar nu are acele pernute specifice lisitei. Picioarele gainusii de balta sunt verzui. 











       Are destul de multa personalitate si indrazneala , stie sa se apere de rivali si pradatori mai de seama ei. Cu omul este oarecum sperioasa, se aseaza pe lacuri antropice dar daca te apropii pentru o mai buna observare are tendinta de a se asunde in vegetatia deasa.















    Pusiorii seamana oarecum cu cei ai lisitei dar nu au capul rosietic si ciufulit si mai apoi alb. Au o culoare uniforma si pe cap si pe corp, o culoare intunecata ce pare deseori un fel de bleumarin inchis, dar si cenusiu si mai tarziu, maroniu. Doar cioculetul si fruntea se vad rosu viu inca din primele zile de la iesirea din ou. Si ei sunt pui nidifugi, se descurca binisor pe langa parinti, mai ales pe langa closca. Dar nici tatal nu sta prea departe, sunt destul de familisti si masculii. 










       Despre migratia gainusii de balta am a spune acelasi lucru ca si la lisita. Teoretic e migratoare din zonele reci si inghetate, practic eu o vad cam toata iarna in Oltenia, chiar si pe balti inghetate. Cand inghetul cuprinde tot paraseste desigur balta, dar de multe ori mai raman ochiuri libere de gheata mai ales in zona de pe langa stuf.











































6 aprilie 2022




6.06.2022










10 iunie 2023, pui de gainusa de balta














24 iunie 2023