Translate

Se afișează postările cu eticheta Guifette leucoptère. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Guifette leucoptère. Afișați toate postările

miercuri, 29 aprilie 2015

CHIRIGHITA CU ARIPI ALBE, Chlidonias leucopterus

CHIRIGHITA CU ARIPI ALBE, Chlidonias leucopterus


























      Anul acesta s-au strans ape mari pe langa Dunare in Dolj, ape care s-au revarsat peste terenurile agricole, formand balti noi si putin adanci. 





Preferate de chirighitele cu obraz alb, aceste balti au fost anul acesta impartite cu alt tip de chirighita, apropiate ca aspect atat de chirighita cu obraz alb cat mai ales de cea neagra - chirighitele cu aripi albe.




       Identificarea in raport de chirighita cu obraz alb se face rapid, in partea capului si a pieptului chirigita cu aripi albe e complet neagra, nu are acea pata alba a obrazului atat de evidenta si pusa in cadru de liniile orizontale intunecate ale fruntii si pieptului de la chirighita cu obraz alb. Fiind complet neagra la cap si piept, un negru lucios chiar, foarte evident si stralucitor, chirighita cu aripi albe ar putea fi confundata cu chirighita neagra. Vazuta insa din spate in zbor, se observa insa doua caractere proprii, si anume aripile albe, cel putin pe jumate dar un alb evident, la fel si albul imaculat al cozii, lipsite de bifurcatie. Chirigita neagra in penaj nuptial are si aripile complet negre si alta infatisare a cozii. 















     La juvenili, diferentele intre speciile de chirighite sunt mai complexe dar la adultii in penaj nuptial, penaj de luna aprilie-mai, diferenta este destul de neta. La inceput de iulie incepe trecerea treptata spre penajul de iarna.

















      La noi in tara este mult mai rara decat chirighita cu obraz alb si cea neagra, dealtfel asa este si in Europa dar spre estul continentului devine din ce in ce mai prezenta.






      Ar fi interesant de stiut daca exemplarele vazute de mine in ultimele zile de aprilie vor ramane si sa cuibareasca. Cuibarirea la noi este rara. E foarte posibil sa fie doar in trecere, din migratie. Chirighita cu aripi albe este o pasare strict migratoare, in Africa. 
In anii cu abundenta de umiditate e posibil ca anumite exemplare sa se hotarasca si sa ramana sa cuibareasca la noi. Nu sunt colonii pure ci cateva perechi printre chirghite cu obraz alb, asa se intampla de obicei. 
     Pe lacul Golenti am vazut doar doua exemplare, probabil o pereche, in plina vanatoare, cu sunete puternice si stridente. Intr-adevar, asa cum scrie si prin carti, aceste strigate mi s-au parut mai percutante decat ale celorlalte chirighite, practic aceste strigate au fost cele care mi-au atras atentia. 
     Pe campurile inundate din preajma Calafatului am vazut insa vreo 6 chirighite cu aripi albe care pareau amestecate cu un grup de chirighite cu obraz alb care probabil vor cuibari in acea zona. Nu ar fi exclus ca si Chlidonias leucoptera sa se lipeasca acelei colonii, imbiate de noul sistem de balti creat in urma ploilor mari din iarna. Am discutat cu localnicii si spuneau ca niciodata in 50 de ani nu au vazut balta in zona unde stateau si vanau acum chirighitele cu aripi albe. Erau mai multe astfel de balti in toata zona, balti pe care nu le stiam, intr-o zona dealtfel destul de uscata si arida vara. Curios este ca, desi rezerva de apa din balti s-a marit si s-a revarsat, cea din sol s-a evaporat destul de repede dupa o luna intreaga de aprilie fara ploaie, astfel ca agricultorii din zona se plangeau deja de seceta. Nu stiu deci daca mirajul de apa si balti nu va seca in foarte scurt timp, topindu-se in nisipuri ca si cand nu ar fi fost niciodata. Sper sa mai pot face o vizita zonei in acest sezon, ar fi interesanta o cuibarire a chirighitei cu aripi albe in regiune. 
      Chirighita cu aripi albe e o pasare in stransa dependenta de ape, de mlastini, de balti. Acolo traieste, se hraneste, cuibareste. Vaneaza mai ales insecte, multe in zbor, multe din apa, dar si alte creaturi acvatice, inclusiv pestisori. Cuibul si-l face pe balta, din plante acvatice impletite. In zonele favorabile ei formeaza colonii proprii, alteori se amesteca cu celelalte tipuri de chire, mai ales cu cea cu obraz alb.
        Din cauza ca este atat de strans legata de ape are nevoie pentru cuibarire de un sistem acvatic de incredere, care sa nu se evapore sub puterea caldurii solare, care sa-i asigure abundenta de hrana, mai ales pentru pui, spatii intinse unde sa nu fie deranjata. Nu prea corespunde acestor criterii zona de la cotul Dunarii din sudul Olteniei dar exista totusi si aceasta posibilitate, daca lunile mai si iunie vor fi suficient de ploioase. 
     Deja pe la mijlocul lui mai incepe cuibarirea propriu-zisa, poate ca mult mai experimentatele si mai cunoscatoare ale zonei chirighite cu obraz alb sa primeasca si sa ghideze in spatiile lor de stabilire a coloniei si cateva perechi de Chlidonias leucoptera. 
       Sfarsit de august 2016, un singur exemplar de chirighita cu aripi albe intr-un grup mai mare de chirighite cu obraz alb. Este pasarea din fata, in penaj de iarna.










 1 mai 2023, un grup mai mare, minim 20, in trecere prin Oltenia.