SFRANCIOC CU CAP ROSU, Lanius senator
O pasare pe care am cautat-o foarte mult in regiunile unde fusese semnalata, respectiv Dobrogea si Oltenia . Mai ales in Oltenia am cautat-o mult insa a fost imposibil sa dau de ea. Observatiile din aceasta regiune posibil sa fie reale dar nu sunt prea convingator documentate, in Oltenia pare mai mult o pasare "fantomatica", cu greu te poti baza pe vreo aparitie de-a ei. In Dobrogea observatiile au fost mai convingatoare si mai multe, deocamdata eu o consider doar o prezenta dobrogeana rara, desigur pana la o proba contrara - adica pasari mai multe si fotografiate in zone mai diverse.
Ca orice sfrancioc, nu e o pasare care sa se ascunda, e vizibila, sta pe varfuri de arbusti, sau pe gramezi de crengi, si de acolo urmareste insecte, isi apara teritoriul de rivali, observa intrusii etc. Cum i-am gasit zona si valceaua lui, l-am vazut din primele secunde. Cautasem pana atunci cu privirea sau la picior toate zonele de liziera, de arbustime, etc. din regiunea lui specifica - teritoriu arid si insorit cu padure rara si multi arbusti si pietrarie.
Sfranciocul din fotografiile mele, un mascul, isi hranea puii zburati din cuib intr-o valcea plina de turme de oi, vaci si capre. Era foarte fericit cu insectele adunate la balegarul produs de acele rumegatoare si isi chema vioi puii. Cand m-a observat pe mine a inceput sa-si miste coada ritmic, semnalul lor de alarma pentru pericole slabe, cele care necesita doar o atentie sporita si nu zborul. Astfel ca am putut sa-l vad si pe el si pe familia lui mai de aproape.
De mutat s-au mutat dupa insecte iar peretii de stanca verticali ai locului nu m-au mai lasat sa plec dupa el. Abia niste caprite puteau sa ajunga acolo, insa mai mult ca sa urce coasta decat ca sa pasca.
De mutat s-au mutat dupa insecte iar peretii de stanca verticali ai locului nu m-au mai lasat sa plec dupa el. Abia niste caprite puteau sa ajunga acolo, insa mai mult ca sa urce coasta decat ca sa pasca.
O alta prejudecata "ecologista" de moda noua s-a sfaramat si se tot sfarama cu fiecare observatie. Preluand mecanic nu stiu ce pericole in zona de evolutie izolata a Australiei, produse de un numar poate prea mare de rumegatoare, s-au transbordat, fara sa se gandeasca mult, aceste teorii la Europa, inclusiv la tara noastra, unde turmele de oi si vaci si capre sunt si autohtone de cateva mii de ani bune dar au si un rol benefic in tot ce tine de biodiversitate - afanarea, ruperea crustei si ingrasarea solului, transportarea de seminte cat mai diverse, pascutul care permite dezvoltarea tuturor plantelor si nu doar a celor care sunt mai explozive si iau startul ocupand terenul. Covorul acesta vegetal bogat, ingrasamintele organice in cantitati mari, lichide si solide, intretin o foarte bogata lume de insecte, care la randul ei atrage multe specii de pasari, mai ales cuibarirea lor. Se stie ca toate pasarile mici, chiar si cele granivore, au nevoie de multe insecte in perioada de crestere a puilor, si valcelele acestea cu multe turme de animale domestice - singurele ierbivore mari ramase in numar semnificativ la nivelul Europei - atrag multe specii. Urmaresc de cativa ani doua zone asa-zis "protejate" in care s-a interzis accesul turmelor de rumegatoare - Cheile Dobrogei si Saraturi si pajistile si valcelele de acolo sunt din ce in ce mai sterpe in pasari. In urma cu doi-trei ani cand nu era interdictia, mustea locul de cele mai variate pasari, acum e o descrestere accelerata. Sper sa nu gaseasca "oamenii de bine" si valceaua magica a sfranciocului cu cap rosu si sa-l lase flamand, cu niste stancarii golite de animale, bune doar de sters praful de pe ele la poza.
Deocamdata, sfranciocul - tata impreuna cu perechea lui crescusera cu mult succes cca 4 pui, printre picioarele caprelor, printre oi si vaci, cu toata bogatia de insecte produsa de acel sol ingrasat. Avea si padurice aproape, avea si arbusti, traia ca la carte, la liziera, la soare, la caldura , cu ceva pietre si multe turme de rumegatoare care aveau grija poienelor.
E un sfrancioc al zonei mediteraneene, mai ales la est, in Grecia, in tot Levantul, pana pe coasta de nord a Africii. La noi sunt doar cateva puncte, prea nordice pentru el, totusi mai patrunde si in teritoriul tarii noastre. Exista sfrancioc cu cap rosu si in zona de vest a Marii Mediterane, considerat o subspecie, Lanius senator badicus. In zona lui obisnuita din sud-estul Europei, Lanius s. senator prefera zonele cultivate, livezile, arbustii de pe pietrarii.
La penaj este foarte frumos, capul rosu-castaniu straluceste destul de intens in lumina de vara, iar spatele si aripile ofera contraste si aranjamente de linii foarte elegante. La frunte seamana putin cu sfranciocul cu frunte neagra, are o banda lata neagra care se prelungeste de la ochi la frunte, si face un contrast frumos cu restul de rosu al crestetului. De la acest rosu de pe cap ii vine denumirea de "senator", de la senatorii Romei antice care purtau culoarea rosie.
Ca dieta si mod de a manca seamana cu tot neamul lui de sfrancioci, vaneaza insecte asezat la panda pe crengute de arbusti, prinde si orice alta vietuitoare mica, reptile mici, mamifere mici, mai ales puii acestora, daca se iveste ocazia, nu ca meniu principal. Insectele raman pe primul loc, si pentru adulti si pentru pui.
Datorita dietei sale bazata aproape exclusiv pe insecte este o pasare migratoare, chiar si din zonele ceva mai calde ale tarmului mediteraneean. Iernile mediterane , asa blande cum sunt ele, nu sunt suficient de calde ca sa mai intretina o bogatie de insecte, astfel ca sfranciocul cu cap rosu isi petrece iarna in Africa, si anume intre Ecuator si Sahara, cea mai mare parte a efectivului speciei.
La penaj este foarte frumos, capul rosu-castaniu straluceste destul de intens in lumina de vara, iar spatele si aripile ofera contraste si aranjamente de linii foarte elegante. La frunte seamana putin cu sfranciocul cu frunte neagra, are o banda lata neagra care se prelungeste de la ochi la frunte, si face un contrast frumos cu restul de rosu al crestetului. De la acest rosu de pe cap ii vine denumirea de "senator", de la senatorii Romei antice care purtau culoarea rosie.
Ca dieta si mod de a manca seamana cu tot neamul lui de sfrancioci, vaneaza insecte asezat la panda pe crengute de arbusti, prinde si orice alta vietuitoare mica, reptile mici, mamifere mici, mai ales puii acestora, daca se iveste ocazia, nu ca meniu principal. Insectele raman pe primul loc, si pentru adulti si pentru pui.
Datorita dietei sale bazata aproape exclusiv pe insecte este o pasare migratoare, chiar si din zonele ceva mai calde ale tarmului mediteraneean. Iernile mediterane , asa blande cum sunt ele, nu sunt suficient de calde ca sa mai intretina o bogatie de insecte, astfel ca sfranciocul cu cap rosu isi petrece iarna in Africa, si anume intre Ecuator si Sahara, cea mai mare parte a efectivului speciei.
sfarsit de aprilie 2021, mai multe exemplare in sudul Dobrogei, toti masculi, femelele urmand sa vina probabil mai tarziu sau stand mai discret.
un exemplar foarte curajos, la cativa centimetri de un sorecar mare, il hartuia pe acesta ca sa il goneasca din varful unui arbust. Imediat in fata lui pe o alta crenguta il infrunta cu un curaj nebunesc.Curios, in loc sa il atace, sorecarul a ales sa plece, i-a fost teama de micutul curajos.
in sudul Dobrogei, cateva exemplare stateau, fiecare pe teritoriul lui, pe cabluri, in apropierea soselei.
Se pare că luna lui Cuptor vă aduce specii rare în fauna României.
RăspundețiȘtergereOricum vreau să zic dacă nu puteți face un articol care îmbină la un loc toate speciile accidentale văzute de dumneavoastră, sau cel puțin speciile care tranzitează țară, dar nu cuibăresc aici?
Sfrânciocul cu cap roșu are foarte puține perechi cuibăritoare în România.
Mai am inca doua specii noi pentru mine, gasite acum in iulie, si anume lacustarul si pietrarul negru dar trebuie sa-mi gasesc timp sa scriu postarile si sa triez pozele Am ajuns la 275 de specii si deja la cifra asta imi lipsesc aproape numai din cele foarte rare, cu totul accidentale in avifauna noastra. Imi mai lipsesc si cateva mai comune, dar foarte elusive, insa in general de acum inainte doar speciile sporadice se mai pot adauga la lista cu specii noi pe blog. Sunt prea multe specii sporadice sau accidentale ca sa le adun intr-un articol si fiecare cu specificul ei. Pe unele le astept insa sunt foarte greu de gasit mai ales ca eu nu folosesc nicio metoda de capturare sau atragere. Cele mai multe specii accidentale sunt gasite de pasarari prin prinderea lor cu plasele pentru inelare sau uneori prin chemari la sunete. Eu nu folosesc niciun artificu, doar intalnirea spontana. Sunt foarte multe specii care nu cuibaresc aici, speciile de pasaj, de exemplu foarte multe pasari de tarm, multe specii de rate salbatice. Alte specii sunt chiar accidentale, adica nici macar ruta de pasaj nu o au pe la noi, ci doar se intampla din cand in cand sa mai apara vreun exemplar sau mai multe.Altele au perioade de asa zisa invazie, cand coboara din nordul lor, de ex. matasarii sau inaritele. Matasar am intalnit insa inarita nu, le scriu postarea separat pe specii pe masura ce le intalnesc
RăspundețiȘtergereFaza este că lăcustarul nu este o specie foarte rară, dar cu siguranță este una frumoasă. Pietrarul negru cuibărește în foarte puține locuri, aproape toate fiind în Dobrogea.
ȘtergereÎnțeleg faptul că speciile de păsări accidentale sunt foarte greu de văzut, dar mai ales de pozat.
Adevărul este că nici eu nu am fotografiat prea multe păsări. Singurele specii care le-am putut fotografia au fost pițigoiul mare și barza albă.
Grădina mea este una prietenoasă cu natura. Pe lângă o vegetație atrăgătoare mai am: un cuib artificial, o hrănitoare (o folosesc în sezonul rece), o adăpătoare și o scăldătoare cu nisip.
Adăpătorile reprezintă o mare atracție pentru păsări, pe lângă pițigoi mari am putut vedea vrăbii de câmp și codroși de munte, rar se mai ivea vreo codobatură albă. Cu toate acestea nu am putut fotografia vreo pasăre, majoritatea venind când nu sunt prin preajmă.
Cuibul artificial a fost ocupat numai de către pițigoi mari.
La hrănitoare vin următoarele păsări: pițigoiul mare pițigoiul albastru, cocoșarul, vrabia de casă, vrabia de câmp, cinteza și ocazional florinți și scatii.
Am putut fotografia un cocoșar, dar poza era cam încețoșată.
Dumneavoastră ați fost mai norocoasă.
Poate că voi putea fotografia o altă pasăre. În primul rând am nevoie de răbdare.
La fel și cu dvs.
Am reușit să fac poză unei vrăbii de casă.
RăspundețiȘtergerela noi in tara lacustarul chiar este o specie rara, chiar daca apare in Dobrogea sau in alte locuri, aceste aparitii sunt foarte foarte limitate. Prezenta lui este neregulata de la an la an, iar la cuibarire e mai mult decat capricioasa. Chiar daca anul acesta a fost o colonie cu foarte multe exemplare, era foarte localizata, pasarile adulte zburand pe un cerc cu o raza de maxim 10-15 km, in restul Doboregei de sud, jud. Constanta nu vedeai un lacustar pe nicaieri. In alte zone, apar foarte foarte putini, si atunci mai mult rataciti prin ceva stoluri de grauri. Voi scrie mai mult despre ei cand voi avea timp sa-mi pun ideile si fotografiile in ordine, in primul rand sa ajung acasa la arhiva.
RăspundețiȘtergere