Translate

vineri, 1 decembrie 2017

CUFUNDARUL MIC, Gavia stellata

CUFUNDARUL MIC, Gavia stellata















     Dificil de reperat la mare distanta, se confunda destul de usor si cu cormoranii si cu corcodeii, aflati in numar mare si ei pe aceleasi ape cetoase de toamna. Posibil sa mai fi vazut dar sa-i fi pierdut din vedere in raport cu speciile mentionate. Chiar si acum ma concentram sa-i fotografiez si la un moment dat mi-am dat seama ca mutasem obiectivul pe un corcodel cu gat rosu. Nu ca nu ar fi fost interesant si acela dar chiar venisem special in cautare de cufundari, care imi lipseau din lista de specii intalnite.
        Langa o impresionanta adunare de pescari mai pescuiau si aceste cateva specii de pasari mari amatoare si ele de peste, un stol de cormorani, cativa corcodei si cufundari. Intre cufundari unul se vedea mult mai mare decat alti doi , si mi-am dat seama ca acela trebuie tratat separat. 



     Desi foarte departe se vad totusi in imagini cateva dintre trasaturile definitorii pentru cufundarul mic. In primul rand ciocul subtire si adus in sus, apoi silueta mai mica si mai fina decat a cufundarului arctic. Gatul cu mult negru indica prezenta unor pasari juvenile.








       Oaspete de toamna, mai ales, isi regaseste aici racoarea apelor sale nordice unde cuibareste. Uneori prezenta lui intra puternic si in iarna dar inghetul apelor nu-i prieste si atunci se retrage mai ales la apele marine, eventual mai sudice sau mai vestice. Perioada cea mai buna de vazut la noi este tocmai acum, in noiembrie, uneori si decembrie. Apoi depinde de iarna respectiva cat e de grea sau de blanda. Nu ramane la noi pe perioada de cuibarire, este o pasare hotarat nordica. 
     Isi schimba si penajul in primavara, penajul nuptial este foarte elegant, culori asortate si dungi trase parca cu rigla. Trasatura cea mai frumoasa, mandria lui, este gatul rosu, de fapt partea din fata a gatului.
     Nu isi etaleaza acest penaj decat in spatiile lui nordice de cuibarire, dar uneori se mai intampla sa mai apara cu acest penaj fie devreme vara, fie in primavara, in zonele de tranzit.
      Iarna adultii au mult alb la cap si gat, au alb in fata ochiului si penele de pe spate sunt invarstate cu ceva alb.
      Desi teoretic ar fi cel mai raspandit dintre cufundari deocamdata eu i-am vazut foarte departe si o singura data. Astept intalniri mai apropiate de aceasta pasare eleganta.
     23 decembrie 2022, doi cufundari mici pe apele Oltului, in ceata.



















 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu