VULTURUL PLESUV SUR, Gyps fulvus
Vulturii fac parte din acea categorie speciala de pasari care au cunoscut o descrestere masiva pe teritoriul tarii noastre, pana la disparitia lor din avifauna ei ca pasari cuibaritoare. Foarte rar apar cateva exemplare care nu se reproduc la noi, apar in pasaj, in hoinareala. O parte dintre ele provin din programele de reintroducere din alte tari.
Pentru ca situatia de la nivelul tarii noastre este generala in Europa, o descrestere inregistrandu-se si pe celelate continente. Vulturii sunt pasari de clima mai calda in general, chiar si la nivelul climei temperate o prefera pe cea cu influente sudice. Astfel ca Romania era o limita nordica a arealului speciei in zona si la primele schimbari aceasta limita a cedat, s-a restrans mult spre sud, spre Africa si Asia. Nici acolo vulturii nu apar in numere mari dar nici disparuti ca in Europa nu sunt. Toate speciile de vulturi au fost in mod egal lovite, nu se stie exact de ce. Pe primul loc intre motive sta campania de otravire a unor mamifere pradatoare, ducand indirect si la otravirea vulturilor. Modernizarea societatii umane, regulile sanitare mult mai stricte in ultima suta de ani au facut ca acesti "sanitari" ai campurilor si padurilor sa nu mai aiba o hrana indestulatoare. Cel putin din randul animalelor domestice hrana a scazut drastic, dar si din randul faunei salbatice.
Mai exact, ca sa nu ne ferim de cuvinte, vulturii traiesc pe seama animalelor moarte si lasate in voia sortii pe campuri. Nu sunt singuratici decat de nevoie, ca specia sa se simta bine, sa cuibareasca, sa ocupe un teritoriu are nevoie de un prag de populatie care a devenit imposibil de atins si de sustinut in mod natural in noile conditii ale continentului european . Chiar si cu programele de introducere, trebuie asistenta permanenta in ceea ce priveste hrana. Dar vulturii hoinaresc mult dupa hrana si uneori isi aduc aminte si de vechile lor teritorii. Astfel ca se mai intampla sa apara cate un exemplar si la noi, foarte putine insa, si foarte rar. Patru specii de vultur apar azi la noi in tara:vulturul hoitar, din care am vazut unul anul trecut in "canioanele" Dobrogei, vulturul negru, cu care nu am avut ocazia sa ma intalnesc , vulturul barbos, la limita dintre vulturi si acvile, extrem de rar, si vulturul plesuv sur, cu care m-am intalnit in aprilie anul acesta ,2025, in Lunca Dunarii a Olteniei.
Parasind introducerea generala despre toate speciile de vultur care au cuibarit vreodata pe la noi si la care tragem sperante sa ne mai viziteze, sa trec acum la descrierea speciei intalnite intamplator anul acesta:vulturul plesuv sur. In alte limbi i se mai spune si grifon, un cuvant care se folosea si la noi, insa mai mult pentru pasari mitologice, cu puteri speciale, mai ales in zona minereurilor de aur, pasari legate de simbolistica aurului. Exista si cateva trimiteri religioase la grifoni si mai ales in lumea fantastica a basmelor. Astazi insa, in ornitologie, s-a incetatenit termenul de vultur plesuv sur, care descrie infatisarea sa, mai ales a capului sau, ce pare golas, acoperit de perisori scurti de culoare sura. Este o pasare foarte mare, cu anvergura uriasa a aripilor, de marimea celor mai mari acvile de la noi. Dar vulturul se deosebeste fundamental de acvile prin aceea ca nu isi ataca prazile ci planeaza si cauta animale deja moarte, mai ales in zonele unde ar putea fi astfel de aglomeratii. Zona lui de cuibarire favorita este la munte, pe stanci, se gaseste in sudul Europei, in Africa si Asia. Dar in cautarea hranei merge oriunde , mai ales planeaza asupra zonelor deschise, zonele umede, cu pasuni, etc, pe unde ar putea gasi animale moarte.
Intr-un areal propice lui, cu mancare din abundenta, ar sta in grupuri largi, ar cuibari in colonii. Cand sunt putini se multumesc sa fie si singuratici, ba chiar cautarea in singuratate e singurul mod de supravietuiere, putinele starvuri abia ajung unei singure pasari. Este o pasare maiestuoasa, are nevoie de multe pentru a ajunge la maturitate, astfel ca parintii depun si cresc un singur pui. Acest pui are nevoie de eforturi mari si multa hrana. Fiind o pasare mare, impresionanta, inteligenta, are si o speranta de viata destul de mare, de peste 30 de ani. Cel mai in varsta exemplar cunoscut a atins 42 de ani, traind in captivitate.
Ca infatisare, este destul de specifica coloratia lui in maro-nisipiu, tivit insa la aripi si la coada cu un cafeniu mai inchis. Aripa este foarte lata, mult mai lata decat la vulturul hoitar care are o forma mai ascutita la aripi. Gatul este foarte lung insa in zbor si-l tine indoit. Din anumite unghiuri culoarea generala la cap si gat s-ar vedea alba, in realitate este sura si in anumite unghiuri se vede deschisa culoarea, in altele se vede inchisa. Coada este potrivit de mare si putin rotunjita in V. Gatul lor golas este o adaptare la tipul de hranire, cand se adancesc cu capul si gatul lung in interiorul carcaselor pentru a cerceta bine toate maruntaiele, sa se poate curata usor de resturi de sange si umori. Sunt cele mai bine adaptate pasari la bolile microbiene, de aceea curatarea locurilor de cadavre de catre ei era foarte folositoare pe vremuri. Acum, normele sanitare i-au cam inlocuit pe acest 'sanitari' de moda veche, si nu stim cum vor evolua lucrurile. Deocamdata , in programele de introducere vulturii nu sunt lasati doar pe hrana ce si-o pot gasi singuri, sunt puternic sustinuti de oameni, li se arunca bucati de carne. Programele de introducere sunt destul de recente, dupa anii 2000, cele mai puternice fiind in Spania si Franta , mai recent si in Balcani, mai ales in Bulgaria. S-au ales tarile sudice, cu climat mai cald, mai mediteranean sau submediteranean pentru o rata de succes mai mare. Deocamdata rezultatele par promitatoare, exista si inmultire in salbaticie, desi are caracter timid, de exceptie. Insa aceste populatii sunt abia la inceput poate pe parcurs se vor adapta din ce in ce mai bine si vor constitui un nucleu pentru populatii cu adevarat salbatice, fara interventie umana. Din punctul meu de vedere ramane insa destul de insurmonatabila problema gasirii hranei in mod natural, hrana suficienta si pentru adulti dar si pentru puii in crestere. S-ar putea sa fie nevoie de ajutorul omului pentru lungi perioade de acum inainte.
O pasare asa masiva ar putea fi considerata lenta, mai ales cand ii place sa se ridice spre soare pe curentii calzi si sa observe terenul pe o arie cat mai cuprinzatoare. Insa poate atinge si viteze foarte mari in zbor, mai ales in habitatele ei mai favorabile cand urmareste cirezile de animale salbatice migratoare, sau pe marii pradatori vanand vreun animal mare de unde spera sa culeaga resturile ospatului. Nu ataca niciodata animale vii , sanatoase, in plina putere, dar celor ranite si cazute la pamant le poate da lovitura finala. Raman in categoria pasarilor de prada, cu regim carnivor, incarcat de proteina. Mancarea lor preferata ar fi lesurile proaspete de mamifere mari, domestice sau salbatice, insa la nevoie mananca si lesuri mici de pasari, pesti aruncati la mal, reptile, amfibieni, mai noi sau mai vechi. Nu isi permite sa fie mofturos, mananca orice ii aduce necesarul de proteina si supravietuirea.
Vulturul plesuv sur vazut de mine gasise ceva hrana in zonele umede din Lunca Dunarii, insa a fost destul de repede observat si fugarit, mai intai de un erete de stuf, apoi de o cioara. In zare se vedeau crestele inzapezite ale Balcanilor si cel mai probabil de acolo venise.
Pentru cautarea hranei un vultur plesuv sur calatoreste si 150 km intr-o zi. Cioara l-a alungat in zbor cu spatele catre punctul unde ma aflam, pana la o anumita departare, detul de mare.. Acolo a inceput sa se roteasca si a urcat mai inalt pe cerul insorit, topindu-se in cele din urma in lumina puternica a soarelui. Este si printre pasarile care se pot ridica pana la inaltimi ametitoare. Asadar , disparitia lui din raza mea vizuala nu s-a produs decat pe cca 100 m pe orizontal, s-a produs mai ales pe verticala.
Probabil aceasta imagine pe care am trait-o si eu i-a inspirat pe vechii autori de legende sa urce in spatele grifonilor diverse personaje fantastice care sa urce astfel in imparatia soarelui.
NOTA: exista si posibilitatea ca pasarea observata de mine si fotografiata foarte slab sa nu fie un exemplar de vultur-plesuv sur. In teren, prima observatie, fara sa am camera la indemana, mi-a aratat o pasare cu capul alb, gat lung si o culoare pe spate foarte uniforma si foarte deschisa. Tineretul de codalb are un penaj foarte patat, cu mult cafeniu inchis, capul de culoare inchisa si patata, lucru care contravine direct cu observatia mea in secundele cand pasarea fost aproape de mine. Pana am luat si pregatit aparatul pasarea deja zburase la distanta, dupa care s-a ridicat in ocoluri mari pana foarte foarte sus pe cer. De la acea distanta spre soare imaginile sunt destul de miscate si albul este intunecat de la contralumina. Inteleg ca identificarea pe astfel de poze poate fi neconvigatoare insa deocamdata decizia mea este ca pasarea era un vultur sur, pastrand articolul cu generalitatile despre aceasta specie, precum si toate pozele , in succesiunea lor, indiferent de calitate. Sper ca urmatoarea mea observatie in primul rand sa existe - este o pasare foarte rara si cum eu nu practic twitch-ul trebuie sa fie o pasare gasita in premiera doar de mine- si in al doilea rand sa pot realiza fotografii de documentare mai concludente.
