RATA CU OCHI DE SOIM, Aix sponsa

RATA CU OCHI DE SOIM, Aix sponsa

       O noua specie, observata la sfarsitul lunii noiembrie, o pereche de rata cu ochi de soim, sau rata de padure, in libertate.

      Este una dintre cele mai frumoase specii de rate de pe glob, ea fiind originara din America de Nord. Pentru frumusetea ei este adesea crescuta pentru ornament, dealtfel la noi in Europa majoritatea ratelor-cu-ochi-de-soim sunt in captivitate. Dintre acestea, uneori, mai "evadeaza" anumite exemplare si incep sa traiasca pe cont propriu, in libertate. Cele mai multe rate-cu-ochi-de soim libere sunt in vest, din doua motive principale, pe langa populatiile evadate, in vest exista si posibilitatea sosirii unor rate migrate din America de Nord, peste ocean. La noi, in centru si estul Europei, sansele de a vedea rate de padure migrate direct din America nu sunt imposibile dar sunt destul de reduse, cel mai adesea la noi provin din captivitate, ele, sau cel putin parintii lor .Ce este interesant e nu numai supravietuirea lor in stare de libertate cat mai ales reproducerea, aducerea pe lume a unei noi generatii, in salbaticie. Daca supravietuiesc iernii, care se arata a fi grea, ar exista sanse ca si perechea observata de mine in libertate, sa cloceasca pe undeva prin hatisuri si sa aduca pe lume cativa boboci, incepatori de viata noua. Bobocii ratei de padure sunt printre cei mai curajosi si viteji bobocei, filmati deseori in habitatul lor cum parasesc scorbura cuibului, aterizand de la inaltimi impresionante de zeci de metri. Acolo cuibareste specia, in scorburi situate la inaltime in copaci foarte inalti, copacii padurilor umede si temperate din America de Nord. 

     

       Nu stiu nimic despre istoricul acestei perechi, poate s-a format anul acesta, poate s-a format mai demult, poate sunt mai multi ani de cand haladuiesc in libertate, evadati separat si intalnindu-se la vreo intrunire de rate la iernat. Poate sunt din boboci nascuti in libertate, poate numai unul, sau poate amandoi. Poate au trait pana acum in Romania, sau poate au venit de peste granite, din populatiile libere, mai numeroase, din Occident si Europa Centrala. 

     Am  incercat cat de mult am putut sa le fotografiez picioarele, pentru a vedea daca sunt cumva inelate. Din ce am putut fotografia si filma, nu se vedeau astfel de inelari. Oricum, foarte dezinvolte, foarte pricepute in a-si cauta mancarea, le-am putut observa mai multe zile. 

       Stateau numai impreuna, si nu le interesa sa se adune cu alte tipuri de rate, de ex. rate mari, care soseau prin preajma lor. 

     Foarte frumoase ambele exemplare, desi masculul e mult mai spectaculos, mai ostentativ in frumusetea sa, si femela are o frumusete speciala, armonioasa si complexa, un joc de culori in gama cafenie foarte atragator. 

    Impresionanta capacitatea pasarilor de a se adapta, de a calatori pe distante uriase, uneori incepand noi colonizari.  Am un atasament special fata de astfel de exemplare ale unei specii in faza posibila, dar destul de improbabila, de pionierat. Nu stim daca vor esua (cel mai adesea) sau vor avea succes. Succesul in cazul perechii mele ar fi sa treaca iarna cu bine, sa ramana pe meleagurile noastre si sa scoata boboci. Trei mari etape de trecut si toate extrem de dificile si cu sorti mici de izbanda. 

     Lipsa hranei prin inghetarea apelor, vanatoarea, pradatorii naturali, bolile, ghinionul, oricand exista mari pericole care pot nimici perechea sau pe unul dintre parteneri. Stresul, conditiile meteo nefavorabile, pot goni perechea spre alte zari, daca unele dintre ele trec in migratie Oceanul Atlantic, e clar ce capacitate de mutare a taberei au. Presupunand ca s-ar decide sa ramana, urmeaza etapa foarte grea a gasirii unui loc de cuib potrivit. Are o cuibarire foarte interesanta, in scorburi de copaci, si nu ii este frica de mari inaltimi, bobocii trebuind sa sara in gol de la zeci de metri atunci cand parasesc pentru prima data scorbura. E o specie de rata care si zboara foarte bine de la un copac la altul, prinzandu-se cu ghearele ascutite de crengi. 

      E o rata de marime mijlocie, si este mai strans inrudita cu rata mandarina, impart acelasi gen, Aix, o alta specie de rata foarte frumoasa, crescuta ca pasare ornamentala. Si din acea specie am zarit un evadat, de fapt o evadata, o rata femela, ce nu isi gasise insa perechea. Ratele caroline observate acum au mai multe sanse la inmultire, fiind deja un cuplu.  I se mai spune si rata carolina, sau rata de padure. 
    Martie-aprilie 2019, cuibarire, a se vedea postarea rata cu ochi de soim (2).
 19 mai 2019, o alta femela decat cea vazuta de mine ca fiind cuibaritoare. Probabil a avut cuib in alta parte, sau poate a fost prea tanara anul acesta pentru cubarire.

un exemplar albinos, iunie 2022

SITAR DE PADURE, Scolopax rusticola

SITAR DE PADURE, Scolopax rusticola

       O pasare foarte frumoasa, foarte greu de vazut, de aceea aparitia ei neasteptata mi-a adus o mare bucurie. De marimea unui porumbel voinic, de la departare poate fi uneori confundat cu alte specii. Posibil chiar sa fi facut o data aceasta confuzie, am avut impresia ca am vazut un sitar de padure mai demult intr-un parc, dar aparitia a fost atat de fugara si nesigura, locul atat de inedit, incat am refuzat sa "omologhez" observatia ca sitar de padure, trecandu-l la omniprezentii porumbei. De data aceasta insa, zborul lui a durat cateva secunde bune ca sa pot observa ceva diferit la silueta - ciocul marit, aripile mai lungi - si am stiut din primele clipe ca asist la un zbor de sitar de padure. Zborul s-a terminat undeva la mare distanta, pasarea a mers cateva secunde pe iarba, cu spatele la mine, dupa care a disparut de parca ar fi inghitit-o pamantul.

       O pasare mult apreciata pentru vanat, nu pentru ca ar fi deosebit de gustoasa ci pentru ca este foarte grea vantoarea ei, cu mult neprevazut. Sunt multe scrieri despre vanatoarea de sitari, din trecut...se mai vaneaza si azi, insa din pacate, pe langa instinctele de urmarire si lichidare a prazii, vanatorii de astazi nu mai sunt haraziti si cu vreun talent literar, sau macar de simplu povestitor- observator. Asa ca experientele lor cu sitarii raman niste sacrificari zadarnice, desfatari egoiste, care decimeaza o specie putin comuna, putin numeroasa. Nu ar fi rau daca sitarul de padure ar fi scos de pe listele de vanatoare, s-ar da un ragaz speciei sa isi sporeasca numarul, sa se apropie de oameni, sa ne incante cu prezenta sa - valoarea lui pentru vanatoare e aproape nula. Mai vezi cate un vanator surescitat de bucuria neasteptata de a da peste un sitar, atat de rar si dificil de abordat a ajuns. Bineinteles ca acest mic zvac de surescitare atarna penibil de putin in balanta cu viata si bunastarea sitarilor. La noi in tara ar putea fi si pasare clocitoare, insa acest lucru e destul de rar, marea majoritate a sitarilor din Romania sunt pasari de pasaj, pasaj de primavara, sau pasaj de toamna.
      Acest pasaj e foarte capricios de la an la an, nici perioada nu este batuta in cuie, nici abundenta de pasari. De fapt, abundenta nu e niciodata, doar variaza numarul de exemplare de la an la an. 
       Seamana destul de mult cu becatinele, si totusi are si niste diferente clare. In primul rand mi s-a parut mai indesat, mai mare, mai voinic decat becatinele, care au o silueta mai mica si mai fragila. Apoi, penajul are o nuanta de brun roscat, nuanta roscata se regaseste mai putin evidenta la becatine. Ciocul il are mai scurt, si dungile de pe cap sunt late si transversale, mai ales in penajul de pe cap si de la ceafa/gat. Si ochiul este situat putin mai diferit, e dusa la maxim adaptarea ochiului deplasat spre crestet, spre a se asigura o vedere la 360 gr.  
       Aceasta capacitate de a vedea foarte bine si foarte complet este principala lui arma de aparare, alaturi de camuflaj. Are insa si foarte multi dusmani - printre acestia si omul - sistemul lui de aparare putand fi infrant. Mai ales juvenilii, puii, sunt rapusi in numar mare, inainte de a ajunge sa lase urmasi.
       Habitatul lui preferat este padurea, ii plac padurile aflate pe langa ape, dar nu poate fi considerat o pasare de apa, desi seamana foarte mult la constitutie, cioc, mod de hrana. De fapt, padurea poate sa fie sau sa nu fie pe langa apa, important este sa fie umeda si mai rece, cu mic grad de evaporare.  O pasare adaptata solurilor aproape mlastinoase din nordul Europei, cei mai multi sitari de padure aflandu-se in Rusia sau Scandinavia. Nu ierneaza la noi, iernile sunt prea grele in spatiul est-european, ierneaza ori la Marea Mediterana ori pe coasta vestica a Europei, pastrandu-si , in mare, aceeasi preferinta pentru padure, dar nu exclusiv.
       Padurea ii trebuie mai ales in sezonul de clocit, sezon care incepe prin luna mai. Cuibareste pe sol, un cuib nu foarte complex ca sa nu fie observat, din crengute si fire de iarba uscata, tulpini uscate. Femela depune si cloceste 2-5 oua, foarte putin mai mari decat un ou de porumbel, foarte patate cu nuante brune si rosietice, ca sa nu fie vazute.  Prefera padurile intinse, de conifere sau mixte, cu multa liniste din partea oamenilor dar si cu mare varietate de peisaj. Penajul e ideal pentru acest mediu, asigurandu-i un camuflaj aproape perfect. 
       E o pasare de crepuscul, e activa dimineata devreme, seara, chiar si noaptea. Eu am intalnit-o pe o zi foarte mohorata, ploioasa si friguroasa, aproape incepea sa ninga, si era si foarte de dimineata. E mai mult singuratica, chiar si migratia o intreprinde solitar, oprindu-se din loc in loc. 
     La noi cuibareste rar, sau chiar foarte rar, in padurile carpatine, destul de localizat, in putine locuri. In pasaj e mai bogat in aparitii pe partea de est, sau pe partea de vest.

  

CIOCANITOARE DE MUNTE, Picoides tridactylus

CIOCANITOARE DE MUNTE, Picoides tridactylus

       O specie de ciocanitoare atat de discreta si limitata doar la padurile batrane de conifere, prea putini sunt cei care cunosc despre existenta ei in avifauna tarii noastre. Oricum e o ciocanitoare deosebita printre celelalte ciocanitori mai "clasice", acestea toate au caciulite de culoare rosie, cel putin masculii, dar si juvenilii, uneori si femelele, in scimb ciocanitoarea de munte se remarca printr-o caciulita de culoare galbena.

     In rest, are infatisare de ciocanitoare, comportament de ciocanitoare, nu este ca ruda ei capintortura atat de deosebita ca silueta si miscari. Penajul spatelui, corpului, este in general negricios, insa cu foarte multe dungi si zig-zaguri de culoare alba, un model complicat, specific doar ei. Culoarea galbena de pe cap, la mascul, face un contrast foarte frumos, foarte stilat, si cum spuneam, neobisnuit. 

      E o pasare nordica, in Europa se gaseste mai ales in taigaua scandinava, rusa, siberiana si in aceasta calitate, de pasare iubitoare de paduri reci, boreale, de conifere, coboara pe alocuri si mai la sud, in Carpati si in Alpi. La noi in Carpati coboara doar in zonele reci, pe versanti nordici, estici, unde si bradul (molidul) este mai intins.

     E o ciocanitoare rara la noi, arealul ei fiind destul de limitat la padurile batrane si intinse de conifere, paduri unde este si greu de gasit pentru a fi observata. Este o ciocanitoare tacuta, si asta ingreuneaza si mai mult gasirea ei . Pot spune ca am avut noroc si ochi foarte buni ca sa zaresc o miscare la nivelul de jos al coniferelor, si abia dupa ce am localizat aceasta miscare neprecizata am reusit sa aud si sunetul specific de ciocanitoare care bate in copaci. Bataile nu erau foarte puternice, intrucat o lunga perioada a batut in partea de jos a copacului, aproape de sol, acolo unde parea sa aiba si mult succes, o vedeam cum trage niste larve grase de culoare alba.

       Are nevoie mai ales de padurile originare de conifere ale Europei, nu de plantatii de exploatare forestiera, intrucat atat scorburile de cuibarire cat si hranirea ii sunt asigurate mai ales de arborii in varsta, de arborii in decadere sau chiar cazuti, are nevoie de o padure cu multe generatii de conifere lasate in modul lor cel mai natural. 

      Scorbura pentru cuib o face mai ales in arbori uscati, insa ramasi in picioare, sau in arbori foarte batrani. In luna mai cloceste 4-6 oua, de fapt ambii parinti clocesc, si tot ambii parinti ingrijesc puii. Au o singura serie de pui pe an, in general prin august-septembrie puii mari pleaca de langa parinti in cautarea unor noi teritorii. Puii care cer mancare adultilor au un sunet foarte interesant si original, ca un fel de carait continuu din gatlej, ca un sunet de motor sau de insecta mai voinica. In rest, sunetul darabanei sau diverse sunete de chemare si alarma seamana cu cele ale altor ciocanitori de talia ei. Cand am zarit-o eu la vreme de toamna era insa perfect tacuta, un mascul foarte preocupat sa isi gaseasca hrana, dar si foarte precaut in acelasi timp. 

    Este o pasare teritoriala, isi pastreaza si apara teritoriul de la an la an. Are conflicte teritoriale cu ciocanitoarea pestrita mare dar si cu ciocanitoarea cu spate alb, o alta specie destul de rara si pretentioasa.

      Se mai numeste si ciocanitoare cu trei degete, are aceasta particularitate fata de celelalte ciocanitori, care au patru degete.