GASCA CU GAT ROSU, Branta ruficollis

GASCA CU GAT ROSU, Branta ruficollis

      O zi plina de noroc! Cum as putea numi altfel gasirea unui ac in carul cu fan, gasirea unei gaste cu gat rosu intr-o mare de garlite  sperioase? Eu nu am luneta, ceea ce poate ar fi fost relativ usor de observat de la o distanta foarte mare, pentru mine era un fel de misiune imposibila. In primul rand imposibila parea perioada, octombrie nu e inca timpul gastelor cu gat rosu. Dar am avut norocul sa gasesc una ratacita, luata la plimbare lunga de stolurile agitate si numeroase ale garlitelor mari. Ce a facut-o pe gasca cea frumoasa si colorata sa se piarda de surorile ei si sa plece cu stolul de garlite, nu stiu. Cert este ca am avut noroc, si sa se intample aceasta "ratacire" timpurie dar si sa dau eu peste ea. Am cautat in mod special gasca cu gat rosu, am sperat la vreuna ratacita printre miile de garlite, excursia spre est de anul acesta ei i se datoreaza, astfel incat cateva zile la rand am fotografiat tot ce inseamna stol de gaste, mii de exemplare, fotografiate toate grupurile metru cu metru. Stiind cat de prudente, cat de sperioase, cat de putin tolerante cu prezenta omului sunt aceste gaste mult cautate de vanatori, devine posibil de imaginat dificultatea efortului. Seara la culcare si dimineata la sculare, cand inchideam si deschideam ochii vedeam numai gaste si gaste salbatice, mii si mii, asa cum se imprimasera pe retina si parca pe partea interioara a pleoapei. Apoi zeci si sute de poze, perindate pe ecran, periate, poze pline si iar pline de gri si numai de gri. Lac dupa lac, balta dupa balta...gasca cu gat rosu nu parea sa fie pe nicaieri! Incercam sa imi mai ridic moralul cu vederea flamingilor,  a corcodeilor cei noi, cu marea impresionanta de gaste si murmurul lor salbatic...degeaba, undeva adanc mi se incuiba tristetea a inca unei calatorii fara pata de culoare mult asteptata. Nu sunt asa greu de vazut gastele cu gat rosu in sezonul lor daca stii sa le cauti pe anumite campuri si zone. Timpul meu insa nu mi-a permis decat acest mijloc de octombrie cand sansele sa fie vreo gasca cu gat rosu ratacita erau destul de mici. Mi-e greu sa descriu in cuvinte senzatia de fericire atunci cand am zarit-o pe ecranul mic al aparatului. Pierduta printre insotitoarele ei garlitele, cu un rosu destul de natural, asemanator plantelor de saratura cuprinse de toamna, gasca cu gat rosu era departe de a sari in ochi. Era chiar mai bine camuflata decat gastele cenusii pentru ca tot tarmul era invarstat cu rosu. 

    Practic fundalul gri al garlitelor este cel care mi-au dezvaluit-o si nu tarmul. Garlitele o acopereau si o descopereau. Intr-un mod aproape magic grupul ei mi-a permis sa ma apropii, mergeam frontal spre ele, pasi marunti, pasi inceti...culicii zburasera de mult, imprastiati in toate zarile, lasandu-mi mie totul, mai intai campul de verdeata, apoi tarmul alb si rosu.

      Cand ma indrept spre ele, gastele incep parca sa comunice cu mine, la inceput sunt relaxate, se uita la mine sau nu, stau inca jos asezate si isi mai curata penajul, pe masura ce ma apropii incep sa se uita la mine ceva mai indelung si tacute. Inca zece sau douazeci de pasi si dupa o scurta comunicare intre ele, zboara si ele 10 pasi inapoi. Atunci e semnalul de stop-joc. Orice pas in fata inseamna plecarea lor definitiva, si aproape sau departe cum te gasesti, te multumesti fix cu acea distanta pentru fotografii, distanta daruita de ele. 

    O gasca cu gat rosu dintre mii de garlite cu frunte alba mi-a daruit cateva zeci de metri ca sa ma pot uita la ea si s-o pot admira. 

     Apoi, in alt loc, o alta gasca cu gat rosu mi-a daruit acelasi privilegiul, la o distanta mai mare.

    Prea slabi ar fi fost ochii mei pentru acea distanta asa ca am folosit ochii aparatului. Bune, rele, fotografiile cu gasca cu gat rosu imi sunt foarte dragi, sunt o amintire a unei zile magice si perfecte, intr-un peisaj mirific si intr-o companie de vis, cea a nordicelor gaste calatoare.  Nu e numai nordica, ci nord-asiatica gasca cu gat-rosu, provenienta ei e si mai exotica, vine tocmai din Siberia, trece prin Kazakhstan, Azerbaidjan, pe la Marea Caspica. Poporul lor cuibareste in cateva peninsule arctice, atat de indepartate si cu nume atat de misterioase si frumoase, peninsula Taimyr, peninsulele Gydan , Yamal, si aduce la noi cate putin din linistea stranie a acelor locuri inghetate. Avand in vedere ca peninsula Taimyr este cel mai nordic punct al Asiei, un fel de Siberie a Siberiei, putem intelege de ce aceasta gasca este atat de pretioasa si deosebita. Acolo, in tinuturile ei de cuibarire, nu se merge in excursie, ori in calatorie, ci in expeditie si in explorare. 

     Climatul aspru de langa marile Kara si Laptev, climatul aspru al tundrei arctice este climatul bobocilor de gasca cu gat rosu. Am citit ca acesti boboci si ouale din care ies, cuiburile gastei cu gat rosu sunt plasate alaturi de cuiburile bufnitelor si ciufilor, de cuiburile soimilor si sorecarilor. Pare incredibil dar caile echilibrelor naturale sunt atat de complexe si delicate...Ca sa se apere de pradatorii mamifere, rozatoare, mustelide, canide, gasca cu gat rosu si-a ales in pasarile de prada gardienii. Totusi un numar important de oua si boboci sunt pradate de pescarusii locali de talie mare. Pana la urma insa probabil ca se realizaza o balanta naturala intre toate aceste vietuitoare nevoite sa supravietuiasa si sa se inmulteasca intr-un tinut cu legi de viata severe.

        Si migratia lor este o aventura la fel de intensa, cu legi la fel de necrutatoare. Pana pe la sfarsitul anilor 60 gastele cu gat rosu iernau intr-o zona mai apropiata lor, si anume la Marea Caspica, in Iran si Iraq. O schimbare majora in cultura oamenilor, o renuntare la cereale si inlocuirea lor cu vii si bumbac, poate si alti factori de schimbare in acele tari de iernare au dus la o modificare majora a locurilor de iernat, care acum sunt majoritar in Bulgaria si Romania, mai ales in Dobrogea. 

   Orice schimbare in modul de administrare a acestor pamanturi, chiar minora considerata de om, poate duce la o noua evolutie, o noua schimbare de traiectorie in migratia speciei. Sunt exemplare de gaste cu gat rosu care isi cauta loc de iernare si mai la vest de Dobrogea, pe linia Dunarii, ajungand si pe Dunarea de mijloc. Deocamdata insa, marea majoritate a acestor gaste ierneaza in Bulgaria si Romania dar acest numar total este mic. E o specie rara, cu cuibarire foarte localizata. Desi e o specie protejata si interzisa la vanatoare cade de multe ori strapunsa de alicele destinate garlitelor. 

       Sunt pericole reale pe care gastele cu gat rosu ce isi cauta protectia in stolurile mari de garlite le pot intalni. Sper ca cele doua gaste cu gat rosu descoperite de mine printre garlite sa aiba o soarta mult mai fericita, sa strabata drumul Romania- Taymir de multe ori de acum incolo.
      Februarie 2019

    

PESCARUS ROZALB, Larus genei

PESCARUS ROZALB, Larus genei

     Indirect, pot spune ca l-am cautat chiar pe el. Stiu ce m-a facut sa incerc sa pozez toate stolurile de pescarusi intalnite la malul marii si mai ales al limanurilor sarate de langa tarm. Speciile mai rare de pescarusi, mai rare cel putin la noi in tara, stau de multe ori, chiar de obicei, ascunse in stolurile mai mari ale speciilor comune. Daca vrei sa gasesti pescarusi argintii sau asiatici sau negri si negriciosi trebuie sa fotografiezi sau sa scanezi cu rabdare zecile de stoluri de pescarusi cu picioare galbene sau pontici. Daca vrei sa intalnesti pescarusi mai rari de talie medie trebuie sa "frunzaresti" stolurile numeroase de pescarusi razatori. Asa am facut si eu, chiar daca conditiile de  distanta si vizibilitate nu erau bune deloc. Locatia, undeva la malul marii in preajma unui lac albit de saratura. Perioada, sfarsit de octombrie, zi cu ceata si cu pescarusi circumspecti, care puteau intr-o secunda sa-si schimbe locul pe vastitatea tarmurilor de nisip fara sa-i pot descifra. De aceea am o singura fotografie, urmatoarea incercare de apropiere i-a alungat.

     Un pescarus aproape alb, in contextul pescarusilor razatori cu spatele de un gri mai marcat. Un pescarus cu obrajii albi, nemarcati de acea pata, acea bulina cocheta a acelorasi pescarusi razatori. Un pescarus cu ciocul rosu intens, fara acel varf negru existent la razatorii comuni si numerosi in stol. 

     Cum era foare frig, cei mai multi pescarusi stau foarte stransi , foarte ghemuiti, cu gatul tinut la caldura intre penele umerilor. De aceea si pescarusul rozalb si cei razatori par foarte mici si rotunjori. In realitate sunt pescarusi de talie medie cu o silueta destul de alungita, mai ales cel rozalb care se pare ca ar avea cu o idee gatul mai lung.

      Desi denumirea pe multe site-uri ornitologice este de Croicocephalus genei eu am preferat inca denumirea de Larus. Croicocephalus este o denumire stiintifica care vine din greaca veche si inseamna "cap colorat". Daca acest nume este foarte potrivit pentru pescarusul razator, care in primavara primeste o calota intens colorata in cafeniu inchis iar in iarna pastreaza acel "bunghi" in obraz ca mica amintire a calotei ce a avut-o si o va mai avea, numele mi se pare nepotrivit pentru pescarusul rozalb, al carui cap nu se coloreaza nicicum, in niciun penaj. Desigur, daca sunt din acelasi gen e bine sa folosim un nume de gen unitar. Eu am decis sa folosesc ca nume de gen unitar pe acela de Larus, asa cum inca mai pastreaza destui ornitologi. 

     In penajul de primavara-vara pescarusul isi merita si numele de rozalb intrucat, pe piept si abdomen, albul capata vagi nuante rozalii. Atat de vagi ca nu poate fi numit chiar roz, ci rozalb.

     Un pescarus frumos si rar, la noi are cateva locuri, si o populatie mica, undeva langa Marea Neagra, in Dobrogea, la limanuri si lagune. 

Pe plan global este destul de putin numeros, pare sa aibe limite serioase la cuibarire care nu-i permit sa cucereasca tarmurile si zonele umede de la un cap la altul cum o fac alti pescarusi. Are ceea ce se cheama cuibarire localizata. De obicei, in colonie, si nu neaparat in colonie cu alti pescarusi ci in colonie cu chire. Chirele sunt mai micute si mai putin pradalnice la cuib, pescarusii sunt mai duri cu puii celor mai slabi decat ei. Doar pescarusul rozalb e un pescarus mai delicat, cu exigente, cu expunere mai mare la pradatori si devastari ale cuiburilor cauzate de vreme. 

     Ca hrana se hraneste preponderent cu peste dar cauta si insecte si crustacee sau alte vietuitoare intalnite pe la malul apelor. Nu vaneaza in largul marii, nici nu e vazut pe acolo. De la noi migreaza si nu migreaza, depinde de asprimea iernii, sunt populatii care migreaza si cele mai multe care raman pe loc, e drept ca in tinuturi sudice, la Marea Mediterana, de exemplu. La noi e o  situatie intermediara. Dealtfel specia este  o specie mai mult sudica si mai mult estica, la nivelul Europei. Se intalneste insa si in Asia.

28 nov. 2022

MARACINAR ASIATIC, Saxicola maurus

MARACINAR ASIATIC, Saxicola maurus

     O pasare siberiana, sau asiatic-centrala, care tranziteaza tara noastra in perioada de migratie, mai exact zboara discret pe marginea Marii Negre, spre sud. Perioada ei de trecere e in octombrie, trec putine exemplare, si, ca lucrurile sa fie si mai dificile, trece prin teritoriul unor maracinari negri europeni, cu care seamana foarte mult. 

     Exista insa cateva caracteristici care plaseaza fara indoiala un exemplar in randul maracinarilor  asiatici. La sfarsit de octombrie am nimerit oarecum dintr-odata in niste tufisuri tepoase unde zburau cel putin trei maracinari destul de aproape unii de ceilalti. Chiar pe malul marii, de la acele tufisuri se putea admira marea. 

    Un exemplar mi s-a parut mai tipic, mai ca la carte, unde este descris masculul de maracinar asiatic in penaj de toamna. Erau foarte speriosi, pozele sunt facute de departe, cu maxima rapiditate. Principala caracteristica este spranceana alba, pe care doar el o are, nu o au femelele de maracinar asiatic, nu o au masculii de maracinar asiatic in penaj de primavara si nu o au deloc maracinarii negri. "Males in winter plumage are intermediate between summer males and females, with a supercilium resembling the whinchat (S. rubetra); from this species and the female it can be distinguished by the full white collar.^"

    Spranceana alba o are la noi maracinarul mare dar exemplarele acestuia sunt demult plecate la sfarsit de octombrie si oricum are multe alte caracteristici diferite. Spranceana alba a maracinarului asiatic nu este dublata de inca o linie, pornind de la cioc in jos. Maracinarul are un guler alb, neintrerupt, daca ar fi fost intrerupt ar fi fost caractersitica de femela. Dar nu, femelele nu au spranceana alba si nici maracinarul negru european.

       Interpretarea caracteristicilor unui maracinar asiatic este foarte complexa si ea trebuie sa tina cont de totalitatea variabilelor ce pot exista la vreme de toamna. Masculi care pastreaza inca in mare parte penajul de sezon de reproducere, masculi in penaj de toamna, femele, imaturi. Renuntarea la penajul de primavara-vara difera ca timp si de la individ la individ, astfel ca in toamna pot fi si masculi imbracati ca de nunta dar si cei cu penaj de toamna. Desigur la sfarsit  de octombrie e mai de asteptat ca penajul de toamna sa fie instalat, si asa si era la maracinarul asiatic surprins de mine. O alta caracteristica, ce se pastreaza in toate tipurile de penaj este pata mai mare alba de la aripa, si tartita alba, cel putin la masculi, la femele si la pasarile tinere aceasta baza a spatelui nu este alba. Penajul de toamna aduce maracinarului mascul un spate si un crestet maroniu cu striatii, asemanator intrutotul femelei. "Piesa de rezistenta" a costumului sau de gala este negrul capului si al spatelui, insa aceste caracteristici apar primavara si vara, pana in momentul migratiei. De la aceasta culoare, mai intunecata chiar si decat a maracinarului negru de la noi, ii vine denumirea de "maurus", cel negru, cel mohorat la penaj. In limba romana se cheama asiatic pentru ca acolo este zona lui de cuibarire, nu doar Siberia cum se spune in engleza, Siberian stonechat, ci in toata regiunea Asiei Centrale si chiar in tarile capatului de Europa de la marea Caspica si Urali.

    Nu cu mult timp in urma maracinarul asiatic si cel european erau considerati aceeasi specie insa cercetarile genetice au aratat ca intre cei doi exista diferente ce marcheaza speciile si nu subspeciile. Cele doua tipuri de pasari s-ar fi despartit pe directia estica si vestica acum cca 2 milioane de ani.

   Nu numai la spranceana alba seamana maracinarul meu asiatic cu maracinarul mare ci si la caracterul lor migrator, migreaza pe lungi distante, nu hoinaresc ca maracinarul negru. Aceasta pentru ca in zona temperata a Asiei si Europei extrem-estice iernile nu sunt perioade de gluma, nu exista posibilitati de ierni mai blande, mai ingaduitoare, asa cum exista din plin in jumatatea vestica a Europei geografice. Astfel ca asteptarile maracinarului asiatic pentru perioada iernii sunt mai sinistre, de aceea e nevoit sa-si faca cu totii toate bagajele si sa porneasca in zonele tropicale, fie la sud de Europa, fie in sudul Asiei de vest. Cativa dintre acesti migratori o iau pe langa marea noastra, e stiuta preferinta pasarilor pentru culoarele litorale, nu deasupra marii ci de-a lungul tarmurilor. Astfel ca era de asteptat ca tranzitia spre Africa sa se faca pe langa Marea Neagra. Nu stiu daca a fost semnalat vreodata in regiuni mai interioare Dobrogei, eu l-am vazut chiar langa mare.

     Cum am spus erau trei de fapt insa din cate am putut fotografia ceilalti nu mi s-au parut a fi sigur maracinari asiatici ci mai curand maracinari negri.