CARSTEL DE BALTA, Rallus aquaticus

CARSTEL DE BALTA, Rallus aquaticus

      Prima pasare iesita in cale in noul an 2017, vreau sa spun prima specie noua. Nu e o specie atat de rara, doar ca are nevoie de intinderi mai serioase de stufaris, si mai trebuie si mult timp petrecut pe langa astfel de balti pentru a-l observa. Oricum ar fi, cred ca si numarul e mult mai mic decat la gainusa de balta, care pare omniprezenta si vizibila pe langa toate baltile mai mari din Oltenia si de peste tot in tara pe unde am umblat. Interesant ca m-am intalnit mult mai des cu carstelul cenusiu, care teoretic ar fi mai putin comun. In ierarhia mea personala si subiectiva, carstelul de balta urmeaza celui cenusiu in localizare si raspandire. In cartile citite parerile difera, dupa unii este un carstel raspandit dar dificil de observat, dupa altii are o raspandire mai limitata, mai localizata. Eu inclin sa dau dreptate acestora din urma. 

       Nu era foarte diferit locul de cel in care te astepti sa-ti apara zeci de gainuse de balta - si chiar apareau. Loc antropizat, din nefericire pentru peisajul impestritat de gunoaie, dar aceste gunoaie pareau destul de pretioase pentru carstel. Din toata zona pitoreasca cu stufarisuri si gheata imaculata el isi alesese fix un morman de gunoaie in care cauta de zor, riscand sa fie vazut de oricine in plina zi. Ca il observam eu pentru prima data nu ar fi fost mare lucru, dar il putea observa si orice pradator. Faptul ca era in oras ii pria insa, mai putini pradatori se aventureaza in plina lumina in zonele cu multi oameni, masini, etc.

         Nu intamplator cerceta cu atentie aruncaturile oamenilor. Carstelul de balta este un oportunist prin excelenta. Vegetarian ar fi el iarna, ca si gainusele de balta, dar nu se da inapoi de la hrana proteica rezultata din resturi de animale. In timpul sezoanelor calde prefera hrana animaliera, orice vietati acvatice gasite in apa, de aceea probabil nici nu e atat de raspandit ca gainusele de balta peste tot, ii trebuie ape bogate in vietuitoare mici acvatice care sa-i asigure hrana lui si puilor sai. 

       Posibil ca acum in miez de iarna sa nu fi fost un carstel de balta localnic, ci unul in vizita, un carstel din tinuturi mai nordice si mai aspre care sa fi gasit stufarisurile partial inghetate de la noi pentru o iernare, mai lunga sau mai scurta, mai provizorie sau mai statornica.

      Teoretic carsteii de balta de la noi ierneaza in sudul si vestul Europei, unde apele nu ingheata. Pana se instaleaza si la noi iarna cea adevarata mai zabovesc si ai nostri, sau mai hoinaresc altii de la nord si est.

       Nu stiu daca exemplarul observat de mine este o femela sau un mascul, nu difera nimic in penajul celor doua sexe, in termeni mai specializati, nu prezinta dimorfism sexual evident. La masuratori exacte pe exemplare capturate se pare ca ar exista foarte, foarte mici diferente intre masculi si femele la lungimea ciocului si a aripii, insa diferente de ordin milimetric insesizabile cu ochiul liber.          Este de marimea unei gainuse de balta dar pare mai rotund, corpul mai scurt, cu penajul bine striat, dungulite negre bine marcate pe spate si alte striatii pe flancuri.  Ce are specific fata de ceilalti carstei este un cioc lung, de culoare rosietica. Picioarele le are colorate in tonuri de roz, rosu, portocaliu, nu verzui ca la rudele sale.

      Pasare teritoriala, masculul este cel care isi protejeaza teritoriul unde impreuna cu femela vor construi cuibul in trestii. Cuplurile tinere se formeaza primavara, in al doilea an de la eclozare, atunci e atinsa maturitatea sexuala. Cuplurile e posibil sa se mentina pe perioade mai mari, de cativa ani, fiind legate mai ales de stapanirea in comun a unui teritoriu cunoscut. Cuibul si ponta au loc in mai cel mai adesea, uneori incepand in a doua jumatate a lui aprilie. Femela depune cca 5-10 oua, de culoare alba fin pistruiata cu pete maronii, roscate, mai rare si mai rotunde. Clocirea oualelor dureaza cca 21 de zile, cloceste mai ales femela. In anii buni cresc si doua randuri de pui. Acestia insa cad de multe ori prada unor diverse animale sau cuibul cu oua poate fi distrus de inundatii, a doua ponta este foarte des una de inlocuire. Astfel ca inmultirea e destul de limitata.

     Carstelul de balta are si activitate nocturna, sunetul lui destul de specific putand fi auzit si noaptea, cel mai mult in primavara, dupa intoarcerea din migratie.
23martie 2018, o viziune fugara, m-a luat prin surprindere, dupa care a disparut fara sa-l mai pot gasi

30 noiembrie 2022, Dobrogea

CALENDARUL MIGRATIEI DE TOAMNA

CALENDARUL MIGRATIEI DE TOAMNA IN LUNCA OLTENIEI - partea a treia

       Octombrie e o luna tacuta in cranguri si paduri. Cand si cand linistea mai este intrerupta de glasurile de clopotei ale pitigoilor. Majoritatea pasarilor cantatoare au plecat, iar celor care au ramas nu prea le mai arde de cantat. Unele migratoare mai intarziate lasa padurea si vin si ele pe malul lacurilor unde insectele mai ies din cand in cand in insolatia si aerul incalzit inca de masa de apa. Asa mai intarzie codrosul de munte, e luna in care se mai poate vedea fie prin localitati, fie pe malul apelor.

 Daca in padure a ramas predominant doar fosnetul frunzelor nu la fel sta situatia pe marile lacuri. Octombrie e o luna sonora si aglomerata. E luna marilor stoluri de gaste salbatice, in special garlite mari. Foarte sperioase si prevazatoare, santinelele lor nu te lasa sa te apropii de carduri cu niciun pret, nici cu masina, nici pe jos. Stiu multe si au de ce se apara. Octombrie e o luna cu vanatoarea la pasari in toi, iar gastele sunt tinte cautate. 

Dimineata, si nu numai, in zonele umede e un du-te-vino de gaste in zbor. Stoluri mai mari sau mai mici se desprind din marea adunare de pe ape si zboara in toate directiile, in cautare de locuri de hrana sau locuri de odihna mai sigure. Unele calatoresc pe distante scurte, de la un capat la altul al apei care le gazduieste - acelea zboara mai jos - altele cauta noi si noi lunci si balti pe harta tarii si a vecinatatilor, caci au de gand sa poposeasca in drumul lor spre sud si spre vest cateva saptamani bune la noi. Acestea zboara mai sus, zborul poate avea orice directie, in functie de balta stiuta pe care vor sa se aseze temporar, uneori trec peste localitati si orase. Cu aripi gri mari intinse, cu sunete prelungi, cu stoluri aerodinamice in forma de V, unii oameni le confunda cu stolurile de cocori de care stiu din literatura.

 Foarte rare au ajuns sa fie insa stolurile de cocori pe cerul tarii noastre, mai mult in extremitatile ei, pe culoarul Marii Negre sau pe marele culoar al Dunarii de Mijloc ce se prelungeste foarte putin in vestul extrem al tarii. In rest, stolurile care brazdeaza cerul in siruri lungi galagioase in luna octombrie sunt in covarsitoare majoritate stoluri de garlite mari. Mai sunt stolurile de garlite care nu au de gand sa poposeasca la noi, care trec spre alte zari, acelea zboara foarte sus, de multe ori noaptea, in Oltenia au de cele mai multe ori directia spre vest. E impresionanta interactiunea cu acele stoluri, cand auzi in noapte, venind parca din puzderia stelelor, muzica gastelor salbatice. 

   Nu numai gastele isi fac aparitia in octombrie ci si tot mai multe specii de rate. Intre gaste si rate, semanand si cu unele si cu altele, trec in aceasta perioada prin lunca Olteniei si califarii cei frumosi si mandri in hainele lor elegante.

    Stolurile lor nu sunt asa de mari ca cele de gaste - acelea pot numara si cateva mii in vremuri bune - sunt carduri de cate 20 sau maxim 40-50 de califari albi, dupa cum permite marimea lacului. 

      Octombrie deschide venirea speciilor variate de rate salbatice care vor ierna la noi sau care doar tranziteaza. Trendul e crescator, cu varful situat in noiembrie. Apar ratele motate, ratele sulitar, ratele fluieratoare, ratele cu cap negru. Acestea se adauga celor prezente deja, rate mari, mici si restul mentionate in capitolele precedente.

      In noiembrie, frumusetea cardurilor de rate atinge apogeul. Ratele cu cap castaniu se aduna in grupuri foarte mari, pe anumite lacuri devin specia predominanta. Ratele mari se aduna din toate colturile si stau la noi in numar impresionant. E una din ratele care prefera chiar si Dunarea propriu-zisa, nu numai lacurile din preajma ei.

 Ratele mari pot fi si de pasaj dar si de iernare, stau si pe ingheturile cele mari, stralucind multicolor pe gheata alba.

       Alaturi de rate se aduna in numar mare si lisitele, sosite acum de pe intinderi uriase.

       In octombrie sosesc din marile tundre subarctice si polare maiestuoasele lebede de iarna si lebedele mici.  Mai precis, a doua jumatate a lunii este perioada lor de venire, cu un varf de prezenta in noiembrie.  Unele dintre ele raman sa ierneze, altele trec spre sud si spre vest.

       Se aduna in grupuri mai mari nu mai putin frumoasele lebede de vara, sau lebede cucuiate. Le spune de vara pentru ca unele dintre ele mai si cuibaresc la noi si pot fi vazute si vara dar toamna vin mult mai multe in pasaj dinspre nord, iar unele aleg si sa ierneze.

      Octombrie si noiembrie stau sub semnele marilor adunari de pasari. Se aduna in grupuri din ce in ce mai mari cormoranii mari dar si cei mici. Multi dintre ei vor alege sa ierneze in apele Olteniei si in lunca din lungul Dunarii dar mai ales in lunca Oltului aproape spre varsarea in Dunare.

      Se aduna si egretele mari si starcii cenusii. Acestea nu se imbulzesc in carduri propriu-zise, modul lor de vanatoare le cere sa fie solitare la panda intr-un ochi oarecare de apa, dar cum mlastinile sunt destul de putine, se vad multe pasari pe suprafete relativ mici. E o imagine care se va pastra si in iarna, acestea ramanand sa ierneze la noi cel mai adesea.

      Pescarusii razatori stau in stoluri, uneori comune cu pescarusii pontici.

      In octombrie si noiembrie inca mai sunt cardurile de pelicani creti, acestia ierneaza de multe ori pe Olt sau la lacurile mari de la Dunarea Olteniei. Pelicanii comuni au plecat insa deja din ultimele zile de septembrie.

       Dintre limicole, au mai ramas in octombrie stoluri importante de nagati, de fluierari negri, de fugaci de tarm. Foarte putini batausi, cateva becatine. Ca numar acum ies in evidenta stolurile de ciocintorsi.

       In numar foarte mic, in octombrie isi fac aparitia cativa corcodei cu gat negru, cei mari si cei mici se strang in numar mai mare.

      Calendaristic, la 1 decembrie intram in iarna, insa toamna pasarilor dureaza si peste aceasta data, pana la venirea gerurilor. Uneori acest fenomen meteorologic se intampla in preajma Craciunului , alteori trecem de anul nou si vremea inca ramane blanda, de toamna, cu apele descatusate si fara geruri mari. Cam prin jumatea lunii decembrie insa calendarul migratiei si pasajului se incheie, ultimii care hoinaresc si trec spre sud prin luncile Olteniei fiind culicii mari. Cate un culic mare, sau doi, pot fi vazuti inca de prin august-septembrie, apoi numarul lor creste din ce in ce mai mult, grupuri mai mari sau mai mici, in octombrie, noiembrie si chiar decembrie. De fapt, in decembrie am vazut cele mai mari grupuri de culici mari, se hraneau cu nesat in apa namoloasa, inca necuprinsa de gheata, a lacurilor.

     Uneori, in aceasta ultima perioada a migratiei se mai pot vedea pe langa lacuri cateva codobaturi albe intarziate, grauri ramasi dupa plecarea marilor stoluri. 

     Ca pasarele mai zboara pe ici pe colo maracinarul negru, hoinarind pe la noi atat cat ii permite vremea.

      Octombrie pare sa fie si luna pitulicilor mici, tarmurile rasuna de piuitul sonor si dulce in acelasi timp al acestora.

      Uneori tarmul freamata de zborul nervos al faselor de munte, devenite acum fase de apa, asa cum le e denumirea in engleza (water pipits).

     Mai mult decat fasele de munte, tarmul lacurilor si digurile apartin ciocarlanilor cei motati care nu se tem de iernile de la noi si aleg aceste locuri strategice atat de ravnite ale zonelor umede. Abia se zaresc, penajul lor imita culoarea nisipurilor si a ierburilor uscate.

     Inca din octombrie se trag pe langa ape destul de multi sfrancioci mari. Cei asemanatori cu ei, sfranciocii cu frunte neagra, au plecat demult, de pe la inceputul de septembrie, dar locurile de langa ape au fost tinute pana destul de tarziu in toamna de septembrie de catre sfranciocii rosietici, migratori. Din octombrie insa preiau stafeta in lunca sfranciocii mari, unii stau pana tarziu la vremea inghetului. Oricum ierneaza in Oltenia dar se mai retrag printre dealuri, in locuri mai favorabile, dupa cum dicteaza vremea.

      In noiembrie sosesc in lunca stolurile de cocosari.

      Uneori in octombrie mai ai surpriza sa dai peste berze negre ne plecate inca in migratie, alteori peste starci de noapte in decembrie.

     Dintre rapitoare are loc un pasaj destul de important de ereti de stuf, unii chiar raman pana tarziu in iarna. Incep sa vina eretii vineti, care prefera in Oltenia luncile, foarte aproape de apa. Vin si cativa sorecari mari sa ierneze. Aceasta miscare de rapitoare e mai accentuata in noiembrie.

       Vin in lunca mai multi sorecari comuni si vanturei rosii. In general, daca vremea permite - si in cei mai multi ani chiar o face - acestia vor stationa toata iarna pe campurile de langa lacuri si Dunare.

      Deja prin noiembrie-decembrie lucrurile incep sa se amestece, unele pasari sunt inca in pasaj sau migratie dar multe sunt venite pentru a se aseza statornic pe timpul lunilor de inghet. Incepe un sezon si un capitol nou in viata pasarilor, si anume iernarea.