Translate

luni, 7 ianuarie 2019

GARLITA MICA, Anser erythropus

GARLITA MICA, Anser erythropus










       O gasca foarte asemanatoare cu garlita mare, cu care dealtfel este si foarte strans inrudita. O gasca arctica, mai mult din partile arctice ale Asiei, din Siberia, decat din cele ale Europei. La noi apare in pasaj si la iernare, numai impreuna cu stoluri de garlite mari, niciodata singura sau in stoluri de garlite mici. Dealtfel aceste stoluri nici nu exista, e o specie singuratica, sau de grupuri mici familiale, iar numarul este foarte redus. Interesant, cum si de ce s-a desprins si a evoluat separat de garlitele mari aceasta specie destul de stinghera si de dependenta la iernare de stolurile rudei ei mai numeroase si mai viguroase. Nu multe sunt criteriile care despart cele doua specii.
       Pentru identificare - care ar fi usoara daca nu ar exista prudenta deosebita a gastelor, ceea ce duce la o observare a lor destul de dificila, de la distanta mare - cel mai folositor criteriu de departajare pare a fi cel al ochiului cu cerc galben.



    In masura mai mica este prezent si la juvenili, intotdeauna prezent la adulti, spre desosebire de garlitele mari care nu au acest cerc galben in jurul ochiului. Fruntea alba este mai prelungita spre crestet la garlita mica, am vazut in observatiile mele astfel de garlite uneori, insa fara sa pot observa cercul galben in jurul ochiului datorita distantei, ar fi fost mai hazardata o identificare sigura ca garlita mica.
     Asa cum ii spune numele este o garlita mai mica insa acest criteriu nu e intotdeauna usor de decelat in practica, nu e o diferenta atat de sesizabila, mai ales ca in stoluri uriase de garlite mari si marimea acestora difera, in functie de varste, de sex...exista oricum o varietate de marimi. Daca sesizati o garlita mai micuta printre altele nu e obligatoriu o garlita mica, trebuie coroborate toate criteriile. Un alt criteriu este cel al ciocului mai micut, mai fin, cumva triunghiular, mai scurt, nu puternic si prelungit ca al garlitelor mari, insa acest criteriu mi se pare cel mai putin fiabil. In fotografii sau prin binoclu, marimea si forma ciocurilor sunt foarte supuse distorsiunilor de perceptie, unele ciocuri de garlite mari se vad surprinzator de mici, ceea ce nu le schimba identificarea de garlite mari. 
      O alta insusire a lor, care nu este si criteriu de departajare, este cea a picioarelor de culoare rosie sau portocalie, insusire care le-a dat si numele stiintific. 
     In rest, garlitele mici sunt aproape identice ca infatisare cu garlitele mari, gaste de culoare gri, gri inchis pe spate, cu dungi marcate pe abdomen, cu frunte alba. Nu ocupa alt habitat decat garlitele mari si totusi, aceasta specie exista independent de garlita mare si continua sa-si duca modul de viata. Aici, in acest mod de viata rezida poate si acel element care a facut necesara desprinderea si existenta ei separata fata de ruda ei apropiata. Nu este o gasca gregara, e o gasca solitara,care traieste in pereche sau in colonii foarte mici, formate din alte specii de pasari, si nu formeaza stoluri cu congenerele ei. Nu se strang pentru iernare garlite mici din toate colturile, se multumesc sa se ataseze unui stol de garlite mari si sa zboare cu acestea spre sud sau spre vest. Iernile ar fi prea grele de trecut daca si-ar pastra stilul de viata solitar, are nevoie de aceste stoluri, insa doar pentru timpurile grele ale migratiei. 
      Dupa cum spuneam, cuibareste mai ales in Siberia, in zonele de tundra, de mlastini, cu putini arbusti, acolo sunt cele mai multe exemplare. Cateva, foarte putine, cuibaresc si in Scandinavia, fiind o populatie destul de particulara genetic fata de cele din Siberia, semn ca nu s-au amestecat foarte mult. Cele din Scandinavia sunt insa aproape pe cale de disparitie, in ultimii ani s-au luat masuri puternice de ocrotire si reintroducere a speciei in habitatele ei din aceasta regiune.
     La noi in tara cel mai probabil este sa fie exemplare din Siberia, acestea vin spre Europa de sud, spre Grecia, Turcia, si in masura mai mica, mai de tranzit, in Bulgaria, Romania, Ungaria. In functie de disponibilitatea de hrana, stau la noi in tara o luna sau mai mult, depinzand mult de starea culturilor agricole. La noi in tara ierburile naturale ingheata pe iarna, astfel ca graul, intinsele culturi de grau verde sunt o resursa importanta pentru gaste. Eu am observat garlita mica intr-un stol foarte mare de garlite care se hraneau pe un camp de porumb cules, cu cocenii netaiati, pe un strat relativ continuu de zapada. Posibil sa fi fost ramase resturi de boabe sau erau interesate chiar de materialul vegetal comestibil al cocenilor neridicati. 

 februarie 2019, Dobrogea













duminică, 2 decembrie 2018

PESCARUS CU TREI DEGETE, Rissa tridactyla

PESCARUS CU TREI DEGETE, Rissa tridactyla


kiitiwake
















       Prima zi de iarna, calendaristica, o zi geroasa care mi-a adus o aparitie noua, deosebita - pescarusul cu trei degete (obs. nr. 283).
       A sosit pe seara, un biet ratacit, l-am zarit din vaporasul de pe canal fara sa pot cobori pentru a-l gasi si fotografia in putinele minute de lumina ramase. A doua zi insa, soarele cu dinti mi l-a aratat in toata splendoarea sa de pescarus marin, pescarus al oceanelor.  










Adăugați o legendă








     Ce curenti, ce vanturi potrivnice l-au rupt de ai sai si de Oceanul Atlantic si l-au adus tocmai in mijlocul unui oras romanesc, la mii de km de coasta? Pescarusul cu trei degete apare foarte rar in Romania, mediul sau este coasta atlantica, pe partea europeana si pe cea nord-americana. Islanda, Scandinavia, Groenlanda, Canada, Statele Unite, coastele Marii Britanii, acolo e zona lui, si de cuibarire si de iernare. Zona maritima a acestor tari, tarmurile, insulitele, falezele lor stancoase, acelea ofera spatiu de cuiburi, in colonii mixte cel mai adesea, ofera hrana, pe timp de vara si de iarna. 




    La noi e o specie accidentala, fie rataciri fie, eventual, incercari mai mult esuate de a gasi noi locuri propice de iernare. Tare mi-e teama ca si incercarea exemplarului vazut de mine a fost una esuata si terminata tragic. Nu am vazut acest deznodamant dar exista anumite indicii ca pasarea nu a prosperat in cele 10 zile cat a stat la noi. 












       Ar putea fi vag confundat cu pescarusii razatori, sunt cam de aceeasi talie si au capul punctat cu negru, la vreme de iarna. Exista insa si mari deosebiri, observabile din primele secunde. Au un guler mare negru, pe spatele gatului, au o dunga bine desenata cu negru in zig zag, pe aripa, pata neagra de la ureche e mult prelungita spre crestet. Exemplarul vazut de mine era juvenil, avea coada tivita cu negru. In zbor, mi s-a parut mai viguros, cu aripi mai lungi si mai puternice decat pescarusul razator. 







     Juvenilii au ciocul negru inchis, adultii au ciocul galben. Ce mi s-a parut caracteristic acestei specii, fata de alte specii de pescarusi de la noi , a fost o culoare interioara a gurii, a ciocului, cu o pronuntata nuanta de portocaliu, si nu obisnuitul rosu cu nuante roz. 




   Nu stiu cu siguranta, dar cred ca unul dintre factorii care l-au facut sa se opreasca pe Bega a fost existenta vaporaselor, si speranta ca miscarile de du-te vino ale vaporaselor sa-i permita un pescuit imbelsugat, cum probabil cunostea el din marile porturi ale Atlanticului. In ce masura si-a gasit abundenta in peste dorita ramane de apreciat, cert e ca la sfarsitul perioadei de observatie si de stationare nu mai era la fel de vioi si activ ca la inceput, parea apatic, flamand, epuizat. In data de 10 dimineata a fost ultima zi cand l-am mai vazut, deja in dupa amiaza zilei, dar si in zilele ulterioare nu a mai aparut. L-am cautat pana in data de 16 decembrie, fara sa mai poata fi vazut pe undeva. 

























    In ultima zi in care l-am mai putut observa prefera sa stea pe mal, rareori isi mai alegea sa pluteasca pe apa, si nu se mai afunda dupa peste. Imi place sa cred ca a plecat undeva pe o alta apa, cu mai mult peste, sau peste mai accesibil, prin vreo aglomerare de pescarusi, prin alte zari. Pestele este principala lui hrana, pescarus marin fiind nu s-a putut obisnui sa isi completeze dieta si de pe campuri sau de prin resturile de la oameni.  O specie destul de fragila sub aparenta ei puternica de stapana a oceanului.
 

Primavara 2021, pe litoral, un alt exemplar




decembrie 2018






















































































































....






















































































































5 mai 2021, pe litoralul sudic