SOIM DUNAREAN, Falco cherrug

SOIM DUNAREAN, Falco cherrug

       Exista momente uneori, de vraja parca, in care cerurile se deschid si incepe sa ploua cu pasari nemaivazute. In miturile populare exista o astfel de noapte descantata, in sarbatoarea Sanzienelor, cand in crucea miezului de intuneric, in anumite poieni ale naturii virgine ascunse de ochii muritorilor de rand, cativa initiati puteau sa asculte sfatul inaripatelor si sa le inteleaga glasul.

      Nu trebuie cautate adevaruri stiintifice in astfel de mituri dar ele inchid in samburele lor cararea spre visul si nazuintele oamenilor. Instinctiv, omul a resimtit starea de fratietate intre toate fapturile miscatoare ale pamanturilor si vazduhurilor. Din aceste marunte intuitii au izvorat si teoriile savante, s-a asternut un strat pregatitor, un covor moale care sa usureze pasii de intelegere a legii evolutiei, sa poti vedea cu ochii mintii cum o forma de viata se transforma in alta. Dar pentru asta e nevoie de punti magice, aproape supranaturale si dincolo de intelegere, care sa lege spatiile in expansiune, genunile dintre specii. O astfel de punte magica a desenat omul cu penelul artei si al poeziei in mitul noptii de Sanziene, o punte de comuniune profunda intre om si pasari, prin intelegerea graiului lor ermetic. Ceva din legenda aceasta ma emotioneaza intotdeauna si ma solidarizeaza cu cei care au visat-o. De unde imi vine dorinta aceasta si nesatul de a cauta si intalni pasari cat mai multe si cat mai felurite? Imi vine din acelasi ghem de sentimente din care alti oameni demult au tesut panza dorintei de a intrezari "sfatul pasarilor" si de a le patrunde cu intelegerea graiul. Fantezia mea nu ajunge insa pana in etajul legendei, imi place doar sa cred in puterea norocului si a intamplarii, cu amprenta ei unica si irepetabila in alt timp si alt spatiu. 

     Nu era noaptea de Sanziene, era seara Invierii, cand ultimele raze de soare apuneau peste pamantul Dobrogei. Cum se stingea usor vapaia cerului imi luam la revedere de la pasari, dupa o zi miraculoasa, cu urmariri de cocori prin ierburi si araturi, cu invalmaseala de aripi de codalbi si ciocuri rosii de pescarite. La miezul noptii urmau sa se aprinda lumini si sa se cante imnuri de binecuvantare a Vietii, dupa momentele de intuneric deplin. Ziua mea fusese insa plina de torte sub un cer albastru. Liniile drepte ale stufului se stransesera acum in cercuri rasucite, umpland orizontul vizual de spirale ametitoare si hipnotizante ca flacara unor torte vii. 

      Acum trecusera si acestea, doar discul rosu aprins si mare al soarelui dadea semnalul de plecare si inchidere a zilei de aventura. Am eliberat muzica si am lasat-o sa curga in jurul meu in masina, in timp ce soseaua curgea in viteza sub roti. Deodata, ca prin vraja, a inceput sa apara "sfatul pasarilor".
      Prima aparitie din serie a fost soimul dunarean. Pastreaza in penaj ultimele raze de soare, ajunse doar pana la pantec.

    Inainte de pasari ma privisera in ochi popandaii si sacalii. Atat de inteligenti si prudenti, sacalii se ascundeau in stuf dupa ce ii priveam pret de o secunda. Imi ghiceau parca privirea furisata de la mare distanta, ghiceau si nu suportau gandul ca ii privesc drept in ochi. Inainte locurile erau strabatute de lupi, care au lasat mostenire si pomenire numele lor ostroavelor si grindurilor. Lupii cei cenusii s-au dus, i-au inlocuit sacalii cu blana aurie, rosietica in apusul soarelui, ca stuful pe care il folosesc drept pavaza si locuinta.

      Ultima clipa de soare a fost impartita intre soimi si sacali. Iar ultimul licar de lumina din seara de Paste a revenit ciufului de camp cu cele doua scantei galbene din ochii aprinsi ca pentru Inviere.
       Popas de vanatoare sau popas de odihna, soimul dunarean parea strain. Il privea cu ostilitate, ochi in ochi, de aproape, un sorecar.
      Sorecarul s-a speriat de oprirea mea si a dat pace soimului pentru cateva clipe. Desi plouase, pamantul grindurilor nu se innegreste niciodata, humusul umed pastreaza o culoare deschisa, arida parca, cafenie cu nuante calde si diluate.
       In concordie cu aceste pamanturi de lunci si ostroave si penajul soimului dunarean este deschis, albicios, cu nuante de nisip si lut, de praf alb purtat de vanturi. Seamana cu ruda lui ca marime si aspect, soimul calator, dar pare mai nobil, mai luminos, din cauza acestor tonalitati deschise din imbracamintea sa. 
       Poate tot aura aceasta albicioasa din jurul sau sa-l faca sa para chiar un pic mai mare, mai impunator decat orice alt reprezentant din neamul soimilor de la noi. 

       Noi ii spunem dunarean pentru ca cel mai mult apare pe culoarul lung al Dunarii dar habitatul sau se intinde pe zone mult mai largi, zone insa destul de departate, zone aride, pietroase, din Asia Centrala. 
      Acolo, in Asia Centrala, a fost si este inca la mare pret in soimarit. 
      La noi este o aparitie foarte rara, practic a mai fost semnalat doar in cele doua extremitati ale tarii, Campia de Vest si Dobrogea. A fost studiat si s-a scris mult despre istoricul soimului dunarean la noi in tara. Nu are rost sa preiau aici informatii culese si scrise de altii, eu mentionez doar scena la care am asistat direct, nemijlocit. Am asistat practic la un conflict intre un sorecar si un soim dunarean tanar, conflict terminat printr-o alungare a soimului.

Nu cred ca rivalitatea pentru hrana era motivul inversunarii cu care il atacase sorecarul. Rivalitatea e mult mai profunda - soimul dunarean nu isi construieste cuib propriu, foloseste cuiburi de corbi, de acvile, de sorecari. Pe langa alti factori principali care il impiedica pe soimul dunarean sa mai cuibareasca (se mai intampla, dar foarte, foarte rar), cred ca in balanta cantareste cel putin ca un factor secundar, rivalitatea si prosperitatea unor alte specii de rapitoare. E adevarat ca, involuntar,  ele pot sa-i procure locuri de cuibarit, dar prin vigoare si densitate pot sa si alunge specia vazuta ca "intrus". Trebuie un echilibru foarte exact intre vigoarea a doua specii interdependente pentru ca fiecare sa poate folosi avantajele oferite. Daca o specie insa cade prea rau intr-o pozitie slaba, cu greu se mai poate impune in fata celeilalte. Acest echilibru se pare ca e existat inaintea perioadei moderne cand a intervenit o scadere dramatica in puterea soimului dunarean, scadere ce nu a mai putut fi recuperata. Soimul dunarean la noi incepe in fiecare an cursa pentru teritoriu cu un start mult slabit, densitatea de soimi dunareni e prea slaba ca sa poata sa muste semnificativ din teritoriul sorecarilor si altor rapitoare ce par sa infloreasca ca specii. Soimul dunarean a fost pentru mine o aparitie insolita, unica, pe cand sorecarii si eretii erau o prezenta mai mult decat dominanta, exemplare viguroase si multe. Ar putea oare soimul din imaginile mele sa prinda radacini in teritoriul lor, in cuiburile lor, sau va fi alungat mai departe, spre est?

      Soimii dunareni se hranesc preponderent cu rozatoare. Campurile Dobrogei sunt pline de popandai mult mai mult decat am vazut in oricare alta regiune a tarii.

 Mai prinde soimul dunarean si pasari, de la cele mai mici pana la cele mijlocii, de marimea porumbeilor si stancutelor.
      Pasare de campuri sau podisuri inalte, de spatii deschise, de stepa sau munti sterpi cu platouri, soimul dunarean si-a dezvoltat foarte mult abilitati de vanatoare la sol si mai putin in zbor decat soimul calator. Nu numai popandaii dar chiar si pasarelele de stepa isi duc traiul mai ales pe sol si acolo exceleaza soimul dunarean in urmarirea si capturarea prazii.

Inceput de mai 2016, o noua observatie de soim dunarean, intr-o zona de culturi agricole si mlastini din judetul Timis. Avea aceeasi postura, statea pe o aratura si probabil pandea hrana bogata din acea zona umeda. In apropiere, pe acele araturi sau terenuri ruderale se mai observau starci, nagati, rate mari. Avea o culoare alburie inconfundabila care lasa sa se vada clar si dungile de pe chip si gat, acelasi tip de penaj ca cel din Dobrogea. L-am vazut bine si relativ de-aproape dar cum eram in tren nu l-am putut fotografia.

HIBRIZI

    Zi de intrare in vara. Dunarea, Jiul si Oltul si-au imbracat malurile si luncile in flori rosii, galbene, mov, albastre, pe fundalul blond al spicelor de grau.

     Alti arbusti infloriti si liane salbatice isi oglindesc opulenta si risipa de flori si frunze direct in unda albastra a apei.

 Cateva rate din cele "de vara" se oglindesc si ele alaturi de flori.

 Asa cum puful semintelor zboara si se imprastie pe mari distante ducand vitalitatea speciei spre fiecare coltisor, tot astfel si aripile pasarilor le poarta semintiile in drumuri de mii de kilometri, drumuri care le duc uneori spre intalniri atipice. In general, speciile de pasari stau bine delimitate fiecare in categoria ei, oricat ar trai in stoluri sau chiar colonii mixte, nu sunt interesate unele de celelalte, si chiar daca ar fi, nu exista potrivirea genetica care sa le asigure urmari ale acelor intalniri. Distanta intre categoriile de specii nu este insa uniform de mare, exista specii atat de apropiate incat pot fi atrase unele de celelalte si produce oua fecundate din care sa iasa noi pasari, purtand caractere mixte de la parinti diferiti ca specie. Fenomenul nu este nemaiintalnit si nemaiauzit, totusi, raportat la uriasul, astronomicul numar de imperecheri tipice intre parteneri apartinand aceleiasi specii se poate spune ca fenomenul de hibridare in natura este o exceptie foarte rara. In cresterea animalelor domestice sau alte animale controlate de om hibridarea este o experienta deseori incercata, uneori reusita, uneori esuata. In natura hibridarea are loc sporadic, si destul de limitat. Sunt deja cunoscute si studiate cateva specii care pot produce hibrizi. Printre ele si ratele salbatice, cu marea varietate a lor de specii. Putem alege sa privim ratele atat din unghiul de vedere al diversitatii care le desparte pe specii si subspecii dar putem privi si din unghiul de vedere al asemanarilor care le apropie pe toate intr-un ordin si apoi in cateva genuri. 
     E neobisnuit sa vezi la noi in Romania in plina vara o rata tipic nordica, din cele care cuibaresc in taigale si tundre si coboara spre sud doar la iernat. Neobisnuit a fost si pentru mine sa zaresc o rata cu astfel de insusiri de rata nordica, rata "de iarna" dar ca nimeni alta, cu caractere de identificare ce nu se potriveau perfect niciunei specii. 

Semana cu o rata cu cap negru (Aythia marila), avea cap inchis la culoare, aripa in doua culori, gri si banda alba marcata si static si in zbor, avea ciocul gri cu varful negru si ochii batand spre galben.

 Dar ce putea sa faca o rata cu cap negru ratacita vara pe aceste taramuri mult prea sudice pentru ea? Apropiindu-ma mai mult, capul cel negru nu avea nuanta de verde inchis a ratoiului de A.marila ci o foarte clara nuanta violeta, catifeaua aceea lucioasa de culoare violacee a ratei motate (Aythia fuligula). Ca sa fie o rata motata ii lipsea motul, ii lipseau aripa si spatele negru. Mai intra in ecuatie si Aythia ferina, o rata foarte raspandita si pe timp de iarna dar si ca rata cuibaritoare pe timpul verii la noi. Dealtfel ratoiul vazut de mine parea sa se simta psihologic vorbind o Aythia ferina, statea bine integrat intr-un grup de rate si ratoi cu cap castaniu. Capul acestora se vedea bine de la distanta cat este de diferit la culoare, culoarea aceea castanie inconfundabila, uneori mai inchisa la umbra, alteori mai roscata in soare, niciodata insa neagra sau violeta. Daca ar exista sute, mii sau milioane de indivizi, masculi si femele, ca acest ratoi vazut de mine, am vorbi deja de o alta specie de rata. Deocamdata sunt insa doar cativa indivizi pe ici pe colo, traind in interiorul grupurilor care au participat la selectarea unuia dintre parteneri. Daca va fi capabil sa produca urmasi fertili ratoiul din poza va fi mai mult ca sigur interesat de o rata femela din grupul sau social de rate cu cap castaniu. Nu stiu in ce masura originalitatea infatisarii lui va fi un atu sau un impediment in formarea perechii.

 O rata femela va fi atrasa de culoarea lui violeta daruita de o rata nordica? Ce anume citesc pasarile in toti acesti indicatori de culoare din penajul lor, mesaje pe care noi le intelegem superficial si incomplet chiar si atunci cand chemam toata stiinta ornitologica in ajutor? In mod sigur stim ca unul dintre parintii acestui ratoi a avut o curiozitate sexuala mai diferita de cea a confratilor sai si si-a ales un partener din alta specie. Nu o specie foarte indepartata ci o specie din cadrul aceluiasi gen "Aythia", unul din genurile care grupeaza doar o parte din ratele salbatice. Ar fi hazardat sa spunem ca initiativa schimbarii interesului sexual si partenerial a apartinut masculului sau femelei, formarea cuplurilor la rate este destul de complexa, in curtarea si alegerea partenerului ambele sexe au un cuvant de spus. 
    Uneori este vorba de o curiozitate sexuala, alteori este o nevoie, o penurie de parteneri de aceeasi specie. La pasarile domestice, care traiesc de multe ori amestecate speciile intre ele, gaini, rate, curci se pot observa episoade de imperecheri sau incercari de imperecheri intre specii diferite. Exista ratoi care au curiozitati chiar si fata de alti masculi ratoi si in mod sigur ar avea fata de o rata de alta specie introdusa in grupul lui. Exista cocosi care incearca "sa calce" rate sau curci dar in general actul in sine nu prea poate fi dus la capat datorita opozitiei ferme a femelei. Nu e greu de imaginat in interiorul unui grup de rate Aythia o imperechere intre un partener(a) de Aythia fuligula si un altul (alta) de Aythia ferina. In general apararea naturii in fata unor astfel de "curiozitati" intre specii este fecundabilitatea scazuta sau chiar inexistenta intre gameti, alteori exista urmasi dar urmasi sterili (cazul prea bine cunoscut al incrucisarilor intre cai si magari ce produc asinii sau catarii incapabili de reproducere). In general in lumea pasarilor hibrizii sunt fertili dar genetic se vor topi in grupul unuia dintre parinti, cel in care pasarea ramane sa-si duca viata si sa-si atraga partener. Daca va avea o viata de familie normala cel mai probabil ratoiul din pozele mele se va imperechea cu o rata cu cap castaniu, puii lor pierzand treptat culoarea violacee a capului si dunga alba imprumutate de la bunicul/bunica Aythia fuligula.Puii puilor lor cu atat mai mult, pana se vor pierde aceste caracteristici. Interesant insa ar fi de stiut daca nu cumva sangele lui de A.fuligula nu ii da si o atractie mai speciala pentru acest grup de rate si daca el, sau urmasii lui, vor mai repeta acest tip de imperechere.
      Uneori hibridarea are loc intre subspecii, diferentiate regional, dar acest tip de hibridare este mult mai de inteles, fiind vorba de pasari apartinand aceleiasi specii doar cu anumite caracteristici difentiate prin spatialitate, prin barierele geografice care impart uneori o specie in subspecii. Noi vedem anumite diferentieri in penaj dar pot exista si deosebiri "culturale" legate de limbaj si comunicare intre grupuri. 
    Am intalnit in sudul tarii in Dobrogea o pereche de randunele care imprumutasera ceva din genele subpseciilor mai sudice de randunele , fie cea H.rustica transitiva, existenta pe scara larga in Turcia fie Hirundo rustica savignii, existenta si mai la sud, in Egipt si pe coastele mediterane. Daca ar fi apartinut strict acestor subspecii randunele fotografiate de mine ar fi trebuit sa fie mult mai intens si mai extins roscate pe partea ventrala, dar fiind hibrid aveau caractere imprumutate si de la subspecia Hirundo rustica rustica. 

      Primul hibrid descris de mine, ratoiul A. fuligula x A.ferina ( ca posibilitate si A. marila) este ceea ce se numeste un hibrid interspecific, caz de incrucisare intre doua specii apartinand aceluiasi gen. Cazul randunicilor intalnite la Mangalia este un tip de hibridizare numita intraspecifica. Ca de obicei, eu scriu despre o pasare sau despre un subiect doar prin prisma experientei si observatiei personale. Altfel, subiectul hibridizarii este foarte vast - ar fi interesant sa intalnesc personal in natura si un caz de hibridizare inter-generica. Barierele naturii la astfel de cazuri intergenerice devin mult mai stricte, cazurile mult mai rare. Barierele hibridizarilor interordinale par deocamdata de netrecut, desi exista posibilitatea teoretica, nu se cunosc cazuri.
29 octombrie 2016, un hibrid ratoi mascul de Anas plathyrynchos cu Anas plathyrynchos domesticus - penaj negru cu piept alb, un ratoi in timpul pasajului de toamna, pe Olt