Translate

Se afișează postările cu eticheta Busard pâle. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Busard pâle. Afișați toate postările

luni, 5 octombrie 2015

ERETE ALB, Circus macrourus

ERETE ALB, Circus macrourus












     Dintre cei trei ereti asemanatori care pot fi vazuti la noi - cel sur, cel vanat si cel alb - acesta din urma mi s-a parut a fi cel mai rar. Eu, cel putin, am avut parte doar de doua aparitii, ambele in Dobrogea sau in zona de sud-est a tarii, mai precis in zona Calarasiului. Posibil sa apara si in alte zone dar cea mai sigura cautare ar fi in aceasta regiune. E o pasare de pasaj si cel mai important culoar de pasaj de la noi ramane cel din zona Dobrogei cu prelungiri pana in Baragan si Campia Romana de est. Mai pot fi vazuti ereti albi in pasaj cu destula regularitate si pe culoarul de migratie al Campiei de vest, cu prelungiri in Ardeal,in zonele umede ale Oltului si Muresului.  Acest culoar trece insa mai mult marginal pe teritoriul tarii noastre, zona principala urmand cursul Dunarii de Mijloc prin Ungaria si Serbia.
     Un erete care se vede parca ceva mai mic in comparatie cu eretele vanat dar nu si in comparatie cu cel sur. Oricum aceste diferente sunt foarte mici incat pot fi doar senzatiile mele subiective, datorate mult si precaritatii conditiilor de observare. Dupa ce ca e rar e si foarte prudent, foarte alert, parca te observa de departe ca te uiti la el si fuge, se indeparteaza in zbor. E greu apoi sa-l mai reperezi prin ierburi. 










       Ce te frapeaza din prima secunda este culoarea alba inconfundabila, rar intalnita la rapitoarele de zi care in general au siluete maronii, gri sau argintii. Albul eretelui alb pare mat, nu are straluciri de argint, desi vazut de aproape nu este un alb pur ci are si palete de griuri. Impresia generala ramane insa aceea de alb si asta il deosebeste net de eretele vanat si de cel sur.
     Eu l-am zarit primavara, zburand dupa prada la inaltime joasa sau medie, in zone de lunca, zone de campuri agricole aflate insa in apropierea unei ape, Dunare sau lac dobrogean. Am zarit masculii de erete alb deoarece acestia sunt mai usor de identificat in raport cu femelele. Femelele sunt maronii, si trebuie apropiere si observatie detaliata pentru a le diferentia de femelele de erete vanat sau sur.
      Cum spuneam, la noi este mai ales o pasare de pasaj si foarte rar de iernare, doar cateva exemplare raman in Balcani in zone cu influenta mediteraneana mai pronuntata, restul migreaza in Africa. Zona ei de cuibarire este in stepele Rusiei, Ucrainei, cu balanta inclinand spre stepele Asiei Centrale si din ce in ce mai putin spre Europa. Se pare ca si la noi este luata in consideratie o posibila cuibarire dar nu stiu in ce masura mai sunt identificate cuiburi si perechi pe timp de vara la noi. Rozatoarele constituie punctul principal in dieta eretelui alb dar mananca si pasari mici si pui de pasari ale campiei, sau insecte si reptile. 
     Cuibul si-l face pe sol, in ierburile dese. Nu se fereste de apropierea altor perechi de ereti albi, uneori chiar cauta aceasta apropiere, rezultand un fel de zone de colonii, dar nu exagerat de stranse. 
   Sfarsit de vara, 2017, a doua intalnire cu eretele alb, fotografiata. Aceeasi senzatie de alb, de aparitie neasteptata pentru o pasare rapitoare invarstata de cele mai multe ori cu culori maronii, sau vinete, de camuflaj. Aici camuflajul era dat de abilitatea pasarii de a se face nevazuta, de a se ascunde prin miscari si zboruri inselatoare.