Translate

duminică, 18 februarie 2018

PESCARUS ARGINTIU - Larus argentatus





       La mijloc de februarie am intalnit un pescarus mai neobisnuit, undeva pe Olt. Era un pescarus mare, adult, cu picioarele rozalii, si s-ar fi integrat foarte bine in grupul de pescarusi pontici care il inconjurau daca nu ar fi fost vizibil mai mare, mai robust la cap, gat si cioc. Avea cum se spune, un alt "jizz". Respecta litera cartilor de identificare care atrag atentia ca pescarusul pontic are o silueta, un cap, un cioc mult mai prelungite si mai fine decat pescarusul argintiu, parand astfel, si chiar si fiind, mai mic. Ciocul galben si pata rosie de pe cioc ar fi trebuit sa se asorteze la un Larus michahellis si cu picioare galbene, asa cum este si numele speciei. Foarte asemanatoare cele trei specii, inainte, nu demult, erau considerate una si aceeasi specie, cu mai multe rase vag diferite. Cert este ca pescarusul ramas acum argintiu se deosebeste de ceilalti prin statura lui mai robusta, mai mare, chiar daca e vorba doar de cativa centimetri, clima rece si bogata in hrana a nordului european unde traieste il face mai trupes. 
       Pe cat este de comun in vest si nord-vest pe atat e de rar la noi, cateva exemplare ratacite, as putea spune. Posibil sa fie mai multi dar sa se piarda neidentificati in masa de pescarusi pontici si cu picioare galbene, cheile de separare fiind destul de relative, depind mai mult de interpretarea data imaginilor decat de elemente evidente si deasupra oricarui dubiu. 
      Cele mai multe identificari se fac in perioada de toamna pana la mijloc de ianuarie atunci cand penajul de pe capul pescarusilor capata accente negricioase, cu cat este mai negricios, cu atat se inscrie la pescarusi argintii. Pescarusii cu picioare galbene pastreaza mai mult alb pe cap, desi variaza mult de la individ la individ.  In ianuarie insa, spre sfarsitul lunii, majoritatea pescarusilor de talie mare isi fac penajul nuptial, cu capul alb si penajul de pe spate gri (adultii). Interpretarea nuantei de gri de pe spate e si ea dificila, intrucat depinde mult de pozitia si lumina avuta la poza, nu numai de culoarea penelor propriu-zisa. Iar diferenta de nuanta intre griul acestor pescarusi este atat de mica incat nici nu exista cuvinte in vocabularul obsinuit, se apeleaza la o scara stiintifica de gradatie coloristica. Impresia generala este ca pescarusul argintiu are o culoare mai palida de gri pe spate decat pescarusul cu picioare galbene. 
     Criteriul culorii picioarelor este destul de fiabil, pescarusii cu picioare galbene chiar au picioarele galbene, un galben frumos, stralucitor, picioarele gri sau roz-murdar, cenusii, de culoarea palida a carnii - la adulti- nu apartin speciei.
     Identificarea fata de pescarusii pontici eu am facut-o dupa culoarea picioarelor si dupa marime si aspectul la cap, cioc, gat mult mai robust, la cioc si cap se vede aproape dublu ca grosime, mult prea impunator ca sa fie vorba de vreo variatie intre indivizi sau sexe.  Diferenta de marime se vedea chiar si cu ochiul liber desi pescarusii erau la distanta foarte mare. 
      Si cand i-am vazut la ei acasa, in Anglia, mi s-au parut niste pescarusi mult mai impunatori, mai bine hraniti parca, decat ai nostri. 


     Eu le zic pescarusi argintii occidentali, desi am citit ca in vestul Europei pierd terenul sud-vestic in favoarea pescarusului cu picioare galbene. Cel mai bine se simte schimbarea la nivelul Frantei, care are din ce in ce mai multi pescarusi cu picioare galbene si mai putini argintii. De la Franta spre nord insa e habitatul si zona de raspandire a pescarusului argintiu, astfel ca astazi se poate numi mai mult pescarusul argintiu-nord-vestic. Si intre ei exista o scara de marime, de ce mergi spre nord, devin din ce in ce mai mari, si mai negriciosi iarna.
       La noi nu cuibaresc, insa in spatiul lor de cuibarire sunt o prezenta obisnuita in orasele de coasta, unde se pare ca ar fi multi si i-ar scula prea deveme dimineata pe oameni cu tipetele lor! Interesant  cat de mari iubitori de pasari se auto-considera oamenii insa, cum o specie devine prea apropiata de noi si chipurile prea numeroasa, atunci mareata dragoste se transforma in antipatie si chiar prigoana, vezi porumbei, vrabii, gugustiuci, ciori, etc. Oamenii iubesc mult pasarile, dar daca se poate ceva mai departisor si mai putinele...atunci iubirea e maxima. Revenind la pescarusi, silueta si zborul lor maiestuos par sa sfideze orice intentie a omului de a-si exprima sentimentele, par sa nu le pese daca sunt iubiti sau nu de cei care le ofera, fara sa vrea, constructii de piatra pentru cuiburi, si resturi comestibile pentru hrana. Ca si pescarusul cu picioare galbene, pescarusul argintiu ar prefera pentru cuibarire stancile, tarmurile stancoase ale marilor, iar cladirile de piatra care seamana bine cu asa ceva sunt pentru ei o noua oportunitate. 
     De hranit se hranesc in principal cu peste, pescuiesc si izolat si in grupuri si oriunde li se ofera ocazia. Tot de ocazii vorbim si atunci cand mananca orice este hranitor, se comporta uneori ca o adevarata pasare de prada, fura oua, pui mici de pasare, soricei, scormoneste in gunoaie, mananca resturi...nu-si permit sa fie mofturosi, o asemenea pasare splendida, mare, energica, se intretine cu multa hrana.
     Ajung destul de greu la maturitate, trebuie minim patru ani sa treaca pana sa poate ajunge cuibaritori, sa creasca la randul lor cate alti trei pescarusi anual.
     Sunt pasari foarte inteligente, au un sistem compex de sunete prin care comunica si prin care se organizeaza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu