Translate

duminică, 19 februarie 2017

PLOIER AURIU - Pluvialis apricaria








       Nu cred in superstitii dar imi plac ca fir de poveste. Se spune ca ploierii ar aduce ploaia. Ar aduce-o, sau doar ar prevesti-o, nu stiu exact, caci legenda e de departe, din tinuturile nordice, acolo unde el cuibareste, sau nord-vestice, acolo unde ierneaza in numar mare si e o prezenta mai obisnuita. Oamenii nostri din popor nu au nascocit legende cu ploieri, ii vad prea rar, si atunci pe fuga, la vreme de pasaj. 
        Ploierii mei cei aurii chiar au adus cu ei ploaia, si inca ce ploaie, ploaie hibernala cu lapovita si scurgeri mari, nehotarate intre stropi si fulgi de zapada.


        In 18 februarie plecasem hai-hui in cautarea primelor semne de primavara, printre pasari sau printre florile padurii. Nimic -nimic! Campia si dealurile joase ale Olteniei stateau pustii sub mantaua severa a zapezii, doar pe alocuri intrerupta. Si mai incruntate stateau lacurile, prinse complet in gheata si liniste nemiscata.


 Abia Dunarea curgatoare se eliberase de stransoarea ghetii si isi gasea cursul obisnuit sub ceturi groase.


         Cerul matinal, impartit in doua - jumatatea de rasarit cu un soare palid straduindu-se sa razbata printre nori zdrentuiti iar jumatatea vestica tivita la orizont cu o dunga cenusie amenintatoare, inchisa la culoare ca o noapte.
        Pe un camp noroios, in jurul unei balti cu gheata subtiata, un mic grup de cativa ploieri isi cautau hrana sau poate doar trageau dupa ei valul de nori ce avea sa ajunga in cateva ore peste noi. Cand credeam ca vine primavara cea calda, mai ales peste zona Clisurii Dunarii si a Mehedintiului cu adierile lor submediterane, paclele cele grele au adus strat nou si mare de zapada, peste 14 cm intr-o noapte, au adaugat momente hibernale noi pe toata regiunea. Peste zi inca ploaie, peste seara si noapte, lapovite si ninsori, ploierii nu si-au dezmintit numele.
       In haine de iarna inca, sau poate doar de juvenili, acest mic grup de ploieri, amestecati si cu vreo cativa batausi, pornisera  devreme spre nordul lor indepartat. Cuibaresc in aceste tinuturi, cei care vin la noi mai ales in cele siberiene sau ale Rusiei si ale tarilor baltice, dar si ale Europei de nord pana in Groenlanda, tinuturi arctice si subarctice cu zile lungi intr-o vara scurta, cu bogatie de insecte si alte nevertebrate in terenuri mlastinoase.
       Ploierilor le plac mult nu numai mlastinile si tarmurile apelor ci si campurile semanate sau doar arate, mai ales cele cu umiditate mare fie din asezarea naturala fie din mustul zapezilor.




     Intr-o lumina frumoasa, pe un fundal mai straveziu, culoarea acestei specii de ploieri s-ar vedea intr-adevar aurie, poate chiar ar straluci mangaiata de raze. Pe fondul pamantului rascolit si namolos, intr-o zi aspra de nori si ceata, culoarea e mai curand una de camuflaj, o lucire vaga de galben pamantiu pe un camp sau pe o aratura, greu de observat altfel decat prin miscarea stolului. Aceasta miscare a fost cea care mi-a atras atentia, din pacate nerabdarea lor nu mi-a dat timp pentru mai multe fotografii, asa ca si poza este la fel de fugara ca si prezenta lor. Ploierii sunt poate mai usor de vazut in anumite locuri mai ales din sud-estul tarii, pe masura ce te indrepti spre culoarul Marii Negre, in partea Olteniei sunt insa foarte rari ca prezenta in pasaj. Nici stolul nu era prea mare - tot in sud-est, pe langa anumite lacuri, se pot vedea stoluri mai mari. Pe partea de vest a Europei, uneori si in zona centrala, stolurile de ploieri pot fi si mai impresionante ca numar. Sunt foarte calatori, strabat distante mari si zonele de iernare sunt intinse, in toate tarile calde din Africa de nord sau din Asia dar si pe langa tarmurile europene ale Mediteranei. De asemenea, un numar important ierneaza in Marea Britanie si in Irlanda, O alta legenda, de data aceasta adevarata, se leaga de ploierul auriu si vine din Irlanda. Celebra carte de recorduri Guiness Book se pare ca a pornit ca idee de la o lunga polemica intre lorzi irlandezi vanatori, si anume cine detine recordul ca cea mai rapida pasare de vanat, ploierul auriu sau potarnichea polara irlandeza. Cum dezbaterea s-a prelungit intr-un concept mai general al detinatorilor de recorduri s-a nascut si ideea publicarii unei carti care sa verifice si sa publice toate recordurile inregistrate. Idee ce s-a dovedit un mare succes, totul pornind de la o vanatoare de ploieri, probabil nu prea reusita, daca vanatorii au fost atat de impresionati de rapiditatea ploierului. Trebuie sa spun ca la noi in tara e interzisa vanatoarea de ploieri, in caz ca ar avea cineva ideea de a impusca aceste pasari frumoase si rare. Chiar daca unele stoluri in vest inca uimesc prin marimea lor se considera ca populatia de ploieri aurii a scazut mult fata de ce era in trecut sau fata de ce ar fi normal si bine sa fie. 
      De marime sunt cat niste batausi, am avut ocazia sa-i vad alaturi, adica destul de mari pentru o pasare de tarm, nu cat culicii sau sitarii de mal, dar nici neglijabili precum fugacii sau prundarasii. Ce au specific si ii face usor de identificat este ciocul scurt, pentru o pasare de tarm, capul rotunjor, finut, in culori galben pastelate, cu o usoara spranceana alburie. Penajul de nunta devine mai stralucitor, auriu, pus in evidenta si de un contrast marcat cu o pata neagra ce se extinde de la cap si gat pe tot abdomenul. Pata neagra e conturata cu alb, pentru a complica si infrumuseta si mai mult designul. In penaj de iarna, sau in penaj juvenil, aceasta pata neagra lipseste, penajul e mai sters, devine galbui deschis pe abdomen si galben- maroniu pe spate. 
      Spre deosebire de ploierul argintiu, cu care ar putea fi confundat uneori, ploierul auriu are coada in aceeasi culoare cu penajul general, nu are coada alba pe care o are ploierul argintiu. Cu alte specii e mai greu de confundat, putine pasari de tarm au ciocul asa scurt si sa fie in acelasi timp de marimea ploierului. E mult mai gregar decat ploierul argintiu.
      De cuibarit incep destul de devreme, sfarsitul lunii martie unii, cei mai multi in aprilie. Spre nord clocitul poate sa inceapa insa si in mai. Perechile sunt stabile pe intreg parcursul vietii, sunt monogami. In cuib depun cca 4 oua, clocirea dureaza cca 28-30 zile, se face de catre ambii parteneri. Puii sunt nidifugi si sunt ingrijiti de ambii parinti, aproximativ o luna. Apoi devin independenti si se pregatesc si ei sa se adune in stoluri pentru plecarea la locurile de iernat. Pasajul de toamna aduce si la noi cateva stoluri, mai mari sau mai mici, incepand din august pana prin noiembrie. Cel de primavara aduce stoluri incepand din jumatatea a doua a lui februarie pana pe la sfrasitul lui martie. Se hranesc cu insecte dar si cu rame pe care le aleg de pe campurile arate sau rascolite, afanate. De aceea pot fi vazuti si pe terenurile agricole nu numai in imediata vecinatate a apelor, ca alte limicole. Din acest punct de vedere se aseamana oarecum, ca locatii unde pot fi gasiti, cu nagatii si cu batausii dar identificarea ca infatisare fata de acestia e foarte usor de facut, nu pune probleme, sunt foarte diferiti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu