Translate

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

RATA DE GHETURI - Clangula hyemalis









     O specie de rata marina nordica, mai mult accidental la iernat in tara noastra - cateva exemplare in fiecare iarna, cele mai multe la Marea Neagra. Eu am vazut-o insa pe Olt, singura, probabil alipita vreunui stol din alta specie din aceleasi tinuturi de gheata.












        E o rata ce prefera sa cuibareasca pe coastele marine si sa-si caute hrana in apele Oceanului Arctic, printre gheturi. Cand crusta de gheata de dincolo de pol devine din ce in ce mai de neindurat sub anotimpul iernii, anotimp al frigului dar si al intunericului prelungit, ratele de gheturi pornesc la "sud", Sudul lor fiind mai mult nordul Europei, la Marea Baltica si Marea Nordului. Cateva exemplare mai ajung si la noi, mai exact la Marea Neagra, si de acolo, in cautare de ape dezghetate si populate inca de vietati acvatice, pe anumite rauri interioare, cum ar fi Oltul.





      E o rata scufundatoare, cu activitate preponderent diurna. Eu am observat-o imediat dupa rasaritul soarelui si ce m-a frapat a fost silueta ei delicata si micuta, chipul ce pare surazator datorita confomatiei ciocului si a petelor vesele din obrajori. 



       Nu statea si nu se scufunda cu celelalte rate ci cu un grup de corcodei mici si pufosi, care pareau mai potriviti staturii ei.






      Exemplarul vazut de mine e o femela, penajul ei de vara, din perioada de clocire, nu difera mult de cel de iarna, e ceva mai inchis insa, mai ales in zona capului. Iarna se deschide la culoare, pastreaza doar niste pete in obraji. Asemanator este si penajul masculului in iarna, doar ciocul il are mai colorat, pe jumatate portocaliu spre rosu. Un penaj deosebit il are insa masculul in perioada nuptiala, atunci capata un model sofisticat de pete de culoare inchisa pe un fond de alb stralucitor. Ce e mai important este ca in primavara are si o coada lunga, foarte lunga chiar, bifurcata si usor incovoiata spre interior, ca un design elegant. Greu de gasit la noi in tara un mascul in astfel de penaj nuptial, la vremea cand imbraca aceasta haina, e plecat demult spre zonele lui de cuibarire, pe coastele nordului extrem al continentului. Dealtfel in alte limbi rata de gheturi isi gaseste denumirea pornind tocmai de la aceasta coada - rata-cu-coada-lunga.
       Cum spuneam cuibareste pe langa coastele arctice, cuibareste pe pamant, isi captuseste cuibul cu puf, un puf calduros si impermeabil, ca multe rate si pasari de apa nordice.








       La iernat se aduna in grupuri mari si foarte mari, aceste grupuri pot fi vazute insa mai ales la Marea Baltica, locul predilect de iernare, niciodata la noi. La noi in tara, o pereche, un cardisor mic sau chiar un singur exemplar - sunt deja o sarbatoare pentru birdwatcheri cand sunt gasite.






vineri, 6 ianuarie 2017

RATA CATIFELATA - Melanitta fusca






       O specie de rata venita de departe si mai mult ratacita pe apele Oltului. Nu ca ar fi prima data, poate cam in fiecare iarna apar cateva rate catifelate pe Olt, probabil indrumate de carduri mai mari din alte specii de rate venite la iernat. Nu numai ca e o rata nordica, dar e mai mult o rata de ape marine si ierneaza mai ales in vestul Europei, acolo unde are iesire la ape oceanice sau mari situate in buza oceanului. Si la noi e mai des vazuta in apropierea Marii Negre.
     Ca aspect e o rata mare, de culoare negricioasa, din departare se vede chiar neagra. Are insa o dunga alba la aripa, spre deosebire de cealalta ruda a ei, Melanitta nigra. La femele, mai ales cand penajul incepe sa se uzeze, apare si o pata alba in obraji. La masculul in penaj nuptial ciocul e desul de spectaculos, mare, cu putin alb si galben intens, si de asemenea are o pata micuta la ochi. Greu de vazut asemenea detalii in zona mea de observatie, la Olt prefera mijlocul indepartat al apei, la ape mai adanci. Poate pe alte lacuri mai mici, poate cu ceva noroc pe lagunele de la mare, sa permita o apropiere mai mare. Oricum e o apartie destul de rara la noi in tara, nu facem parte din cartierele ei obisnuite de iernat. 






        De cuibarit cuibareste in nordul extrem al Europei si al Asiei vestice. Se pare ca ar exista insa o populatie care si-a gasit o arie de cuibarit mai la sud, in estul Turciei. Dar aceasta e doar o mica insula, poporul de rate catifelate se afla in nord, in preajma cercului polar.
       O  parte destul de mare de rate catifelate vin sa ierneze la Marea Neagra, insa pe coastele ei estice si sudice, in zona Turciei. Probabil ca de aceea un mic numar dintre ele raman si sa cuibareasca, gasind acolo conditii prielnice. In partea de vest a Europei nu coboara la iernat mult spre sud, se opresc la latitudinea Marii Britanii.
         Cuibaresc in tundra sau in taiga, foarte aproape de coastele marine, cuibaresc pe sol, un cuib injghebat din ierburi unde depun cca 7-9 oua pe care le clocesc aproximativ o luna. Se hraneste cu animale acvatice, moluste, crustacei, insecte pe timpul cald si pestisori. Au multi pradatori si in general o viata destul de expusa vitregiilor, numarul lor este destul de limitat iar specia este pusa sub ocrotire.
         Este o rata scufundatoare, plonjeaza destul de adanc si de mult timp pentru a-si cauta mancarea. 
         Este o rata sociabila care se strange in carduri mai mari cu indivizi din specia ei, insa la noi e atat de rara incat nu are ocazia sa-si arate sociabilitatea cu proprii confrati. La noi se alatura mai mult altor carduri de rate, din alte specii, mai numeroase. Eu am vazut-o pe langa cardurile de rate mari, rate sunatoare dar si rate cu ciuf. Posibil sa fi aparut in zona cu acestea din urma. In zonele de cuibarire se pare ca este vazuta destul de des alaturi de eideri.

BRUMARITA DE PADURE - Prunella modularis









     O pasare modesta in infatisare, se spune ca ar putea fi confundata cu vrabia si de aceea pare mult mai rara decat este ea de fapt. Mie nu mi s-a parut foarte potrivita comparatia cu vrabia, nu seamana prea mult nici la silueta, nici la miscari si nici la habitatul pe care il ocupa. La noi brumarita de padure e o pasare de munte sau de padure umeda, mai curand din jumatatea de nord a tarii. Din aceleasi motive pare o pasare mai raspandita in zona de vest a Europei unde se aseaza chiar si in gradini, dar mai putin dispusa sa fie atat de comuna in zonele mai aride sau mai capricioase ale tarii noastre. 
      Ziceam de silueta, aceasta pare mai zvelta si mai eleganta decat vrabia, mai alungita. In primul rand ciocul este fin si ascutit, de insectivora, aici ar semana mai curand cu pitulicile sau silviile. Si coada o are mai lunga decat o vrabie. Penajul il are in linii mari brun-cafeniu cu capul gri, o privire superificiala l-ar putea asemui cu cel al vrabiilor de camp. Am avut insa ocazia sa privesc indeaproape penele de brumarita de padure, din pacate pentru ea fiind mancata de un uliu, si m-a mirat frumusetea lor delicata. 



Penele de la aripi sunt inconjurate cu roscat, restul penajului fiind un joc de asortare intre cafeniu si gri, cu acea mica pata de culoare discret rosietica. 



     Cei care i-au observat indeaproape obiceiurile nuptiale o dau drept exemplu de libertinaj si relaxare in cuplu, foarte des isi fac cuibul intr-un triunghi conjugal, fie el compus din doua femele si un barbatus, fie, caz mai rar la pasari, din doi barbatusi si o femela. Cum isi rezolva intre ei micile rivalitati nici nu mai conteaza, devreme ce par sa puna pe primul loc dragostea fizica si cuibarirea. Asa spun cel putin cercetatorii din vestul Europei care ar avea brumarite de padure la discretie in paduri si parcuri. La noi este o pasare mult mai sfioasa si mai nevazuta, abia intalnirea cu vreun exemplar in adancul padurilor de munte sau de deal e deja un eveniment in sine, observarea micilor detalii de viata conjugala e mult mai greu - spre imposibil - de realizat.
      Intalnirile mele cu ea nu s-au produs in sezonul de cuibarire ci in sezonul rece, cand se pare ca anumite exemplare raman la noi in locuri mai adapostite de iarna. Si exemplarul viu si cel mancat de uliu au fost intalnite de mine in ianuarie.


      Asa cum o arata ciocul ei, este o pasare insectivora, cauta insectele si in tufisurile scunde si direct pe pamant, mai ales printre frunzele si maruntisurile cazute pe solul padurii. Iarna devine mai oportunista, mananca si seminte, si hoinareste in cautare de locuri mai adapostite.
     Cuibul si-l face in tufe sau copaci, destul de aproape de pamant insa. E rotund si destul de solidificat, un caus intarit din diverse materiale, amenajat comfortabil inauntru cu puf si muschi. Depune cca 4-5 oua de culoare albastru deschis.
    Este partial migratoare, mai mult hoinareste iarna spre sud si vest pentru a scapa de ingheturile climei continentale estice si nord-estice.

miercuri, 4 ianuarie 2017

CARSTEL DE BALTA - Rallus aquaticus









      Prima pasare iesita in cale in noul an 2017, vreau sa spun prima specie noua. Nu e o specie atat de rara, doar ca are nevoie de intinderi mai serioase de stufaris, si mai trebuie si mult timp petrecut pe langa astfel de balti pentru a-l observa. Oricum ar fi, cred ca si numarul e mult mai mic decat la gainusa de balta, care pare omniprezenta si vizibila pe langa toate baltile mai mari din Oltenia si de peste tot in tara pe unde am umblat. Interesant ca m-am intalnit mult mai des cu carstelul cenusiu, care teoretic ar fi mai putin comun. In ierarhia mea personala si subiectiva, carstelul de balta urmeaza celui cenusiu in localizare si raspandire. In cartile citite parerile difera, dupa unii este un carstel raspandit dar dificil de observat, dupa altii are o raspandire mai limitata, mai localizata. Eu inclin sa dau dreptate acestora din urma. 




       Nu era foarte diferit locul de cel in care te astepti sa-ti apara zeci de gainuse de balta - si chiar apareau. Loc antropizat, din nefericire pentru peisajul impestritat de gunoaie, dar aceste gunoaie pareau destul de pretioase pentru carstel. Din toata zona pitoreasca cu stufarisuri si gheata imaculata el isi alesese fix un morman de gunoaie in care cauta de zor, riscand sa fie vazut de oricine in plina zi. Ca il observam eu pentru prima data nu ar fi fost mare lucru, dar il putea observa si orice pradator. Faptul ca era in oras ii pria insa, mai putini pradatori se aventureaza in plina lumina in zonele cu multi oameni, masini, etc.
         Nu intamplator cerceta cu atentie aruncaturile oamenilor. Carstelul de balta este un oportunist prin excelenta. Vegetarian ar fi el iarna, ca si gainusele de balta, dar nu se da inapoi de la hrana proteica rezultata din resturi de animale. In timpul sezoanelor calde prefera hrana animaliera, orice vietati acvatice gasite in apa, de aceea probabil nici nu e atat de raspandit ca gainusele de balta peste tot, ii trebuie ape bogate in vietuitoare mici acvatice care sa-i asigure hrana lui si puilor sai. 
       Posibil ca acum in miez de iarna sa nu fi fost un carstel de balta localnic, ci unul in vizita, un carstel din tinuturi mai nordice si mai aspre care sa fi gasit stufarisurile partial inghetate de la noi pentru o iernare, mai lunga sau mai scurta, mai provizorie sau mai statornica.



      Teoretic carsteii de balta de la noi ierneaza in sudul si vestul Europei, unde apele nu ingheata. Pana se instaleaza si la noi iarna cea adevarata mai zabovesc si ai nostri, sau mai hoinaresc altii de la nord si est.
       Nu stiu daca exemplarul observat de mine este o femela sau un mascul, nu difera nimic in penajul celor doua sexe, in termeni mai specializati, nu prezinta dimorfism sexual evident. La masuratori exacte pe exemplare capturate se pare ca ar exista foarte, foarte mici diferente intre masculi si femele la lungimea ciocului si a aripii, insa diferente de ordin milimetric insesizabile cu ochiul liber.          Este de marimea unei gainuse de balta dar pare mai rotund, corpul mai scurt, cu penajul bine striat, dungulite negre bine marcate pe spate si alte striatii pe flancuri.  Ce are specific fata de ceilalti carstei este un cioc lung, de culoare rosietica. Picioarele le are colorate in tonuri de roz, rosu, portocaliu, nu verzui ca la rudele sale.




      Pasare teritoriala, masculul este cel care isi protejeaza teritoriul unde impreuna cu femela vor construi cuibul in trestii. Cuplurile tinere se formeaza primavara, in al doilea an de la eclozare, atunci e atinsa maturitatea sexuala. Cuplurile e posibil sa se mentina pe perioade mai mari, de cativa ani, fiind legate mai ales de stapanirea in comun a unui teritoriu cunoscut. Cuibul si ponta au loc in mai cel mai adesea, uneori incepand in a doua jumatate a lui aprilie. Femela depune cca 5-10 oua, de culoare alba fin pistruiata cu pete maronii, roscate, mai rare si mai rotunde. Clocirea oualelor dureaza cca 21 de zile, cloceste mai ales femela. In anii buni cresc si doua randuri de pui. Acestia insa cad de multe ori prada unor diverse animale sau cuibul cu oua poate fi distrus de inundatii, a doua ponta este foarte des una de inlocuire. Astfel ca inmultirea e destul de limitata.




     Carstelul de balta are si activitate nocturna, sunetul lui destul de specific putand fi auzit si noaptea, cel mai mult in primavara, dupa intoarcerea din migratie.